biserica

VIDEO După 30 de ani, în căutarea Revoluţiei pierdute. Adevărul lui Laszlo Tokes: Am fost un oponent paşnic al regimului Ceauşescu/ Un erou sau primul fake? (partea a III-a)

La 30 de ani de la revolta de la Timişoara, Laszlo Tokes rememorează momentele din 15-16 decembrie 1989 şi spune că a fost o mişcare spontană şi absolut naturală până la un punct, când a fost deturnată de provocatorii Securităţii.

Rugăciuni în toate bisericile ortodoxe. Patriarhia Română, apel către preoţi să o pomenească pe Alexandra

Patriarhia Română îşi exprimă sincera compasiune şi solidaritate faţă de durerea prin care trece familia tinerei Alexandra Măceşanu şi cere preoţilor să o pomenească în rugăciuni.

Mitropolia Basarabiei condamnă comportamentul AGRESIV al preoţilor din cadrul Patriarhiei Moscovei în urma unui incident produs cu ocazia comemorării victimelor deportărilor staliniste

Mitropolia Basarabiei condamnă comportamentul agresiv din partea slujitorilor Episcopiei de Bălţi şi Făleşti (Patriarhia Moscovei) care au împiedicat astăzi oficierea slujbei de pomenire a deportaţilor în scuarul Gării Feroviare de Nord din municipiul Bălţi, informează site-ul Deschide.md.

Papa în România. Papa Francisc: „Şefii nu pot face întotdeauna ceea ce doresc”

Papa Francisc, unul dintre cei mai populari lideri ai Bisericii Catolice, s-a confruntat de la începutul mandatului său cu o serie de provocări venite din interiorul instituţiei pe care o conduce. "Şefii nu pot face întotdeauna ceea ce doresc", spunea acesta într-un interviu acordat Reuters.

Sfeşnice aruncate, bănci rupte şi sânge peste tot. Doi români au fost arestaţi după ce au devastat o biserică din Italia în noaptea de Înviere- VIDEO

Doi români beţi au devastat o biserică din Italia, imediat după slujba de Înviere. În ziua Paştelui Ortodox, cei doi barbaţi au fost arestaţi.

Răsturnare de situaţie: Numărul morţilor în urma atentatelor din Sri Lanka, în scădere/ De ce modifică autorităţile bilanţul

Ministerul Sănătăţii din Sri Lanka a anunţat joi că bilanţul atentatelor de duminică din capitala ţării, Colombo, a fost revizuit în scădere, la „aproximativ 253 de morţi”, potrivit BBC.

Momente bizare într-o biserică: Femeie sărutată cu forţa de un pastor pentru a-i ”curăţa sufletul”. Ce făcea o altă enoriaşă în tot acest timp | VIDEO

Un pastor a sărutat cu patos o femeie tânără în faţa întregii biserici cu scopul de a-i ”curăţa sufletul”. Incidentul s-a petrecut în Zimbabwe şi a fost filmat de un om care a participat la slujba religioasă ciudată.

VIDEO Atacator sinucigaş, surprins de camerele de luat vederi înainte de a detona bomba în una din bisericile din Sri Lanka/ UPDATE: Sirian arestat

Camerele de supraveghere au surprins un tânăr cu rucsac, suspect că ar fi detonat bombele în biserica din Sri Lanka, chiar în timpul slujbei de Paştele catolic. Atentatele nu au fost revendicate de niciun grup, însă un purtător de cuvânt al Guvernului de la Colombo şi ministrul Sănătăţii, Rajitha Senaratne, au indicat că există suspiciuni privind comiterea atentatelor de către mişcarea National Thowheeth Jama'ath (NTJ), o organizaţie islamistă relativ necunoscută.

Şapte suspecţi de terorism, ARESTAŢI după masacrul din biserici şi hoteluri în Sri Lanka. Autorităţile au avertizat cu ZECE zile înainte de atacurile de Paşti

Şeful poliţiei din Sri Lanka a avertizat în privinţa unor potenţiale atentate sinucigaşe asupra "bisericilor proeminente", de către extremişti islamici, cu zece zile înainte de atacurile de duminică, care au ucis 207 persoane, scrie Daily Mail, citând surse locale.

Apel la rugăciune al Patriarhului Daniel pentru victimele atacurilor teroriste din Sri Lanka

Patriarhul Daniel a lansat un apel la rugăciune pentru victimele atacurilor teroriste din Sri Lanka, de duminică, în care au murit 207 de persoane şi au fost rănite alte 400, după o serie de explozii care au vizat cel puţin cinci hoteluri şi trei biserici din trei oraşe, comise de Paştele catolic.

Atentatele care au zguduit o lume întreagă. Momentul exploziei unei bombe la o biserică din Sri Lanka | VIDEO

O serie de opt explozii asupra bisericilor catolice şi hotelurilor de lux din mai multe oraşe din Sri Lanka au produs, duminică, în ziua Paştelui catolic, peste 200 de victime. Momentul uneia dintre explozii a fost surprins de o cameră de luat vederi instalată în bordul unei maşini.

Incident fără sens într-o biserică. Un pastor a rugat mai mulţi copii să-l scuipe, să-l pocnească şi să-l taie/ Explicaţia bizară a bărbatului | VIDEO

O biserică din statul american Ohio şi-a cerut scuze pentru comportamentul ”neadecvat” al unui pastor care a rugat mai mulţi elevi să îl scuipe, pălmuiască şi să-l taie cu un cuţit de friptură.

Bărbat prins în timp ce încerca să intre cu BENZINĂ într-o cunoscută biserică, la doar câteva zile după incendiul de la Notre-Dame | FOTO

Un american a fost reţinut, marţi, după ce a intrat în catedrala St. Patrick din New York cu două canistre cu benzină, lichid pentru brichete şi recipiente cu gaz butan, arată Departamentul de Poliţie din New York. Vestea vine la doar câteva zile după ce un incendiu a devastat catedrala Notre-Dame din Paris.

Veşmântul pe care îl va purta Papa Francisc la Şumuleu Ciuc, creat de un artist plastic din Satu Mare

Veşmântul pe care îl va purta Papa Francisc în timpul vizitei de la Sanctuarul Marian din Şumuleu Ciuc, în 1 iunie, va fi creat de Cristina Sabău-Trifu, artist plastic din Satu Mare. Cazula va fi din stofă albă cu simboluri precum statuia Fecioarei Maria şi turlele bisericii de la Şumuleu.

Mai multe Biblii şi cruci de lemn au scăpat neatinse dintr-un incendiu izbucnit la o biserică | FOTO

Pompierii din West Virginia, Statele Unite au fost uimiţi să găsească mai multe Biblii şi cruci de lemn rămase intacte, în urma unui incendiu izbucnit la o biserică.

Patru din cinci preoţi de la Vatican ar fi homosexuali. Dezvăluirile făcute de un jurnalist francez despre practicele secrete ale bisericii Romano-Catolice

Unii dintre preoţii cu cel mai mai înalt rang în biserica Romano-Catolică, care au atacat homosexualitatea, sunt ei înşişi homosexuali, potrivit unei cărţi care va fi publicată săptămâna viitoare, transmite The Guardian.

AVERTISMENTUL unui înalt prelat ortodox: Folosirea smartphone-urilor duce la venirea Antihristului

Dependenţa oamenilor de smartphone-uri şi tehnologia modernă ar putea duce la venirea Antihristului, a avertizat liderul Bisericii Ortodoxe din Rusia.

Un tânăr din Somalia, inculpat pentru terorism în Italia după ce a ameninţat că va comite atacuri cu bombă la Vatican

Un tânăr de 20 de ani din Somalia, suspectat de legături cu organizaţia teroristă Stat Islamic, a fost inculpat luni în Italia după ce a ameninţat că va pune bombe în biserici din Italia, inclusiv în Bazilica Sfântu Petru din Vatican, a anunţat poliţia, informează agenţia de ştiri Reuters.

Lui Aurel Beldeanu, un alt fotbalist al Craiovei Maxima, i s-a făcut rău când a fost scos sicriul lui Ilie Balaci din biserică | FOTO

Lui Aurel Beldeanu, un alt fotbalist al Craiovei Maxima, i s-a făcut rău la biserică, în momentul în care a fost scos sicriul lui Ilie Balaci.

REFERENDUMUL la sat: „Întreb şi eu acolo ce să votez”/ Primar: Nu e ca primăvara cu o floare | VIDEO

Mai sunt câteva ore până la deschiderea secţiilor de votare, iar în multe sate oamenii anunţă că merg la vot, dar unii nu s-au lămurit exact pentru ce se votează. Alţii sunt supăraţi tocmai pe campania făcută în biserici. MEDIAFAX a realizat un video reportaj în localitatea Odăile, judeţul Prahova.

Plângere penală contra Patriarhului Daniel: Promovează personalităţi criminale. Răspunsul BOR, stupefiată după ce a aflat la ce se referă bărbatul: Este o aberaţie

O plângere penală a fost depusă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva Patriarhului Daniel şi a membrilor Sfântului Sinod, acuzându-i de concepţii rasiste şi xenofobe, care sunt prezentate în Biblie. BOR consideră plângerea “o aberaţie”, pe care nu o va lua în considerare.

Condé Nast Traveler: Cele mai importante atracţii turistice din România, pe care toată lumea trebuie să le vadă | FOTO

România este ţara castelelor medievale, a bisericilor gotice şi a oraşelor încântătoare, toate ascunse printre cele mai enigmatice peisaje ale Europei de sud-est. Având zone geografice precum Munţii Carpaţi şi Marea Neagră, România este un loc al pădurilor dense şi al piscurilor înzăpezit, care se potrivesc perfect cu folclorul ţării, scrie jurnalista Caitlin Morton. Aceasta a scris câteva impresii despre unele din cele mai importante obiective turistice din România pentru site-ul cntraveller.com.

Un candidat la primăria din Chicago a împărţit 300.000 de dolari unei mulţimi, la biserică | VIDEO

Willie Wilson, un om de afaceri milionar care candidează la funcţia de primar al oraşului Chicago, a împărţit 300.000 de dolari, cash, la aproximativ 2.000 de persoane, într-o biserică.

Doi părinţi, care s-au rugat pentru vindecare în loc să-şi ducă bebeluşul bolnav la doctor, au fost condamnaţi la închisoare

Doi membri ai unei biserici din Oregon, care înlocuieşte medicina cu rugăciunile, au fost condamnaţi la câte aproape şapte ani de închisoare, potrivit Associated Press. Cei doi soţi s-au rugat timp de mai multe ore pentru vindecarea bebeluşului lor, care respira cu dificultate imediat după naştere, în loc să îl ducă la spital. Fetiţa a murit.

IMAGINILE ZILEI: Mai multe cupluri participă la o ceremonie de sfinţire a armelor, în cadrul unei biserici din SUA

Mai multe cupluri participă la o ceremonie de sfinţire a armelor, în cadrul unei biserici din SUA.

Înainte de a impozita veniturile BOR, Teodorovici are o certitudine: „Sunt o sursă de inspiraţie pentru Patriarh”

Impozitarea veniturilor Bisericii nu iese de pe agenda lui Eugen Teodorovici, care ajuns din nou ministru de Finanţe spune chiar că este o „sursă de inspiraţie pentru Patriarh”.

Patriarhia: Regele Mihai rămâne în istorie ca simbol al unităţii şi demnităţii poporului român

Patriarhia Română transmite un mesaj de condoleanţe după moartea Regelui Mihai, precizând că Majestatea Sa rămâne "în istorie ca simbol al unităţii şi demnităţii poporului român de pretutindeni şi ca exemplu de curaj".

Autorul masacrului din Texas | În vârstă de 26 de ani, Devin Patrick Kelley a fost demis din Forţele Aeriene ale Statelor Unite după ce şi-a abuzat familia

Autorul atacului armat din Texas, în urma căruia au murit cel puţin 26 de persoane, a fost identificat ca fiind un fost profesor de studii biblice, care a fost dat afară din Forţele Aeriene ale Statelor Unite după ce şi-a abuzat soţia şi copilul, scrie Daily Mail.

Patriarhul Kiril, destăinuire la Sfântul Sinod BOR: „Cu poporul rus s-a făcut un experiment monstruos care a demonstrat întregii lumi că nu poţi construi o societate fără Dumnezeu”

Vizita istorică a Patriarhului Kiril al Rusiei ş-a încheiat cu un discurs solemn în şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Zeci de mii de români locuiesc în SINGURA cetate medievală din Europa

Singura cetate medievală locuită din Europa se află in România

Înălţarea Sfintei Cruci – Mare sărbătoare în calendarul ortodox, pe 14 septembrie, denumită şi Ziua Crucii. Tradiţii şi obiceiuri

Una dintre cele mai vechi şi mai importante sărbători ortodoxe, Înălţarea Sfintei Cruci, cunoscută în popor drept Ziua Crucii, este celebrată în fiecare an pe data de 14 septembrie, informează site-ul crestinortodox.

Fostul episcop de Huşi va lucra pentru o mănăstire şi va primi bani în funcţie de munca prestată. Unde va locui Corneliu Bârlădeanu

Purtătorul de cuvânt la Patriarhiei, Vasile Bănescu, a declarat pentru Mediafax că fostul episcop de Huşi va locui într-o casă în apropierea unui schit bisericesc, în Episcopia Devei şi Hunedoarei, urmând să primească o remuneraţie în funcţie de munca prestată pentru mânăstirea respectivă.

Preotul Pomohaci, acuzat că a racolat un minor în scopuri sexuale, exclus din biserică. Decizia executorie, dar nu irevocabilă, luată de Consistoriul Eparhial Alba Iulia

Preotul Cristian Pomohaci, acuzat că a racolat un minor în scopuri sexuale, a fost exclus din biserică, în urma unei decizii a Consistoriul Eparhial din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba Iulia, decizia fiind executorie.

Preotul Pomohaci, cercetat pentru racolare de minori în scopuri sexuale, cere autosuspendarea din preoţie. Acesta invocă motive medicale

Preotul Cristian Pomohaci, acuzat de racolare de minori în scopuri sexuale, a depus o cerere de autosupendare din preoţie, invocând motive medicale, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu.

FOTO | Motivul pentru care o comună din România n-are cimitir, iar morţii sunt îngropaţi în grădină. Primar: „Sunt conservatori, nu-i putem scoate dintr-ale lor”

Ceru Băcăinţi este comuna din judeţul Alba care are cei mai puţini locuitori, circa 260, iar jumătate dintre ei sunt trecuţi de 60 de ani. Aşa se face că preotul Remus Stoica, care slujeşte la biserica din sat, nu a mai avut niciun botez şi nicio cununie în ultimii doi ani şi jumătate, iar anul trecut au fost patru înmormântări. Comuna nu are însă cimitir, iar morţii se îngroapă în grădină.

Plan de impozitare a BOR – Ideea consilierului premierului Tudose după o discuţie „la o masă” cu Patriarhul: „Biserica trebuie să înţeleagă şi să aleagă”

După o discuţie "la o masă" cu Patriarhul, în 2015, Eugen Teodorovici, fost ministru de finanţe şi acum consilier al premierului Tudose, revine cu ideea impozitării veniturilor Bisericii Ortodoxe Române.

Galerie foto INCREDIBILĂ! Cum arăta părintele Arsenie Boca „în civil”

Arsenie Boca (n. 29 septembrie 1910, Vaţa de Sus, Hunedoara - d. 28 noiembrie 1989, Mănăstirea Sinaia, Prahova) e considerat una dintre marile personalităţi ale ortodoxiei româneşti, scrie ONE.

GALERIE FOTO | Ce AVERE are preotul Cristian Pomohaci, acuzat că a încercat să corupă sexual un minor

Susţinătorii lui Cristian Pomohaci, acuzat că a încercat să corupă sexual un minor, au deschis un cont pentru donaţii, astfel încât acesta să poată beneficia de asistenţa celor mai buni avocaţi, dar mulţi dintre enoriaşi nu ştiu că preotul ar avea, potrivit Ziar de Cluj, opt apartamente situate în unele dintre cele mai bune zone din Cluj. Averea sa este de peste 1,2 milioane de euro.

Creştin-ortodocşii din România vor celebra 4 noi sfinţi. Cine sunt preoţii canonizaţi de Sinodul Bisericii Ortodoxe

La Mănăstirea Putna a avut loc duminică dimineaţa proclamarea solemnă a canonizării Sfinţilor Putneni: Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei, şi Sfinţii Cuvioşi Sila, Paisie şi Natan, slujba fiind oficiată de patriarhul Bisericii Ortodoxe, preafericitul Daniel.

Oamenii de ştiinţă care încearcă să găsească ADN-ul lui Iisus Hristos. Legătura cu osemintele lui Ioan Botezătorul descoperite în Bulgaria

Cum ne poate ajuta analiza ADN să aflăm legătura dintre descoperirile arheologilor şi, poate, chiar să reconstituim familia genetică a lui Iisus Hristos? În vreme ce oamenii de ştiinţă încă speră că descoperirile făcute de-a lungul timpului vor putea fi puse cap la cap, pentru a realiza o legătură între Mântuitor şi descendenţii săi moderni, cercetătorul George Busby povesteşte, pentru The Independent, cum totul poate pleca de la descoperirea făcută în Bulgaria de un arheolog bătrân. Legăturile cu materia genetică identificată pe Giulgiul din Torino sau pe Osuarul lui Iacob nu este, însă, perfect clar, dar dacă într-o zi descoperirile vor fi corelate, atunci, probabil, că vom asista la cea mai mare descoperire despre istoria omenirii.