Știrile zilei

VIOLENŢA DOMESTICĂ | Poliţiştii vor putea interveni şi emite ordine de protecţie cu aplicare imediată/ Măsuri drastice, în noul proiect de lege adoptat de Guvern | PROIECT

Poliţiştii vor putea interveni în cazurile de violenţă domestică, dacă este nevoie chiar şi intrând cu forţa în casă, şi emite ordine de protecţie cu aplicare imediată în cazul agresorilor. Aceştia vor putea fi scoşi pe loc din locuinţă, le vor fi confiscate cheile şi vor avea interdicţia de a reveni la domiciliu sau să se apropie de victimele lor, iar în cele mai grave cazuri vor purta brăţări electronice. Noile reglementări se regăsesc într-un proiect de lege adoptat astăzi de Guvern.

Nave NATO, inclusiv din România, efectuează exerciţii de reacţie rapidă în Marea Neagră pentru apărarea „suveranităţii naţionale”

Nave din cadrul Forţei maritime de reacţie rapidă a NATO efectuează săptămâna aceasta exerciţii împreună cu Forţele navale române, în Marea Neagră, în scopul intensificării abilităţii Alianţei Nord-Atlantice de a proteja "suveranitatea naţională" prin apărarea colectivă.

Ministrul spaniol de Externe: Carles Puigdemont ar putea submina „relaţiile de prietenie” dintre Spania şi Belgia

Prezenţa în Belgia a liderului separatist Carles Puigdemont şi dorinţa acestuia de a conduce regiunea Catalonia ar putea submina "relaţiile de prietenie" dintre Spania şi Belgia, a declarat joi ministrul spaniol de Externe, Alfonso Dastis, relatează site-ul postului de radio belgian RTBF.

Prevederea care nu mai e obligatorie, e doar posibilă. Ce se întâmplă cu expertul în egalitate de şanse, măsura despre care premierul Dăncilă spunea că va fi impusă

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, a contrazis, joi, declaraţiile făcute de premierul Viorica Dăncilă, înainte de şedinţa de Guvern, precizând că angajatorii cu peste 50 de salariaţi au „posibilitatea” să aibă un expert în egalitate de şanse, nefiind obligaţi. Iniţial premierul anunţase că măsura va fi una obligatorie.

Donald Tusk vrea o „mare coaliţie paneuropeană” pentru proiecte ambiţioase în UE: „Poate că vom putea face aceste lucruri în cinci luni”

Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, a salutat finalizarea negocierilor politice din Germania, pledând pentru crearea unei "mari coaliţii paneuropene" în scopul implementării unor proiecte ambiţioase în cadrul Uniunii Europene.

Tom Hardy are o statuie din ceară SPECIALĂ la muzeul Madame Tussauds din Londra: Inima îi „bate” într-un „piept călduţ şi fin” | VIDEO

Actorul britanic Tom Hardy are o statuie din ceară specială la muzeul Madame Tussauds din Londra, vizitatorii având ocazia să îi audă inima cum bate, potrivit Reuters.

Cazul elevului de 13 ani bătut de mame la şcoală: Gravitatea faptei femeilor nu a impus arestarea preventivă

Judecătoria Constanţa arată în motivarea deciziei prin s-a dispus arestul la domiciliu în cazul celor trei femei care au agresat un elev al şcolii nr 28, chiar pe holurile instituţiei, că gravitatea faptei nu a impus arestarea preventivă a acestora, aşa cum ceruse procurorul de caz.

Pierre Moscovici: Grecia nu va avea nevoie de prelungirea actualului program de asistenţă financiară

Grecia nu va avea nevoie de un nou program de asistenţă financiară internaţională după expirarea celui actual, în august, a declarat joi, la Atena, Pierre Moscovici, comisarul european pentru Afaceri Economice şi Financiare, informează site-ul agenţiei Reuters.

Observatorul de Sănătate: 25% dintre pacienţii români sunt nemulţumiţi de condiţiile din spitale/ Ministrul Sănătăţii se aştepta ca numărul acestora să fie mai mare

Observatorul Român de Sănătate a făcut public un raport din care reiese că 25% dintre pacienţi sunt foarte nemulţumiţi de condiţiile din spitale, 5.000 au spus că li s-au pretins atenţii din partea medicilor, iar peste o cincime au declarat că şi-au cumpărat singuri medicamente în spital.

REVOLUŢIA FISCALĂ „reparată” de Guvern. Ordonanţa privind salariile, adoptată/ Dăncilă anunţă „măsuri de echilibrare”: Statul îşi asumă plata unei părţi din CASS

Premierul Viorica Dăncilă a precizat, joi, înaintea şedinţei de Guvern, că a cerut luarea unor „măsuri de echilibrare” acolo unde au apărut probleme privind Legea salarizării, precizând că statul va asuma plata unei părţi din CASS printr-un mecanism simplificat pentru o serie de categorii.

Anchetă la Spitalul de Pediatrie din Sibiu după ce un bebeluş de aproape o lună a murit. A fost tratat pentru o infecţie a tractului urinar şi ar fi făcut septicemie

DSP Sibiu a declanşat o anchetă la Spitalul de Pediatrie după moartea unui bebeluş de aproape o lună. Bebeluşul a fost internat în spital la câteva zile de la naştere, cu stări febrile, iar surse medicale susţin că a fost tratat pentru o infecţie a tractului urinar şi ar fi făcut septicemie.

ISU: Patru persoane, rănite într-un accident în Ilfov, pe E85, în care a fost implicat şi un microbuz

Patru persoane au fost rănite în urma unui accident rutier în care au fost implicate două maşini şi un microbuz, produs, joi, pe E85, în localitatea ilfoveană Găneasa, anunţă ISU Bucureşti-Ilfov. Una dintre victime a fost preluată cu un elicopter SMURD.

Inspecţia Judiciară nu o va cerceta disciplinar pe Mihaiela Iorga pentru neînregistrarea unui denunţ

Inspecţia Judiciară anunţă că Mihaiela Iorga nu va fi cercetată disciplinar pentru neînregistrarea unui denunţ, fiind infirmată rezoluţia de începere a verificărilor. De asemenea, a fost respinsă şi cercetarea adjunctului DNA, Călin Nistor, în cazul căruia inspectorii s-au sesizat din oficiu.

Brad Pitt, implicat într-un accident auto

Brad Pitt a fost implicat într-un accident auto, la Los Angeles, unde a lovit cu automobilul său alte două maşini, actorul fiind în afara oricărui pericol, informează contactmusic.com.

Avocatul Poporului: Membrii Comisiei de la Veneţia, îngrijoraţi de proiectul care modifică Legea ONG

Membrii Comisiei de la Veneţia s-au arătat îngrijoraţi de conţinutul proiectului care modifică Legea ONG-urilor, fiind sesizaţi cu privire la faptul că proiectul ar încălca standardele internaţionale în domeniu, precizează, joi, Avocatul Poporului, după întrevederea cu delegaţii acestui for.

Marius Copil s-a calificat în sferturile turneului de la Sofia, după o victorie clară

Jucătorul Marius Copil, numărul 93 mondial, s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului ATP 250 de la Sofia, dotat cu premii în valoare de 500.000 de dolari.

Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii: Un medic primar va ajunge la un salariu net de peste 9.000 de lei lunar, fără sporuri. Medicii care vor obţine un brut de 4.000 de euro

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că personalul medical din sistemul de sănătate va avea creşteri de la 70 la 170%, astfel un medic primar va ajunge să câştige net, de la 1 martie, peste 9.000 de lei, în timp ce medicii legişti vor primi chiar şi 4.000 de euro.

George Soros oferă finanţare unei campanii politice pentru rămânerea Marii Britanii în UE – presă

Miliardarul George Soros a oferit finanţare 400.000 de lire sterline (456.000 de euro) unei mişcări politice care militează pentru anularea deciziei Marii Britanii de ieşire din Uniunea Europeană, informează publicaţiile The Telegraph şi The Independent.

Salariul unei angajate de la Aeroporturi Bucureşti bate profiturile Rompetrol, Metro, Lidl, Electrica sau Mol. Suma încasată pentru doar 112 minute de muncă

Raportul Corpului de Control al Guvernului asupra Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti arată că o angajată a obţinut salariu echivalent cu 10 lei pe secundă, sumă ce depăşeşte profiturile realizate de firme precum Rompetrol, Carrefour, Lidl, E.ON, Mol, Metro, Mega Image sau Electrica Furnizare.

Preşedintele CNCD, despre incidentul de la MŢR, când mai multe persoane au blocat proiecţia filmului „120 BPM”, cu tematică gay: Depăşeşte sfera dreptului la liberă exprimare

Preşedintele Consiliului pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Csaba Asztalos, condamnă public recentul incident la la Muzeul Ţăranului Român, când mai multe persoane au blocat proiecţia unui film cu tematică gay. Csaba a declarat că incidentul „depăşeşte sfera dreptului la liberă exprimare”.

Codrin Ştefănescu, despre condamnarea la închisoare a lui Darius Vâlcov: O pedeapsă politică, nejustificată; suntem vânaţi

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a declarat, joi, referitor la faptul că Darius Vâlcov a fost condamnat pe opt ani de închisoare, decizia nefiind definitivă, că este vorba despre o pedeapsă politică, nejustificată.

Mihaiela Iorga, trimisă în judecată de colegii ei de la DNA Ploieşti

Mihaiela Iorga, procuror în cadrul DNA, a fost trimisă în judecată de colegii ei de la Ploieşti, fiind acuzată de favorizarea făptuitorului şi fals intelectual. Iorga a fost revocată din Direcţie, însă şi-a reluat postul după o decizie a instanţei. Iorga urmează să fie suspendată din magistratură.

Compania aeriană Wizz Air introduce o nouă rută din Iaşi. De la ce preţ pornesc biletele

Compania aeriană low-cost Wizz Air lansează, începând din luna iulie, o nouă rută din Iaşi, spre Bruxelles, biletele fiind puse în vânzare de la preţul de 99 lei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Parlamentul dezbate în şedinţă comună raportul Comisiei privind alegerile din 2009

Parlamentul ar urma să se reunească luni în şedinţă comună pentru a dezbate raportul Comisiei de anchetă privind alegerile prezidenţiale din anul 2009, au declarat, joi, surse pentru MEDIAFAX, precizând că raportul a fost deja transmis Birourilor permanente reunite.

Sindicatele din poliţie ameninţă cu proteste şi anunţă că nu vor mai lucra suplimentar/ Dumitru Coarnă: În opinia ministrului Dan un poliţist trebuie să vină la serviciu pe 1 ianuarie şi să plece pe 31 decembrie

Dumitru Coarnă, lider de sindicat în Poliţie, susţine că în martie poliţiştii vor ieşi în stradă, nemulţumiţi de prevederile salariale. Sindicaliştii Sed Lex iau în calcul să nu mai efectueze ore suplimentare.

Darius Vâlcov, consilier de stat al premierului Viorica Dăncilă, condamnat la opt ani de închisoare

Fostul ministru al Finanţelor, în prezent consilier de stat al premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, a fost condamnat, joi, de instanţa supremă, la opt ani de închhisoare. Decizia judecătorilor nu este definitivă.

Ministrul Sănătăţii, despre diminuarea salariilor din sistem: 3% dintre angajaţi vor avea probleme, dar nu mari

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, joi, că 3% dintre angajaţii din Sănătate vor avea probleme în ceea ce priveşte salariile, în sensul că acestea vor fi mai mici de la 1 martie, menţionând că nu este vorba despre cei din aparatul central, nu despre medici.

Opt persoane au murit din cauza gripei, în ultimele zece zile. Reacţia ministrului Sănătăţii

Alte opt persoane au murit, în ultimele zece zile, din cauza virusului gripal, numărul deceselor ajungând la 16.

E OFICIAL | Trupa Spice Girls se reuneşte pentru un turneu în Marea Britanie şi Statele Unite

Trupa britanică Spice Girls se va reuni pentru un turneu care va avea loc în Marea Britanie şi SUA şi care va debuta la sfârşitul verii, potrivit tmz.com.

ALDE, despre dezbaterea din Parlamentul European: Am asistat la o propagandă împotriva României a taberei PNL privind legile Justiţiei / USR: Dezbaterea a fost un eşec al coaliţiei PSD-ALDE, dar un succes al României

Marian Cucşa, vicepreşedinte ALDE, transmite că formaţiunea pe care o reprezintă încearcă să combată prin dialog cu oficialii europeni manipulările celor din PNL, pe care îi acuză că încearcă să manipuleze, dând exemplu inclusiv dezbaterea pe teme de justiţiei, de miercuri, din Parlamentul European.

Ce spun sondajele: Cât la sută din cetăţenii ruşi intenţionează să voteze cu Vladimir Putin

Aproximativ 71% dintre cetăţenii Rusiei intenţionează să voteze cu preşedintele Vladimir Putin în scrutinul prezidenţial programat în luna martie, arată datele unui sondaj de opinie publicat, joi, de către Centrul de Cercetare al Opiniei Publice din Rusia, relatează site-ul agenţiei Tass.

Scandal la o primărie din Gorj | Edilul este acuzat că a ridicat două calculatoare ale angajaţilor, pentru a vedea dacă intră pe Facebook

Primarul comunei Albeni din Gorj a ridicat calculatoarele a 2 angajate, pentru a vedea dacă intră pe reţele de socializare. ”Am găsit că 4-5 ore din programul de lucru stăteau pe Facebook. Şi-a luat maşină şi se uită cum se parchează, cum se frânează”, spune edilul. Prefectura verifică situaţia.

Patru angajaţi ai Spitalului Penitenciar Rahova, arestaţi preventiv după ce ar fi agresat mai mulţi deţinuţi. Alţi patru au primit arest la domiciliu / Procurori: Conducerea unităţii a contribuit la ascunderea faptelor

Magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 au dispus arest preventiv pentru patru angajaţi ai Spitalului Penitenciar Rahova, acuzaţi de supunere la rele tratamente, lovire şi alte violenţe, fals intelectual, favorizarea făptuitorului, influenţarea declaraţiilor. Alţi patru au primit arest la domiciliu.

Eurovision România 2018| Semifinala de duminică va avea loc în Salina Turda, la 90 de metri adâncime / Când are loc marea finală de la Bucureşti

Semifinala de duminică a concursului Eurovision România 2018 va avea loc în Salina Turda, la 90 de metri adâncime şi va fi difuzată live, de la ora 21.00, la TVR 1, TVR HD, TVRi, TVR Moldova şi pe TVR+, informează televiziunea.

Paul Stănescu, despre şeful SPP: Nu m-am plâns la Dragnea, am spus în CEx. Nu am vrut să merg la Parchet

Vicepremierul Paul Stănescu, cel care a relatat că şeful SPP ar fi transmis că Liviu Dragnea va fi "executat undeva prin martie", a declarat, joi, că nu s-a plâns la preşedintele partidului, ci le-a spus colegilor din CEx, precizând că nu a vrut să meargă la Parchet.

Vicepremierul Paul Stănescu, despre noul său consilier care ar fi fost bodyguardul lui Nicu Gheară: E treaba mea în ce mă consiliază

Vicepremierul Paul Stănescu susţine, referitor la noul său consilier, Mihai Călin Novacescu, cel care ar fi fost anterior garda de corp a lui Nicu Gheară, că nu cunoştea acest aspect, refuzând să precizeze ce îl recomandă pentru acest post.

Indicele ROBOR a trecut de 2%, după majorarea dobânzii de referinţă

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a crescut joi la 2,03%, de la 1,99%, cât a fost cotat miercuri, conform datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

Cotidianul Los Angeles Times, vândut în cadrul unei tranzacţii de 500 de milioane de dolari

Grupul de presă american Tronc, Inc. va ceda, pentru 500 de milioane de dolari, cotidianul Los Angeles Times şi alte câteva titluri locale societăţii de investiţii a miliardarului Patrick Soon-Shiong, transmite AFP.

Sindicatele din învăţământ ameninţă cu proteste. Au fost trimise memorii Guvernului privind situaţia salariilor

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a trimis premierului, miniştrilor Educaţiei, Finanţelor şi Muncii memorii prin care atrage atenţia asupra problemelor din educaţie, în special asupra salarizării, ameninţând cu proteste.

ALERTĂ METEO: Cod galben de ninsori abundente. Regiunile vizate / Peste 800 de pompieri pot interveni în judeţele aflate sub avertizarea meteorologilor | HARTĂ

Meteorologii au emis un cod galben de ninsori abundente pentru regiunile din nordul, nord-estul şi centrul ţării, atenţionarea fiind valabilă de joi, de la ora 18.00, până vineri, la ora 17.00.