Știrile zilei

Transplantul de uter permite femeilor sarcini reuşite – studiu

Mai mult de jumătate dintre femeile americane cărora li s-a transplantat un uter au avut sarcini reuşite, arată un nou studiu. Toţi copiii au fost aduşi pe lume prin cezariană, la o medie de 14 luni de la transplant.

Exerciţii militare în spaţiul aerian al României ale forţelor aeriene israeliene

Forţele Aeriene israeliene fac, în perioada 3 - 15 iulie, exerciţii militare în spaţiul aerian al României, pentru optimizarea misiunilor de transport aerian, ziua şi noaptea, la altitudini cuprinse între 500 şi 3.000 de metri.

O conferinţă toxică sau cum a reuşit Iohannis să facă rău deschizând gura

Bun, acum că nu mai scriu la cald, că emoţiile produse de ieşirea preşedintelui s-au risipit, să analizăm la rece, strict raţional, cu ce ne lasă prestaţia într-o conferinţă de presă a preşedintelui.

ONJN: acuzaţii de hoţii puse la cale cu ajutorul păcănelelor

Un funcţionar al statului a lansat acuzaţii grave la adresa fostei conduceri.

Militant islamist, ucis într-un raid aerian israelian efectuat în Siria

Un militant islamist a fost ucis într-un raid aerian atribuit Israelului efectuat miercuri în sud-vestul Siriei, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate siriene, citate de presa israeliană şi arabă.

Una din 5 organizaţii a ajuns în pragul insolvenţei după un atac cibernetic

Una din 5 organizaţii a ajuns în pragul insolvenţei după un atac cibernetic. Şapte din opt ţări consideră atacul cibernetic drept principala ameninţare la adresa afacerii lor.

Preţurile europene la gaze scad, după întervenţia guvernului în greva din Norvegia

Preţurile europene ale gazelor naturale au scăzut miercuri de la maximele ultimelor patru luni, după ce guvernul norvegian a intervenit pentru a pune capăt unei greve a petrolului şi gazelor care ameninţa să agraveze criza energetică din regiune, scrie CNBC.

David Popovici conduce şafeta României spre o nouă medalie la europenele de nataţie pentru juniori

David Popovici aduce o nouă medalie pentru România, la Campionatul European de Înot pentru Juniori, după ce şatafeta mixtă de 4 x 100 m liber a obţinut medalia de argint, miercuri după-amiază, în bazinul de la Otopeni.

Al doilea cel mai căutat mafiot din Italia a ajuns la Roma după 28 de ani de fugă

Al doilea cel mai căutat mafiot din Italia a ajuns la Roma după 28 de ani de fugă. Rocco Morabito face parte din gruparea de crimă organizată 'Ndrangheta, care face afaceri de miliarde de euro cu cocaină.

Marele Lac Sărat este „în pericol”. Este la cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată

Cota apelor de suprafaţă a lacului a scăzut duminică la 4.190 de metri, potrivit datelor furnizate de US Geological Survey, sub recordul anterior stabilit în iulie 2021 şi cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată de când a fost măsurat pentru prima dată la mijlocul anilor 1800.  „Este clar că lacul are probleme„, a declarat directorul […]

Criza politică din Marea Britanie, ziua 2 – Au demisionat secretarii şi miniştri de la Interne, Trezorerie, Locuinţe, Sănătate, Finanţe, Învăţământ şi Familie.Secretarul pentru Locuinţe a fost concediat. Numărul demisiilor a ajuns la 42

23:00 – Michael Gove a fost demis Boris Johnson l-a concediat pe secretarul de stat pentru locuinţe, comunităţi şi administraţia locală din Marea Britanie, Michael Gove, care i i-a transmis în particular primului ministru să plece, a dezvăluit SkyNews.  Încă doi parlamentari demnitari demisionează – în total 42 au demisionat. James Daly, consilier ministerial la Departamentul […]

Petrolul coboară la minimul a 12 săptămâni din cauza îngrijorărilor legate de recesiune şi COVID

Preţul petrolului a scăzut miercuri la minimul ultimelor 12 săptămâni, în cadrul unor schimburi comerciale volatile, extinzând pierderile mari de marţi, deoarece temerile tot mai mari legate de scăderea cererii din cauza recesiunii globale au depăşit îngrijorările legate de ofertă, scrie Reuters.

Foametea mondială este în creştere. Agenţiile ONU avertizează asupra unei „catastrofe iminente”

Destabilizare globală, foamete şi migraţia în masă la o scară fără precedent. Este avertismentul agenţiilor ONU, care avertizează asupra unei "catastrofe iminente".

Încă o asociaţie contestă modificările Codului Fiscal: prevederile propuse afectează exportul de servicii

Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) spune, într-un comunicat, că modificările anunţate ale Codului Fiscal vor afecta prestatorii de servicii de transport ce desfasoara activitati intracomunitare si internationale.

Primăria Sibiu primeşte 9 autobuze electrice. Cât a plătit instituţia producătorului polonez Solaris

Compania poloneză Solaris Bus & Coach, unul dintre cei mai mari producători de vehicule electrice pentru transport public, va livra operatorului de transport public Tursib din Sibiu 9 autobuze electrice, valoarea achiziţiei fiind de 27,9 mil. lei (5,6 mil. euro).

Simona Halep şi-a aflat adversara din semifinale. Rybakina a eliminat-o pe Tomljanovic

Elena Rybakina şi-a revenit după un început ezitant, pentru a o învinge miercuri pe australianca Ajla Tomljanovic cu 4-6, 6-2, 6-3 şi a se califica în semifinală la Wimbledon, unde o va întâlni pe Simona Halep. Rybakina devine prima jucătoare din Kazahstan care ajunge în sferturile unui Grand Slam.

OMS: Peste 6.000 de cazuri de variola maimuţei. Reuniune de urgenţă

Peste 6.000 de cazuri de variola maimuţei au fost raportate în 58 de ţări, în cadrul actualei epidemii, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Hepatita cu origine necunoscută produce primul deces la copii mici într-o ţară des vizitată de români

Grecia a raportat miercuri primul deces al unui bebeluş din cauza hepatitei acute severe, a anunţat miercuri agenţia naţională de sănătate a ţării, EODY.

Locuinţele din noroi, soluţia recomandată de arhitecţi pentru a face faţă zilelor toride de vară

Uitaţi de vilele din beton sau de zgârie-norii din sticlă şi oţel! Casele din noroi sunt viitorul, declară un arhitect anglo-irakian.

Forumul Parlamentar de Securitate şi Informaţii, la Palatul Parlamentului, pe 7 şi 8 iulie. Oficiali din întreaga lume vin la Bucureşti pentru a vorbi despre apărare şi securitate

În jur de 400 de parlamentari din 40 de ţări vin, pe 7 şi 8 iulie, la Bucureşti, pentru a participa la cel de-al 22-lea Forum Parlamentar de Securitate şi Informaţii, desfăşurat la Palatul Parlamentului.

STUDIU O sesiune intensă de exerciţii fizice doar în weekend poate fi suficientă pentru a rămâne în formă

Se recomandă cel puţin 150 de minute pe săptămână de exerciţii fizice de intensitate moderată. O plimbare rapidă, o bicicletă cu un efort uşor sau jocul de dublu la tenis ar conta în acest sens.   Sau puteţi face 75 de minute de activitate intensă, cum ar fi alergatul, înotul sau un meci de fotbal, […]

Opoziţia din Franţa a depus moţiune de cenzură împotriva premierului Elisabeth Borne

Premierul Franţei, Elisabeth Borne, a pledat miercuri, în Parlament, pentru măsuri de protejare a cetăţenilor, în contextul crizei economice şi sociale, dar a refuzat să îşi asume răspunderea, astfel că opoziţia de stânga a depus o moţiune de cenzură.

Supradoză cu vitamina D: un bărbat ajuns în spital cu nivel de 7 ori mai mare

Medicii avertizează oamenii să nu ia prea multe suplimente de vitamina D, după ce un bărbat a avut nevoie de 8 zile de îngrijiri în spital pentru că a luat o supradoză. Nivelul său de vitamina D era de 7 ori mai mare decât cel necesar.

XTB România: Situaţia pieţei de energie la iarnă ar putea fi una dintre cele mai grele din ultimii ani

Pentru moment gestionabilă, situaţia pieţei de energie la iarnă ar putea fi una dintre cele mai grele din ultimii ani, constată Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul XTB România.

Simona Halep este în semifinale la Wimbledon, după 6-2, 6-4 cu Amanda Anisimova. Urmează Elena Rybakina

Campioană în 2019 la Londra, Simona Halep este în penultimul act la Wimbledon şi este, totodată, singura deţinătoare de trofeu aflată încă în competiţie.

Tensiuni în Cisiordania | Militant palestinian, ucis de armata israeliană / Zeci de suspecţi, arestaţi

Un militant islamist palestinian a fost ucis, miercuri, într-un raid al armatei israeliene efectuat în Cisiordania, iar zeci de suspecţi au fost arestaţi în cadrul operaţiunii antiteroriste, informează site-ul Ynetnews.com.

Contaminarea repetată cu coronavirus creşte şansele ca o persoană să aibă noi probleme de sănătate

Contaminarea repetată cu coronavirus pare să crească şansele ca o persoană să se confrunte cu noi probleme de sănătate, uneori de durată, după infectare, potrivit primului studiu privind riscurile pentru sănătate ale reinfectării.

Premieră mondială. Cercetătorii au creat şoareci clonaţi din celule de piele liofilizate. Speciile pe cale de dispariţie ar putea fi readuse la viaţă

Multe specii în declin suferă din cauza consangvinizării, care creşte riscul de defecte congenitale, dar pierderea diversităţii genetice poate, de asemenea, să facă animalele mai vulnerabile la alte ameninţări, cum ar fi bolile, care exacerbează presiunile cu care se confruntă.   Oamenii de ştiinţă au folosit celule congelate pentru a produce clone pentru proiecte de […]

Petre Daea este propus de PSD să preia funcţia de ministru al Agriculturii

Petre Daea este propus de PSD să preia funcţia de ministru al Agriculturii. Propunerea a fost votată cu unanimitate de voturi de membrii conducerii PSD.

Omul care i-a numit „bastarzi” şi „degeneraţi” pe adversarii Rusiei evocă utilizarea armelor nucleare

Fostul preşedinte rus, Dmitri Medvedev, a evocat astăzi folosirea armelor nucleare, excluzând, în prealabil, posibilitatea unor sancţiuni împotriva Moscovei de către justiţia internaţională, într-un moment în care Curtea Penală Internaţională (CPI) investighează presupusele crime de război comise în Ucraina.

Comisia Europeană a anunţat noi norme pentru îmbunătăţirea siguranţei rutiere

Noul Regulament privind siguranţa generală a vehiculelor se aplică de miercuri, a anunţat Comisia Europeană. Acesta introduce o serie de sisteme avansate obligatorii de asistenţă pentru şofer şi stabileşte cadrul juridic pentru omologarea vehiculelor automatizate şi complet autonome în UE.

De ce preferă românii o maşină second hand. Procentul este covârşitor

Aproape jumătate dintre români preferă o maşină second hand pentru că nu îşi permit una din showroom, iar 42% consideră că un vehicul rulat este o investiţie inteligentă, deoarece devalorizarea maşinii este mai mică după un an.

O jucătoare de tenis din România trage tare şi la şcoală. A luat 10 la dizertaţie

Irina Fetecău, 26 de ani, sportivă legitimată la CS Dinamo, locul 345 WTA, este preocupată şi de perioada în care nu va mai juca tenis de câmp.

Biden a primit o scrisoare disperată din Rusia: Nu mă uita

În închisoare din februarie, sub acuzaţia de trafic de droguri, Brittney Griner a făcut apel la preşedinte: „Sunt îngrozită că trebuie să rămân aici pentru totdeauna”.

Politicienii români salută votul din Parlamentul European privind „taxonomia verde”

Preşedintele Klaus Iohannis, premierul Nicolae Ciucă şi ministrul Energiei, Virgul Popescu, au salutat votul din Parlamentul European în urma căruia gazele şi energie nucleară rămân parte a tranziţiei ecologice.

Moarte surprinzătoare a secretarului general al OPEC. Cu doar câteva ore înainte de deces, se întâlnise cu preşedintele Nigeriei

Mohammad Barkindo, în vârstă de 63 de ani, a murit marţi seara târziu la Abuja, a declarat pentru The Associated Press un purtător de cuvânt al Ministerului nigerian al Petrolului. Motivul decesului său nu a fost cunoscut imediat. Cartelul petrolier cu sediul la Viena a confirmat, de asemenea, decesul său, spunând că a fost un […]

Petre Daea este propunerea social-democraţilor pentru a prelua Ministerul Agriculturii – surse

Petre Daea este propunerea social-democraţilor pentru a prelua funcţia de ministru al Agriculturii, au decis, miercuri, liderii Partidului Social Democrat, au precizat pentru MEDIAFAX surse din conducerea formaţiunii.

Legea ce permite intervenţia împotriva urşilor şi în extravilanul localităţilor, promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, Legea ce permite intervenţia împotriva urşilor periculoşi, nu doar în interiorul, ci şi în exteriorul localităţilor.

În 4 ani, Revolut a ajuns la 2 milioane de clienţi în România, a doua sa piaţă pe segmentul retail

Bucureşti, 6 iulie 2022 – Revolut, super-aplicaţia financiară cu peste 18 milioane de clienţi la nivel global, a atins pragul de 2 milioane de clienţi pe piaţa locală, după 4 ani de prezenţă în România. Din mai 2018, când a avut loc lansarea oficială pe piaţa locală, până în iunie 2022, clienţii români au realizat […]

Ministrul Mediului: Facem încă un apel ca apa potabilă să nu o folosim în scopuri agricole

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a făcut încă un apel ca apa potabilă să nu fie folosită în scopuri agricole: „E o risipă pe care nu ne-o permite acum”.