Rusia a doborât, joi noaptea, între orele 20:00 și 04:00, 355 de drone ucrainene deasupra a aproximativ 15 dintre regiunile sale și Crimeea, a anunțat, vineri, Ministerul rus al Apărării, potrivit AFP.
Atacurile vizau regiunile Belgorod, Bryansk și Kursk, la granița cu Ucraina, precum și Moscova, a anunțat ministerul, într-un comunicat.
Vineri, Rusia și Ucraina au făcut schimb de 205 prizonieri, potrivit armatei rusești, la o săptămână după ce președintele american Donald Trump a anunțat un acord pentru un nou schimb.
„În prezent, personalul militar rus se află pe teritoriul Republicii Belarus, unde primește asistența psihologică și medicală necesară”, a declarat armata, într-un comunicat, potrivit aceleiași surse.
Peste 675 de drone și 56 de rachete au vizat Ucraina, într-un atac masiv desfășurat joi noaptea, potrivit președintelui ucrainean Volodimir Zelenski. Numărul morților în bombardamentele rusești, care au lovit Kievul în noaptea de miercuri până joi, a crescut la 24, inclusiv trei copii, și 47 de răniți, au anunțat serviciile de salvare.
Kievul, orașul cel mai afectat, va fi în doliu vinerea aceasta, a anunțat primarul Vitali Klitschko. „Salvatorii continuă să caute non-stop printre dărâmături persoane din clădirea (care s-a prăbușit) din districtul Darnytskyi”, au anunțat, vineri, serviciile de salvare de stat.
În Rusia, atacurile ucrainene asupra orașului Riazan, la sud-est de Moscova, s-au soldat cu trei morți și 12 răniți, au anunțat vineri autoritățile locale, mai precizează sursa.