Știrile zilei

Oana Florea, vizată pentru şefia Comisiei Parlamentare de Control al SRI

Deputatul PSD Oana Florea a declarat, luni seara, la Antena 3, că este una dintre persoanele vizate pentru a fi noul preşedinte al Comisiei Parlamentare de Control al SRI. Aceasta a afirmat că este capabilă să conducă "echilibrat şi profesionist" această comisie.

Aproximativ 300 de militari din România şi Ucraina participă la un exerciţiu pe Dunăre

orţele Navale Române organizează, în perioada 3-7 septembrie, exerciţiul bilateral româno-ucrainean „Riverine 2019”, pe fluviul Dunărea, în zona cuprinsă între Izmail (Ucraina) şi Tulcea, la care participă aproximativ 300 de marinari militari din Ucraina şi România, anunţă Forţele Navale Române.

SUA vor retrage mii de militari din Afganistan şi vor închide mai multe baze militare, potrivit unui proiect de acord de pace cu talibanii

Statele Unite vor retrage aproximativ 5.000 de militari din Afganistan şi vor închide cinci baze militare în termen de 135 de zile, conform unui proiect de acord de pace cu oficialii talibani, a anunţat luni Zalmay Khalilzad, negociatorul SUA, relatează Reuters.

Salvare contra cronometru: Cinci copii, epuizaţi fizic, recuperaţi de salvamontişti de pe un traseu din Bucegi

Salvamontiştii din Prahova au intervenit, luni, pentru recuperarea a cinci copii, cu vârste cuprinse între 11 şi 17 ani, care, fiind epuizaţi fizic, nu am mai putut înainta pe traseul care duce de la Piatra Arsă spre Babele, din Munţii Bucegi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Când va fi stabilită noua componenţă a Biroului Permanent al Senatului

Plenul Senatului a decis, luni, la începutul sesiunii ordinare, că Biroul Permanent va rămâne parţial neschimbat până la alegerea preşedintelui forului legislativ. Din partea PSD au fost desemnaţi Robert Cazanciuc şi Titus Corlăţean ca vicepreşedinţi ai Senatului.

Naomi Osaka, numărul 1 WTA, eliminată în optimile de finală de la US Open

Naomi Osaka, numărul 1 WTA şi campioana en-titre de la US Open, a fost eliminată în optimile de finală ale turneului nord-american de Mare Şlem, luni seară, după ce a pierdut partida cu sportiva elveţiană Belinda Bencic (12 WTA), scor 5-7, 4-6. Partida s-a încheiat după o oră şi 26 de minute.

Suma URIAŞĂ pe care o alocă Uniunea Europeană pentru distribirea de lapte, legume şi fructe în şcolile româneşti

Programul UE de încurajare a consumului de fructe, legume şi lapte în şcoli va fi reluat în anul şcolar 2019-2020, prin alocarea a 18 milioane de euro, dn care 6,86 milioane de euro pentru fructe şi legume şi 10.8 miloane euro pentru lapte.

Boris Johnson nu vrea amânarea Brexit: Părăsim Uniunea Europeană în data de 31 octombrie

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a declarat luni că nu doreşte organizarea de alegeri generale şi a îndemnat parlamentarii să nu susţină „o altă amânare inutilă” a ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, sugerând că în caz contrar ar putea convoca alegeri anticipate pe 14 octombrie, relatează postul BBC.

Gestul de suflet făcut de Boris Johnson şi partenera sa: Cei doi au adoptat un căţeluş abandonat

Premierul britanic Boris Johnson şi partenera acestuia, Carrie Symonds, au declarat luni că au adoptat un căţeluş din rasa Jack Russell, care fusese abandonat, potrivit Reuters.

Mike Pence: Statele Unite doresc un Brexit care încurajează stabilitatea în Irlanda

Statele Unite doresc ca termenii de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană să protejeze stabilitatea Irlandei şi să respecte acordu de pace din 1998 al Irlandei de Nord, a declarat luni vicepreşedintele american Mike Pence, citat de Reuters.

Rusia şi Iranul intenţionează să desfăşoare exerciţii navale comune în Oceanul Indian

Rusia şi Iranul intenţionează să desfăşoare exerciţii navale comune în Oceanul Indian, a declarat luni ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif, citat de agenţia rusă de presă TASS, potrivit Reuters.

Proteste violente în Hong Kong: Autorităţile au folosit gaze lacrimogene

Autorităţile din Hong Kong au folosit luni gaze lacrimogene pentru dispersarea protestatarilor din regiunea Kowloon, în a 13-a săptămână de proteste antiguvernamentale, relatează Reuters.

Se introduce componenta a doua a taxei municipale de apă uzată în Capitală

Primăria Capitalei a lansat luni în consultare publică proiectul prin care se stabileşte, începând cu 01.11.2019, a doua componentă a Taxei Municipale pentru Apă Uzată (TMAU2), în valoare de 7 bani pe metrul cub, aferentă proiectului de reabilitare a infrastructurii din sectorul de apă uzată.

Sorina Pintea vrea ca România să semneze un acord cu Italia pentru transplantul de organe

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat, luni, la Craiova, că se va discuta şi cu Italia pentru semnarea unui acord pentru transplantul de organe, după cele încheiate de România cu Ungaria şi cu Republica Moldova.

Asociaţia care a obligat copiii să facă mătănii şi să sărute asfaltul îşi cere scuze / VIDEO

Asociaţia „Inimioare fericite” din judeţul Sălaj îşi cere scuze părinţilor şi copiilor filmaţi în timp ce erau obligaţi să facă mătănii, gestul fiind considerat „inadecvat şi inoportun”.

Traian Băsescu, despre Teodor Meleşcanu: E cea mai mizerabilă propunere care se putea face. E ca şi cum ai pune un răţoi popârcă în fruntea Senatului

Traian Băsescu a declarat că a îl propune Teodor Meleşcanu la şefia Senatului este „ca şi cum ai pune un răţoi care nu mai poate gândi, să îl pui popârcă în fruntea Senatului”, precizând că fostul ministru de Externe este „gaga”.

Un minor român se află într-o trabără de refugiaţi din Siria. MAE face demersuri pentru repatrierea lui

Ministerul Afacerilor Externe transmite că urmăreşte cazul unui cetăţean minor român aflat într-o tabără de refugiaţi de pe teritoriul Siriei din momentul semnalării acestuia în data de 4 iunie. MAE face demersuri în vederea preluării în custodie şi repatrierii în siguranţă a minorului.

ALERTĂ BIOLOGICĂ pe un râu din România. Autorităţile, alertate la 112 că apa are o culoare galben-verzuie, iar pe suprafaţa ei plutesc peşti morţi. Ipoteza luată în calcul de autorităţi/ VIDEO, FOTO

Autorităţile din Vâlcea intervin, luni, pe râul Sâmnic, după ce un localnic a sunat la 112 şi a anunţat că, în comuna Budeşti, apa are o culoare galben-verzuie, iar mai mulţi peşti sunt morţi, fiind luată în calcul şi ipoteza unei poluări, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Călin Popescu Tăriceanu anunţă redenumirea grupului ALDE din Senat. Ce nume ar urma să poarte

Călin Popescu Tăriceanu a anunţat că în urma afilierii la grupul ALDE a lui Adrian Ţuţuianu, Vasile Ilea şi Nicolae Marin, urmează ca grupul să fie unul parlamentar mixt, care să poarte denumirea „Democraţia”.

Camera Deputaţilor a votat noua conducere din Biroul Permanent. Cine sunt cei aleşi

Plenul Camerei Deputaţilor şi-a ales, la începutul sesiunii ordinare, noua conducere. În Biroul Permanent au fost aleşi din nou vicepreşedinţii PSD Florin Iordache şi Carmen Mihălcescu iar secretar Lia Olguţa Vasilescu. Emanuel Duruş va fi vicepreşedinte din partea USR, în locul lui Eugen Nicolicea.

Poliţistul din Sibiu, acuzat că a agresat sexual două fete pe care le antrena la box, arestat

Poliţistul din Sibiu, acuzat că a agresat sexual două fete pe care le antrena la box, a fost arestat preventiv. Decizia a fost luată luni de Tribunalul Sibiu, care a admis contestaţia procurorilor, după ce Judecătoria l-a plasat pe agent în arest la domiciliu.

O asociaţie de universităţi din ţară îşi anunţă retragerea din Coaliţia condusă de Alexandru Cumpănaşu

Consorţiul Universitaria, din care fac parte mai multe universităţi din ţară, a anunţat, luni, că nu colaborează cu Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României, condusă de Alexandru Cumpănaşu, şi anunţă retragerea din CNMR. Decizia vine după anunţul privind intenţia de a candida la prezidenţiale.

Bărbat arestat preventiv, după ce ar fi obligat o tânără să se prostitueze şi să-i da bani pentru jocuri de noroc

Un bărbat obliga o tânără să se prostitueze în apartamente închiriate în regim hotelier din Bacău şi Tecuci şi să îi dea săptămânal suma de 1.000 de euro, bani pe care îi juca la jocuri de noroc. Individul a fost arestat preventiv.

Viorica Dăncilă, despre rechemarea lui George Maior de la Washington: Am înţeles că memorandumul de informare s-a întors la MAE | VIDEO

Premierul Viorica Dăncilă a declarat că memorandumul de informare privind rechemarea ambasadorului României din SUA George Maior s-a întors la MAE. De asemenea, Dăncilă a reiterat că nu a primit o decizie în privinţa rechemării ambasadorului.

Ducii de Sussex îşi caută locuinţă într-o zonă de ”LUXOASĂ” din SUA. Meghan Markle ar suferi de ”dor de casă”

Prinţul Harry al Marii Britanii şi soţia sa, Meghan, îşi caută o locuinţă în Malibu, statul american California, pentru că ducesei de Sussex "îi este dor de casă", potrivit dailymail.co.uk.

Ambarcaţiune CUPRINSĂ de flăcări, în largul coastei Californiei: OPT morţi şi ZECI de persoane sunt date dispărute | FOTO, VIDEO

Paza de Coastă din Statele Unite a anunţat luni că a lansat o operaţiune pentru salvarea a peste 30 de persoane aflate la bordul unei ambarcaţiuni care a luat foc în apropierea Insulei Santa Cruz, în largul coastei Californiei, relatează Reuters.

Situaţie revoltătoare într-un centru de plasament. O adolescentă a fost agresată sexual de un supraveghetor

O fată de 14 ani, aflată într-un centru de plasament din Bârlad, judeţul Vaslui, susţine că a fost agresată sexual de unul dintre supraveghetori. Bărbatul a fost mutat deja într-un serviciu al DGASPC Vaslui în care nu sunt îngrijiţi copii, iar Poliţia a început o anchetă.

Cazul Caracal. Gheorghe Dincă va fi reaudiat şi supus unei expertize psihiatrice

DIICOT anunţă oficial, luni, că Gheorghe Dincă a fost transferat în Arestul Preventiv din Capitală pentru noi audieri, dar şi pentru a fi supus unei analize comportamentale efectuate de către specialiştii IGPR şi pentru o examinare psihiatrică.

Cumpănaşu, după raportul final al INML: Cerem expertiză internaţională/ „CSM va sesiza instituţii privind modul în care DIICOT a cercetat cazul de la Caracal”

Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei Măceşanu, a declarat, luni, că raportul final al INML, transmis către DIICOT , nu schimbă cu nimic situaţia existentă, doar că, în baza lui, se poate cere expertiza internaţională. „E vorba şi de certitudinea unei familii”, spune Cumpănaşu.

Tăriceanu a demisionat de la conducerea Senatului / Cine îi va prelua interimar atribuţiile / Meleşcanu, susţinut de PSD pentru preluarea funcţiei/ Dăncilă: Locul a fost al ALDE

Călin Popescu Tăriceanu şi-a anunţat, în plenul Senatului, demisia din funcţia de preşedinte al Senatului. Senatorul PSD de Argeş Şerban Valeca preia atribuţile de preşedinte al Senatului, având în vedere că în plenul de luni a fost votată doar vacantarea funcţiei.

Comisia Europeană anunţă că pentru podul peste Dunăre de la Brăila au fost alocate 363.3 milioane de euro

Comisia Europeană a anunţat că Fondul European de Dezvoltare Regională investeşte 363,3 milioane de euro pentru construirea podului peste Dunăre în Brăila. Proiectul include şi drumuri de legătură pentru a îmbunătăţi conexiunile de transport dinspre Marea Neagră spre nord-estul României.

Boris Johnson îi ameninţă cu excluderea din partid pe cei ce vor vota împotriva planurilor sale de Brexit

Premierul britanic Boris Johnson i-a ameninţat pe parlamentarii conservatori cu excluderea din partid dacă vor împiedica planurile sale privind Brexit, votând împotriva ieşirii din Uniunea Europeană fără un acord, potrivit Reuters.

Raport final INML în cazul Caracal: Oasele din butoi conţin ADN-ul Alexandrei Măceşanu

DIICOT anunţă că raportul final al INML, transmis luni procurorilor, arată că dinţii şi oasele identificate în butoiul din casa lui Gheorghe Dincă conţin ADN-ul Alexandrei Măceşanu, cu o probabilitate de 99,93%.

Lider USR, agresat de un consilier PNL, în timp ce strângea semnături pentru Dan Barna

Preşedinte filialei USR Băleşti, judeţul Gorj, Florin Papuc, a sunat la 112, duminică seara, după ce ar fi fost agresat de un consilier local din cadrul PNL, în timp ce strângea semnături pentru candidatul la prezidenţiale Dan Barna. Poliţia a început o anchetă în acest caz.

Şeful CNCD, despre operatoarea 112 care ar fi jignit o femeie de etnie romă: Am dispus autosesizare. Vom cita persoana în cauză

Şeful CNCD, Asztalos Csaba, a anunţat, după ce a apărut în spaţiul public o discuţie între un operator 112 şi o femeie de etnie romă, că instituţia s-a autosesizat şi vor fi citate persoanele implicate. Ulterior, vor fi aplicate sancţiuni dacă se va constata că a fost vorba de discriminare.

NEGOCIERI pentru susţinerea Guvernului: PSD renunţă la un vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, în favoarea USR/ Liderul grupului minorităţilor: Noi nu vom influenţa

Eugen Nicolicea nu va mai fi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor din partea PSD, au declarat surse din partid, pentru MEDIAFAX. Funcţia a fost preluată de un deputat USR, respectiv Vlad Duruş, decizia fiind validată, luni, de Biroul permanent al forului legislativ. Varujan Pambuccian, liderul grupului minorităţilor naţionale, a declarat că, în urma discuţiilor cu liderul PSD Viorica Dăncilă, părerile sunt împărţite "jumătate jumătate" în rândul reprezentanţilor minorităţilor, altele decât UDMR, privind susţinerea Guvernului la votul din Parlament.

Premierul Georgiei şi-a dat DEMISIA, la puţin mai mult de un an de la preluarea funcţiei. Mamuka Bakhtadze a făcut anunţul pe Facebook

Premierul georgian, Mamuka Bakhtadze, şi-a anunţat luni pe Facebook demisia la puţin mai mult de un an de la preluarea funcţiei, declarând că şi-a îndeplinit obiectivele stabilite iniţial, potrivit Reuters.

Moţiunea de cenzură, un obiectiv al PNL în Parlament. Orban: Am stabilit un calendar pentru negocieri/ Cioloş: Pro România şi Tăriceanu să fie clari. Vor să pice Guvernul sau să negocieze pe la spate?

Ludovic Orban a prezentat, luni, obiectivele PNL în sesiunea parlamentară, printre acestea fiind şi moţiunea de cenzură. Liderul liberalilor a afirmat că a fost stabilit calendarul pentru negocieri în următoarele două săptămâni. Dacian Cioloş, preşedintele PLUS a declarat că poziţia liderilor Pro România şi ALDE faţă de actuala guvernare ar trebui să fie una clară, care să nu lase loc de negocieri cu prim-ministrul Viorica Dăncilă, pentru a câştiga posturi la Ministere.

Fraţii de la The Kinks, una dintre cele mai celebre trupe britanice, au pus capăt certurilor după 25 de ani şi au devenit vecini

Ray şi Dave Davies, membri fondatori ai The Kinks, una dintre cele mai celebre trupe britanice ale anilor 1960, au pus capăt certurilor după 25 de ani şi au devenit vecini, anunţă Smart Radio, păstrând un loc special pentru muzica grupului în playlist-ul zilei.

În faţa copiilor îngroziţi: O ceartă din cauza unui leagăn a degenerat într-o bătaie cu pumni şi picioare între taţi | VIDEO

Doi copii din Iaşi s-au certat din cauza unui leagăn dintr-un parc şi şi-a chemat taţii. Cei doi s-au bătut, bătaia fiind filmată şi publicată pe reţelele de socializare.