Știrile zilei

Maia Sandu cere desfăşurarea în condiţii optime a turului doi al scrutinului prezidenţial: „Pornind de la experienţa primului tur, solicit instituţiilor statului să întreprindă toate măsurile”

Maia Sandu, candidatul Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS) pentru funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, a cerut autorităţilor de la Chişinău să ia măsuri pentru a permite organizarea în condiţii mai bune a turului doi de scrutin, inclusiv în străinătate, relatează Jurnal de Chişinău.

Martor în dosarul Rovinari-Turceni: Nu l-am văzut niciodată pe Ponta la sediul firmei

Unul dintre avocaţii care au colaborat cu firma de avocatură a lui Dan Şova, audiat ca martor în dosarul în care este judecat fostul ministru alături de Victor Ponta, le-a spus judecătorilor că nu l-a văzut niciodată pe fostul premier la sediul societăţii. Alţi doi martori au dat declaraţii marţi.

Cel puţin un mort şi doi răniţi într-un atac la un mall din Canada

Cel puţin o persoană a murit, iar alte două au fost spitalizate după ce au fost înjunghiate într-un atac care a avut loc într-un mall din centrul oraşului canadian Vancouver, anunţă autorităţile, potrivit site-ului GlobalNews.ca.

Igor Dodon promite relaţii bune cu UE, cu „prietenii din România” şi cu Rusia, dacă va fi preşedinte

Igor Dodon, liderul Partidului Socialiştilor (PSRM), clasat pe locul întâi în primul tur al scrutinului prezidenţial din Republica Moldova, afirmă că va menţine relaţii bune cu UE, cu "prietenii din România", dar şi cu Rusia dacă va deveni preşedinte.

Sala de sport a unei şcoli din Timişoara cu sute de elevi riscă să se prăbuşească

Sala de sport a Şcolii Gimnaziale Nr. 18 din Timişoara, în care fac orele de educaţie fizică sute de elevi, riscă să se prăbuşească, după ce au apărut fisuri adânci în pereţi şi în tavan, transmite corespondentul MEDIAFAX.

MTS oferă informaţii de interes public despre infrastructura din domeniul tineretului şi sportului

Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS) oferă publicităţii, pentru prima dată în format deschis, o serie de baze de date conţinând informaţii de interes public despre infrastructura din domeniul tineretului şi sportului, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Bashar al-Assad acuză SUA că vor înlăturarea sa, promiţând că va fi la putere până cel puţin în 2021

Preşedintele Siriei, Bashar al-Assad, afirmă că va rămâne la putere până cel puţin în anul 2021, când i se încheie actualul mandat, declinând responsabilitatea pentru războiul civil şi sugerând că Statele Unite încearcă înlăturarea sa, informează cotidianul The New York Times.

Ministrul Finanţelor, Anca Dragu, avertizează: Impactul bugetar al legii salarizării este 4,8 miliarde de lei, riscăm deficit excesiv

„Estimăm un deficit bugetar de peste 3% din PIB, dacă nu se decide reducerea altor cheltuieli. Ar trebui să vedem când iese acest proiect şi vom vedea apoi ce facem”, a spus marţi, la Parlament, ministrul Finanţelor, Anca Dragu, referindu-se la proiectul Legii salarizării bugetarilor.

Cererea lui Mircea Băsescu de eliberare condiţionată, amânată pentru miercuri

Tribunalul Constanţa a amânat, marţi, pronunţarea în cazul cererii lui Mircea Băsescu, fratele lui Traian Băsescu, de eliberare condiţionată pentru miercuri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Şeful spionajului britanic: Rusia îşi impune politica externă într-un mod tot mai agresiv

Rusia este tot mai agresivă în modurile prin care încearcă să-şi atingă obiectivele în planul politicii externe, apelând în acest scop inclusiv la atacuri cibernetice şi spionaj, fapt ce reprezintă o ameninţare crescândă pentru Marea Britanie şi Europa, a declarat Andrew Parker, directorul MI5.

Fostul preşedinte al CJ Braşov, Aristotel Căncescu, arestat preventiv pentru 25 de zile

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, Aristotel Căncescu, a ajuns în arestul Poliţiei Judeţene Braşov, marţi, după ce procurorii DNA au admis propunerea de arestare preventivă pe numele acestuia pentru 25 de zile într-un dosar de luare de mită şi abuz în serviciu.

Premierul Cioloş participă miercuri la Consiliul Naţional al PNL, iar duminică la miting. Alina Gorghiu: „L-am rugat să vină, nu înseamnă că e înregimentat politic”

Premierul Dacian Cioloş va participa la Consiliul Naţional al PNL care va avea loc miercuri, la Palatul Parlamentului, el fiind aşteptat de liberali şi la mitingul care ca avea loc la sfârşitul săptămânii, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din PNL.

Armata irakiană, susţinută de SUA, a pătruns în oraşul Mosul, ocupat de reţeaua Stat Islamic

Armata irakiană, susţinută de miliţii kurde şi de Statele Unite, a intrat marţi în oraşul Mosul, ocupat de organizaţia teroristă sunnită Stat Islamic, informează presa internaţională.

Elevul cu ADHD din Piteşti s-a întors la şcoală

Elevul cu ADHD de la Şcoala "I.L. Caragiale" din Piteşti , unde cei 29 de colegi ai săi au refuzat să intre la ore timp de trei zile, s-a întors la şcoală, scrisoarea medicală adusă de părinţii acestuia la şcoală arătând că din punct de vedere neuronal copilul este sănătos.

Individ care avea o armă falsă şi ar fi strigat „Allah akbar”, arestat de Halloween în Toulouse

Un individ a fost arestat în oraşul francez Toulouse în noaptea de Halloween deoarece a fost văzut de trecători în posesia unei presupuse arme de asalt identificate mai târziu de forţele de ordine ca fiind "falsă" şi ar fi strigat "Allah akbar", potrivit unei surse din cadrul poliţiei.

Sechestru pe averea lui Vasile Blaga, până la concurenţa sumei de 700.000 de euro – VIDEO

Procurorii DNA Ploieşti au pus sechestru până la concurenţa sumei de 700.000 de euro pe averea fostul lider al PNL, Vasile Blaga, urmărit penal pentru trafic de influenţă, transmite corespondentul MEDIAFAX, citând surse judiciare.

Omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, declaraţii de denunţător în două procese în care sunt urmăriţi penal doi politicieni

Omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu a dat declaraţii în calitate de martor denunţător, marţi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în două procese, cel în care Ludovic Orban este judecat pentru trafic de influenţă şi în dosarul fostului ministru Constantin Niţă.

Vremea se va încălzi. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi

Vremea se va încălzi faţă de intervalul precedent în toate regiunile, valorile termice urmând a fi în general uşor mai ridicate decât cele climatologic specifice aceastei perioade în jumătatea de sud a ţării şi apropiate de mediile multianuale în restul teritoriului, informează ANM.

Deputatul Vlad Cosma a fost condamnat la 5 ani de închisoare. Tatăl său, Mircea Cosma, a primit opt ani de detenţie

Deputatul Vlad Cosma a fost condamnat la cinci ani de închisoare, tatăl acestuia, Mircea Cosma (fost preşedinte CJ Prahova), la opt ani, iar omul de afaceri Răzvan Alexe a primit o condamnare de 2,6 ani, decizia nefiind definitivă. Acuzaţiile, în legătură cu legătură cu atribuirea unor contracte.

Traian Băsescu şi Maria Băsescu depun joi jurământul pentru a deveni cetăţeni moldoveni

Fostul preşedinte al României Traian Băsescu şi soţia sa, Maria Băsescu, vor depune joi jurământul pentru a deveni cetăţeni ai Republicii Moldova, informează Unimedia.

Sondaj Washington Post/ABC News: Donald Trump, avans în preferinţele de vot faţă de Hillary Clinton, pentru prima dată în ultimele şase luni

Donald Trump, candidatul republican la funcţia de preşedinte al Statelor Unite, are un avans de 1% faţă de adversara democrată, Hillary Clinton, pentru prima dată în ultimele şase luni, în contextul noii anchete a FBI în scandalul emailurilor, conform unui nou sondaj ABC News / Washington Post.

„Cornul şi laptele” 2017. Elevii vor primi lactate, fructe şi legume proaspete. ”Vom introduce acest program şi la preşcolari”

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a anunţat că legislaţia noului program naţional pentru distribuţia laptelui, fructelor şi legumelor în şcolile şi grădiniţele din România este aproape finalizat, iar din 2017 elevii şi preşcolarii vor primi pachete de alimente mult mai diversificate.

Definirea familiei în Constituţie a primit raport favorabil în Senat. Parlamentarii s-au lansat în opinii: ”Înmulţirea se face aşa cum ştim noi cu toţii” – VIDEO

Iniţiativa cetăţenească de modificare a Constituţiei privind stabilirea definiţiei familiei tradiţionale, în legea fundamentală, ca uniunea dintre un bărbat şi o femeie a primit marţi raport de admitere din partea Comisiei juridice a Senatului, aleşii lansându-se în declaraţii controversate.

Tăriceanu şi Dragnea, replică pentru Iohannis şi Cioloş: Dacă România are cea mai mare creştere economică din UE, de ce vă opuneţi creşterii salariilor?

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi liderul PSD, Liviu Dragnea, au atacat marţi Guvernul pe motiv că se opune creşterii salariilor deşi creşterea economică prognozată e una dintre cele mai mari din UE, reproşuri venite după explicaţiile date în acest sens de premierul Dacian Cioloş.

Un nou cutremur cu magnitudinea de 4,9 grade a avut loc, marţi dimineaţă, în Italia

Un nou cutremur cu magnitudinea de 4,9 grade a avut loc marţi dimineaţa în centrul Italiei, anunţă Institutul american de geofizică (USGS).

Comisiile din Camera Deputaţilor au adoptat legea prin care salariile din educaţie şi sănătate cresc. PNL a încercat să blocheze raportul la Comisia Juridică

Comisiile de muncă şi buget din Camera Deputaţilor au adoptat marţi raportul la Legea de adoptare a OUG 20/2016 prin care se acordă mai multe majorări salariale în sănătate şi educaţie, adăugând noi categorii de beneficiari. La rândul ei, Comisia Juridică şi-a însuşit raportul asupra legii, nu fără incidente. PNL a acuzat faptul că se încalcă Regulamentul pentru nu a fost respectat termenul prevăzut pentru consultarea raportului şi nici nu s-a discutat pe fond.

Canada intenţionează să elimine regimul de vize pentru români şi bulgari de la 1 decembrie 2017

Canada intenţionează să elimine regimul de vize pentru cetăţenii români şi bulgari începând cu 1 decembrie 2017, a declarat luni ministrul canadian al Imigraţiei, John McCallum, citat de Reuters online.

Cardul de sănătate este blocat din nou, din cauza unor probleme tehnice

Cardul de sănătate este din nou blocat, marţi dimineaţă, începând cu ora 09:00, după ce în urmă cu trei săptămâni acesta a fost blocat mai bine de patru zile.

Donald Trump îi este recunoscător lui Anthony Weiner pentru reluarea anchetei mailurilor lui Hillary Clinton

Donald Trump, candidatul republican la preşedinţia SUA, i-a mulţumit fostului congresman Anthony Weiner pentru rolul pe care l-a avut în cadrul noii anchete care vizează emailurile lui Hillary Clinton, informează The Guardian.

Simularea de cutremur cu magnitudinea de peste 7 continuă în Bucureşti şi Iaşi / Forţele intervin pentru 6.500 de răniţi şi sinistraţi – FOTO, VIDEO

Ministerul Afacerilor Interne a iniţiat un exerciţiu de alarmare a structurilor pentru situaţii de urgenţă în Bucureşti şi în judeţul Iaşi, în cazul unui cutremur major, cu magnitudinea de peste 7 grade pe scara Richter.

Transfăgărăşanul, închis circulaţiei la 1 noiembrie. Telecabina, singura cale de acces

Transfăgărăşanul a fost închis de marţi, 1 noiembrie, de la Bâlea Cascadă, jud. Sibiu, până la Piscu Negru, jud. Argeş, singura cale de acces spre Bâlea Lac şi hotelul de gheaţă fiind telecabina, care a fost pusă în funcţiune, transmite corespondentul MEDIFAX.

Metrorex suplimentează numărul de trenuri la orele de vârf. Intervalul orar în care vor circula

Metrorex a suplimentat numărul de trenuri în circulaţie la orele de vârf, între 07:00 şi 09:00 şi între 17:00 şi 19:00, cu câte două trenuri pe magistralele 1 şi 3 şi cu un tren pe magistrala 2.

Greva generală din spitale a fost suspendată temporar. Pentru a doua zi consecutiv, în unele spitale au fost asigurate doar urgenţele – FOTO/VIDEO

Aproape o sută de oameni, personal tehnic administrativ al unităţilor medicale (TESA), au protestat pentru a doua zi consecutiv, în faţa Spitalului de Urgenţă Floreasca, aceasta fiind a doua zi de grevă generală la nivelul unităţilor medicale, în unele spitale fiind asigurate doar urgenţele.

DECLARAŢIA ZILEI Dacian Cioloş: Pomenile electorale votate în ultima perioadă, impact de 9 miliarde lei, peste 1% din PIB – VIDEO

Premierul Dacian Cioloş a declarat marţi că impactul bugetar al legilor electorale votate de Parlament în ultimele luni se ridică la 9 miliarde de lei, echivalentul a peste 1% din PIB.

Donald Trump recunoaşte că a folosit mecanisme legale de evitare a plăţii impozitelor

Donald Trump, candidatul republican la preşedinţia SUA, recunoaşte că nu a plătit impozitul pe venit ani la rând, acesta insistând că valorifică mecanisme legale de evitare a plăţii, disponibile oricărui miliardar, informează The Independent.

Elon Musk, şeful Tesla, a prezentat panourile solare invizibile, care par a fi un acoperiş normal: ”Arată mai bine şi durează mai mult” – VIDEO

Elon Musk şi-a reiterat ambiţia de a face din compania sa Tesla Motors un gigant al energiei verzi, lansând noile panouri solare în Los Angeles, scrie Bloomberg.

Românul răpit în Burkina Faso apare într-o nouă înregistrare în care cere ajutor din partea guvernului român să-l elibereze/ MAE verifică autenticitatea imaginilor

Iulian Gherguţ a fost răpit în data de 4 aprilie 2015 când se afla în Burkina Faso de către membrii grupării teroriste al-Mourabitoune, iar luni ostaticul român a apărut într-o nouă înregistrare video, scrie Le Monde.

Comisiile reunite de Buget şi Muncă din Parlament au aprobat majorarea cu 15% a salariilor de bază din învăţământ începând cu 1 ianuarie

Comisiile reunite de Buget şi Muncă din Parlament au aprobat, luni, majorarea cu 15% a salariilor de bază din învăţământ începând cu 1 ianuarie 2017, amendamentul fiind votat de către parlamentarii PSD şi UDMR, liberalii absentând.

Poliţia germană anchetează mai mulţi ofiţeri cu presupuse simpatii de extremă-dreapta

Poliţia germană a deschis anchete disciplinare împotriva a zeci de ofiţeri cu presupuse simpatii extremiste, aceştia fiind suspectaţi de apartenenţă la mişcarea de extremă-dreapta Reichsburger, notează The Associated Press, citând cotidianul Sueddeutsche Zeitung.

Piaţa construcţiilor are şanse să aibă în 2016 cel mai bun an după 2009

Piaţa construcţiilor a fost foarte dinamică în acest an, 2016 având şanse să fie cel mai bun an după 2009 până în prezent, a spus Bogdan Bulgaria, general manager la ASA Cons România şi ASA Epitoipari Hungary.