Știrile zilei

Guvernul suplimentează bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei pentru continuarea proiectelor PNDL

Guvernul a aprobat miercuri, prin Hotărâre, suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei cu suma de 100 de milioane de lei pentru continuarea proiectele finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (etapele I şi II).

ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea. Dosarele agenţilor sovietici din România socialistă au ”dispărut” în decembrie 1989 – printre ele, cel al lui Ion Iliescu. E timpul să reapară

Generalul Victor Neculicioiu a condus, din 1983 şi pînă în 1989 serviciul de contraspionaj pentru ţările estice, cu indicativul UM 0110. L-am cunoscut la Braşov în decembrie 1992, cu prilejul unor festivităţi publice, organizate la unitatea locală a SRI, unde m-am numărat şi eu printre invitaţi, ca redactor-şef al unui cotidian local din opoziţie. În […]

Record de cazuri de COVID-19 în Regatul Unit şi Irlanda. Peste 180.000 de cazuri noi în ultimele 24 de ore în Marea Britanie

Creşterea, declanşată de varianta foarte transmisibilă Omicron, coincide şi cu o creştere a numărului de pacienţi din spitale care au fost testaţi pozitiv cu coronavirus. În ciuda numărului în creştere de cazuri, premierul Boris Johnson a declarat că nu va introduce noi restricţii anul acesta în Anglia pentru a limita răspândirea Omicron, care acum reprezintă […]

Benjamin Gantz, ministrul israelian al Apărării şi vicepremier, s-a întâlnit cu Mahmoud Abbas

Benjamin Gantz, ministrul israelian al Apărării şi vicepremier, s-a întâlnit cu preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, aceasta fiind prima întrevedere oficială la acest nivel din 2010, informează site-ul Axios.com.

Topul 100 al celor mai frumoase feţe din lume: Tsitsipas, Sommer, Ronaldo şi Leclerc sunt incluşi în clasament

Jucătorul de tenis grec Stefanos Tsitsipas, numărul 4 mondial, figurează pentru al patrulea an în topul TC Candler al celor mai frumoase feţe din 2021. El este cel mai bine clasat sportiv în activitate, fiind însă devansat de David Beckham, aflat pentru al 9-lea an în top, acum pe locul 39.

Cei mai bogaţi oameni din China au pierdut 80 de miliarde de dolari în 2021 pe fondul unor represiuni din partea autorităţilor chineze

Cei mai bogaţi 10 magnaţi din domeniul tehnologiei din China au pierdut 80 de miliarde de dolari din averea combinată în 2021, potrivit Bloomberg Billionaires Index, pe fondul unor represiuni pe scară largă din partea autorităţilor de reglementare chineze.

Statele Unite înregistrează un deficit comercial record

Deficitul comercial al Statelor Unite a atins un nivel-record în noiembrie, în contextul scăderii volumului exporturilor şi creşterii semnificative a importurilor, anunţă Departamentul Comerţului de la Washington, conform agenţiei Reuters.

Care este tratamentul optim pentru anxietatea cronică? Are rezultate mai bune decât pastilele sau terapia

Anxietatea cronică e împovărătoare şi paralizantă, dar cercetările vin în sprijinul persoanelor cu suferinţe psihice.   Concret, experţii suedezi de la Universitatea din Gothenburg au „prescris” 12 săptămâni de exerciţii fizice unui grup de oameni cu anxietate, se arată în studiul citat de Daily Mail.   Dacă tratamentul anti-anxietate poate fi costisitor şi avea efecte […]

Arnold Schwarzenegger şi Maria Shriver au divorţat oficial. A fost nevoie de 10 ani pentru a se înţelege asupra împărţirii averii

La peste un deceniu de la despărţire, Arnold Schwarzenegger şi Maria Shriver în vârstă de 74 respectiv 66 de ani, sunt oficial divorţaţi, după ce au reuşit să ajungă la o înţelegere cu privire la averea de 400 de milioane de dolari. Un judecător a introdus oficial divorţul în sistemul judiciar, după ce un judecător […]

China recurge la pedepse în spaţiul public. Cum au fost sancţionaţi cei care nu au respectat măsurile epidemice

Poliţia din sudul Chinei a fost surprinsă de camerele video în timp ce defila cu presupuşi infractori în public. Măsura disciplinară a fost aplicată pentru a da un exemplu celor care încalcă măsurile sanitare. Un grup format din patru bărbaţi a fost acuzat că a facilitat trecerea ilegală a migranţilor peste frontiera de stat. Reacţiile au […]

Joe Biden discută joi cu Vladimir Putin / Casa Albă: SUA continuă coordonarea cu aliaţii europeni

Preşedintele SUA, Joseph Biden, va discuta, joi, cu omologul său din Rusia, Vladimir Putin, despre o serie de teme internaţionale, inclusiv despre viitoarele negocieri de securitate, anunţă Casa Albă, subliniind că Washingtonul continuă coordonarea cu aliaţii europeni, inclusiv cu România.

Lewandowski se consideră mai bun decât Messi sau Ronaldo

De asemenea, el a pus sub semnul întrebării decizia Ballon d’Or de a-i acorda lui Messi râvnitul premiu în acest an, după ce anul trecut premiile au fost anulate din cauza pandemiei de COVID 19. Luni, în cadrul Dubai Globe Soccer Awards, când a fost întrebat ce părere are despre dezbaterea Messi sau Ronaldo, privitoare […]

Un cercetător avertizează că Omicron nu este „aceeaşi boală” cu variantele anterioare ale Covid

Scenele oribile observate în valurile anterioare ale Covid-19 sunt "acum istorie", potrivit lui John Bell, profesor de medicină la Universitatea din Oxford şi consilier al guvernului britanic în domeniul ştiinţelor vieţii, citat de CNBC.

Ce sfaturi esenţiale le dă Elon Musk tinerilor care vor să aibă succes. „Învăţaţi cât mai multe lucruri”

Elon Musk a fost întrebat în podcastul lui Lex Fridman despre ce sfaturi ar da tinerilor din liceu sau facultate care vor să aibă un impact pozitiv asupra lumii. CEO-ul Tesla şi SpaceX a enumerat diverse sfaturi pentru tinerii care doresc să reuşească în viaţă, scrie Business Insider. Fiţi utili. Primul sfat pe care Musk […]

Cum vom gestiona valul 5? Răspunsul dat de premierul Ciucă

Premierul s-a referit şi la incendiile din spitale, şi că trebuie înţeles tot ce este de înţeles din consecinţele grave ale acestora, pentru a nu se mai repeta. Ciucă a precizat că la Ministerul Sănătăţii va fi înfiinţat un grup de management al informaţiilor operative în sănătate care să aibă rol de coordonare a resurselor, […]

Ronaldo şi-a oferit serviciile Barcelonei, nemulţumit fiind de performanţele lui Manchester United – The Sun

Cotidianul englez The Sun susţine că are informaţii conform cărora starul portughez Ronaldo s-a arătat interesat de un transfer la Barcelona, deoarece este nemulţumit de performanţele ce se prevăd a fi obţinute în acest sezon la Manchester United.

Focar de COVID-19 la Barcelona. 7 jucători sunt în izolare

Ousmane Dembele, Samuel Umtiti şi Gavi de la Barcelona vor rata deplasarea de duminică de la Real Mallorca, după ce au fost depistaţi pozitiv cu COVID-19, a anunţat miercuri clubul din La Liga.

Ucraina: Tragedie la ATI. Trei morţi şi patru răniţi în urma unui incendiu, pornit de la o lumânare aprinsă unui decedat de COVID

Neatenţia se plăteşte scump. Angajatul spitalului a aprins lumânarea în salonul ATI, lângă concentratoarele de oxigen, cinci la număr, care, au luat foc instant, informează BBC.   Incidentul a avut loc în Kosiv, în vestul Ucrainei, marţi.   „Ignorarea legilor cele mai elementare ale fizicii şi nerespectarea regulilor de siguranţă au dus la pierderi irecuperabile”, […]

Funcţionează strategia Rusiei de transformare a gazelor într-o armă politică?

Yamal-Europa, cel mai lung gazoduct din Europa, transportă de obicei gaze ruseşti către, şi nu dinspre Germania. În ultima vreme, însă, acesta a trimis în principal gaze ruseşti dinspre Germania înapoi către Polonia. Scopul? Acoperirea unui deficit în condiţiile scăderii puternice a temperaturilor şi reducerii livrărilor de către ruşi. Observatorii au avertizat că preşedintele rus […]

Bune practici privind reciclarea sau cum poţi trece mai uşor peste pandemie: primeşti orez în schimbul deşeurilor din plastic

Pandemia a afectat vizibil economia din întreaga lume. I Kadek Rai Nama Rupat, proprietarul unui magazin de suveniruri din Bali, a dus în ultimii doi ani o adevărată luptă pentru supravieţuire. Turiştii străini nu au mai putut să îşi petreacă timpul liber în Indonezia, iar creşterea preţurilor la alimente a agravat şi mai mult situaţia […]

Vaccinare COVID-19 în România: Peste 25.000 de români s-au vaccinat în ultimele 24 de ore

25.595 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore. 3.633 de români au primit vaccinul Johnson&Johnson şi 464 doza de rapel, 2.254 prima doză de Pfizer BioNTech, 5.540 a doua doză de Pfizer BioNTech şi 12.253 a treia doză, 85 prima doză de Moderna, 145 doza a doua şi 1.216 a treia doză, […]

Disensiuni între UE şi SUA. Uniunea Europeană vrea să participe direct la negocierile cu Rusia. Statele Unite anunţă un format bilateral

Uniunea Europeană vrea să participe direct la negocierile dintre SUA şi Rusia pe tema garanţiilor de securitate, afirmă Josep Borrell Fontelles, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, în contextul în care Administraţia Joseph Biden a semnalat că reuniunea se va derula în format bilateral.

Rivalul european al Tesla, în valoare de 12 miliarde de dolari, a produs prima sa baterie litiu-ion

Producătorul suedez de baterii Northvolt a anunţat miercuri că a produs prima sa celulă de baterie litiu-ion la fabrica sa din Skelleftea, respectând termenul limită pentru a începe producţia la uzină înainte de sfârşitul anului 2021, relatează CNBC.

China ameninţă Taiwanul: „Va trebui să luăm măsuri drastice!”

China va lua „măsuri drastice” dacă Taiwanul va dori să facă vreo mişcare către independenţă, a avertizat miercuri un oficial de la Beijing.

Alro Slatina se închide din cauza preţului la energie. Sindicaliştii ies în stradă

Aproximativ 1.300 de angajaţi ai producătorului de aluminiu Alro Slatina (ALR), cel mai mare consumator de energie electrică din România, ar urma să intre în şomaj tehnic în urma începerii procesului de închidere a 60% din capacitatea de producţie, din cauza preţurilor ridicate la energie.

Cazurile de coronavirus din SUA au atins un nivel record. Varianta Omicron se răspândeşte mult mai repede

Numărul de cazuri zilnice COVID-19 în Statele Unite a atins un nivel record de 258.312 în ultimele şapte zile, potrivit unei centralizări Reuters.

Situaţia din Franţa devine dramatică.Număr fără precedent de cazuri noi COVID-19 în ultimele 24 de ore

Ministrul Sănătăţii din Franţa, Olivier Véran, anunţă un nou record de infectări: 208.000 de infecţii în ultimele 24 de ore. Olivier Véran vorbeşte despre un „val tsunami”.

Un australian nu are dreptul să părăsească Israelul în următorii 8.000 de ani din cauza alocaţiei neplătite pentru copii

Un cetăţean australian care locuieşte în Israel a declarat că este supus unei interdicţii de călătorie de 8.000 de ani, cu excepţia cazului în care plăteşte o sumă de peste 2,1 milioane de euro pentru plata întreţinerii copilului.

Oficial: Novak Djokovic nu va participa la ATP Cup

După nenumărate zvonuri şi declaraţii contradictorii, a devenit oficial faptul că Novak Djokovic nu va juca pentru Serbia la ATP Cup 2022 şi va fi înlocuit de Dusan Lajovic. Această retragere amplifică îndoielile privind participarea sârbului la Australian Open.

INSP: aproape 89% din decesele înregistrate în ultima săptămână au fost la persoane nevaccinate

Aproape 89% din decesele asociate de COVID, înregistrate în ultima săptămână, au survenit la persoane nevaccinate, conform INSP.

Doliu în lumea modei. A murit primul model transgender din istorie. Cine a fost April Ashley

George Jamieson – numele său real – s-a născut pe 29 aprilie 1935 în Liverpool. A fost unul dintre primii cetăţeni britanici care a suferit o operaţie de schimbare de sex, după cum a relatat ziarul The Guardian, care i-a anunţat decesul. În 2012, regina Elisabeta i-a acordat modelului şi actriţei Medalia Ordinului Imperiului Britanic, […]

Armata israeliană a atacat poziţii din Fâşia Gaza, ca ripostă la un atac islamist

Armata israeliană a atacat, miercuri, poziţii din teritoriul palestinian Fâşia Gaza, ca ripostă la un atac armat lansat de militanţi islamişti şi soldat cu rănirea unui civil, în zona de frontieră, afirmă surse militare israeliene.

Blue Air îşi reduce programul de zbor la minim în ianuarie şi februarie. Soluţii pentru clienţii care şi-au făcut rezervare

Compania aeriană Blue Air reduce programul de zbor în ianuarie şi februarie 2022 pentru a se adapta la nivelul redus al cererii, după restricţiile de călătorie impuse de ţările europene.

Tehnologia tomografiei computerizate dă lovitura din nou. Mumia unui faraon egiptean a fost studiată fără să-i fie desfăcute bandajele

Mumia faraonului Amenhotep I, care a domnit între 1525 şi 1504 î.Hr., a fost găsită într-un sit din Deir el-Bahari în urmă cu 140 de ani. Dar arheologii s-au abţinut să-l desfacă bandajele pentru a păstra intactă frumoasa sa mască.  Scanările tomografiei computerizate au dezvăluit acum informaţii necunoscute anterior despre faraon şi înmormântarea lui. „Am […]

Alertă cu bombă într-un mall din sectorul 3 al Capitalei. UPDATE: Alerta a fost falsă. Activitatea din centrul comercial a fost reluată

Poliţiştii şi pirotehniştii SRI au intervenit la un mall din Sectorul 3 al Capitalei, unde a fost anunţată o bombă.

Unde petrec românii Revelionul. Liban, o destinaţie căutată de turişti

Tot mai mulţi români aleg să îşi petreacă Revelionul în circuite, printre cele mai vândute fiind cele din Panama - Costa Rica, Mexic, Liban sau Tunisia, potrivit consultanţilor unei agenţii de turism.

Pandemie cu vacanţe exotice. Anul 2021 a fost unul de referinţă la acest capitol

Anul 2021 intră în istoria touroperatorilor locali drept „anul vacanţelor exotice”. Surpriza anului, cu creşteri spectaculoase ale interesului şi numărului de călători români inclusiv ȋn perioada vacanţei de vară, este reprezentată de destinaţiile din Egipt: Hurghada şi Sharm el Sheikh.

Ciucă şi Ciţu, la 88 de ani de la moartea lui Ion Gheorghe Duca: „Suntem dovada vie că liberalismul trăieşte”

Prim-ministrul României, Nicolae Ionel Ciucă, şi Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Florin Cîţu, au fost prezenţi azi la o ceremonie organizată la Horezu, judeţul Vâlcea. Ceremonia a comemorat 88 ani de la moartea politicianului liberal Ion Gheorghe Duca.

​Ministrul Rafila dă bani cu împrumut în familie. Suma imensă de care s-a lipsit în 2021

Alexandru Rafila, 61 de ani, ministru al sănătăţii în Guvernul PSD/PNL condus de liberaul Nicolae Ciucă, şi-a publicat recent recent declaraţia de avere, datată 24 decembrie 2021, şi aferentă numirii sale în funcţie.

Primarul unei comune din Maramureş a luat bani prin PNDL folosind declaraţii false

Primarul comunei Repedea din judeţul Maramureş este acuzat de procurorii DNA că a obţinut cu declaraţii false bani prin PNDL. Acesta a fost trimis în judecată.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da