Știrile zilei

Doi islamişti acuzaţi de comiterea atentatului din Sankt-Petersburg au fost arestaţi de Serviciul de Securitate din Rusia

Serviciul Federal de Securitate din Rusia a anunţat, sâmbătă seară, arestarea preventivă a doi indivizi acuzaţi de comiterea atentatului din oraşul Sankt-Petersburg, informează site-ul agenţiei Interfax.

Vicepreşedintele PNL: Premierul Tudose vrea să bage pumnul în gura pieţei libere cu ajutorul BNR

Vicepreşedintele PNL Florin Cîţu a declarat, vineri, că premierul Mihai Tudose „vrea să bage pumnul în gura pieţei libere cu ajutorul BNR”, transmiţându-i să schimbe politica intervenţionistă a PSD, dacă nu este mulţumit că au crescut dobânzile, preţurile şi moneda naţională se depreciază.

China, cea mai mare putere de consum a lumii: Mamutul adormit din est s-a trezit

De la cel mai mare producător al lumii, China devine cea mai mare putere de consum a lumii, informează Bloomberg. Toate statisticile arată că ar trebui să ne obişnuim cu această idee.

Serena Williams, învinsă în primul meci jucat după naşterea primului copil: Am intrebat „Olympia este OK?” Dar e plăcut să mă aflu din nou pe teren

Serena Williams a fost învinsă, sâmbătă, de jucătoarea letona Jelena Ostapenko, într-un meci demonstrativ disputat la Abu Dhabi, la trei luni după ce americanca a dat naştere primului ei copil.

Ministerul Dezvoltării vrea spoturi de animaţie 3D pentru a promova oportunităţile de finanţare. Valoarea fără TVA: Peste 13 milioane de lei

Ministerul Dezvoltării Regionale a publicat, sâmbătă, pe SEAP, o licitaţie pentru lansarea unei campanii pentru promovarea oportunităţilor de finanţare din fonduri europene, care presupune crearea şi difuzarea unor spoturi de animaţie 3D, valoarea fără TVA fiind de peste 13 milioane de lei.

Cum se realizează NUMIREA procurorilor de rang înalt în ţările europene/ ANALIZA care arată situaţia din Franţa, Suedia sau Olanda

Numirea procurorilor-şefi este unul dintre subiectele care a stat la baza „îngrijorărilor” exprimate de mai multe ambasade la Bucureşti, după schimbărilor aduse Legilor justiţiei, însă, la nivel european, există similitudini între amendamentele româneşti şi legile deja existente în alte state.

Melodii pentru petrecerea de Anul Nou: De la nostalgie, la veselie – superlativele MEDIAFAX

Trecerea dintr-un an în altul i-a inspirat şi pe muzicieni, care au compus pentru pentru acest prilej adevărate bijuterii muzicale, unele mai nostalgice, altele mai vesele.

Rusia ameninţă cu măsuri MILITARE din cauza sistemelor antibalistice instalate de SUA în România, Polonia şi Japonia

Sistemele antibalistice instalate de SUA în România şi Polonia constituie încălcări ale Tratatului forţelor nucleare intermediare, acuză Ministerul rus de Externe, denunţând montarea unor elemente antirachetă în Japonia şi avertizând că Rusia va lua măsuri militare pentru a face faţă noilor riscuri.

Accident grav în Buzău: Cinci persoane, între care un copil, rănite după ce maşina în care erau s-a răsturnat

Cinci persoane, între care un copil, au fost rănite, sâmbătă, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat pe DN 2 E85, în zona Crucea Comişoaiei din judeţul Buzău, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Mesajul lui Putin de anul nou: Rusia va continua să apere suveranitatea Siriei

Rusia va continua să susţină eforturile Siriei de apărare a suveranităţii, i-a transmis preşedintele rus, Vladimir Putin, omologului său sirian, Bashar al-Assad, în mesajul de Anul Nou, a anunţat sâmbătă Kremlinul.

Cât de nervos este Mihai Tudose: Interviul în care la fiecare două minute a pronunţat cuvintele „nervos” sau „calm”

Mihai Tudose a părut serios afectat de declaraţia lui Liviu Dragnea, potrivit căreia nu este un om calm, o dovadă în acest sens fiind interviul difuzat sâmbătă de Antena 3, în care, în cele 40 de minute, a pronunţat de 12 ori cuvintele "nervos"" şi "nervozitate" şi de 10 ori cuvântul "calm".

Petrecerea de Revelion 2018: Ce variante au bucureştenii care aleg să rămână în Capitală. Ce artişti vor concerta şi unde

Petrecerile de la Palatul Parlamentului, Centrul Vechi sau concertele din pieţe şi parcuri sunt, şi anul acesta, câteva dintre variantele pe care le au la dispoziţie bucureştenii pentru a petrece noaptea dintre ani.

REVELION 2018. Petreceri în aer liber în marile oraşe. Program complet din noaptea dintre ani în Sibiu, Cluj-Napoca, Craiova, Constanţa, Braşov, Timişoara şi multe altele

Mii de oameni sunt aşteptaţi să petreacă Revelionul în stradă, primăriile marilor oraşe organizând concerte şi focuri de artificii. Pentru spectacole au fost alocate zeci de mii de lei de la bugetele locale.

Tudose, în opoziţie cu Dragnea: Deocamdată România nu este pregătită pentru introducerea impozitului pe gospodărie/ Ce spune despre reintroducerea taxei de timbru pentru maşini

Premierul Mihai Tudose a declarat, sâmbătă, că România nu este pregătită pentru introducerea impozitului pe gospodărie, deşi liderul PSD, Liviu Dragnea, a afirmat că speră ca acest lucru să se întâmple în acest mandat.

Surse Reuters: Nave ruse au furnizat petrol Coreei de Nord, încălcând rezoluţiile ONU/ Rusia respinge vehement acuzaţiile

Nave ruse au aprovizionat cu petrol Coreea de Nord de cel puţin trei ori în ultimele luni, afirmă oficiali de rang înalt din cadrul serviciilor secrete europene citaţi de site-ul agenţiei Reuters, dar informaţiile nu pot fi confirmate din surse independente.

Tudose despre temperamentul său, în opoziţie cu cel al liderului PSD: 27 de ani de nefăcut nimic, poţi să fii calm? Miniştrii sensibili pot demisiona în 3 secunde

Premierul Mihai Tudose a declarat sâmbătă că miniştrii sensibili care se plâng de atitudinea sa au trei secunde să îşi scrie demisia, dar după 27 de ani de nefăcut nimic doar cine nu înţelege poate să fie calm. Premierul a răspuns în acest fel sfatului liderului PSD să fie mai calm.

Autorul TRIPLEI crime de la Stoeneşti a murit într-un spital din Argeş, după ce s-ar fi otrăvit

Poliţiştii din Argeş au deschis o anchetă şi fac cercetări pentru moarte suspectă după ce autorul triplei crime de la Stoeneşti a murit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Spitalul Judeţean Argeş unde a fost transferat după ce s-ar fi otrăvit.

Tudose, despre informaţiile pe care doi miniştri ai PSD le-ar avea în legătură cu schimbarea lui Dragnea: Dacă e cineva în situaţia asta, să spună

Premierul Mihai Tudose a declarat sâmbătă că nu i s-a propus să fie preşedinte al PSD şi nici nu are informaţii despre alte persoane din Guvern, ca urmare a declaraţiilor lui Liviu Dragnea că sunt doi miniştri care au primit informaţii despre arestarea sa şi au primit propuneri să preia partidul.

Cum va fi vremea de Revelion şi în prima zi a anului. Previziuni METEO până la jumătatea lunii ianuarie

În noaptea de Revelion, termometrele vor indica între -5 şi 4 grade Celsius, iar în prima zi a anului vor fi înregistrate temperaturi de primăvară care vor ajunge până la 14 grade, conform meteorologilor din cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Poliţistul Marian Godină a publicat pe Facebook invitaţiile la nunta sa: două cătuşe în loc de verighete/ Cine este naşul

Poliţistul Marian Godină a publicat pe Facebook invitaţiile la nunta sa. Naşul de cununie ales este Traian Berbeceanu, fostul şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia.

Mesaj al fostul şef SPP Dumitru Iliescu către ambasadorul Franţei: Aţi adus corupţia la noi. Nu faceţi pe lupul moralist

Dumitru Iliescu, fost şef SPP, critică dur atitudinea ambasadorului Franţei la Bucureşti privind traducerea legilor Justiţiei şi ameninţă cu o scrisoare deschisă în care va vorbi despre companiile franceze care au mituit politicieni români.

VIDEO | Mii de obiecte pirotehnice, deţinute ilegal, descoperite în Complexul Europa

Jandarmeria Bucureşti a depistat 63.000 de obiecte pirotehnice, care erau ascunse într-un depozit din Complexul Comercial Europa şi vândute trecătorilor, bărbatul care deţinea aceste materiale riscând o pedeapsă cu închisoare de până la un an.

Turul I la Shenzhen | Halep are o adversară pe care nu a mai întâlnit-o niciodată, Şarapova se duelează cu Buzărnescu. Cu cine joacă Begu, Bogdan şi Niculescu

S-a tras la sorţi tabloul turneului International de la Shenzhen, la care participă nu mai puţin de cinci jucătoare din România! Cel mai interesant meci al primei runde este cel dintre revelaţia Mihaela Buzărnescu (România) şi rusoaica Maria Şarapova, în timp ce Simona Halep, liderul WTA, o va întâlni pe americanca Nicole Gibbs.

Ringo Starr şi Barry Gibb de la Bee Gees, ridicaţi la rang de cavaler de regina Elisabeta a II-a

Celebrul baterist de la Beatles Ringo Starr şi co-fondatorul Bee Gees Barry Gibb se numără printre personalităţile britanice care au primit titlul de cavaler ca parte a Onorurilor Anuale celebrate de anul nou de regina Marii Britanii.

Ministerul Agriculturii, contract de aproape două milioane de lei pentru revista ”România Rurală”

Ministerul Agriculturii vrea să să cumpere servicii de editare, tipărire şi livrare pentru revista ”România Rurală”, în condiţii similare celor editate la nivel european, preţul total estimat fără TVA fiind de aproape două milioane de lei, adică circa 13 lei fără TVA pentru fiecare exemplar.

Regimul nord-coreean anunţă că nu-şi va modifica politica nucleară în 2018

Regimul din Coreea de Nord va continua să îşi consolideze capacităţile nucleare în 2018, anunţând că statul comunist este o putere nucleară "invincibilă", dar "responsabilă", relatează site-ul agenţiei Yonhap, care citează agenţia de stat nord-coreeană KCNA.

Guvernul polonez pregăteşte „ofensiva diplomatică” în statele membre UE, în replică la demararea procedurii de sancţionare a ţării

Guvernul polonez intenţionează să discute în următoarele trei luni cu statele membre ale Uniunii Europene, ca răspuns la decizia Comisiei Europene de a declanşa procedurile de sancţionare a Poloniei, a anunţat vineri ministrul polonez de Externe, Witold Waszczykowski, relatează site-ul Radio Poland.

REVELION 2018: Românii preferă să petreacă Anul Nou acasă, în familie. Câţi bani sunt dispuşi să cheltuiască

Românii sunt destul de tradiţionalişti în ceea ce priveşte locul de petrecere a Revelionului, potrivit rezultatelor unui sondaj, care arată că 60% dintre ei optează pentru propria locuinţă, având alături familia.

Irlanda a eliberat un număr record de paşapoarte în 2017, pe fondul temerilor generate de Brexit

Irlanda a eliberat un număr record de paşapoarte în anul 2017, iar aproape o cincime dintre acestea au fost pentru cetăţeni din Marea Britanie şi Irlanda de Nord, pe fondul temerilor generate de Brexit, a anunţat vineri ministerul irlandez de Externe, relatează site-ul Euronews.

Igor Dodon: Nu exclud existenţa unor planuri de destabilizare a Republicii Moldova la Centenarul Marii Uniri din România

Preşedintele moldovean Igor Dodon a declarat, vineri, că nu exclude punerea în aplicare a unor planuri de destabilizare a Republicii Moldova în anul 2018, cu ocazia celebrării Centenarului Marii Uniri de către România, relatează site-ul deschide.md.

Autorităţile sud-coreene au pus sub sechestru o navă care ar fi transferat petrol către Coreea de Nord

O navă cu pavilionul din Hong Kong a fost pusă sub sechestru şi inspectată, vineri, de către autorităţile sud-coreene, pe fondul unor informaţii că ar fi transferat în secret petrol către o navă nord-coreeană, relatează site-ul agenţiei Yonhap.

Israelul a notificat UNESCO în privinţa retragerii din organizaţie, pe fondul conflictului generat de statutul oraşului Ierusalim

Guvernul israelian, condus de către premierul Benjamin Netanyahu, a notificat, vineri, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) în privinţa retragerii din această structură, pe fondul conflictului privind statutul oraşului Ierusalim, relatează agenţia Tass.

Premierul Spaniei doreşte un calendar exact de acţiuni pentru noul Parlament al Cataloniei

Premierul spaniol Mariano Rajoy a declarat, vineri, că noul Parlament al Cataloniei ar trebui să organizeze prima sesiune la 17 ianuarie 2018, ca prim pas pentru restaurarea guvernului regional după ce Madridul a înlăturat vechea administraţie, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Cum a descoperit un elev de 17 ani că Apple încetineşte intenţionat iPhone-urile vechi. Situaţia ar putea lăsa compania fără miliarde de dolari

Tyler Barney, în vârstă de 17 ani, a descoperit că Apple încetineşte intenţionat iPhone-urile vechi, forţându-i astfel pe utilizatori să treacă la următorul model, după ce a observat că telefonul său, iPhone 6, nu mai mergea bine, informează Daily Mail.

Tudose îi întoarce „amabilitatea” lui Dragnea: „Să fie mai calm”/ Ce spune premierul despre întâlnirea cu protestatarii şi solicitările legate de Tudorel Toader

Premierul Mihai Tudose a declarat, vineri seara, că îi urează liderului PSD, Liviu Dragnea, ”să fie mai calm”, după ce a primit aceeaşi urare din partea acestuia, el afirmând că o discuţie de tip doctrinar în PSD este binevenită oricând.

Tudose insistă: Avizul guvernului pentru proiectul de lege privind Statutul Casei Regale va fi unul negativ. Am vorbit la RAAPPS să facă o ofertă de chirie Casei Regale

Premierul Mihai Tudose a declarat, vineri, că a discutat la RAAPPS să se facă o ofertă de chirie pentru Palatul Elisabeta Casei Regale, afirmând că urmaşii Regelui Mihai ar avea resurse pentru plata acesteia, în condiţiile în care ”li s-au retrocedat o mulţime de lucruri”.

China respinge acuzaţiile lui Trump/ Global Times:”Nu aşa trebuie să se comporte un preşedinte al SUA”

Administraţia de la Beijing a respins vehement acuzaţiile preşedintelui SUA, Donald Trump, privind alimentarea cu petrol a Coreei de Nord, presa chineză denunţând comportamentul liderului de la Casa Albă.

Accident GRAV în Cluj: O femeie şi fiul ei, loviţi pe trotuar de o maşină

O femeie şi fiul ei au ajuns, vineri seara, la spital, după ce au fost loviţi pe un trotuar din localitatea Floreşti, judeţul Cluj, de o maşină. Maşina care a intrat în cele două persoane fusese lovită de un alt autoturism, care a făcut o manevră de întoarcere.

Noi echipamente de luptă ar urma să fie cumpărate de România din SUA. PENTAGON: Contractul este pentru rachete aer-aer

Compania de armament Raytheon a primit din partea Forţelor Aeriene din SUA două contracte, în valoare totală de 659,9 milioane de dolari, pentru livrarea în România şi în alte ţări a unor sisteme de rachete aer-aer şi a unor echipamente de testare, anunţă Pentagonul.

Serviciul poştal din SUA, acuzat de Donald Trump că nu taxează suficient una dintre cele mai mari companii de comerţ online

Donald Trump, preşedintele Statelor Unite, a criticat vineri Serviciul poştal american, reproşând că are pierderi uriaşe şi cerându-i să aplice tarife mai mari companiei de comerţ online Amazon, relatează site-ul agenţiei Reuters.