bosnia

Inundaţii şi ninsori abundente în Bosnia-Herţegovina, Serbia şi Croaţia

O alunecare de teren generată de ploile abundente a avut loc în Bosnia-Herţegovina, cel puţin o persoană murind, în timp ce Serbia este afectată de inundaţii, iar numeroase şosele din Croaţia au fost închise din cauza viscolului, informează Associated Press.

ALEGERI în Bosnia: Alegătorii se prezintă la urne într-un context de retorică naţionalistă şi probleme economice

Bosniecii au început să voteze duminică într-un scrutin general prin care vor alege membrii preşedinţiei colegiale şi ai Parlamentului central, dar şi ai legislativelor entităţilor sârbă şi croato-musulmană, într-un context de retorică naţionalistă şi separatistă şi probleme economice, relatează AFP.

Radovan Karadzici îşi rosteşte astăzi pledoaria în faţa Tribunalului Penal Internaţional

Liderul politic al sârbilor din Bosnia Radovan Karadzici îşi va rosti pledoaria miercuri în cadrul procesului pentru genocid organizat în faţa Tribunalului Penal Internaţional (TPI) pentru fosta Iugoslavie, care îl judecă pentru masacrul de la Srebreniţa din 1995.

Peste 30 de mineri au fost blocaţi în subteran în urma unui cutremur, în Bosnia

Treizeci şi patru de mineri au fost blocaţi în subteran şi doi au fost răniţi, joi, în galeriile unei mine de cărbune din Zenica, în centrul Bosniei, în urma unui cutremur, au anunţat surse oficiale.

Statul olandez, responsabil civil de moartea a peste 300 de musulmani la Srebreniţa

Statul olandez este responsabil din punct de vedere civil de moartea a peste 300 de bărbaţi şi băieţi musulmani la Srebreniţa, în timpul Războiului din Bosnia, a stabilit justiţia luni, subliniind că "Dutchbat" - Căştile Albastre olandeze - ar fi putut să-i protejeze.

Bosnia-Herţegovina învinge Iran, scor 3-1, şi obţine prima victorie din istorie la Cupa Mondială

Reprezentativa Bosniei-Herţegovina a obţinut prima victorie din istorie la Cupa Mondială, la care a participat în premieră, după ce s-a impus, miercuri, la Salvador, cu scorul de 3-1 (1-0), în faţa selecţionatei Iranului, în ultima etapă a grupei F a competiţiei.

CUPA MONDIALĂ: Bosnia-Herţegovina, învinsă de Nigeria, scor 0-1, şi eliminată din competiţie

Selecţionata Bosniei-Herţegovina a fost eliminată de la Cupa Mondială, după ce a fost învinsă, sâmbătă, la Cuiaba, cu scorul de 1-0 (0-0), de reprezentativa Nigeriei, în etapa a doua a grupei F a competiţiei.

Messi: Bosnia este o echipă foarte bună, important este că am debutat cu victorie

Căpitanul reprezentativei Argentinei, Lionel Messi, a declarat, duminică seară, că Bosnia-Herțegovina este o echipă foarte bună, subliniind că pentru formația sa era important că înceapă turneul final al Cupei Mondiale cu o victorie, informează As.

CUPA MONDIALĂ: Argentina a învins Bosnia-Herţegovina, scor 2-1

Reprezentativa Argentinei a învins, duminică, pe arena Maracana, cu scorul de 2-1 (1-0), selecţionata Bosniei-Herţegovina, într-un meci contând pentru grupa F de la Cupa Mondială din Brazilia.

ONU: Bosnia are nevoie de un ajutor în valoare de 210 milioane de dolari în urma inundaţiilor

Bosnia are nevoie de un ajutor financiar în valoare de 210 milioane de dolari în următoarele şase luni, pentru susţinerea proiectelor prioritare în urma inundaţiilor istorice care au afectat regiunea la jumătatea lunii mai, au apreciat, marţi, reprezentanţi ai Naţiunilor Unite, relatează AFP.

UE va trimite încă 350 de militari în Bosnia pentru misiunile de ajutorare a sinistraţilor

Aproximativ 350 de militari europeni vor fi mobilizaţi în vederea consolidării Forţei europene în Bosnia-Herţegovina şi asistării armatei locale în misiunile de ajutorare a sinistraţilor gravelor inundaţii care au afectat recent ţara, au anunţat, miercuri, surse militare.

Serbia şi Bosnia se aşteaptă la noi creşteri ale nivelului apelor şi evaluează pagubele inundaţiilor

Autorităţile din Serbia şi Bosnia se aşteaptă miercuri la o nouă creştere a nivelului apelor râului Sava şi încep să evalueze amploarea pagubelor provocate de cele mai grave inundaţii din ultimii ani, care au afectat peste 1,6 milioane de persoane şi au provocat 49 de morţi.

Digurile au protejat Belgradul de inundaţii, dar râul Sava reprezintă în continuare o ameninţare

Digurile au rezistat la Belgrad, însă autorităţile din Balcani rămâneau mobilizate marţi, aşteptând un nou nivel maxim pe Sava, un afluent al Dunării, după o săptămână de inundaţii care au afectat peste 1,6 milioane de persoane în Serbia şi Bosnia şi care s-au soldat cu 47 de morţi.

INUNDAŢIILE DIN BALCANI: Bilanţul – 45 de morţi. Peste un sfert din populaţia Bosniei-Herţegovina este afectată. Cursă contracronometru la Belgrad: „Aici este Armageddon”

Bilanul inundaţiilor din Balcani a ajuns la 45 de morţi, în timp ce există temeri privind că o nouă creştere a nivelului apelor râului Sava va ameninţa noi localităţi din Serbia şi Bosnia. Peste 25 la sută dintre cei aproximativ patru milioane de locuitori ai Bosniei-Herţegovina sunt afectaţi de inundaţii. În Serbia, mii de echipe de salvare şi voluntari consolidau digurile la Belgrad de-a lungul râului Sava.

IMAGINI dramatice: Cele mai grave inundaţii de peste un secol din Bosnia, Serbia şi Croaţia – GALERIE FOTO

Bosnia, Serbia şi Croaţia se confrunt[ de câteva zile cu cele mai grave intemperii de peste un secol, care au provocat moartea a cel puţin 44 de oameni.

Cele mai GRAVE inundaţii de peste un secol din Bosnia, Serbia şi Croaţia. Bilanţul a ajuns la cel puţin 44 de morţi

Cel puţin 44 de persoane au murit în ultimele patru zile în cele mai grave intemperii cu care se confruntă Bosnia, Serbia şi Croaţia de peste un secol, au anunţat surse oficiale citate de AFP.

Bosnia şi Serbia se confruntă cu cele mai GRAVE ploi din ultimii 120 de ani: 30 de oameni au murit. 15.000 de persoane au fost evacuate – FOTO

Cel puţin 30 de persoane au murit în ultimele trei zile, în urma celor mai grave intemperii care au avut loc în Bosnia şi Serbia în ultimul secol, a anunţat o sursă oficială, citată de AFP.

William Hague: Sârbii din Bosnia nu pot urma exemplul Crimeei

Situaţia din Bosnia, unde liderul entităţii sârbe din această ţară, Milorad Dodik, ameninţă frecvent cu secesiunea, şi cea din Ucraina, unde Crimeea a fost anexată recent de Rusia, nu pot fi comparate, a afirmat ministrul britanic de Externe William Hague.

ANALIZĂ AFP: Alipirea Crimeei la Rusia îi inspiră pe sârbii din Bosnia

Alipirea peninsulei Crimeea la Rusia în urma referendumului de duminică a fost privită ca un exemplu de urmat de sârbii din Bosnia, care aspiră de multă vreme la separare, dar analiştii consideră puţin probabil un astfel de demers în viitorul apropiat.

Revoltă împotriva sărăciei şi şomajului în Bosnia-Herţegovina: „Ei ne fură de 25 de ani şi ne distrug viitorul. Vrem să plece” – FOTO

O manifestaţie împotriva sărăciei şi şomajului s-a transformat în revoltă, vineri, la Tuzla, în nord-estul Bosniei-Herţegoovina, şi la Sarajevo, capitala acestei ţări, unde protestatari au devastat sediul Guvernului cantonal.

PROTESTE violente în Bosnia-Herţegovina: Protestatari violenţi au incendiat sediul Preşedinţiei

Manifestanţi furioşi din cauza situaţiei economice din Bosnia-Herţegovina au incendiat, vineri seară, sediul Preşedinţiei acestei foste republici iugoslave, informează agenţia Fena. Alte incidente violente au avut loc, vineri, la sediul Guvernului cantonal de la Sarajevo, care a fost devastat şi incendiat, precum şi în oraşul Tuzla.

Ratko Mladici va trebui să depună mărturie în procesul lui Radovan Karadzici, împotriva voinţei sale

Fostul lider militar al sârbilor din Bosnia, Ratko Mladici, va trebui să depună mărturie în procesul lui Radovan Karadzici, alter ego-ul său politic în timpul războiului din Bosnia, a decis, miercuri, Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPI), care a emis o citaţie pe numele său.

Cupa Mondială: La fiecare turneu final a participat în premieră cel puţin o echipă naţională

Calificarea echipei naţionale a Bosniei-Herţegovina la Cupa Mondială din Brazilia asigură o "tradiţie", potrivit căreia cel puţin o reprezentativă este prezentă în premieră la turneul final.

18 ani de la masacrul de la Srebreniţa: Mii de musulmani comemorează victimele – FOTO

Mii de musulmani mergeau joi dimineaţă la Srebreniţa, în estul Bosniei-Herţegovina, unde vor fi îngropaţi în cursul zilei 409 de musulmani victime ale masacrului comis în urmă cu 18 ani de forţele sârbe bosniace, a relatat un jurnalist al AFP.

Nepotul lui Kim Jong-un a absolvit un liceu din Bosnia-Herţegovina

Nepotul actualului lider nord-coreean Kim Jong-un, Kim Han-sol, şi-a finalizat "cu succes" studiile într-un liceu internaţional, la Mostar, în sudul Bosniei-Herţegovina, unde a fost înscris în octombrie 2011, a anunţat o sursă din cadrul instituţiei.

Fost preşedinte al croaţilor din Bosnia, condamnat la 25 de ani de închisoare

Un fost preşedinte al croaţilor din Bosnia, Jadranko Prlici, a fost condamnat miercuri la 25 de ani de închisoare pentru că a forţat un transfer al populaţiei musulmane din această ţară şi a provocat teroare în rândul populaţiei.

Nostalgicii l-au comemorat pe Tito, în timp ce ultimul rege iugoslav a fost înmormântat la Belgrad

Simpatizanţii fostului lider comunist iugoslav Josip Broz Tito, adversari acerbi ai monarhismului, au sărbătorit 121 de la naşterea acestuia, pe fondul funerariilor solemne şi omagiilor aduse ultimului rege al Iugoslaviei, Petru al II-lea, în Serbia.

Preşedintele entităţii croato-musulmane din Bosnia, plasat în detenţie provizorie

Un tribunal bosniac a dispus duminică plasarea în arest provizoriu timp de o lună a lui Zivko Budimir, preşedintele entităţii croato-musulmane din Bosnia, arestat vineri şi acuzat pentru luare de mită în schimbul graţierii mai multor deţinuţi, a anunţat o sursă judiciară.

Bosnia: 35 de persoane rănite, inclusiv poliţişti, şi 62 de fani arestaţi în urma unor confruntări interetnice între suporteri

Treizeci şi cinci de persoane au fost rănite, între care şi şapte poliţişti, în confruntări între suporterii sârbi şi cei musulmani ai echipelor Borac Banja Luka şi Zeljeznicar Sarajevo, au anunţat, joi, autorităţile locale.

Preşedintele Serbiei prezintă scuze „în genunchi” pentru masacrul de la Srebreniţa – VIDEO

Preşedintele sârb Tomislav Nikolici îşi prezintă scuze "în genunchi" pentru masacrul de la Srebreniţa (Bosnia), comis de forţele sârbe în iulie 1995 şi calificat drept genocid de justiţia internaţională, potrivit unor extrase din interviul ce va fi difuzat la 7 mai de televiziunea publică bosniacă.

Integrarea Bosniei în UE riscă să fie blocată, avertizează Comisia Europeană

Integrarea Bosniei în UE riscă să fie blocată, iar viitoarele alegeri din ţară să nu fie recunoscute de către Bruxelles, în lipsa unei soluţii pentru oprirea discriminării politice a minorităţilor evreilor şi romilor, a avertizat joi comisarul european pentru Extindere, Stefan Füle.

„Monstrul din Grbavica”, condamnat la 45 de ani de închisoare: „A ucis 31 de persoane şi a violat 13 femei”

Justiţia bosniacă l-a condamnat vineri la 45 de ani de închisoare pentru crime de război pe Veselin Vlahovici, "monstrul din Grbavica", un muntenegrean care a luptat alături de trupele paramilitare sârbe în Bosnia, în perioada 1992-1995.

Bosnia: Unsprezece vameşi au fost arestaţi pentru contrabandă cu cafea

Poliţia bosniacă a arestat miercuri 11 vameşi acuzaţi că au luat parte la traficarea a 3.000 de tone de cafea, cauzând un prejudiciu de 4,5 milioane de euro la bugetul de stat, au declarat surse oficiale.

Un fost ministru sârb-bosniac, condamnat de TPI la 22 de ani de închisoare

Fostul ministru de Interne din Republica Srpska Mico Stanisici şi un coinculpat, Stojan Zupljanin, au fost condamnaţi la câte 22 de ani de închisoare de Tribunalul Penal Internaţional, pentru implicare în crime, acte de tortură şi deportări în cursul războiului din Bosnia.

Naţiunile Unite avertizează sârbii din Bosnia

Naţiunile Unite au lansat marţi un avertisment destinat sârbilor din Bosnia, cu privire la posibilele înclinaţii spre dizolvarea unui stat care luptă pentru a se stabiliza de la sfârşitul războiului din 1995.

Cutremur cu magnitudinea de 4,6 în Bosnia

Un cutremur cu magnitudinea de 4,6 a avut loc în regiunea Zeniţa, în centrul Bosniei, provocând mici pagube materiale, au anunţat sâmbătă serviciile locale de intervenţie. Cutremurul, al cărui epicentru s-a situat la aproximativ 50 de kilometri nord-vest de Sarajevo, s-a produs vineri seara la ora 23.12 GMT (sâmbătă, 2.12 ora României).

Supravieţuitorii masacrului de la Srebeniţa, din 1995: Vizita lui Ban Ki-moon este „foarte importantă”

Următoarea vizită a secretarului general al ONU Ban Ki-moon la Srebeniţa este "foarte importantă deoarece un genocid s-a comis sub drapelul ONU" în această regiune din Bosnia orientală în iulie 1995, a afirmat luni o asociaţie de supravieţuitori ai masacrului.

Ratko Mladici a fost spitalizat „preventiv”

Fostul lider militar al sârbilor din Bosnia, Ratko Mladici, a fost spitalizat "preventiv" joi dimineaţa, întrucât nu s-a simţit bine în timpul audierii sale de către Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie, a anunţat o purtătoare de cuvânt a tribunalului.

Violenţe în Bosnia după meciul Croaţia – Spania, de la Euro-2012

Doi poliţişti au fost răniţi şi şapte persoane au fost arestate în violenţele ce au avut loc, luni seară, la Mostar, după înfrângerea înregistrată de echipa Croaţiei în faţa naţionalei Spaniei, scor 0-1, la Campionatul European din Polonia şi Ucraina, informează presa din Bosnia.

Procesul lui Radovan Karadzici: Apărarea a cerut achitarea fostului lider al sârbilor din Bosnia, judecat la Haga

Apărarea lui Radovan Karadzici a cerut luni achitarea fostului lider politic al sârbilor din Bosnia în faţa Tribunalului Penal Internaţional (TPI) pentru fosta Iugoslavie, oferind asigurări că nu a existat un genocid în Bosnia în 1992.