Știrile zilei

Isărescu: Avalanşa de ştiri negative privind aurul aflat la Londra a făcut rău ţării şi BNR

Avantajul păstrării unei rezerve internaţionale constă în reducerea costurilor de finanţare şi oferirea credibilităţii României în faţa altor state, iar ştirile negative despre aceasta au făcut rău ţării, a declarat vineri guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.

Final de mandat pentru prim-ministrul Theresa May. De la opoziţia faţă de Brexit, la retragerea Marea Britanii din UE

Theresa May, care în timpul campaniei pentru referendumul privind Brexit a pledat pentru menţinerea apartenenţei Marii Britanii la UE, a devenit ulterior prim-ministrul britanic care a iniţiat procedura Brexit şi a negociat cu Bruxellesul un acord ce a fost în repetate rânduri respins de Parlament.

Liviu Dragnea respinge „maşina de propagandă”: Scandalul Uber nu există. Va funcţiona în continuare

Liviu Dragnea a declarat, vineri, că Uber va funcţiona în continuare pe piaţă şi că nu există niciun scandal, acest tip de taximetrie fiind reglementat prin OUG pusă în transparenţă decizională. Liderul PSD a precizat că „maşina de propagandă” a inventat lucruri negative pe subiect în campanie.

Trei pelerini au pornit din Cluj, pe jos, la Şumuleu Ciuc pentru a asista la slujba oficiată de Papă

Trei pelerini au pornit, vineri, pe jos, din Cluj-Napoca spre Şumuleu Ciuc, judeţul Harghita, unde în 1 iunie vor asista la slujba oficiată de Papa Francisc, ei urmând să străbată peste 300 de kilometri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cod PORTOCALIU de ploi şi vijelii pentru patru judeţe din România

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare nowcasting cod portocaliu de ploi, vijelii şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţele Vaslui, Bacău, Vrancea şi Galaţi.

Zi liberă pentru elevi. Cursuri suspendate în TOATE şcolile din Bucureşti pentru vizita Papei în România

Cursurile din toate şcolile şi grădiniţele din Capitală vor fi suspendate, vineri, 31 mai, cu prilejul vizitei Papei în Bucureşti, decizia fiind decisă vineri, în cadrul comandamentului întrunit la Primăria Capitalei. Cursurile vor fi suspendate pentru anumite unităţi în cursul zilei de joi, 30 mai.

Liviu Dragnea anunţă un nou proiect care prevede ca toate contractele să fie semnate în lei

Liviu Dragnea a anunţat că are în vedere un proiect de lege care să introducă o prevedere pentru ca în ţara noastră să se discute despre preţuri în lei, iar toate contractele să fie redactate şi semnate în moneda naţională. Preşedintele PSD a precizat că iniţiativa legislativă va întări leul.

Cazul jurnalistei ameninţate cu moartea. Încep să cadă capete la Academia de Poliţie. Prorectorul susţine că nu este implicat

Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, a declarat că rectorul şi prorectorul Academiei de Poliţie şi-au dat demisia, vineri, după ce ministrul Carmen Dan le-a solicitat-o şi după ce au fost puşi, de DNA, sub control judiciar în dosarul privind ameninţarea unui jurnalist.

Theresa May şi-a anunţat DEMISIA: Am făcut tot ce am putut pentru Acordul Brexit/ La finalul declaraţiei, premierul a izbucnit în lacrimi

Theresa May a anunţat, vineri dimineaţă, că va demisiona din funcţiile de lider al Partidului Conservator şi de premier al Marii Britanii pe 7 iunie, în contextul impasului politic generat de Brexit, urmând să rămână la conducerea Guvernului până la desemnarea succesorului său.

Escroc cunoscut pentru imitarea vocilor celebrităţilor pentru a obţine bani, prins după ce s-a dat drept Mona Muscă | VIDEO

Poliţiştii Capitalei au reţinut un bărbat care a înşelat mai multe persoane cărora le-a cerut bani, recomandându-se cu numele unei persoane publice. Este vorba despre Romi Varga, cunoscut pentru imitarea vocilor vedetelor pentru a obţine bani, de data aceasta alegând-o pe Mona Muscă.

Dragnea, în război cu peştele de import: 200.000 lei e nimic pentru un lanţ uriaş de magazine

Liviu Dragnea a declarat că amenzile aplicate de ANPC din cauza neregulilor descoperite la peştele de import care s-au ridicat la 200.000 lei înseamnă mai nimic pentru un lanţ uriaş de magazine. Liderul PSD a atacat şi PNL care a susţinut că se mănâncă bine în România de când suntem în UE.

UTILE Protecţia mărcilor şi modificările legislative. Ce se întâmplă după înregistrarea brandului (Monitorul Justiţiei)

Proprietarii mărcilor active folosite intens sunt sfătuiţi să monitorizeze şi publicaţiile de profil de la nivel European pentru a se asigura că interesele economice nu vor avea de suferit.

Anchetă în Maramureş în cazul celor 2 copii care cântă în noua melodie electorală pro-PSD

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Maramureş s-a autosesizat după apariţia unui videoclip pro-PSD în care cântă doi copii şi verifică dacă a existat acordul părinţilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Facebook intenţionează să îşi lanseze propria criptomonedă anul viitor. Când începe testele gigantul social media

Facebook intenţionează să îşi lanseze propria criptomonedă anul viitor, în condiţiile în care din primul trimestru din 2020 intenţionează să creeze un sistem de plăţi digitale în aproape toate ţările, informează BBC.

Ce SCANDAL a provocat senatorul cu dureri de burtă ca să fie transportat cu elicopterul SMURD/ Medicii i-ar fi dat şi maşinile lor private ca să scape de „mofturile lui”

Senatorul care a fost transportat la Bucureşti cu elicopterul de la Suceava deşi medicii au i-au spus că nu are nimic grav a ameninţat doctorii de la spital, iar aceştia i-ar fi dat şi maşinile lor private ca să scape de „mofturile lui”, spune managerul Spitalului „Sf. Ioan cel Nou” Suceava.

Glumă de la o ambasadă din România, înainte de două evenimente majore: Va fi o duminică fierbinte. Şi după? Posibil să fie mai răcoare

Ambasada Danemarcei la Bucureşti a scris, vineri, pe pagina de Facebook, un mesaj prin care spune că „va fi o duminică fierbinte”, referindu-se la alegerile europarlamentare care se vor desfăşura în acea zi, precizând că după scrutin este „posibil să fie mai răcoare”.

Protecţia Consumatorilor a descoperit mari nereguli la peştele din hypermarket-uri | FOTO, VIDEO

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a descoperit mari nereguli la peştele de import, în hypermarket-urile din zona Bucureşti-Ilfov, după ce au efectuat o serie de acţiuni de verificare urmărind recepţionarea, depozitarea, procesarea şi comercializarea mărfii.

Lance Armstrong, o legendă a ciclismului, nu regretă că a s-a dopat pentru a câştiga unul dintre cele mai renumite tururi

Lance Armstrong a fost deposedat în 2012 de cele şapte titluri din Turul Franţei, iar acum a declarat pentru Reuters că dacă s-ar întoarce în trecut nu ar schimba nimic. Armstrong spune că a făcut tot ce trebuia să facă pentru a câştiga cursele.

Ucis în plină stradă: Bărbat înjunghiat mortal după un conflict cu mai multe persoane/ Criminalul, în libertate

Un bărbat de 42 de ani a fost ucis, în noaptea de joi spre vineri, în apropierea unei şcoli din oraşul Galaţi. Primele informaţii arată că bărbatul a avut un conflict cu mai multe persoane, pe stradă, şi a fost lovit cu cuţitul în piept.

Veşti bune pentru milioane de români: Angajaţii vor avea parte de o nouă minivacanţă

La jumătatea lunii iunie, cei aproape 5 milioane de salariaţi vor avea parte de o nouă minivacanaţă de trei zile, ca urmare a faptului că pe data de 17 iunie (luni) se sărbătoresc Rusaliile, zi liberă conform Codului Muncii.

Raportul Inspecţiei Judiciare pe dosarele DNA: Au fost magistraţi supravegheaţi în baza a două mandate pe aceleaşi fapte/ Informaţiile au ajuns la unităţi militare din cadrul SRI

Inspectorii judiciari au descoperit, la controlul de la DNA privind cauzele cu magistraţii, faptul că mulţi dintre cei vizaţi de dosare au fost interceptaţi în paralel chiar şi în baza a două mandate pentru aceleaşi fapte, iar informaţiile exploatate au ajuns la unităţi militare din cadrul SRI.

O grefieră de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi a murit după ce s-a aruncat de la etaj/ A fost găsit un bilet de adio

O grefieră de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi a murit după ce s-a aruncat, vineri dimineaţă, de la etajul al doilea al instituţiei.

Decizie tranşantă: Trump cere serviciilor de informaţii să coopereze cu Barr în analiza privind ancheta lui Mueller

Preşedintele american Donald Trump a cerut comunităţii de informaţii din SUA să coopereze cu procurorul general William Barr în analizarea evenimentele care au dus la ancheta privind ingerinţele ruse în alegerile prezidenţiale din 2016, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Norica Nicolai, atac la Cristian Ghinea după criticile la adresa lui Guy Verhofstadt: Prompt şi slugarnic. Cu asemenea servanţi, inima lui Guy e în siguranţă

Norica Nicolai a afirmat că Cristian Ghinea a răspuns „prompt şi slugarnic” criticilor pe care i le-a adus lui Guy Verhofstadt, precizând că având asemenea servanţi „inima lui Guy e în siguranţă”. Reacţia vine după ce deputatul USR a spus că europarlamentarul ALDE era „procuror comunist”.

Acarienii ascunşi sub nasul nostru: Detalii despre creaturile înfricoşătoare care trăiesc pe pielea feţei | VIDEO

Un grup de cercetători dezvăluie că pe faţa tuturor oamenilor se află câteva zeci de arahnide, care se hrănesc cu uleiurile naturale ale pielii noastre, informează livescience.com.

Păsări exotice, arme şi cadavre: CONFESIUNILE unei stewardese de lux

Stewardesa Kimberly Benton lucrează în industria aviatică de aproape nouă ani şi spune că pasiunea pentru călătorii a atras-o în această lume haotică şi plină de oportunităţi. Până acum, Benton a călătorit în peste 130 de ţări cu 27 de tipuri de aeronave, scrie CNN.

Cu capul în nori: Doi proaspeţi părinţi şi-au uitat bebeluşul nou-născut în taxi-ul cu care au venit de la spital

Doi proaspeţi părinţi au avut parte şocul vieţii lor, după ce au uitat din greşeală bebeluşul nou-născut în taxi-ul cu care s-au deplasat de la spital către casă, transmite The Independent Ireland.

Alegeri europarlamentare 2019 | Unde puteţi vota dacă nu vă aflaţi în localitatea de domiciliu

Alegerile europarlamentare din acest an se vor desfăşura pe 26 mai, românii fiind chemaţi la urne pentru a desemna cei 32 de europarlamentari care vor reprezenta ţara noastră la Bruxelles în viitorul legislativ al UE. În aceeaşi zi, românii vor mai răspunde unui referendum pe tema justiţiei, convocat de preşedintele Klaus Iohannis.

HOROSCOP 24 mai 2019: Zodiile care s-ar putea confrunta cu unele situaţii-limită

Luna din Vărsător trasează astăzi două aspecte tensionate de careu lui Uranus şi Venus din Taur, fapt pentru care zodiile Fixe (Taurii, Leii, Scorpionii şi Vărsătorii) s-ar putea confrunta cu unele situaţii-limită. Configuraţia astrală armonioasă de trigon cu Mercur din Gemeni face ca zodiilor de Aer (Gemenii, Blanţele şi Vărsătorii) să le meargă mintea brici.

Alegeri Europarlamentare 2019 | Ce partide candidează pentru Parlamentul European şi cine sunt candidaţii. LISTE complete

Pe 26 mai, românii sunt chemaţi la urne pentru a alege viitorii europarlamentari şi pentru a răspunde la cele două întrebări în cadrul referendumului convocat de preşedintele Klaus Iohannis pe tema justiţiei.

Meteo #azi 24 mai: Vreme mai rece, ploi în averse, vijelii şi grindină

Vremea va fi instabilă azi în vestul, nord-vestul şi centrul ţării, dar şi la munte. Potrivit unei informări ANM, până diseară la ora 22 va ploua torenţial, se vor înregistra descărcări electrice, grindină şi vânt cu aspect de vijelie. Cantităţile de apă pot ajunge şi la 40 l/mp iar hidrologii au emis un cod portocaliu de inundaţii pentru râurile din judeţul Satu Mare, şi un cod galben de inundaţii pentru Bistriţa Năsăud, Maramureş, Cluj, Sălaj, Bihor, Arad, Hunedoara, Harnghita, Mureş, Alba şi Botoşani.

Julian Assange, noi acuzaţii de spionaj în Statele Unite

Departamentul de Justiţie al Statelor Unite a formulat 17 noi acuzaţii de spionaj împotriva co-fondatorului Wikileaks, Julian Assange, potrivit BBC şi France 24.

Preşedintele iranian, Hassan Rouhani: Iranul nu va ceda nici măcar dacă va fi bombardat

Preşedintele Iranului, Hassan Rouhani, a declarat joi că ţara sa nu va ceda în faţa presiunilor Statelor Unite şi nici nu va renunţa la planurile sale nici măcar dacă va fi bombardată, informează Reuters.

Dragnea, despre sentinţa pe care o aşteaptă în dosarul angajărilor ilegale: Am refuzat să plătesc şi un leu prejudiciu. De ce să plătesc, dacă sunt nevinovat?

Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, referitor la sentinţa pe care o aşteaptă luni în dosarul angajărilor ilegale, că a refuzat să plătească o parte din prejudiciu, deoarece nu este vinovat. Totodată, Dragnea spune că sunt presiuni mari asupra completului de judecători.

EUROPARLAMENTARE 2019: Partidul Muncii din Olanda, condus de Timmermans, pe primul loc în scrutinul europarlamentar/ Proiecţii

Partidul Muncii din Olanda, condus de Frans Timmermans, se clasează pe primul loc în scrutinul europarlamentar, conform proiecţiilor postului public NOS.

Dragnea, despre implicarea SRI în sistemul judiciar: Nu am avut dimensiunea nenorocirilor generate de această structură ocultă

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat joi seara că niciodată nu a avut ”dimensiunea nenorocirilor generate de această structură ocultă", în contextul informaţiilor apărute în raportul Inspecţiei Judiciare cu privire la aplicarea protocolului din 2009 şi implicarea SRI în sistemul judiciar.

Cazul jurnalistei ameninţate cu moartea | DNA: Rectorul şi prorectorul Academiei de Poliţie, sub control judiciar/ Emilia Şercan: Veţi putea afla dimensiunile diabolice ale poveştii

Procurorii DNA i-au plasat sub control judiciar pentru 60 de zile pe rectorul şi prorectorul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” sub acuzaţia de instigare la şantaj, în dosarul privind ameninţarea jurnalistei Emilia Şercan, precizează Direcţia.

Liviu Dragnea îi cere lui Eugen Teodorovici să vină în coaliţie cu o analiză pe ANAF. Liderul PSD: Am tot sperat ca ANAF să controleze toate firmele. Merg ca pisicuţii la multinaţionale, dacă merg

Liderul PSD Liviu Dragnea îi cere ministrului de Finanţe Eugen Teodorovici să facă o analiză clară cu privire la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, spunând că instituţia tratează companiile româneşti ca fiind infractoare, în timp ce ocoleşte societăţile cu capital străin.

Dragnea: Iohannis, cel mai mare mut pe care l-a produs politica, a început să facă zarvă/ Referendumul este o mascaradă

Liderul PSD Liviu Dragnea îl acuză pe şeful statului Klaus Iohannis că încearcă să genereze un vot negativ, folosind un limbaj agresiv şi astfel sperând să ajute PNL şi USR. Liviu Dragnea susţine că referendumul iniţiat de preşedinte este o mascaradă.