fotbal

Un ministru italian cere ca sacrificii din partea fotbalului, în cadrul unui plan de austeritate

Ministrul italian pentru Simplificarea legislaţiei, Roberto Calderoli, membru al partidului populist Liga Nordului, a provocat o polemică cerând ca veniturile fotbaliştilor să fie scăzute, deoarece şi aceştia trebuie să se sacrifice pentru aplicarea unui plan de austeritate.

Porţile stadionului Soccer City se vor deschide la ora 10.00, în ziua primului meci de la CM

Porţile stadionului Soccer City din Johannesburg se vor deschide la ora locală 10.00 (11.00 ora României), vineri, când va avea loc primul meci de la turneul final al Cupei Mondiale din Africa de Sud, a anunţat FIFA.

Manchester United are datorii de peste un miliard de lire sterline

Gruparea Manchester United are datorii ce depăşesc un miliard de lire sterline, ceea ce implică măsuri drastice ce vor fi luate de proprietarii clubului englez, potrivit unei anchete realizate de BBC.

Drogba va reveni în lotul naţionalei Coastei de Fildeş după operaţia la antebraţul drept

Căpitanul reprezentativei Coastei de Fildeş, Didier Drogba, care a fost operat cu succes, sâmbătă, la Berna, după o fractură la antebraţul drept, ar urma să se alăture, luni, coechipierilor în cantonamentul din Africa de Sud, a anunţat federaţia ivoriană de fotbal, informează L'Equipe.

Fenerbahce e pregătită să facă o ofertă de 7 milioane de euro Fiorentinei pentru Mutu

Reprezentaţii grupării turce Fenerbahce Istanbul sunt gata să prezinte clubului AC Fiorentina o ofertă de şapte milioane de euro pentru transferul atacantului român Adrian Mutu, informează site-ul calciomercato.com.

Curiozităţi la Cupa Mondială

Cupa Mondială de Fotbal este, după Jocurile Olimpice, cel mai important eveniment sportiv de pe planetă. Însă nu doar golurile şi victoriile generează interes, ci şi alte evenimente petrecute la ediţiile turneului final.

Cupa Mondială şi politica

Cupa Mondială a fost marcată de-a lungul timpului şi de incidente politice, deoarece, după cum a spus Bill Shankly, legendarul antrenor al echipei Liverpool în anii '60, unele persoane cred că fotbalul este o chestiune pe viaţă şi pe moarte, dar se înşală: fotbalul e mult mai important.

Gesturile urâte ale Cupei Mondiale – VIDEO

De la asasinarea columbianului Escobar pentru un autogol, la capul în piept al lui Zidane, turneele finale ale Cupei Mondiale s-au confruntat cu gesturi urâte, "maestrul" în materie rămânând genialul Diego Armando Maradona.

De la Laurent la Zidane, 80 de ani de momente marcante la CM

Momente marcante de la turneele finale ale Cupei Mondiale, înaintea celei de-a 19-a ediţii, ce se va desfăşura în perioada 11 iunie – 11 iulie, în Africa de Sud:

Fraze celebre la Cupa Mondială – VIDEO

Istoria Cupei Mondiale, a cărei a 19-a ediţie începe la 11 iunie în Africa de Sud, a lăsat de-a lungul timpului fraze pentru posteritate:

Massimo Moratti l-a ales pe Benitez să antreneze echipa Inter Milano

Preşedintele Internazionale Milano, Massimo Moratti, a declarat, pentru Corriere dello Sport, că l-a ales pe antrenorul Rafael Benitez, pentru a prelua conducerea tehnică a grupării milaneze, informează Marca.

Inter Milano vrea să-l transfere pe Benzema

Gruparea Internazionale Milano este interesată de atacantul francez Karim Benzema de la Real Madrid, în cadrul unui eventual transfer al fundaşului brazilian Maicon la clubul madrilen, scrie, duminică, publicaţia Marca.

Arbitrii primelor 16 partide de la Cupa Mondială

Arbitrii primelor 16 meciuri din faza grupelor de la turneul finale al Cupei Mondiale, ce începe, vineri, 11 iunie, în Africa de Sud:

Grupa H a Cupei Mondiale – loturi şi numere

Loturile şi numerele jucătorilor care vor evolua în Grupa H a Cupei Mondiale, unde se vor întâlni Chile, Spania, Honduras şi Elveţia.

Grupa G a Cupei Mondiale – loturi şi numere

Loturile şi numerele jucătorilor care vor evolua în grupa G a Cupei Mondiale, unde se vor întâlni Brazilia, Coreea de Nord, Coasta de Fildeş şi Portugalia.

Grupa F a Cupei Mondiale – loturi şi numere

Loturile şi numerele jucătorilor care vor evolua în Grupa F a Cupei Mondiale, unde se vor întâlni Italia, Noua Zeelandă, Paraguay şi Slovacia.

Grupa E a Cupei Mondiale – loturi şi numere

Loturile şi numerele jucătorilor care vor evolua în grupa E a Cupei Mondiale, unde se vor întâlni Olanda, Camerun, Danemarca şi Japonia.

Grupa D a Cupei Mondiale – loturi şi numere

Loturile şi numerele jucătorilor care vor evolua în Grupa D a Cupei Mondiale, unde se vor întâlni Germania, Australia, Serbia şi Ghana.

Grupa C a Cupei Mondiale – loturi şi numere

Loturile şi numerele jucătorilor care vor evolua în grupa C a Cupei Mondiale, unde se vor întâlni Algeria, Anglia, SUA şi Slovenia.

Grupa B a Cupei Mondiale – loturi şi numere

Loturile şi numerele jucătorilor care vor evolua în Grupa B a Cupei Mondiale, unde se vor întâlni Argentina, Nigeria, Coreea de Sud şi Grecia.

Grupa A a Cupei Mondiale – loturi şi numere

Loturile şi numerele jucătorilor care vor evolua în grupa A a Cupei Mondiale, unde se vor întâlni Africa de Sud, Franţa, Mexic şi Uruguay.

Lupescu: Suntem pe drumul cel bun

Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, a declarat, sâmbătă seară, că naţionala României este pe drumul cel bun, după ce a reuşit să învingă selecţionata Hondurasului, scor 3-0, într-un meci amical disputat în Austria, informează www.prosport.ro.

România câştigă primul meci amical din acest an, scor 3-0 cu Honduras

Reprezentativa de fotbal a României a obţinut prima victorie într-un meci amical disputat în acest an, după ce a învins sâmbătă, cu scorul de 3-0 (2-0), selecţionata statului Honduras, calificată la Cupa Mondială, într-o partidă disputată în localitatea austriacă Sankt Veit an der Glan.

Reprezentanta Argentinei a câştigat concursul Miss Cupa Mondială 2010 – GALERIE FOTO

Reprezentanta Argentinei, germanca Jennifer Schermann, a fost aleasă sâmbătă Miss Cupa Mondială 2010, în urma unui concurs realizat în oraşul Rust din Germania, informează presa internaţională.

Beşiktaş l-a contactat pe Mircea Lucescu. Denizli a renunţat la conducerea tehnică a echipei

Antrenorul Mustafa Denizli a renunţat la conducerea tehnică a echipei Beşiktaş, din motive de sănătate, iar preşedintele grupării din Istanbul, Yildirim Demiroren, l-a contactat deja pe Mircea Lucescu pentru ca acesta să revină în Turcia, informează cotidianul Hurriyet.

Fundaşul Rui Duarte va semna un contract pe doi ani cu Rapid

Fundaşul portughez Rui Duarte va semna un contract pe doi ani cu gruparea Rapid Bucureşti, după ce în ultimii doi ani a evoluat la FC Braşov, a anunţat, vineri, site-ul maisfutebol.pt.

FCM Târgu Mureş şi-a asigurat promovarea în Liga I

Formaţia FCM Târgu Mureş a reuşit să obţină promovarea în prima ligă, după ce sâmbătă a câştigat, scor 2-1 (2-0), partida susţinută în deplasare cu Mureşul Deva, în etapa a XXXIII a seriei secunde din Liga a II-a.

FOCUS: „Bătrânii” Cupei Mondiale din Africa de Sud

Cupa Mondială din Africa de Sud va fi, probabil, ultimul "tur de pistă" la o mare competiţie internaţională pentru câteva mari vedete ale fotbalului, cum ar fi francezul Thierry Henry, argentinianul Juan Sebastian Veron sau italianul Fabio Cannavaro.

FOCUS: Vedetele care ratează Cupa Mondială

David Beckham, Ronaldinho, Michael Ballack, Ruud Van Nistelrooy, Patrick Vieira sau Zlatan Ibrahimovici sunt doar câteva dintre numele importante care ratează Cupa Mondială, din cauza unor accidentări, pentru că nu fac parte din loturile lor naţionale sau pur şi simplu deoarece nu s-au calificat.

FOCUS: De la Altidore la Vela, tinerele speranţe aşteptate la Cupa Mondială

Câteva tinere vedete în creştere, ca americanul Jozy Altidore sau camerunezul Nicolas Nkoulou, care pornesc ca titulari, speră să iasă în evidenţă la Cupa Mondială, în timp ce mulţi alţi jucători de vârsta lor se vor afla la turneul final mai ales pentru a învăţa, un exemplu fiind mexicanul Vela.

Sârbul Vladimir Petrovici este noul antrenor al echipei FC Timişoara

Tehnicianul sârb Vladimir Petrovici este noul antrenor principal al echipei FC Timişoara, el semnând un contract pe doi ani cu clubul din Liga I, informează site-ul oficial al grupării bănăţene.

Reghecampf: Îmi doresc multe, şi titlul de campion dacă s-ar putea

Noul manager al echipei Gloria Bistriţa, Laurenţiu Reghecampf, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că obiectivul formaţiei pentru noul sezon nu a fost încă stabilit, dar că personal îşi doreşte multe, chiar şi titlul de campion dacă s-ar putea.

Salariile jucătorilor de la Poli Iaşi vor fi reduse în sezonul viitor

Preşedintele clubului Poli Iaşi, Cristian Stărică, a declarat, vineri, că retrogadarea grupării din dealul Copoului va aduce şi o reducere a salariilor jucătorilor.

Vasile Turcu vrea să preia 33 la sută din acţiunile FC Argeş

Fostul acţionar dinamovist Vasile Turcu doreşte să investească la gruparea FC Argeş, alături de autorităţile locale, Consiliul Local şi Consiliul Judeţean, iar acţiunile să fie împărţite în mod egal.

Mihajlovici: Nu am nimic împotriva lui Mutu, este un băiat de treabă şi un mare jucător

Antrenorul Sinişa Mihajlovici, care a fost prezentat oficial, vineri, la conducerea tehnică a echipei Fiorentina, a declarat că nu are nicio problemă cu atacantul român Adrain Mutu, pe care îl consideră "un băiat de treabă şi un mare jucător", informează Gazzetta dello Sport.

Cinci perechi de fraţi la Cupa Mondială din Africa de Sud

Cinci perechi de fraţi vor evolua la Cupa Mondială din Africa de Sud, din perioada 11 iunie -11 iulie, unde vor mai juca veri, taţi şi fii, socri şi gineri, scrie cotidianul Marca într-un material intitulat "Mondial în familie".

Sinişa Mihajlovici, prezentat oficial ca noul antrenor al echipei AC Fiorentina

Tehnicianul Sinişa Mihajlovici a fost prezentat oficial, vineri, ca noul antrenor al Fiorentinei, echipa la care evoluează şi atacantul Adrian Mutu, într-o conferinţă de presă la care au participat vicepreşedintele Mario Cognigni şi directorul sportiv Pantaleo Corvino.

Vezi aici stadioanele de la Cupa Mondială din Africa de Sud – GALERIE FOTO

Turneul final al Cupei Mondiale din acest an va avea loc pe următoarele zece stadioane din Africa de Sud:

Cantonamentele în Africa de Sud ale celor 32 echipe calificate la Cupa Mondială

Locurile de cazare ale celor 32 de echipe calificate la Cupa Mondială din Africa de Sud ce are loc în perioada 11 iunie - 11 iulie:

Arbitrii partidelor de la Cupa Mondială

Lista celor 30 de brigăzi de arbitri pentru turneul final al Cupei Mondiale din Africa de Sud anunţată de FIFA: