Oficialii europeni au elaborat o contrapropunere pe care o vor prezenta în cadrul întâlnirilor, potrivit unor surse europene citate de Sky News. Aceasta include eliminarea limitelor propuse pentru armata ucraineană, redarea controlului asupra centralei nucleare de la Zaporojia și soluționarea altor dispute teritoriale după încetarea focului, potrivit Washington Post.
„Este bine că diplomația este activată și că discuțiile pot fi constructive”, a declarat Volodimir Zelenski.
„Echipele ucrainene și americane, echipele partenerilor noștri europeni – sunt în contact strâns și sper foarte mult că vor exista rezultate. Vărsarea de sânge trebuie oprită și trebuie garantat că războiul nu va fi reluat”, a mai spus Zelenski.
Înalți oficiali din Statele Unite, Ucraina și consilieri de securitate națională din Franța, Marea Britanie și Germania se întâlnesc duminică la Geneva pentru a discuta proiectul Washingtonului privind încheierea războiului din Ucraina.
Vineri, președintele SUA, Donald Trump, a declarat că președintele ucrainean Volodimir Zelenski are termen până joi să aprobe planul în 28 de puncte, care solicită Ucrainei să cedeze teritoriu, să accepte limitări ale armatei sale și să renunțe la ambițiile de a adera la NATO.
„Sperăm să punem la punct ultimele detalii… pentru a redacta un acord avantajos pentru ei (Ucraina)”, a declarat un oficial american. „Nu se va conveni nimic până când cei doi președinți nu se vor întâlni”, referindu-se la Trump și Zelenski.