Știrile zilei

Zimmer Biomet, companie americană de tehnologie medicală, deschide o sucursală în România

Zimmer Biomet, companie americană de tehnologie medicală, deschide o sucursală în România şi vrea să angajeze minim 25 de persoane în primul an, producătorul anunţând investiţii de 3,5 milioane euro în 2023.

Ochiul uman funcţionează ca un computer, când se uită pe furiş

Ochiul uman funcţionează ca un mecanism de computer. După o privire din „coada ochiului", imaginile sunt procesate exact aşa cum ar face un sistem de supraveghere video din mai multe camere.

Premieră mondială. Transplant de organe de la o bătrână de peste 100 de ani

Pentru prima dată în lume, un organ al unei persoane care are mai mult de 100 de ani a fost donat pentru transplant.

Germania prelungeşte funcţionarea ultimelor centrale nucleare în contextul crizei energetice

Parlamentarii germani au aprobat un plan de menţinere a celor trei centrale nucleare rămase în ţară până la jumătatea lunii aprilie 2023, prelungind astfel durata de viaţă a acestora dincolo de închiderea planificată iniţial la sfârşitul acestui an.

Suedia pune sub acuzare doi bărbaţi pentru spionaj în favoarea Rusiei

Procurorii suedezi au pus vineri sub acuzare doi fraţi pentru spionaj în favoarea Rusiei, afirmând că presupusa infracţiune ar putea fi în detrimentul securităţii ţării, relatează Reuters.

Comisia Europeană: România probabil va avea o creştere economică de 5,8% în 2022, dar va urma o scădere

România probabil va înregistra o creştere economică de 5,8% în 2022, dar ritmul de creştere ar putea scădea în următorii ani, pe fondul inflaţiei ridicate, condiţiilor financiare mai stricte şi efectelor războiului din Ucraina, potrivit estimărilor Comisiei Europene.

UE ar putea avea o creştere economică de 3,3% în 2022, cu o inflaţie de 9,3% şi de 8,5% în zona euro

Uniunea Europeană ar putea înregistra o creştere economică de 3,3% în 2022, iar rata anuală a inflaţiei probabil va fi de 9,3% ca medie la nivelul tuturor statelor UE şi de 8,5% în zona euro, urmând ca inflaţia să încetinească în 2023, potrivit estimărilor Comisiei Europene.

Lituania va găzdui trupe germane până în 2026

Lituania face investiţii pentru a pregăti infrastructura necesară găzduirii de trupe germane până în 2026, potrivit Reuters.

Sursă ucraineană: Mulţi soldaţi ruşi nu au putut părăsi Hersonul şi s-au îmbrăcat în haine civile

Un oficial ucrainean susţine că mai mulţi soldaţi ruşi nu au putut părăsi regiunea Herson şi s-au îmbrăcat în haine civile pentru a nu fi capturaţi de militarii ucraineni care avansează în zonă.

Iohannis, întrevedere cu preşedintele Macedoniei de Nord, Stevo Pendarovski

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a avut vineri, o întrevedere cu Preşedintele Republicii Macedonia de Nord, Stevo Pendarovski, în marja participării la Forumul pentru Pace de la Paris.

Bacteria care cauzează holera, descoperită într-un rezervor de apă din nordul Israelului

Specialiştii din Israel au detectat bacteria care cauzează holera într-un rezervor de apă din nordul ţării, probabil ca urmare a răspândirii unui focar din Siria vecină, a anunţat vineri Ministerul Sănătăţii.

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: Popescu, întîi-stătătorul de la Ministerul Energiei e ”găina de pe butelia” prea mică, pentru cît gaz avem nevoie în România

Sîntem liniştiţi de oficialii guvernului, în special de Virgil Popescu, în mod repetat, că ”rezervoarele de gaz sînt pline”, dar aflăm, de la specialişti, că ele sînt de fapt mici, că nu ajung pentru o iarnă care mai are şi zăpadă şi temperaturi sub zero. Sub zero s-au dovedit, într-un domeniu atît de important ca resursele de energie ale României, cam toţi politicienii ei – care au făurit în aceste zile o legislaţie în domeniu pe termen lung, pentru ceva la care nu se pricep – hotărînd renunţarea totală la cărbune, materie primă detronată definitiv marţi, prin votarea Ordonanţei de ”decarbonizare” a României. În condiţiile în care gazul, spun specialiştii, nu ne ajunge.

Circulaţia pe Pasajul Domneşti a fost deschisă

Circulaţia pe Pasajul Domneşti a fost deschisă vineri. Acesta este primul sens giratoriu suspendat de pe Centura Capitalei care se deschide la aproape patru ani de la startul lucrărilor.

Coronavirus în România, 11 noiembrie: 361 cazuri noi şi 7 decese în ultima zi

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 361 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, cu 62 mai puţine faţă de joi, iar 7 persoane au murit, potrivit raportului transmis vineri de Ministerul Sănătăţii.

ANAF a blocat peste 10 mil. euro de la firmele ruseşti de la începutul războiului din Ucraina

ANAF a blocat peste 10 milioane de euro de la 7 firme ruseşti, supuse sancţiunilor internaţionale după începerea războiului din Ucraina, spune preşedintele instituţiei, Lucian Heiuş.

O româncă de 14 ani a doborât după 21 de ani recordul campioanei olimpice Diana Mocanu

Înotătoarea Aissia Claudia Prisecariu, 14 ani, sportivă legitimată la ACS Nada Florilor Fălticeni, a doborât vineri la Campionatele Naţionale de înot în bazin scurt (25 m) un record vechi de 21 de ani.

Justificarea ciudată cu care ruşii motivează absenţa lui Putin de la summitul G20

Angajamentele interne nu-i permit preşedintelui rus să participe la evenimentul global din Bali, Indonezia, nici măcar cu o intervenţie video.

Podul principal peste râul Dnipro din Herson a fost distrus

Podul principal peste râul Dnipro în Herson a fost distrus, potrivit unor imagini preluate de pe reţelele de socializare.

Franţa se află în stare de alertă din cauza unei epidemii de bronşiolită la copii mici

Franţa se află în stare de alertă din cauza unei epidemii de bronşiolită. Numărul vizitelor la urgenţe şi al spitalizărilor la copiii cu vârsta sub doi ani este foarte mare, la niveluri mai mari decât în ultimii 10 ani.

O rachetă a lovit o clădire rezidenţială din Nikolaiev. Două persoane au decedat

Cel puţin două persoane au murit şi alte două au fost rănite la Nikolaiev în urma unei lovituri ruseşti, a anunţat un şef militar ucrainean, citat de CNN.

Clotilde Armand, cel mai mediatizat primar al Bucureştiului în prima decadă din noiembrie

Clotilde Armand este cel mai mediatizat primar al Bucureştiului în presa scrisă, radio, tv, online şi social media în perioada monitorizată, 1-9 noiembrie 2022, înregistrând aproape 2.700 menţiuni, conform mediaTRUST.

Grup de celule nervoase care i-ar putea ajuta pe pacienţii cu paralizie să meargă din nou

Aceste celule nervoase, sau neuroni, numite Vsx2, sunt prezente în trunchiul cerebral şi în măduva spinării şi s-a constatat că joacă un rol-cheie în recuperarea funcţiei motorii după o leziune a măduvei spinării.   Cercetătorii elveţieni au salutat descoperirile lor, publicate în revista Nature, ca fiind o „descoperire clinică”.   Autorul studiului, Jordan Squair, care […]

BNR lansează o monedă din argint cu tema 100 de ani de la naşterea lui Constantin Ionete

Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic, începând cu data de 14 noiembrie, o monedă din argint cu tema 100 de ani de la naşterea lui Constantin Ionete.

Hidrogelul care blochează spermatozoizii ar putea fi un „schimbător de joc” pentru contracepţie – test

Cei 25 de bărbaţi care participă la studiu vor fi injectaţi cu un hidrogel în canalele deferente, tuburile care transportă sperma, pentru a opri deplasarea spermatozoizilor din testicule.   Se crede că efectul hidrogelului va dura aproximativ doi ani şi ar putea fi reinjectat, oferind o alternativă la vasectomia standard, care se doreşte a fi […]

Iohannis, mesaj pentru veterani: Sunteţi modele de abnegaţie pentru generaţiile viitoare

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri un mesaj pentru veteranii din teatrele de operaţii. Sunteţi modele de abnegaţie pentru generaţiile viitoare, a spus preşedintele Iohannis.

Nicolae Ciucă anunţă forma finală a ordonanţei care reglementează preţul energiei

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat vineri forma finală a ordonanţei care reglementează preţul energiei. Documentul a fost prezentat înainte de şedinţa de Guvern.

(P) Au început forajele geotehnice pentru consolidarea planşeului de la Piaţa Unirii

Specialiştii fac săpături la mare adâncime pentru a verifica starea solului şi a fundaţiei pe care se sprijină structura planşeului vechi de 80 de ani.

Vine iarna. Până la jumătatea lunii decembrie temperaturile vor fi în scădere

Meteorologii avertizează că în următoarele săptămâni temperaturile vor fi în scădere. Practic, până la jumătatea lunii decembrie temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă în toată ţara.

Într-o fostă baie publică romană din Toscana au fost descoperite statui din bronz

În Toscana au fost descoperite 24 de statui romane din bronz, anunţă arheologii. Statuile sunt bine conservate şi ar putea deveni exponate de muzeu.

Arheologii egipteni, pe urmele mormântului ascuns al Cleopatrei. Au fost descoperite un tunel şi relicve preţioase

După găsirea a altor 1.500 de relicve preţioase, dar şi al unui tunel, arheologii sunt acum mai convinşi că vor găsi mormântul Cleopatrei în templul lui Osiris din Tasposiris Magna.

Ion Cristoiu: Mihail Gorbaciov şi Boris Elţîn s-au bătut pentru Putere atît de tare încît au dărâmat Uniunea Sovietică

Memoriile lui Mihail Gorbaciov, ultima parte a acestora, ca să fiu mai precis, deoarece m-am apucat de lectura lor după moartea fostului lider sovietic, pe cale de a fi faraonizat de Occident, cel care l-a tras pe sfoară pentru a cîştiga Războiul Rece, mă conving de adevărul Tezei potrivit căreia Istoria îşi face drum prin […]

Lista companiilor occidentale care refuză să părăsească Rusia. Unele au filiale şi în România

La 8 ani şi 8 luni distanţă de la declanşarea operaţiunilor militare în Crimeea, destule companii occidentale sunt încă prezente în Rusia.

Puterea teribilă a Excaliburului împotriva bazelor ruseşti: Kievul exploatează la maximum noile rachete trimise de SUA

Este cel mai mare obuz de artilerie de precizie disponibil în arsenalul american.

Studiu: când alergăm, alegem să economisim calorii, nu să le consumăm

Potrivit unui studiu canadian, în timpul alergării, viteza determină economisirea energie în loc de arderea caloriilor, situaţie care poate fi remediată prin antrenament cu un partener sau cu muzică.

HOROSCOP 11 noiembrie – Provocările continuă pentru patru zodii. Este nevoie de alegeri grele pentru a ieşi din impas

Soarele din Scorpion face un careu tensionat cu Saturn din Vărsător, astfel că se reiau şi astăzi o serie de provocări pentru zodiile Fixe (Taur, Leu, Scorpion, Vărsător).

Accesul redus la surse de apă potabilă în Siria favorizează răspândirea holerei. Focarul se extinde cu rapiditate

Lipsa apei potabile a exacerbat focarul de holeră care se răspândeşte în provinciile din Siria. Autorităţile au început să vaccineze populaţia şi să ofere tablete cu clor pt preventie. Peste 35.000 de cazuri au fost raportate conform UNICEF. „Găsirea unui singur caz de holeră înseamnă că ai un focar”, a declarat Zuhair al-Sahwi, şeful biroului […]

Twitter ar putea da faliment, avertizează Elon Musk. Compania se află în colaps

Noul proprietar al Twitter, Elon Musk, a ridicat posibilitatea ca platforma de socializare să intre în faliment. Mai multe demisii la vârf şi un avertisment din partea autorităţii americane de reglementare par să fie picătura care a umplut paharul. Deşi Musk a preluat compania în urmă cu două săptămâni într-o tranzacţie cotată la aproximativ 44 […]

Premierul Italiei cere intensificarea cooperării NATO-UE, dar vrea dezvoltarea apărării europene

Premierul Italiei, Giorgia Meloni, a pledat joi, în cursul întâlnirii cu secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, pentru intensificarea cooperării între Alianţa Nord-Atlantică şi Uniunea Europeană, dar vrea dezvoltarea apărării europene.

Trump este mulţumit de scrutinul din SUA,dar unii republicani îi cer să amâne anunţarea candidaturii

Fostul preşedinte american Donald Trump a declarat joi seară că nu este nemulţumit de rezultatele alegerilor parlamentare din Statele Unite, în contextul în care unii politicieni republicani îl îndeamnă să amâne anunţarea candidaturii pentru scrutinul prezidenţial din 2024.

Remiză albă între Oţelul Galaţi şi FCSB în Cupa României

În continuare avându-l pe Mihai Pintilii pe bancă, în postură de antrenor interimar, FCSB nu a reuşit să valorifice statutul de favorită din meciul cu echipa condusă de Dorinel Munteanu. Prima repriză a fost dominată de bucureşteni, care au fost mai prezenţi în zona careului advers. Radaslavescu (min 2) şi Miculescu (min. 20) l-au scos […]