Știrile zilei

Bărbat obligat să-i plătească fostei soţii peste 200.000 de euro pentru munca din gospodărie

Un bărbat din Spania a fost obligat de o instanţă din Malaga să-i plătească fostei soţii 204.624,86 euro pentru 25 de ani de muncă neplătită în gospodărie.

Administraţia Prezidenţială explică cum s-a ajuns la zboruri cu aeronave private

Lipsa unei aeronave dedicate transportului aerian al demnitarilor de nivel înalt generează probleme operaţionale, ineficienţă economică şi mai ales prejudicii de imagine pe plan extern, în cadrul acţiunilor oficiale ale României, arată Administraţia Prezidenţială.

Vulcanul Merapi din Indonezia a erupt din nou, acoperind satele cu cenuşă

Vulcanul Merapi din Indonezia a erupt sâmbătă, scoţând fum şi cenuşă care au acoperit satele din apropierea craterului, a anunţat într-un comunicat agenţia de gestionare a dezastrelor din această ţară.

Vincent Van Gogh în 3D, într-un oraş polonez

Oraşul polonez Wroclaw şi-a deschis porţile la o expoziţie inedită.

Gary Lineker a fost suspendat de BBC după ce a comparat guvernul britanic cu Germania nazistă

Fostul căpitan al echipei Angliei, Gary Lineker, a fost îndepărtat temporar din funcţia de prezentator al emisiunii emblematice de fotbal Match of the Day, difuzată de BBC, ca urmare a criticilor sale la adresa noii politici a guvernului britanic faţă de solicitanţii de azil.

ANM emite atenţionări de vânt şi viscol puternic în mai multe zone ale ţării. 22 de judeţe sub Cod portocaliu

Prima avertizare Cod galben a fost emisă pentru intervalul sâmbătă ora 10 – duminică ora 4.00. În toate regiunile, vântul va avea local şi temporar intensificări, cu viteze de 50…65 km/h şi izolat peste 70 km/h. La munte vor fi rafale de 70…80 km/h, iar pe creste vor depăşi 90…110 km/h, treptat vor predomina ninsorile […]

„O nouă eră” a relaţiei transatlantice. Joe Biden şi Ursula von der Leyen semnalează progrese în ceea ce priveşte tensiunile comerciale dintre UE şi SUA

Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, şi preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au anunţat vineri progrese în dezamorsarea unei dispute comerciale transatlantice şi şi-au reînnoit angajamentul de a susţine Ucraina împotriva Rusiei.

COMENTARIU Marius Oprea / Fraţii şi surorile Tate: în aroganţe şi prostii sîntem egali, fraţi şi surori, nu e nicio inechi-Tate

8 martie nu mai e cum am trăit-o în copilăria din comunism, nici atunci nu prea era decît în propagandă şi în buchetele de flori luate cu bani de la tata pentru mama şi cu bani de la mama pentru tovarăşa învăţătoare. Şi în fotografia într-un chenar de placaj pictat, făcută ”De Ziua Mamei”. Obiceiul s-a păstrat, dar a fost şi mai tare alterat. Femeia a luat locul mamei, şi nu orice femeie. În centrul fotografiei nu mai e inocenţa unui copil, ci un mădular al unui bărbat de culoare bine făcut, în faţa căruia se extaziază o mulţime de femei bete şi excitate. De 8 martie, în prim-plan s-a instaurat ”cultura Tate” – aripa feministă, aceea a exhibării instinctelor, fără rezerve şi fără perdea.

Silicon Valley Bank se prăbuşeşte în cel mai mare faliment bancar din 2008 încoace

Silicon Valley Bank se prăbuşeşte în cel mai mare faliment bancar din 2008 încoace. Băncile americane au pierdut 100 de miliarde de dolari din valoarea de piaţă în două zile, iar cele europene 50 de miliarde de dolari: “Săptămâna viitoare ar putea fi o baie de sânge".

Ion Cristoiu: Iar Titulescu nu s-a putut scula

Gazetăria dintre cele două războaie excela printr-un gen absent în presa de azi: reportajul politic. Jurnalişti de talent, aleşi dintre tineri scriitori, trudind ziua la ziare pentru poezia creată noaptea, erau în stare să transforme într-o proză poliţistă pînă şi o şedinţă de la Fi­nan­ţe. Strînşi în conclavuri, politicienii erau urmăriţi pînă în cele mai […]

Maşinile şoferilor beţi sunt confiscate şi trimise în Ucraina pentru militari şi medici

Maşinile confiscate de la şoferii beţi din Letonia sunt trimise în Ucraina pentru a ajuta războiul.

Comisia Europeană neagă dificultăţile de cooperare cu Laura Codruţa Kövesi, procurorul-şef al UE

Comisia Europeană a negat vineri că ar avea probleme în colaborarea cu Parchetul European (EPPO), după ce Laura Codruţa Kövesi a reclamat lipsa de cooperare din partea instituţiilor Uniunii Europene.

Acord privind reducerea consumului final de energie în UE cu 11,7% până în 2030

Uniunea Europeană a ajuns vineri la un acord privind reducerea consumului final de energie în cadrul blocului cu 11,7% până în 2030.

Avertizare meteo. Toată ţara este sub Cod galben de vânt puternic, ninsori şi viscol

De azi revin ninsorile. Toată ţara este sub Cod galben de vânt puternic, ninsori şi viscol.

Li Qiang, unul dintre cei mai de încredere aliaţi ai lui Xi Jinping, a fost confirmat premier al Chinei

Li Qiang, unul dintre cei mai de încredere aliaţi ai lui Xi Jinping, a fost confirmat sâmbătă în funcţia de premier chinez.

Papa susţine că războiul din Ucraina nu a fost alimentat doar de ambiţiile imperialiste ale Rusiei. Cine se face vinovat de menţinerea conflictului

Războiul din Ucraina este condus de interesele mai multor „imperii” şi nu doar ale Rusiei, susţine Papa Francisc.

Opoziţia turcă se uneşte împotriva lui Erdogan înaintea alegerilor prezidenţiale. Sondajele de opinie prezintă o luptă strânsă

Popularitatea preşedintelui Recep Tayyip Erdogan este în picaj. Pentru a dobândi un al treilea mandat, actualul preşedinte turc speră să obţină din nou încrederea poporului său pe 14 mai. Campania prezidenţială a Turciei a început oficial din 10 martie, iar  Erdogan şi-a aflat principalul adversar. Kemal Kiliçdaroglu, liderul Partidului Popular Republican a devenit principalul contracandidat. […]

Canada interzice importurile ruseşti de aluminiu şi oţel

Canada a importat din Rusia aluminiu în valoare de aproximativ 45 de milioane de dolari canadieni şi produse din oţel în valoare de 213 de milioane de dolari în 2021, conform datelor oficiale. Însă acum oficialii de la Ottawa vor să stopeze importurile ruseşti, ca să nu susţină în mod indirect efortul de război al […]

Israelul consideră acordul dintre Iran şi Arabia Saudită efectul poziţiei slabe a Statelor Unite

Israelul consideră că acordul Iranului şi Arabiei Saudite de normalizare a relaţiilor este efectul poziţiei slabe a Statelor Unite şi a fostului Guvern israelian faţă de regimul de la Teheran, afirmă un oficial guvernamental israelian citat de site-ul Axios.com.

Ion Cristoiu, despre vizita lui Iohannis în Asia: Semnalul pe care îl transmite este: „Bă, eu petrec”. Este un dezastru pentru PNL. Nici acum nu a reuşit să se disocieze de el

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că vizita preşedintelui Iohannis în Japonia şi Singapore reprezintă un moment care întăreşte imaginea de turist de lux a şefului statului, lipsa de bun simţ şi indiferenţa faţă de reacţiile românilor, cu efecte dezastruoase pentru liberali. Ion Cristoiu spune că vizita şefului statului este lipsită de pragmatism, fără scop, iar imaginile […]

Adolescent palestinian, împuşcat mortal de armata israeliană în Cisiordania

Un adolescent palestinian a fost împuşcat mortal de armata israeliană, vineri după-amiază, într-un incident produs în Cisiordania, afirmă surse citate de cotidianul The Jerusalem Post.

Congresul american a votat declasificarea imediată a informaţiilor despre originea coronavirusului SARS-CoV-2

Camera Reprezentanţilor din SUA a aprobat în unanimitate un proiect de lege care cere agenţiilor guvernamentale de informaţii să declasifice imediat informaţiile legate de originile pandemiei de coronavirus

Războiul din Ucraina, ziua 380. Rusia devine imprevizibilă, după atacul cu rachete hipersonice / Kievul pregăteşte contraofensiva / Ucraina: Wagner deschide centre de recrutare în 42 de oraşe ruseşti

UPDATE 23:00 Von der Leyen, către Biden: Rusia va plăti pentru atrocităţile sale „Vom face ca Rusia să plătească pentru atrocităţile comise în Ucraina”, a declarat preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în întâlnirea cu Joe Biden din Biroul Oval, potrivit agenţiei ANSA. UPDATE 22:30 Bahmut, văzut de sus UPDATE 22:00 Hersonul, lovit din […]

Statuia unui mic sfinx zâmbitor a fost descoperită în Egipt

Arheologii din Egipt au dezgropat o statuie de sfinx „cu o faţă zâmbitoare şi două gropiţe” lângă Templul Hathor, unul dintre cele mai bine conservate situri antice din ţară, a anunţat Ministerul Turismului şi Antichităţilor.

Vaticanul returnează Greciei câteva sculpturi vechi de 2.500 de ani. Acestea proveneau din Partenonul Atenei

Vaticanul a semnat un acord de returnare a trei fragmente de sculptură care au făcut parte din colecţia permanentă a Muzeului ​​Vaticanului în ultimii 200 de ani.

Cea mai veche referire la zeul nordic Odin, găsită în tezaurul danez

Oamenii de ştiinţă scandinavi au declarat miercuri că au identificat cea mai veche inscripţie cunoscută care face referire la zeul nordic Odin. Inscripţia a fost descoperită pe un disc de aur, descoperit în vestul Danemarcei în 2020.

Greu de găsit: preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene, dat în urmărire de Poliţia Română

Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene, a fost trecut pe lista „most wanted” a Poliţiei Române. Politicianul a fost condamnat vineri pentru trafic de influenţă, iar poliţiştii îl caută pentru a-l duce la închisoare.

Ionel Arsene, condamnat definitiv la 6 ani şi 8 luni de închisoare

Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene, a fost condamnat definitiv, vineri, la 6 ani şi 8 luni de închisoare.

Fabricile de aspirat dioxid de carbon sunt promiţătoare

O nouă modalitate de a aspira dioxidul de carbon din aer şi de a-l depozita în mare a fost schiţată de oamenii de ştiinţă. Autorii spun că această abordare nouă captează CO2 din atmosferă de până la trei ori mai eficient decât metodele actuale.

(P) Goodroid şi Profluo susţin afacerile româneşti în digitalizarea bazată pe RPA şi Inteligenţă Artificială

Cele două companii au semnat un acord în vederea furnizării de soluţii tehnologice avansate pentru digitalizarea business-urilor autohtone

Chiriile din Dubai au crescut cu până la 60%, pe fondul crizei de locuinţe

Cererea de proprietăţi din Dubai a atins un nivel record în primele două luni ale anului 2023, a dezvăluit firma de servicii imobiliare CBRE într-un raport publicat joi, scrie CNBC.

Hackerii au intrat la televiziunea rusă cu o alarmă nucleară falsă: este un atac, du-te în adăposturi

Mesajul fals difuzat ieri a vizat „oamenii care locuiesc în estul Rusiei”, cărora li s-a cerut să meargă în adăposturi şi „să ia pastile cu iodură de potasiu”, care sunt de obicei folosite în situaţiile de urgenţă cu radiaţii.

Borg, băutura alcoolică extrem de populară pe TikTok: ce este şi de ce este periculoasă

28 de studenţi ai Universităţii din Massachusetts au ajuns la spital, după ce au consumat ceea ce pe reţeaua de socializare prinde viteză şi a fost recomandă drept „o băutură cu alcool sănătos”.

A renunţat la carieră pentru a fi casnică: fostul soţ trebuie s-o despăgubească cu peste 200.000 de euro

Despăgubirea, stabilită printr-o hotărâre a Tribunalului de Primă Instanţă şi Învăţământ numărul 3 din Vélez-Málaga, este suma salariului minim aferent tuturor celor 25 de ani în care cuplul a fost căsătorit.

Autorul atacului armat din Hamburg era „fost membru al Martorilor lui Iehova”

Autorul atacului armat din Hamburg era "fost membru al Martorilor lui Iehova", spune poliţia. Un copil nenăscut a fost identificat printre victime, împuşcat mortal în pântecele mamei.

Vacanţa de primăvară va include Paştele ortodox. Ligia Deca a semnat ordinul

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a semnat ordinul privind structura anului şcolar 2023-2024. Ordinul prevede că vacanţa de primăvară va include Paştele ortodox.

Alertă hidrologică! Risc de viituri în mai multe judeţe din ţară, până duminică la ora 14.00

Hidrologii au actualizat vineri avertizarea hidrologică precendentă şi anunţă risc de viituri în mai multe judeţe din ţară, până duminică la ora 14.00.

Metroul circulă pe un singur fir între Piaţa Sudului şi Berceni

Metrorex informează că vineri, începând cu ora 12.10, circulaţia a fost reorganizată pe Magistrala 2 Berceni-Pipera, ca urmare a lipsei de tensiune pe şina a-III-a la staţia Piaţa Sudului.

Garda de Mediu va avea drone dotate cu senzori şi echipamente pentru inspecţie şi control

Garda Naţională de Mediu va primi, începând cu acest an, cu 46 de sisteme aeropurtate dotate cu senzori şi echipamente specifice activităţii de inspecţie şi control, anunţă Ministerul Mediului.

Kelemen Hunor candidează pentru un nou mandat de preşedinte al UDMR

Kelemen Hunor va candida în aprilie pentru un nou mandat de preşedinte al UDMR.