Știrile zilei

COMENTARIU Sorin Avram: Klaus Iohannis, din nou în centrul abordării. Klaus al II-lea a primit Premiul Carol al IV-lea

”Sistemul de sănătate are nevoie de o reformă consistentă şi de o schimbare de paradigmă care asumă în mod real pacientul în centrul abordării”, este mesajul preşedintelui Klaus Iohannis transmis în cadrul Conferinţei Naţionale a Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer.    Mesajul nu a fost transmis direct de domnul preşedinte, acesta având de făcut altceva […]

OFF/ON THE RECORD, 5 iunie 2022. Invitat, ora 21.55: Rareş Bogdan, prim-vicepreşedinte PNL

În doar un an şi jumătate, PNL a schimbat trei preşedinţi, partidul s-a fracturat şi, deşi are premierul României, s-a aliat cu fosta Opoziţie – PSD, care a ajuns să aibă un cuvânt mai greu de spus în actul guvernării decât PNL. Cum a ajuns unul dintre partidele istorice ale României într-o asemenea situaţie, cât […]

Explozie la fabrică de produse chimice din India. Cel puţin şase persoane au murit

Cel puţin şase oameni au murit în urma unei explozii în interiorul unei fabrici de produse chimice din India, anunţă Reuters.

Victimele împuşcăturilor de la şcoala din Texas iau măsuri împotriva producătorului de arme

Tatăl unei fete de 10 ani ucisă în împuşcăturile de la şcoala din Uvalde, Texas, şi un angajat al şcolii au făcut primii paşi care ar putea duce la procese împotriva Daniel Defense, producătorul puştii semiautomate folosite în masacrul de săptămâna trecută, în care au murit 21 de persoane.

Incendiu la o mănăstire construită în anul 1526, în regiunea Doneţk. Ruşii şi ucrainenii se acuză reciproc

Un incendiu a cuprins sâmbătă clădirea principală a mănăstirii de lemn Toţi Sfinţii din Sviatohirsk, în estul Ucrainei, a anunţat Biserica Ortodoxă Ucraineană. Clădirea originală datează din 1526, potrivit site-ului oficial al bisericii. Aceasta a fost reconstruită în 2005, folosind tradiţiile arhitecturii ruseşti din secolele XVI-XVII.   Faimoasa mănăstire de lemn din estul Ucrainei este […]

Trei persoane au murit în urma unui atac al ruşilor asupra oraşului ucrainean Nikolaiev

Trei persoane au murit după ce militarii ruşii au deschis focul asupra unor zone rezidenţiale din Nikolaiev, potrivit unui oficial ucrainean citat de CNN.

Ucraina susţine că negocierile cu Rusia nu au rost până când trupele lui Putin nu sunt împinse spre graniţe

Ucraina a declarat sâmbătă că nu are rost să negocieze cu Rusia până când forţele Moscovei nu vor fi împinse înapoi cât mai mult posibil spre graniţele Ucrainei.

Premierul Japoniei ar putea participa la summitul NATO de la Madrid

Premierul japonez Fumio Kishida ar putea participa la summitul NATO pentru a discuta despre criza din Ucraina, transmite presa japoneză, citată de Reuters.

Vârsta e doar un număr. Un japonez în vârstă de 83 de ani a traversat singur cel mai mare ocean din lume

Kenichi Horie a traversat singur Oceanul Pacific, fără escală, cu ambarcaţiunea sa, Suntory Mermaid III, devenind cea mai în vârstă persoană din lume care are această realizare.    Bărbatul a pornit din San Francisco, California, pe 27 martie şi a ajuns în Peninsula Kii (Japonia) sâmbătă dimineaţa, la ora 2:39, după două luni petrecute pe […]

Zelenski îi îndeamnă pe primarii din SUA să întrerupă legăturile cu „oraşele înfrăţite” din Rusia

Preşedintele Ucrainei a cerut primarilor din SUA să întrerupă legăturile cu oraşele ruseşti cu care au relaţii de "înfrăţire".

Iohannis, la primirea Premiului Carol al IV-lea: Suntem aici să reafirmăm că UE este unită

Suntem aici ca să reafirmăm faptul că Uniunea Europeană este unită în jurul valorilor sale fondatoare, în care România şi românii cred cu toată puterea, a declarat sâmbătă preşedintele Klaus Iohannis la ceremonia de decernare a premiului Carol al IV-lea.

Shakira şi Gerard Pique au confirmat despărţirea. Fundaşul Barcelonei ar fi înşelat-o

Cântăreaţa columbiană Shakira şi fundaşul Gerard Pique de la FC Barcelona se despart, a confirmat sâmbătă cuplul într-o declaraţie prin intermediul agenţiei lor de relaţii publice.

SUA şi Coreea de Sud au organizat exerciţii militare de amploare pentru a-l descuraja pe Kim Jong Un să facă teste nucleare

Coreea de Sud şi Statele Unite au organizat primele lor exerciţii militare combinate la care a participat un portavion american după mai bine de patru ani, a anunţat sâmbătă armata de la Seul, pe fondul unor informaţii potrivit cărora Coreea de Nord se pregăteşte pentru un test nuclear.

Ultimul zbor al generalului rus Botaşev, doborât şi ucis într-un avion Su-25 de 11 milioane de dolari

Ruşii l-au înmormântat pe ofiţerul care şi-a pierdut viaţa într-o operaţiune din regiunea Luhansk.

Un avion militar ucrainean a fost doborât în apropiere de Odesa

Ministerul rus al Apărării a anunţat că forţele ruse au doborât un avion militar ucrainean de transport în apropierea portului Odesa de la Marea Neagră, informează BBC.

România va fi timp de o săptămână capitala mondială a triatlonului

România va fi în perioada 6-12 iunie capitala mondială a triatlonului, a anunţat sâmbătă Ministerul Sportului. La Târgu Mureş, vor avea loc patru campionate mondiale ale unor ramuri din triatlon.

Coronavirus în România. Peste 300 de noi cazuri de Covid şi două decese, raportate în ultimele 24 de ore

Peste 300 de noi cazuri de Covid şi două decese la pacienţi confirmaţi cu noul coronavirus au raportate în ultimele 24 de ore, a anunţat sâmbătă Ministerul Sănătăţii.

Procuratura de la Kiev: au fost deschise peste 2.600 de anchete pentru crime de război

Oficialii ucraineni spune că investighează şi adună probe din prima zi de război, 24 februarie.

Ministerul britanic al Apărării spune că activitatea aeriană rusă rămâne ridicată deasupra Donbasului

Ministerul britanic al Apărării a anunţat sâmbătă că activitatea aeriană rusă rămâne ridicată deasupra regiunii ucrainene Donbas, avioanele ruseşti efectuând lovituri folosind atât muniţii ghidate, cât şi neghidate.

Reacţia Gabrielei Szabo după ce a aflat că a fost demisă de la CSM Bucureşti. Spune că primarul a ascultat de contestatarii ei

Fosta atletă a publicat, pe Instagram, un mesaj în care anunţă că decizia demiterii ei nu are o bază documentară.

Cod galben de inundaţii pe râuri din 10 judeţe

Hidrologii au emis sâmbătă o avertizare Cod galben de inundaţii valabilă până duminică pe râuri din 10 judeţe din ţară.

Un bulgar a vrut să introducă în România 16 tone de deşeuri

Poliţiştii de frontieră din Giurgiu au oprit la intrarea în ţară un TIR care transporta peste 16 tone de deşeuri din cauciuc.

Coafura rezistă, dar nu şi în faţa poliţiştilor antidrog. Două femei, prinse cu cocaină în perucă VIDEO

Poliţiştii au arestat două femei columbiene pe aeroportul Tocumen din Panama. Destinaţia celor două era Spania, însă au fost reţinute după ce coafura lor a trezit suspiciuni la controlul din aeroport.    Între părul natural şi peruca prinsă, fiecare femeie avea prinse aproape 70  de pacheţele mici comprimate, de culoare neagră, ce conţineau cocaină.    […]

Guvernatorul din Lugansk spune că ruşii „îşi aruncă toate rezervele asupra Severodonetsk”

Luptele continuă pe străzile oraşului Severodoneţk din estul Ucrainei, afirmă guvernatorul regiunii Lugansk. Acesta spune că ruşii „îşi aruncă toate rezervele” în aceste lupte, potrivit BBC.

Consilier: La Mariupol, invadatorii ruşi aruncă cadavrele la groapa de gunoi

Ruşii distrug clădirile şi duc molozul, cu tot cu morţi, în depozitul de pe malul râului din localitate.

Serviciile secrete ucrainene comunică cu luptătorii capturaţi din Azovstal

Serviciile de informaţii ucrainene comunică cu luptătorii capturaţi de la oţelăria Azovstal şi Kievul face tot posibilul pentru a asigura eliberarea lor, a declarat ministrul ucrainean de interne.

Sănătate mintală: tehnica 54321 care eliberează de anxietate

Tehnica 54321 împotriva anxietăţii, care este o tulburare de dispoziţie tratabilă.

Asistentele de la Chirurgie dintr-un spital judeţean sunt somate să renunţe la „uniformele mulate provocatoare” şi unghiile colorate

Conducerea secţiei a analizat plângerea şi a decis impunerea unui nou regulament pentru asistente, în urmă cu câteva zile, conform Călăraşi Press.   Acestea au primit un mesaj pe grupul de WhatsApp cu noile prevederi, din partea şefei de la Chirurgie, Profira Stan.   „Asistentele nu vor mai intra în serviciu începând de azi cu uniforme […]

METEO. Cod galben de averse şi vijelii în 30 de judeţe din ţară

Meteorologii au emis sâmbătă o avertizare Cod galben de averse şi vijelii valabilă în 30 de judeţe din ţară.

Experţi militari americani: Rusia nu poate accelera operaţiunile din Ucraina

Trupele trimise de Putin bat pasul pe loc, în tentativa de a cuceri noi teritorii.

Ziua Internaţională a copiilor victime ale agresiunii: 16.000 de cazuri de abuz, neglijare sau exploatare a copiilor, raportate în 2021, în România

În 2021, au fost semnalate 16.000 de cazuri de abuz, neglijare sau exploatare a copiilor, dintre care 14.000 în familie, a anunţat sâmbătă Gabriela Firea, ministrul Familiei. „Nu putem închide ochii la suferinţele copiilor”, spune ministrul de Ziua Internaţională a copiilor victime ale agresiunii.

Cancerul, pe agenda lui Iohannis. Preşedintele României a găsit vinovaţii

Povara cancerului este şi o consecinţă a lipsei unei viziuni unitare pe termen lung, a superficialităţii investiţiilor şi a unor politici fragmentare, susţine preşedintele Klaus Iohannis, într-un mesaj transmis sâmbătă în cadrul Conferinţei Naţionale a Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer.

Teatrul Excelsior are un nou director: este un regizor adus de de la Constanţa

Vlad Cristache, angajat al Teatrului de Stat din Constanţa, este noul director al Teatrului Excelsior, a anunţat sâmbătă Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei.

Aproape 8.000 de ucraineni au intrat vineri în România

Aproape 8.000 de cetăţeni ucraineni au intrat vineri în România, a anunţat Poliţia de frontieră.

Povestea luptătorului englez care a ucis un comandant cecen pe frontul din Ucraina

Ben Grant, fiul unui deputat britanic, a lovit vehiculul comandantului la nord de Harkov.

Un deputatul american şi-a expus armele în timpul unei dezbateri din Congres: La mine acasă fac ce vreau

În plin scandal legat de deţinerea armelor de foc în SUA, Greg Steube, un fan Trump din Florida, a intrat online de acasă, pentru a participa la o audiere a Comisiei pentru Afaceri Judiciare a Camerei, ocazie cu care a arătat 4 arme.

ONU: 14 milioane de ucraineni au fost forţaţi să îşi părăsească locuinţele

14 milioane de ucraineni au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele, majoritatea femei şi copii, a declarat coordonatorul ONU pentru situaţii de criză în Ucraina, Amin Awad, citat de The Guardian.

EXCLUSIV / Azi, InSecuritate, cu Iulia Ramona CHIRIAC, şefa Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, de la ora 19.00, pe SMART TV, şi de la ora 22.55, pe Aleph News

Bogdan Nicolae şi invitata sa, Iulia Ramona CHIRIAC, şefa Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, discută despre războiul din Ucraina şi sprijinul european acordat Kievului în acest conflict, eliminarea dependenţei statelor membre de combustibili fosili din Rusia şi planurile Bruxelles-ului privind arhitectura de securitate şi apărare a Uniunii Europene.

Ion Cristoiu: Nae Ionescu despre vechile noastre apucături turceşti, precum încă să facem întîi casele şi pe urmă îngăduim străzii să se strecoare printre ele, cum va putea

1. În tableta Duminica, din Bilete de Papagal, 22 martie 1929, publicistul Tudor Arghezi dezbate luptele fratricide din cadrul Mişcării Socialiste. Prilej pentru autor de a medita mai amplu la un adevăr: Nici o duşmănie nu e mai puternică pe lumea asta decît cea între fraţi: „Nimeni nu se pricepe mai bine la discordie şi […]

Moscova: moartea misterioasă a dansatorilor din Rusia

După oligarhi şi managerii companiilor energetice, decesele se înmulţesc acum în rândul artiştilor.