disparitie

Au trecut 68 de ani de la primul test al bombei cu hidrogen. O insulă din Pacific a dispărut de pe suprafaţa pământului în urma exploziei

Poate n-ai auzit de Operaţiunea Ivy Mike, dar cu siguranţă ai auzit de bomba cu hidrogen. Operaţiunea Ivy Mike a fost numele de cod al primei explozii termonucleare din istorie. Opinia publică, marcată de exploziile de la Hiroshima şi Nagasaki, era din ce în ce mai vocală împotriva înarmării nucleare. Fizicianul Edward Teller simţea presiunea, […]

Cercetătorii atrag atenţia: peste 90 de specii de balene şi delfini sunt pe cale de dispariţie

Peste 350 de oameni de ştiinţă şi conservaţionişti din 40 de ţări au semnat o scrisoare deschisă pentru măsuri de protejare a balenelor şi delfinilor. Scrisoarea a fost redactată de unul dintre coordonatorii ştiinţifici ai Universităţii din Bristol, Marea Britanie, şi a fost semnată de experţi de pe întreg globul. Mai bine de jumătate din […]

26 de exemplare ale unui animal pe cale de dispariţie, eliberate într-un parc natural

26 de Diavoli Tasmanieni au fost eliberaţi  într-o rezervaţie naturală de 400 de hectare de grupul de conservare a animalelor Aussie Ark.     Diavolul Tasmanian este o specie pe cale de dispariţie, iar principala cauza este existenţa haitelor de câini Dingo.   Diavolii Tasmanieni sunt numiţi aşa datorită urletului ascuţit pe care îl scot   […]

40% din speciile de plante sunt pe cale de dispariţie

Un studiu al Grădinii Botanice Regale din Londra anunţă că în jur de 40% dintre speciile de plante din lume sunt pe cale de dispariţie. „Rata despăduririi a crescut enorm, poluarea influenţează schimbarea climatică, iar noi patogeni ne ameninţă recoltele şi sănătatea”, anunţă Grădina Botanică din Londra. Cea mai mare problemă depistată de studiu este […]

Dispare culoarea roşu din paleta de culori a Capitalei? PSD reuşeşte să-şi apere un singur sector în Bucureşti

Dacă până acum eram obişnuiţi să vedem culoarea roşu în Capitală, uite că s-au cam schimbat lucrurile. Conform primelor date, PNL-USR PLUS au câştigat sectoarele 1, 2 şi 6. Situaţie inedită la Sectorul 5 unde se joacă încă, este dat un baraj între Cristian Băcanu şi Cristian Piedone. Ştiu, probabil simţi nişte fiori reci când […]

Ziua Persoanelor Dispărute, 30 august: Încă nu ştim cum să-i căutăm pe cei de negăsit

De Ziua Internaţională a Persoanelor Dispărute şi la un an de la tragedia din Caracal, încă mai avem de învăţat cum să-i căutăm pe cei de negăsit. Copiii sunt cei care adaugă cel mai mult la cifrele celor dispăruţi. În ultimul an, în România au fost sesizate 6.475 de cazuri de minori dispăruţi. Aproape 200 […]

EXCLUSIV: Ion Cristoiu: PSD, dacă nu trece prin reformă, dispare!/ M. Tucă : Uitaţi de PSD, va deveni o amintire tristă”

În ceea ce priveşte soarta PSD, Ion Cristoiu mărturiseşte că, dacă partidul nu va trece prin reformă, va dispărea, iar jurnalistul Marius Tucă are un pronostic mult mai dur: ,,Prin decembrie, de Crăciun, le facem de şase săptămâni. Facem prinsoare?”

Hutt River, cea mai veche micronaţiune din Australia, a dispărut din cauza coronavirusului

Hutt River, un „regat” din Australia de Vest, format de un prinţ autoproclamat, s-a destrămat din cauza taxelor uriaşe, dar şi a efectelor economice cauzate de pandemia de coronavirus, relatează CNN. Micronaţiunea Hutt River a fost fondată în 1970 de către Leonard Casley, care ulterior a devenit prinţ aici. El a spus că a profitat […]

Ce ar putea cauza dispariţia oamenilor. Pandemiile sunt pe locul 2

Cum ar fi dacă dispariţia oamenilor nu ar fi doar subiectul scenariilor cinematografice post-apocaliptice, ci ar deveni o realitate iminentă? Ar putea părea o întrebare senzaţională, în fapt însă zeci de cercetători din întreaga lume studiază această posibilitate şi caută căi de ieşire dintr-o astfel de situaţie. Există mai multe teorii despre cauzele care ar […]

Majoritatea urşilor polari ar putea dispărea până la sfârşitul acestui secol

Majoritatea urşilor polari vor dispărea probabil până la sfârşitul secolului, dacă emisiile de gaze cu efect de seră nu vor fi reduse, arată un studiu citat de Times.

Cercetătorii au creat din greşeală un peşte hibrid, încercând să salveze o specie pe cale de dispariţie

N-ar trebui să fie posibil şi, totuşi, există – un hibrid între sturionul rusesc şi peştele-spatulă american. Cercetătorii maghiari au anunţat că au creat un hibrid între cele două specii pe cale de dispariţie, pe care l-au botezat „sturddlefish”. În prezent există aproximativ 100 de exemplare în captivitate, dar oamenii de ştiinţă nu intenţionează să […]

Primarul Seulului a fost găsit mort, la câteva ore după ce fusese anunţată dispariţia sa. Ar fi vorba de o sinucidere

Primarul oraşului Seul, Park Won-soon, a fost găsit mort, joi, potrivit poliţiei coreene. Acesta pare a fi unul din cele mai bizare cazuri de sinucidere din istoria recentă, scrie CNN. Cadavrul lui Park, în vârstă de 64 de ani, a fost găsit la Mount Bukak, la câteva ore după ce fusese raportată dispariţia acestuia.    […]

Gândurile lui Cristoiu: Indiferent cine va fi în fruntea PSD, partidul trebuie să rămână în Opoziţie cu orice preţ

Jurnalistul şi publicistul Ion Cristoiu nu dă nicio şansă grupării Codrin Ştefănescu – Eugen Teodorovici să ajungă la conducerea PSD şi afirmă că, dacă va câştiga la congres, liderul interimar Marcel Ciolacu are misiunea istorică de a salva partidul de la dispariţie. Liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu a anunţat duminică declanşarea în 2-3 săptămâni […]

Dropia, pasăre considerată dispărută în ultimii 30 de ani în România, a fost văzută din nou. FOTO

Ştiai că dropia are origini în Africa şi că a apărut în Europa în urma cu 25 de milioane de ani? Este cea mai mare pasăre zburătoare din Europa şi s-a cuibărit bine în ultimii 13 ani. În tot acest timp specialiştii ornitologi din România au căutat-o neîncetat. Liniştea din ultima vreme a scos-o la […]

Cum se va circula între localităţi după 15 mai. Declaraţia pe propria răspundere pentru deplasări dispare

Mai sunt doar patru zile până la relaxarea restricţiilor anunţate de guvern. Dacă până acum autorităţile s-au contrazis între ele, ministrul Sănătăţii a elucidat acum misterul. După 15 mai, nu îţi mai trebuie declaraţie pe propria răspundere pentru deplasarea în localitate. „După 15 mai, românii vor circula fără acea declaraţie pe propria răspundere în interiorul […]

Adevărul despre dispariţia temporară a lui Kim Jong Un? Ce au observat specialiştii în ultimele imagini cu dictatorul nord coreean

Timp de mai bine de o săptămână, presa internaţională a scris că dictatorul nord coreean Kim Jong Un ar fi în stare gravă ca urmare a unei operaţii. Ba chiar mai mult, câteva publicaţii au mers mai departe şi au notat că acesta ar fi în stare vegetativă.

Unul dintre cei mai bogaţi oameni din Norvegia, bănuit că şi-ar fi ucis soţia

Avocaţii lui Hagen neagă că magnatul ar fi implicat, iar acesta încă nu a fost pus sub acuzare pentru crimă.  Anne-Elisabeth Hagen, în vârstă de 69 de ani, a dispărut în octombrie 2018, iar familia sa a declarat că a fost cerută o răscumpărare pentru ca femeia să fie eliberată. Totuşi, poliţiştii norvegieni l-au arestat, […]

Viorica Dăncilă atacă pe partea lui Klaus Iohannis în scandalul autonomiei Ţinutului Secuiesc. Fostul premier loveşte în şeful PSD

Fostul premier Viorica Dăncilă, care a dispărut din atenţia publică după pierderea scaunului de la Palatul Victoria, a reacţionat după apariţia informaţiei că un proiect privind autonomia Ţinutului Secuiesc a trecut de Camera Deputaţilor, a cărui preşedinte este Marcel Ciolacu.

Kim Jong-un, cel mai căutat om de pe planetă. Ce se întâmplă în aceste momente la Phenian

Ar putea dura săptămâni până să aflăm ce se întâmplă cu dictatorul nord-coreean Kim Jong-un. Oficialii din Coreea de Sud spun că acesta este bine, sănătos, însă tăcerea oficialilor din Nord şi cea a Chinei dă de gândit şi alimentează speculaţiilă că liderul suprem de la Phenian ar fi murit sau s-ar afla în stare […]

Un jurnalist chinez a apărut public, la două luni după ce a dispărut în Wuhan

Li Zehua este un jurnalist chinez care a plecat la Wuhan în februarie, după ce un alt jurnalist, Chen Qiushi, a dispărut. Înainte de a intra în oraşul de unde a plecat focarul de coronavirus, un prieten l-a avertizat că toate veştile negative legate de noul virus au fost colectate şi cenzurate de guvern. Media […]

Joburi în pericol. Meseriile care ar putea dispărea de pe piaţă în următorii 10 ani

O dată cu dezvoltarea tehnologiei, dispar şi unele meserii. Vânzătorii, şoferii sau librarii sunt câţiva dintre cei care vor fi nevoiţi să se reorienteze pe piaţa muncii. Cum ţine România pasul în acest context? Sorin Faur, Academia de HR: „În România, nu toate lucrurile astea vor pătrunde deodată pentru că ţine şi de rata lor […]

Liga Profesionistă de Fotbal a iniţiat campania „Nu lăsaţi cluburile de fotbal să moară”. Ce spune secretarul general al Ligii

Epidemia de coronavirus poate avea efecte fatale asupra existenţei unor cluburi de fotbal, iar Liga Profesionistă de Fotbal sare în ajutorul patronilor echipelor. În speranţa de a opri dispariţia unor formaţii din Liga 1, Justin Ştefan, secretarul general al LPF, a scris un anunţ pe blogul lui personal, justinstefan.ro. Articolul postat de oficialul LPF se intitulează […]

Ce s-a întâmplat în realitate cu magnatul chinez care l-a făcut clovn pe Xi Jinping pentru modul în care a gestionat pandemia

Ren Zhiqiang (69 de ani) a dispărut după ce l-a numit pe Xi Jinping, preşedintele Chinei, "clovn dezbrăcat".

Presa rusă: De ce a dispărut, de fapt, Vladimir Putin în plina criză pandemică şi cine este omul aflat în control

O singură dată în cei 20 de ani de când se află la conducerea Rusiei, Vladimir Putin a decis să facă un pas în spate. S-a întâmplat în 2008, în timpul conflictului din Georgia.

Blestemul Kennedy: 2 membri ai familiei au fost daţi dispăruţi

O nepoată a fostului preşedinte John F. Kennedy şi fiul ei de 8 ani au fost daţi dispăruţi, joi, în largul coastei Maryland, scrie New York Post. Echipajele de căutare încearcă să dea de ei de peste 24 de ore, scrie presa americană.

Unul dintre primii medici care au avertizat despre Covid-19 a dispărut. Care sunt temerile apropiaţilor

Un medic din oraşul chinez Wuhan, care a fost printre primii doctori care au avertizat în legătură cu apariţia unei „boli similare SARS”, a dispărut, informează Daily Mail. Medicul Ai Fen a spus în repetate rânduri în trecut că a fost „mustrată extrem de dur” de către oficiali după ce, la începutul epidemiei din China, […]

Caz neobişnuit. Două femei şi cei cinci copii ai lor au fost găsiţi ascunşi într-o peşteră, în munţi

Şapte persoane, printre care cinci copii, care au fost date dispărute în urmă cu aproape două săptămâni, în Vâlcea, au fost găsite de jandarmii montani, într-o peşteră. Este vorba despre două mame, una din judeţul Olt, cealaltă din oraşul Drăgăşani, şi copiii lor. Familiile i-au dat dispăruţi pe 8 martie. Iar astăzi, după trei ore […]

VIDEO | Ce vrăji mai face coronavirusul: au dispărut maşinile din Milano / Ce condiţii trebuie îndeplinite pentru a putea folosi autoturismul

Uite nişte imagini din Italia care îţi vor da frisoane! Cele mai aglomerate autostrăzi din Milano, altă dată pline de maşini, arată acum ca în filmele post-apocaliptice. Rar se vede câte o maşină trecând în mijlocul zilei. De vină sunt restricţiile impuse de autorităţi. Toate deplasările au fost reduse la minim, cu excepţia urgenţelor medicale, […]

Dosar penal pentru omor, în cazul unei eleve dispărute de acasă de patru zile

Procurorii din Maramureş fac cercetări pentru omor, în cazul unei eleve de 18 ani, care a dispărut de acasă de patru zile, în acest caz fiind date care duc spre suspiciunea că fata a fost victima unei infracţiuni contra vieţii.

Un barbat a fost arestat în cazul băiatului de 14 ani găsit mort într-o râpă în Vaslui

Autorul crimei, susţin procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, avea un magazin mixt în curtea socrilor săi, magazin ce a fost incendiat în noiembrie anul trecut. Cei care erau bănuiţi că ar fi dat foc magazinului erau băiatul de 14 ani şi încă doi tineri. „Întrucât declaraţiile în acel dosar erau contradictorii, autorul a […]

Un băiat de 14 ani din Vaslui a fost găsit mort într-o râpă la şase zile de la dispariţie

Un băiat de 14 ani din comuna vasluiană Dimitrie Cantemir a fost găsit mort, luni după-amiază, într-o râpă din comuna Oteleni. Procurorii fac cercetări în acest dosar pentru infracţiunea de omor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un grup de ecologişti a strâns aproape 16 milioane de dolari pentru a cumpăra şi salva cea mai mare pădure de sequoia gigant rămasă pe Pământ

Un grup de ecologişti a cumpărat pentru 15.65 milioane de dolari cea mai mare pădure de sequoia gigant rămasă de pe Pământ, o pădure străveche cu sute de copaci roşii pe cale de dispariţie, care poate trăi până 3.000 de ani şi poate atinge înălţimi asemănătoare Statuii Libertăţii, relatează Mother Nature Network

Un câine a intrat în secţia de poliţie pentru a reclama o dispariţie: a lui. Cum s-a terminat povestea

Poliţiştii din secţia Odessa, Texas, au fost luaţi prin surprindere în urmă cu o săptămână. Într-una din zile, dis-de-dimineaţă, un câine a intrat în secţia de poliţie şi a mers direct la biroul unuia dintre ofiţeri.

Un copil de 14 ani a fost dat dispărut dintr-un centru de minori. Alţi doi se află în aceaşi situaţie

Un copil de 14 ani a dispărut din Centrul de Primire Minori în Regim de Urgenţă Constanţa. În urmă cu 10 zile, Poliţia a făcut publică dispariţia altor doi copii de 14 şi 15 ani, care au dispărut din acelaşi centru de câteva luni, fără să fie găsiţi până în prezent. „Poliţiştii au fost sesizaţi […]

O fată de 15 ani din Constanţa a dispărut de acasă. Poliţia o caută

O fată de 15 ani a dispărut din localitatea Albeşti, judeţul Constanţa. Oamenii legii o caută în prezent, pe tânără, după ce ea a plecat de acasă fără să se mai întoarcă, anunţă Poliţia Constanţă.

Studiu: „Pădurile tropicale” ale oceanului vor dispărea în 80 de ani

Recifele de corali ar urma să dispară până în anul 2100, din cauza schimbărilor climatice, respectiv a încălzirii oceanelor, a creşterii nivelului de aciditate şi a poluării, potrivit unui studiu realizat cercetătorii de la Universitatea Manoa din Hawaii, scrie cnn.com.

Cercetătorii au aflat anul în care recifurile de corali ar putea dispărea

Creşterea nivelului apei şi încălzirea oceanelor pot avea un impact devastator asupra ecosistemelor din oceane, relatează ABC News. Schimbările climatice pot distruge aproape complet recifurile de corali până în 2100, potrivit unui studiu publicat luni. Eforturile de salvare a recifurilor se confruntă cu dificultăţi, deoarece schimbarile climatice continuă. Vineri, la San Diego a avut loc […]

Peste 100 de oameni, protest la Caracal, la 10 luni de la dispariţia Luizei. Ce reprezintă „Drumul Iadului” | VIDEO

Peste 100 de oameni participă, sâmbătă, la un protest faţă de modul în care s-a intervenit în cazul răpirii Alexandrei Măceşanu şi Luizei Melencu. Protestatarii au refăcut drumul de la locul unde Luiza a fost luată la ocazie acum 10 luni până la casa lui Gheorghe Dincă, numindu-l „Drumul Iadului”.

Oamenii de ştiinţă, uluiţi de semnale radio trimise din spaţiu la fiecare 16 zile. De unde ar proveni

Cercetătorii au rămas extrem de surprinşi după ce au observat transmiterea unor semnale de unde radio de la un obiect misterios, aflat la 500 de milioane ani lumină depărtare de Pământ, relatează LadBible.

Un tânăr de 18 ani din Argeş, dat dispărut de acasă, a fost găsit mort

Un tânăr de 18 ani plecat de acasă, din Curtea de Argeş, de miercuri, a fost găsit mort într-o zonă împădurită, în apropierea râului Argeş. Trupul tânărului a fost găsit lângă un stâlp de înaltă tensiune.