Fetița de doi ani care a murit la dentist | Ministrul Sănătății condamnă cabinetele care funcționează ilegal / Colegiul Medicilor Stomatologi din București s-a autosesizat

Publicat: 14 11. 2025, 17:29
Actualizat: 14 11. 2025, 20:16
Alexandru Rogobete, ministrul Sanatatii, sustine o conferinta de presa in care prezinta concluziile raportului intocmit de Corpul de Control si Inspectia Sanitara de Stat, in urma tragediei petrecute la Constanta, unde o femeie de 29 de ani a murit la cateva ore dupa ce a nascut, la un spital privat, miercuri, 22 octombrie 2025. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

UPDATE 17:20 Colegiul Medicilor Stomatologi din Capitală demarează cercetarea disciplinară după decesul fetiței de doi ani

Colegiul Medicilor Stomatologi din București a declanșat cercetarea disciplinară după decesul unei fetițe de doi ani în timpul unei intervenții stomatologice.

În urma ședinței Biroului Executiv, instituția a decis declanșarea unei cercetări disciplinare, iar rezultatele investigației efectuate de Comisia de Disciplină vor fi comunicate public la finalizarea procedurii.

 

UPDATE 15:30 Dosar penal pentru ucidere din culpă deschis după moartea fetiției de 2 ani, din București

Cercetările au fost preluate, vineri, de Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Conform concluziilor preliminare emise în urma efectuării autopsiei medico-legale de către Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici”, decesul minorei a survenit în timpul unei intervenții stomatologice, copila având și „o patologie cronică preexistentă complexă”.


ȘTIRE INIȚIALĂ: Funcționați ilegal? Puneți cheia în ușă! Astăzi! – Rogobete după moartea unui copil la stomatologie /

„Funcționați ilegal? Puneți cheia în ușă! Astăzi! Este cel mai direct și cel mai responsabil apel pe care îl pot face după tragedia de aseară, de la o clinică de stomatologie.  A murit un copil, într-un loc în care siguranța ar fi trebuit să fie garantată. Transmit condoleanțe familiei. Nu există cuvinte care să aline o astfel de pierdere, dar există responsabilitate. Și vă promit că nu voi lăsa această tragedie fără consecințe”, a postat Rogobete. Mesajul vine după tragedia de la o clinică de stomatologie din București unde a murit o fetiță de 2 ani.

Constatări cutremurătoare după verificări

Ministrul spune că aseară, imediat ce a aflat, a trimis Inspecția Sanitară de Stat din minister sǎ verifice. Din primele verificări, constatările „sunt cutremurătoare”: „din nou respectarea legislației este pentru unii opționalǎ, spații improvizate, protocoale ignorate. Exact aceleași probleme pe care le găsim, repetat, de luni întregi. Exact aceleași nereguli care, în final, ucid. Prea mulți ani, aceste clinici au făcut ce au vrut, fără control, fără reguli, fără responsabilitate. Până acum, am închis multe cabinete private și am sancționat peste 30. Dar astăzi spun limpede: dacă știți că funcționați ilegal, puneți cheia în ușă acum! Nu mai merge cu improvizații! Nu mai merge cu „lasă că nu se întâmplă nimic”! Deja s-a întâmplat. Și este ireversibil.
Nu fac rabat, indiferent cine mă sună”.

Rogobete, după ce un copil a murit la stomatologie: Fără excepții pentru nimeni

Rogobete afirmă că a închis clinici cu nume mari și vor rămâne închise până respectă legea. Iar cei care au emis avize „din pix”, cei care au închis ochii, cei care au permis funcționarea acestor spații ilegale – „toți vor pleca acasă! Fără excepții! Nu mă pronunț asupra actului medical, nu am voie. Colegiul Medicilor va analiza conduita medicului, iar medicina legală va stabili cauza exactă a decesului. Dar din punct de vedere administrativ, lucrurile sunt clare: încă o clinică unde legalitatea este discutabilǎ, încă o funcționare pe lângǎ normative, încă o tragedie care putea fi evitată.
Este o realitate crudă: mor oamenii pentru că unii aleg profitul în locul siguranței”.

„Mor oamenii pentru că unii aleg profitul în locul siguranței”

„Eu nu voi închide ochii. Îi deschid larg și acționez. Indiferent cine ești, dacă ști că funcționezi pe lângă lege, închide-ți cabinetul acum! Raportul final, cu toate datele exacte, îl voi avea luni. Dar până atunci, datele preliminare arată clar, din nou, că unii au impresia că pot face ce vor și că „merge și așa”. Nu, NU merge! Dacă a mers până acum. Nu mai merge!”, a conchis ministrul.

O fetiță de 2 ani a murit joi seară la o clinică stomatologică din Sectorul 3. Copilul a intrat în stop cardio-respirator în jurul orei 19:30, iar manevrele de resuscitare nu au reușit să-i salveze viața.

Cazul a fost preluat de către Serviciul Vătămări și Ucideri din Culpă din cadrul Poliției Capitalei, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3. Anchetatorii vor stabili toate împrejurările în care s-a produs tragicul eveniment.

Conform Știrile PRO TV, tatăl fetiței a spus că unele analize ale copilei nu erau în limite. Soţia sa a informat stomatologul despre analize, dar totuşi i s-a spus să se prezinte la intervenţie.

„A semnat soţia, dar ştiam ce îi face, adică nu am venit că nu ştiam. Noi am spus, are mesaje soţia cu doamna doctor pe Whatsapp unde i-a spus că mai bine ar fi să schimbăm programarea, şi doamna doctor i-a zis că nu, că să vină că este ok”, a afirmat tatăl copilei.

Un copil a murit la stomatologie: primele concluzii preliminare

Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” a emis primele concluzii preliminare în cazul fetiței de 2 ani care a murit la o clinică privată de stomatologie din București.

Conform concluziilor preliminare emise în urma autopsiei medico-legale, decesul fetiței a survenit în timpul unei intervenții stomatologice la o pacientă cu o patologie cronică preexistentă complexă.

Dosarul a fost înregistrat inițial pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, fiind începută urmărirea penală IN REM cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă. Pe 14 noiembrie 2025, cercetările au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.