DIICOT a stabilit că „înscenarea” din prezidențialele 2025 a fost filmată de Mihai Cojocaru și plătită de Andrei și Gheorghe Bicuți, personaje implicate în campaniile președintelui Nicușor Dan. Ce au mai descoperit procurorii
This browser does not support the video element.
Procurorii Secţiei de Combatere a Infracţiunilor de Terorism și Criminalităţii Informatice au început urmărirea penală in rem încă din mai 2025, imediat după ce candidații Nicușor Dan și Victor Ponta au depus la DIICOT plângeri penale împotriva Elenei Lasconi pentru prezentarea fotografiilor false.
Datele procurorilor arată că la finalul lunii martie 2026 anchetatorii au făcut percheziții informatice asupra telefoanelor suspecților Andrei Bicuți și Gheorghe Liviu Bicuți, după ce au audiat o serie de martori în caz și au analizat tranzacții financiare din perioada în care a fost realizată înscenarea din alegerile prezidențiale.
Firul anchetei a plecat de la Casa din Tunari: Mihai Cojocaru a transmis fetei care a închiriat locația că în imobil „nu s-a filmat nimic”
„Rezervarea a făcut-o cu câteva zile înainte la solicitarea numitului COJOCARU Mihai, care dorea un imobil tip casă, undeva în apropierea Bucureştiului, fără a furniza alte detalii. După ce a făcut rezervarea, martora ANDREI Ana-Maria i-a transmis toate datele de contact lui DOBRE Marius-Adrian, despre care ştia că va ajunge primul la locație”
„Despre activitatea desfășurată în perioada 25-27.04.2025 în imobilul închiriat şi despre persoanele care au participat, martora ANDREI Ana-Maria nu a putut să ofere detalii. Totuşi, după aproximativ o săptămână, susnumita a fost contactată de către proprietara imobilului, martora DUMITRU Alina, care a întrebat ce s-a întâmplat în locaţie, mai exact ce s-a filmat acolo. După ce s-a sfătuit cu COJOCARU Mihai, martora ANDREI Ana-Maria i-a transmis proprietarei că nu s-a filmat nimic şi că sunt în căutare de locaţii pentru filmare”.
Audiat de DIICOT, Adrian Marius Dobre a recunoscut că a filmat împreună cu Mihai Cojocaru în casa din Tunari
Procurorii au continuat audierile. Iar Adrian Marius Dobre a spus anchetatorilor că „împreună cu COJOCARU Mihai, producător de filme la ,,C Studio, au luat decizia de a filma un pamflet politic în contextul alegerilor prezidențiale din luna mai 2025 din România. Mai exact, a fost realizată o filmare de către COJOCARU Mihai, cu 3 actori care interpretau personajele numiţilor DAN Nicuşor-Daniel, PONTA Victor-viorel şi COLDEA Mihail—Florian care se plimbau pe lângă imobilul situat în complexul din Tunari.
Pregătiți în grabă să filmeze un „pamflet politic”
Filmarea a fost efectuată din exteriorul complexului. Actorii au venit pregătiţi direct pentru filmare, machiaţi şi îmbrăcaţi elegant, în costum (sacou, cămaşă, cravată). Potrivit declaraţiilor lui Dobre, „filmarea de la această locaţie ar fi fost doar prima parte din acest pamflet, urmând să continue şi la altă locaţie/studio în aceeaşi seară, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat, întrucât unul dintre actori a întârziat şi tot programul s-a decalat.
Deşi locaţia a fost rezervată pentru perioada 25-27.04.2025, aceştia au părăsit locaţia în noaptea de 25/26.04.2025, în jurul orelor 01:00, fără a petrece weekendul acolo. Totuşi, martorul a predat cheia proprietarei la data de 27.04.2025. De asemenea, DOBRE Marius Adrian a susţinut că nu are cunoştinţă despre ce s-a întâmplat cu materialul filmat în seara zilei de 25.04.2025, presupunând că ar putea fi în posesia lui COJOCARU Mihai, întrucât el este cel care a filma”.
Cojocaru a prezentat procurorilor varianta pamfletului: „O idee mai veche. Românii au talent să…mintă”
„Fiind audiat în calitate de martor la data de 04.07.2025, COJOCARU Mihai a declarat că este asociat unic şi administrator al SC CSTUDIO RO FILM PRODUCTION S.R.L. din anul 2023, societate ce are ca obiect principal de activitate producţia video. Acesta colaborează cu societatea S.C. TRAINING PRIVATE GROUP S.R.L. administrată de BICUŢI Andrei Gabriel, societate care are acelaşi obiect de activitate şi îşi desfăşoară activitatea la sediul S.C. TRAINING PRIVATE GROUP S.R.L. din Bucureşti.
Astfel, profitând de contextul alegerilor prezidenţiale din luna mai 2025, COJOCARU Mihai a încercat să pună în aplicare o idee mai veche de a produce un pamfiet video cu temă politică, respectiv cu 3 actori care îi interpretau pe Dan Nicuşor-Daniel, Ponta Victor-viorel şi Coldea Mihail-Florian în timp ce participă la o emisiune denumită ,,Românii au talent… să mintă , unde li se adresau întrebări, urmând să inducă publicului ideea ,,eu cu cine votez. Anterior prezentării în acest studio, cei trei erau surprinşi împreună la aceeaşi locaţie”, arată procurorii.
O parte din date au fost prezentate și de Gândul.
Mihai Cojocaru a recunoscut la DIICOT că a rugat-o pe Ana Maria Andrei să se ocupe de închirierea locației, iar el s-a ocupat de găsirea actorilor:
- BRATU Răzvan, angajat al s.c. URAINING PRIVATE (JROUP S.R.L., care urma să îl interpreteze pe Dan Nicuşor-Daniel,
- KREMSER Augustin, angajat al S.C. TRAINING PRIVATE GROUP S.R.L., care trebuia să joace rolul cetăţeanului turmentat,
- un băiat pe nume Alex (recomandat de KREMSER Augustin şi identificat ulterior ca fiind martorul NĂSTĂSOIU Alexandru-Cristian), care trebuia să îl interpreteze pe Ponta Victor Viorel,
- tatăl său, COJOCARU Marian, care să îl interpreteze pe Coldea Mihail Florian.
- Ppp Alex, angajat al S.C. TRAINING PRJVATE GROUP S.R.L., s-a ocupat de partea tehnică, în sensul că a adus la locaţie camera de filmat, accesorii cameră, lumină, obiective, trepied, acumulatori camere.
Suspecții au relatat procurorilor că persoanele trebuiau să ajungă pe 25 aprilie în casa din Tunari, în jurul orelor 18:00, însă unii au întârziat. Adrian Marius Dobre a fost cel care a ajuns primul în jurul orelor 20:00, a luat locaţia în primire şi i-a aşteptat pe ceilalţi.
După aproximativ 30 de minute au ajuns la locaţie martorul Cojocaru, împreună cu tatăl său şi cu Răzvan Bratu. După încă o oră, a ajuns şi POP Alex, care a adus mijloacele tehnice şi s-a şi apucat să le monteze, iar în jurul orelor 23:00 a ajuns şi ultimul băiat, Alex.
Numitul COJOCARU Mihai a declarat că le-a comunicat actorilor ce trebuie să facă, respectiv să iasă pe rând din casă şi să se urce fiecare într-o maşină.
Aceştia erau îmbrăcaţi în costum cu cămaşă şi cravată. A stabilit cadrul de filmare, respectiv s-a filmat din exteriorul complexului, de pe o alee din apropiere. Cojocaru Mihai a filmat cadrele.
- Primul cadru a fost cu BRATU Răzvan, care îl interpreta pe Nicuşor Dan ieşind din imobil şi apoi urcându-se într-o maşină,
- După care a urmat Alex care îl interpreta pe Victor Ponta,
- Iar ultimul a fost COJOCARU Marian, care îl interpreta pe Florian Coldea.
După ce s-a terminat filmarea, au strâns echipamentele şi POP Alex le-a pus în maşina lui. Apoi toată lumea a plecat de la locaţie.
Ce s-a întâmplat cu filmarea? Unde a dispărut a doua locație? Mărturiile încep să devină confuze…
„Conform procedurilor, Alex Pop Alex ar fi trebuit să meargă la sediul societăţii să ducă echipamentele şi să descarce filmările. Mihai Cojocaru a susţinut că nu cunoaște ce s-a întâmplat cu filmările realizate în seara zilei de 25.04.2025, că nu îşi mai aminteşte dacă le-a vizionat ulterior. De asemenea, nu ştie dacă acestea au ajuns în presă sau cum s-ar fi putut întâmpla acest lucru.
Deşi acest pamflet presupunea filmarea în două locaţii, activitatea nu a mai fost continuată. Scenariul pentru acest pamflet, conform declarațiilor numitului COJOCARU Mihai, a fost facut de către BRATU Răzvan.
Din investigațiile efectuate în cauză, coroborate cu declarațiile persoanelor audiate, a rezultat faptul că la din Tunari au participat 6 persoane:
- COJOCARU Mihai şi DOBRE Marius-Adrian, care s-au ocupat de organizarea și realizarea filmărilor,
- BRATU Răzvan, COJOCARU Marian şi NĂSTĂSOIU Alexandru-Cristian în calitate de actori
- martorul POP Alex, care s-a ocupat de partea tehnică
2100 de lei pentru filmarea din Tunari de la Mihai Cojocaru. Băiatul care l-a interpretat pe Ponta: „A fost o tentativă de fraudă”
Procurorii au luat și urma banilor.
„După ce s-au terminat filmările, martorii au perceput că atât COJOCARU Mihai, cât şi DOBRE Marius-Adrian nu erau mulţumiţi de cum au decurs lucrurile, însă au încheiat activitatea şi au mers din nou la prima locaţie unde s-au demachiat, au lăsat costumele şi au plecat acasă. Martorii NĂSTĂSOIU Alexandru-Cristian şi BRATU Răzvan au primit de Ia COJOCARU Mihai, pentru participarea la filmări, sumele de 1300 de lei, respectiv 800 lei.
După acest moment, persoanele audiate spun că nu au mai vorbit despre filmare, până când imaginile au fost publicate pe contul de Facebook al Elenei Lasconi. Atunci participanții au început să-l întrebe pe Mihai Cojocaru ce s-a întâmplat cu materialul filmat de ei, acesta spunându-le că ei nu au nicio legătură cu imaginile respective.
„Încă din momentul filmării, martorilor BRATU Răzvan şi NĂSTĂSOIU Alexandru Cristian li s-a părut foarte ciudată întreaga activitatea, faptul că cei care au organizat nu le-au spus până în momentul în care au ajuns la locaţie ce trebuie să facă, atitudinea acestora, faptul că totul s-a desfăşurat foarte repede.
Martorilor BRATU Răzvan şi NĂSTĂSOIU Alexandru Cristian nu li s-a spus că ar trebui să filmeze şi la altă locaţie. Mai mult, martorul NĂSTĂSOIU Alexandru-Cristian şi-a dat seama că ce s-a întâmplat în seara de 25.04.2025 ,,a fost o tentativă de fraudă, să pară ceva care nu se întâmplă de fapt”.
Studioul lui Cojocaru, filmări pentru Nicușor Dan și după ce a ajuns președinte al României
Unul dintre participanți, Augustin Kremser le-a spus procurorilor că nu știe ce s-a întâmplat ulterior cu filmarea dar a menționat că, „în perioada în care Nicuşor Dan era primar al capitalei, studioul din care face parte a înregistrat mai multe clipuri video cu Nicuşor Dan care au fost postate pe conturile de TikTok şi de Instagram ale acestuia, în care erau prezentate realizările lui în calitate de primar general.
„De asemenea, în perioada campaniei prezidențiale studioul a înregistrat câteva clipuri video cu Nicuşor Dan în vederea promovării acestuia, clipuri ce au fost postate de pe conturile acestuia pe reţelele de socializare. Ultimul clip realizat de studio pentru Nicuor Dan a fost după ce a câștigat alegerile prezidențiale, în care apărea Nicuşor Dan într-o conversaţie video la distanță cu Emmanuel Macron”.
Coroborând declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, rezultă că COJOCARU Mihai şi DOBRE Marius-Adrian sunt cei care s-au ocupat de organizarea şi realizarea filmărilor din seara zilei de 25.04.2025”, arată procurorii.
Băieții care au luat parte la înscenare au început să dea vina unii pe alții în fața procurorilor DIICOT
„Cu privire la filmarea din data de 25.04.2025, numiţii COJOCARU Mihai şi DOBRE Marius-Adrian au declarat că era parte dintr-un pamflet politic care urma să fie realizat în două locaţii, însă declaraţiile lor nu sunt confirmate de celelalte persoane audiate în cauză.
Tot martorul COJOCARU Mihai a declarat că scenariul pentru pamfletul politic a fost făcut de către martorul BRATU Răzvan, dar acesta din urmă a precizat în mod expres că nu a participat la scrierea scenariului depus la dosar”, arată procurorii.
În iulie 2025, procurorii DIICOT au extins urmărirea penală împotriva lui Mihai Cojocaru și Adrian Marius Dobre pentru complicitate la comunicarea de informații false. Iar Mihai Cojocaru, audiat ca suspect, a spus că scenariul pentru pamfletul politic a fost făcut de altcineva: respectiv de către Mihai Țîru.
Țîru, audiat și el de procurori a spus că nu știe de fapt cine a scris scenariul: „Eu nu participam la filmări, nu am scris scripturi cu temă politică, sau scripturi pentru pamflet politice. Cojocaru Mihai şi nimeni altcineva din studio nu mi-a solicitat să scriu scenarii pentru pamflete cu temă politică. Nu am cunoștință de activitatea desfășurată de către foştii mei colegi în data de 25.04.2025. Cu ocazia audierii mi-au fost prezentate scripturile cu titlurile ,,Script Show Total” şi ,,Românii au talent… să mintă. Şi declar faptul că acestea nu au fost scrise de mine, nu ştiu cine le-a scris.
Ulterior, Cojocaru a spus procurorilor că nu știe ce s-a întâmplat cu filmările, nu își aduce aminte dacă le-a vizionat și nu știe cum acestea au ajuns la Elena Lasconi. Și Andrei Bicuți, administratorul SC Training Private Group, a spus că nu știe nimic în legătură cu filmările, deși acestea erau realizate de angajații firmei sale, cu aparatura societății.
Banii găsiți de procurori: peste 171.000 de lei (aproximativ 35.000 de euro) transferați de Bicuți către Cojocaru
Anchetatorii DIICOT au mers și mai departe și au analizat tranzacțiile financiare între personajele din dosar, în perioada scandalului.
„Conform concluziilor raportului, în perioada de referință, numitul BICUŢI Andrei Gabriel a transferat sume semnificative de bani în mod direct în conturile numitului COJOCARU Mihai.
De asemenea, cele două societăți, respectiv CREATIVE & INNOVATIVE MANAGEMENT S.R.L., TRAINING PRIVATE GROUP S.R.L., administrate de către BICUŢI Gheorghe-Liviu şi de către BICUŢI Andrei Gabriel, figurează, tot pentru perioada de referinţă, ca fiind singurii clienți ai societății administrate de COJOCARU Mihai.
Conform rulajelor conturilor bancare, toate sumele de bani intrate provin de la cele două societăți. În ambele cazuri, circuitele financiare sunt completate de retrageri semnificative de sume de bani de la ATM din conturile suspectului COJOCARU Mihai.
Totodată, au fost evidențiate şi legăturile între persoanele fizice menționate mai sus şi suspectul DOBRE Marius Adrian, în sensul în care numitul BICUŢI Andrei Gabriel şi suspectul COJOCARU Mihai îi transferă acestuia sume de bani, tranzacţiile fiind urmate de retrageri succesive de numerar de la ATM-uri.
Trebuie subliniat faptul că, în data de 22.04.2025, CREATIVE & INNOVATIVE MANAGEMENT S.R.L., administrată de către BICUŢI Gheorghe-Liviu, a transferat suma totală de 92.500 lei către S.C. CSTUDIO RO FILM PRODUCTION S.R.L., unde suspectul COJOCARU Mihai are calitatea de asociat unic şi administrator, fără să existe o în aparență o justificare economică.
De asemenea, în perioada 08.04-05.05.2025 martorul BICUŢI Andrei Gabriel i-a transferat suspectului COJOCARU Mihai suma totală de 79.400 lei.
Cu ocazia audierii în calitate de suspect, COJOCARU Mihai a declarat că el a fost cel care a suportat costurile filmărilor realizate în cauză, precizând: ,,,…am privit aceste cheltuieli ca o investiție. Suma totală pentru acest proiect cred că a fost undeva în jurul sumei de 4000 euro, reprezentând costuri cu închirierea imobilului, plată actori, plata machiaj, mâncare.
Totodată, a declarat că veniturile sale lunare provin din colaborarea cu SC TRAINING PRIVATE GROUP S.R.L. (administrată de numitul BICUŢI Andrei Gabriel), primind lunar suma de aproximativ 8500 de lei, pe care o încasează prin S.C. CSTUDIO RO FILM PRODUCTION S.R.L.
În ceea ce privește filmările realizate în cauză, sus-numitul a declarat că nu a fost mulțumit de ele şi nu a finalizat proiectul, însă a adăugat că nu consideră pierdută suma de bani cheltuită (aproximativ 4000 de euro), ci o consideră o investiție. Cu toate acestea, coroborând datele de mai sus, rezultă că suma investită depășește în mod evident câștigurile lunare ale suspectului COJOCARU Mihai, având în vedere cheltuielile recurente ale unei persoane şi leasing-ul pentru autoturismul achiziționat de acesta.
Ulterior încasării sumei de 95.200 de lei de la societatea CREATIVE & INNOVATIVE MANAGEMENT S.R.L., administrată de numitul BICUŢI Gheorghe-Liviu, suspectul COJOCARU Mihai a efectuat mai multe retrageri de numerar şi a început organizarea şi efectuarea mai multor plăți pentru realizarea filmărilor de interes, după cum a rezultat din probele obținute până în prezent în cauză”.
Procurorii DIICOT au stabilit tot în cadrul audierilor că Mihai Cojocaru a fost cel care a dat bani (500 de euro, 200 de euro, 9000 de lei) pentru a se cumpăra materialele pentru machiaj, chiar dacă nu a fost mulțumit de realizarea măștilor.
Andrei și Gheorghe Bicuți discutau cu Mihai Cojocaru despre filmare. Mesaje găsite de procurorii DIICOT
DIICOT a mai stabilit că în perioada 1 octombrie 2024 și 17 aprilie 2025, între firma lui Bicuți și firma lui Cojocaru au fost făcute 8 transferuri în valoare totală de 59.700 de lei.
În plus, conform datelor obținute din perchezițiile informatice, a rezultat că Andrei Bicuți și tatăl său, Gheorghe Liviu Bicuți, ştiau despre intenţia lui Mihai Cojocaru și Adrian Marius Dobre de a realiza un material video cu privire la o presupusă întâlnire dintre numiţii Dan Nicuşor-Daniel, Ponta Victor Viorel și Florian Coldea. Procurorii au descoperit și mesaje text între ei.
„Tot din analiza datelor obţinute în urma percheziției informatice, rezultă că, înainte şi după realizarea materialului video incriminat, suspectul COJOCARU Mihai a avut mai multe discuții, prin mesaje pe telefon, cu numiţii BICUŢI Andrei-Gabriel şi BICUŢI Gheorghe-Liviu”.
DIICOT concluzionează: „Materialul filmat de Cojocaru a fost susținut financiar de Bicuți”
„Deşi suspectul COJOCARU Mihai a declarat că nu ştie ce s-a întâmplat ulterior cu materialul realizat în seara zilei de 25.04.2025, în dimineața zilei următoare acesta a purtat o discuție prin mesaje pe telefon cu martorul KREMSER Augustin – MARKUS LAURENZIO, pe care 1-a rugat să descarce respectiva filmare pe contul de pe platforma frame.io al societății administrate de BICUŢI Andrei-Gabriel.
Din probatoriul cauzei a rezultat că materialul video realizat de către suspectul COJOCARU Mihai a fost susținut financiar de către numiții BICUŢI Gheorghe-Liviu și BICUŢI Andrei Gabriel, acesta din urmă transferând sume semnificative de bani în conturile suspectului COJOCARU Mihai în mod direct.
De asemenea, cele două societăți, respectiv CREATIVE & INNOVATIVE MANAGEMENT S.R.L. şi TRANING PRJVATE GROUP S.R.L., administrate de către BICUŢI Gheorghe-Liviu, respectiv de BICUŢI Andrei Gabriel, figurează cu transferuri importante de bani către societatea administrată de suspectul COJOCARU Mihai”, concluzionează DIICOT.
Potrivit datelor publice publicate de Mediafax, Andrei Bicuți, tânărul de 29 de ani care apare în fotografii alături de Nicușor Dan și echipa sa de campanie din alegerile locale, a fost beneficiarul direct al unui contract de 20.000 de euro, făcut prin cumpărare directă, în noiembrie 2024, cu câteva săptămâni înainte de primul tur al prezidențialelor ulterior anulate.Caietul de sarcini a fost semnat de consiliera președintelui Nicușor Dan – și de la Primărie, și de la Președinție, Diana Lazăr. Achiziția directă a fost aprobată în doar 3 ore și jumătate.
Elena Lasconi la DIICOT: „Am fost indusă în eroare. Am convenit cu Ioana Răduca şi Liviu Popescu să publicăm pozele”
În declarația dată la DIICOT, Elena Lasconi a povestit următoarele:
- în urmă cu aproximativ o săptămână înainte de publicarea fotografiilor am primit un telefon de la un număr necunoscut (private number) pe telefonul cu numărul 07624*****, de la un bărbat care nu s-a prezentat şi mi-a spus că este un fan de-al meu, eu crezând că este un susţinător, ocazie cu care mi-a spus că urmează să primesc un email cu fotografii cu Nicuşor Dan şi Florian Coldea.
- Nu mi s-a părut nimic bizar pentru că la vremea aceea şi în spaţiul public se spunea, dar şi la partid (adversarii politici din prezent, respectiv Ionuţ Moşteanu, Cristian Seidler – fostul meu şef de campanie) spuneau că Nicuşor Dan este „omul lui Coldea”, eu înţelegând că Nicuşor Dan este creaţia politică a generalului Florian Coldea.
- Precizez că bărbatul care m-a sunat nu mi-a cerut o adresă de email pe care să îmi trimită fotografiile şi vreau să arăt că aveam aproximativ 5 adrese de email.
- Nu am discutat cu nimeni despre acest apel telefonic pentru că nu puteam să am încredere în nimeni şi era o perioadă foarte agitată.
- Toate fotografiile pe care le-arn primit pe adresa de email, ulterior fetele de la comunicare le-au publicat pe adresa mea de Facebook.
- Comunicarea s-a făcut de către personalul de la departamentul condus de Ioana Răduca.
- După primirea fotografiilor am discutat cu Ioana Răduca şi cu Liviu Popescu cărora le-am spus despre primirea emailului şi le-am arătat fotografîile primite.
- Tot personalul de la departamentul de comunicare avea acces la o parte din conturile mele de email şi la conturile de social media.
- După discuţiile pe care le-am avut cu Ioana Răduca şi Liviu Popescu am convenit împreună să facem publice aceste fotografii însoţite de o întrebare cât mai neutră şi pertinentă în ideea de a clarifica dacă aceste fotografii sunt rea1e sau nu.
- În ziua în care am avut discuţia cu cei doi, fotografîile respective au fost publicate prin departamentul de comunicare condus de Ioana Răduca, textul final fiind făcut probabil de Ioana Răduca sau de altee persoane din departamentul de comunicare.
- În urma unei discuţii pe care am purtat-o cu o persoană care se pricepe la computere am înţeles că una dintre adresele mele de email a fost accesată de un dispozitiv localizat în sectorul 5 şi am făcut o captură de ecran pe care o să o depun la dosar.
- M-am sfătuit cu soţul meu care este avocat şi m-am hotărât să nu depun nicio plângere cu privire la acest aspect.
- Am făcut o căutare în emailuri după criteriile „Coldea” şi „Nicuşor” şi nu am mai găsit emailul pe care l-am primit cu fotografiile care au fost publicate.
- Din punctul meu de vedere consider că am fost indusă în eroare întrucât consecințele din punct de vedere politic pentru mine au fost cele mai dramatice şi au avantajat în mod evident pe actualul Preşedinte al României, Nicuşor Dan.
Victor Ponta la DIICOT: „Scopul a fost în mod evident influențarea alegerilor”
„Cu certitudine imaginile respective sunt false pentru că am văzut acele fotografii şi ştiu sigur că nu sunt adevărate.
Nu m-am întâlnit într-un cadru neoficial niciodată, nici cu dl. Nicuşor Dan, nici cu dl. Florian Coldea.
Anterior apariției acestor fotografii nu am avut niciun indiciu că vor apărea fotografii de acest gen în spaţiul public.
Scopul apariției acestora a fost în mod evident influențarea alegerilor care au avut loc la 72 de ore de la publicarea acestora.
Nu ştiu exact care a fost intenția iniţială, însă apreciez că a avut un impact negativ asupra rezultatului alegerilor în ceea ce mă privește.
Mi-au fost prezentate fotografii cu cei 4 suspecţi şi declar faptul că nu îi cunosc şi nu îmi amintesc să îi fi văzut în vreo împrejurare”, a spus Victor Ponta.