Știrile zilei

O nouă arestare în Belarus. Editorul-şef al unui site critic faţă de regimul Lukashenko a fost reţinut

Editorul-şef unui site popular de ştiri din Belarus a fost reţinut duminică, iar reşedinţa sa a fost percheziţionată. Aliaksei Shota se face vinovat de colaborare cu cel mai popular portal de internet din ţară, pe care autorităţile l-au închis luna aceasta după arestarea a 15 angajaţi. Asta s-a întâmplat în mijlocul unei represiuni împotriva jurnaliştilor […]

O directoare la stat, proprietară de cai de zeci de mii de euro, dată în judecată pe motiv că n-a plătit cazarea iepelor şi a armăsarului

Situaţie inedită întâlnită între două instituţii publice din România. Directoarea Daniela Muscalu, de la Consiliul Judeţean Prahova, a fost acţionată în judecată de către Clubul Sportiv Municipal Ploieşti, care se află în subordinea Consiliului Local, pe motiv că nu şi-a achitat obligaţiile pe care şi le-a asumat prin contract prin închirierea în hipodrom a boxelor […]

Steven Seagal susţine un partid politic din Rusia orientat pro-Vladimir Putin

Starul din „Greu de ucis” şi „Deasupra legii” a apărut la un eveniment al Rusia Justă – Patrioţii – Pentru Adevăr, mai exact într-o ceremonie de sâmbătă, potrivit unui videoclip publicat de partid. După cum sugerează şi numele, partidul a fost format la începutul acestui an prin fuzionarea a trei partide mai mici, care îl […]

HOROSCOP 31 mai. Despre idealuri şi lupta pentru ele. Cine va avea parte de o victorie azi

Prima zi a acestei săptămâni ne aduce în prim plan trigonul armonios format de Marte din Rac cu Neptun din Peşti, care le arată zodiilor de Apă (Rac, Scorpion, Peşti) care sunt acele idealuri pentru care merită să lupte.

Istoria Big Ben-ului, ceasul cu clopot din Londra care împlineşte azi 162 de ani

La mulţi ani, Big Ben! Astăzi se împlinesc 162 de ani de când a fost pus in funcţiune pentru prima oară orologiul Parlamentului din Londra, poreclit ulterior Big Ben. Este cel mai mare ceas cu clopot şi al treilea turn cu ceas ca înălţime din lume. SINCRON IAN WESTWORTH, mecanic Big Ben: ”Clopotul are, în […]

Tomislav Tomasevic este noul primar al Zagrebului. A învins un cântăreţ de folk şi a înlocuit un edil decedat în februarie

  Tomislav Tomasevic a obţinut peste 65% din voturi, învingându-l pe cântăreţul folk Miroslav Skoro. El îi va urma în funcţie lui Milan Bandic, primar al Zagrebului peste douăzeci de ani, acuzat de corupţie şi decedat în februarie, în urma unui infarct.   Tomasevic este considerat ca simbolul unei noi generaţii de politicieni croaţi fără […]

Alertă în Germania: fraude în centre de testare COVID. Ministrul Sănătăţii cere măsuri

Ministrul Sănătăţii din Germania, Jens Spahn, a declarat că este responsabilitatea autorităţilor locale de sănătate să monitorizeze centrele de testare COVID şi să prevină fraudele. „Nu pot controla centrele de testare din Berlin”, a spus el, potrivit dw.com. Ministrul german al Sănătăţii şi colegii săi din cele 16 state federale vor discuta luni dimineaţă despre […]

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă îi trimite în bănci pe toţi elevii municipiului Alba Iulia

Toţi elevii municipiului Alba Iulia revin de astăzi fizic în şcoli. Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Alba a hotărât duminică modificarea scenariului de funcţionare din galben în verde, ca urmare a scăderii ratei de infectare cu noul virus. De la începutul anului şcolar, unităţile de învăţământ din Alba Iulia au funcţionat în scenariul galben. […]

Cine este ”Pacientul zero” al pandemiei coronavirus. O eroare uluitoare ar putea dezvălui misterul originii COVID-19

Pangoliul şi liliacul sunt două dintre explicaţiile pe care oficialii Chinei le tot dau legat de COVID-19, virusul plecat, se spune, dintr-o piaţă din Wuhan. Explicaţiile Beijingului nu mai sunt crezute de vestici. Recent, Facebook a anunţat că nu va mai şterge postările în care se susţine că virusul a fost produs de om, fiind […]

Noile probleme ale firmelor: revenirea crizei de forţă de muncă şi presiunea creşterii salariilor

Economia României iese mult mai rapid din criza economică adusă de Covid, iar ultima previziune a FMI indică o creştere economică de 7% pentru România în acest an, cea mai bună previziune oficială. Cu aceste date, România se află în fruntea revenirii economice din Europa, în condiţiile în care marile economii europene de-abia acum scapă […]

Ediţia a doua a Maratonului de vaccinare din Bucureşti are succes

20.000 de persoane s-au vaccinat la ediţia a doua a maratonului din Bucureşti. Sute de oameni au stat ieri la coadă, pentru a primi serul. ALEXANDRU RAFILA: ”Aşa cum aţi văzut astăzi (n.r. – ieri) a fost afluenţă extrem de mare la vaccinare atât la Sala Palatului, cât si la Biblioteca naţională, astfel încât astăzi […]

Smart parenting, tehnica prin care înveţi cum să-ţi creşti copilul corect

Ana Nicolaescu este blogger în parenting şi mamă full-time. De când a fost nevoită să rămână acasă cu Măriuca, primul ei copil, a renunţat la jurnalism şi a înfiinţat un blog de parenting. Ca un prim sfat pentru părinţi, ea le spune că nu ar trebui să pună presiune pe copii şi să nu încerce […]

COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: O bombă pentru liniştea noastră

Bomba de la Arad ne-a aruncat în spaime. Suflul ei ne-a adus ameninţarea mafiotă în viaţa cotidiană. Cunoştinţe vechi din Vest, din Arad în special, mi-au spus că toată treaba duce către vechea şi nelipsita contrabandă din orice zonă de graniţă. Contrabanda cu diverse produse, de la droguri la ţigări sau alcool, cu produse contrafăcute […]

Ce alegi pentru copilul tău între bonă şi creşă. Argumente pro şi contra

De mâine, încep înscrierile la creşă, însă mulţi părinţi nu văd asta o soluţie. Roxana este mama Sophiei, care are doi ani. Îţi spune că, în momentul de faţă, bona este o variantă mai bună pentru ea.     ROXANA BILCIURESCU, părinte: ”Copiii undeva după doi ani încep să vorbească, să înveţe destul de multe […]

Preţul usturoiului importat din China a explodat şi umflă inflaţia în Europa

Lipsa de muncitori la câmp, probleme în lanţul de aprovizionare, renumele usturoiului de aliment care omoară microbii şi întăreşte sistemul imunitar – şi de aici o cerere record – sunt factori care duc la creşterea preţurilor de import, după cum explică un producător chinez pentru platform media de profil Fresh Plaza. De altfel, multe importuri […]

Şcoala privată, luată cu asalt. Învăţământul de stat, reclamat de părinţi şi puţin apreciat de elevi

Şcoala de stat nu mai este o opţiune secundară pentru mulţi părinţi. Supăraţi pe sistem, ei şi-au înscris copiii la şcoală privată.   Loredana are un copil în clasa a III-a şi spune că de pe 11 martie 2020, copilul ei nu a mai învăţat nimic la stat. L-a dus pe cel mic o lună […]

Laura Codruţa Kovesi, şefa noului Parchet European (EPPO), vede corupţie în toată Europa: ”Nu există ţări curate”

Sigură că ”nu există ţări curate” de corupţie, şefa noului Parchet European (EPPO), Laura Codruţa Kovesi, este ”foarte mândră” să joace rolul principal în ”momentul istoric” al inaugurării acestei noi instituţii europene pe 1 iunie şi a avertizat asupra ”riscului ridicat” al delictelor legate de fondul european de redresare post-pandemie, scrie duminică agenţia spaniolă EFE, […]

Cartelul mexican Jalisco răpeşte poliţişti din case, după care îl torturează şi îi ucide

Cartelul Jalisco, cunoscut pentru violenţa cu care acţionează, a răpit mai mulţi membri ai unei forţe de poliţie de elită din statul Guanajuato şi i-a torturat pe oamenii legii, pentru a obţine numele şi adresele colegilor ofiţeri, iar acum vânează şi ucide poliţişti în casele lor, în faţa familiilor acestora. Se întâmplă în Mexic, scrier […]

Un comandant de la ISU Dobrogea, arestat pentru agresiune sexuală şi coruperea sexuală a minorilor

Un comandant de echipaj din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunalul Militar Bucureşti pentru agresiune sexuală şi coruperea sexuală a minorilor. ISU Dobrogea a decis suspendarea raporturilor de muncă ale acestuia pe aceeaşi perioadă. Tribunalul Militar Bucureşti a admis propunerea […]

Chinul unui român stabilit în Italia, după infectarea cu COVID-19: „Era complet paralizat“

La vârsta de 10 ani, Alexandru Clipa s-a mutat împreună cu mama sa în Italia, la San Costantino Calabro, în regiunea Vibonese. După ce a absolvit Informatică şi Telecomunicaţii, s-a mutat la Sofia, Bulgaria, unde a primit o ofertă de muncă ca specialist în resurse umane pentru o companie multinaţională. După câteva luni în Bulgaria, […]

A murit Joe Lara, vedeta din „Tarzan: The Epic Adventures”

Joe Lara, vedeta serialului „Tarzan: The Epic Adventures” din 1996, a murit sâmbătă. Un avion de mici dimensiuni, cu Lara în el, s-a prăbuşit într-un lac din Tennessee, potrivit autorităţilor locale şi Associated Press. Joe Lara avea 58 de ani.

Brăila a depăşit-o pe Galaţi, iar Dacia a promovat în divizia secundă a fotbalului românesc

Dacia Unirea Brăila a promovat în Liga 2! Florentin Petre (45 de ani) a obţinut cea mai importantă performanţă din cariera de antrenor, în faţa mult mai experimentatului Petre Grigoraş (56 de ani). Câştigătoarele celorlalte meciuri de baraj pentru Liga 2: Viitorul Şelimbăr, Corona Braşov, Dacia Unirea Brăila şi Unirea Dej. Dacia Unirea Brăila a […]

Sepsi a învins-o pe Viitorul şi s-a calificat în premieră în cupele europene

Barajul pentru Conference League, a treia competiţie europeană intercluburi, a fost câştigat de formaţia de fotbal Sepsi, care a depăşit-o acasă, duminică seară, pe Viitorul Constanţa, scor 1-0. Marcatorul partidei de la Sfântu Gheorghe a fost Adnan Aganovic, în minutul 42, acelaşi minut în care, cu o seară înainte, germanul Kai Havertz puncta în finala […]

Roland Garros 2021, în era COVID-19. 5.400 de spectatori vaccinaţi sau cu test negativ au acces, zilnic, la turneu

Aproape 5.400 de fani entuziaşti s-au strâns, duminică, în complexul de la Roland Garros, în prima zi a ediţiei din acest an a turneului de Mare Şlem. Este capacitatea maximă admisă în primele zece zile ale competiţiei, până pe 8 iunie. Cum însă circulaţia nu mai e permisă după 9 seara în Franţa, sesiunile de […]

Steaua a promovat în Liga 2

A fost sărbătoare duminică seara în Ghencea, după ce CSA Steaua a promovat în liga a doua. Militarii au câştigat şi returul barajului cu CS Afumaţi, scor 2 la 1, după ce s-au impus în prima manşă cu 2 la 0. Fanii roş-albaştrilor au declanşat fiesta imediat după fluierul final al partidei, iar petrecerea a […]

Finalul domniei lui Netanyahu la putere în Israel. UPDATE Naftali Bennett, liderul naţionalist israelian, a anunţat alăturarea la coaliţia anti-Netanyahu. Opoziţia, aproape de un acord istoric

Naftali Bennett, liderul Partidului Yamina (dreapta naţionalistă), a anunţat duminică seară că va forma un guvern de unitate naţională cu liderul Partidului Yesh Atid (centru), Yair Lapid.   „Singurele opţiuni sunt guvernul de unitate sau alegerile”, a spus Bennett, într-un discurs în care anunţa alăturarea partidului la o coaliţie care să pună capăt domniei lui […]

E oficial. România exportă pe nimic grâu şi primeşte pâine congelată de 13 ori mai scumpă

România importă produse de patiserie de 13 ori mai scumpe, pe tonă, decât grâul exportat, a declarat duminică, la Digi24, Aurel Simion, secretar de stat în Ministerul Agriculturii. Simion a confirmat informaţia că 70% din produsele alimentare consumate în România vin din import.

COMENTARIU Crenguţa Nicolae | Învăţăturile meciului Orban – Cîţu pentru cei care nu votează la congres

Cine ştie cât de săracă e imaginaţia în politica românească va privi cu ceva amuzament bătălia care se anunţă acum pentru şefia PNL, fiindcă ea seamănă cu lupta din 2013 pentru şefia PDL, când ar fi trebuit să câştige Elena Udrea, susţinută de preşedintele de atunci, Traian Băsescu.

Naomi Osaka, amendată de organizatorii de la Roland Garros cu 15.000 de dolari, după meciul cu Patricia Ţig

Naomi Osaka a fost amendată cu 15.000 de $ de organizatorii de la Roland Garros, după ce sportiva din Japonia a refuzat să participe la conferinţa de presă de după meciul cu Patricia Ţig, din primul tur al turneului de la Paris.

Al doilea om din PNL anunţă susţinere pentru Florin Cîţu în competiţia pentru conducerea partidului, în locul lui Ludovic Orban

Prim-vicepreşedintele PNL şi ministru al Muncii, Raluca Turcan, a transmis că îl susţine pe Florin Cîţu în competiţia pentru conducerea Partidului Naţional Liberal.

BELARUS. O săptămână de la unul dintre cele mai grave incidente aviatice din Europa, avionul deturnat de regimul Lukaşenko

Ultima săptămână din luna mai a început cu un eveniment care a făcut înconjurul lumii. Autorităţile din Belarus, la ordinul direct al lui Aleksandr Lukaşenko, au deturnat un avion comercial Ryanair care plecase din Atena şi se îndrepta către Vilnius.  Totul pentru a-l aresta pe jurnalistul şi activistul Roman Protasevici. Prima înregistrare cu acesta a […]

Medicii din Regatul Unit ar putea fi obligaţi să se vaccineze

Guvernul britanic ar putea impune vaccinarea obligatorie pentru personalul medical. Anunţul a fost făcut de către secretarul de stat britanic pentru vaccinarea anti-covid, care spune că Marea Britanie se luptă cu stoparea infecţiilor din spitale. El a vorbit şi despre vaccinarea la copiii cu vâsta cuprinsă între 12 şi 15 ani, spunând că ţara este […]

COMENTARIU Lelia Munteanu | Fix în moalele guvernării: alegeri în PNL şi în USR PLUS

Asta-i măreţia democraţiei: n-apuci să te obişnuieşti cu mai binele (duşmanul binelui) că vin alegerile. Fix în moalele guvernării: alegeri în PNL şi în USR PLUS. Astăzi i-am văzut pe Orban („trecutul, prezentul şi viitorul PNL”) şi Cîţu („născut liberal”). Fiecare a rupt o halcă din partid, încolonându-şi-o la spate. Consiliul Naţional, desfăşurat en plein […]

Tragedie în motociclism. Jason Dupasquier, pilot în vârstă de 19 ani, a murit după un accident la calificările de la Marele Premiu al Italiei

Jason Dupasquier, un motociclist elveţian în vârstă de 19 ani, a murit după ce a fost implicat într-un accident grav în timpul sesiunii de calificare de sâmbătă la Marele Premiu al Italiei, a anunţat duminică MotoGP.   „Dupasquier a fost implicat într-un accident, între virajele 9 şi 10, urmat de steagul roşu”, se menţionează în […]

Atac armat în Florida. Doi morţi şi peste 20 de răniţi. Trei atacatori au coborât dintr-un SUV şi au tras în plin în mulţime

Două persoane au murit şi peste 20 au fost rănite într-un atac armat care a avut loc în faţa unui club de biliard din Hialeah, un oraş la nordul de Miami, Florida, a declarat poliţia, citată de Reuters.

Ţara care organizează anual concurs de săpat morminte. Anul acesta s-a înregistrat un nou record de viteză

Cei mai rapizi săpători din Siberia şi-au pus lopeţile la lucru vineri, la un concurs de săpat morminte, desfăşurat la un crematoriu din cel de-al treilea oraş ca mărime din Rusia, Novosibirsk.

VIDEO Turneul de la Roland Garros 2021. Ana Bogdan avansează în turul doi, unde o va întâlni pe Naomi Osaka

Ana Bogdan s-a calificat în turul doi al turneului de la Roland Garros. Românca a învins-o pe italianca Elisabetta Cocciaretto, scor 6-1, 6-3.  Spectatorii s-au înghesuit să vadă meciurile primei zile de la Roland Garros. Doar 5.400 de norocoşi pe zi vor putea asista la partide. Şi la victoria Anei au asistat oameni în tribună, […]

COVID-19 „Nu are strămoşi naturali credibili” şi a fost creat de oamenii de ştiinţă chinezi – STUDIU

Dalgleish este profesor de oncologie la Universitatea St George, Londra şi este cunoscut mai ales pentru descoperirea sa în ceea ce priveşte crearea primului „vaccin HIV” funcţional, pentru a trata pacienţii diagnosticaţi şi pentru a le permite să renunţe la medicamente luni de zile. Sørensen, virolog, este preşedintele companiei farmaceutice Immunor, care a dezvoltat un […]

LOTO Duminică, 30 mai 2021. Rezultate LOTO 6/49, Joker, 5/40, Noroc. Premii mari la Joker şi 6/49

Duminică, 30 mai 2021, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 27 mai, Loteria Română a acordat peste 20.150 de câştiguri în valoare totală de peste 1,21 milioane de lei.

Ungaria şi Republica Moldova vor călătorii fără obstacole. Ţările care acceptă certificatele lor de vaccinare

Cetăţenii maghiari şi moldoveni vaccinaţi împotriva coronavirusului pot călători în cele două ţări fără a fi obligaţi să stea în carantină sau să prezinte rezultate negative ale testelor, de marţi, a declarat sâmbătă ministrul de Externe Péter Szijjártó.