moldova

FOTO & VIDEO Un perete s-a prăbuşit peste două utilaje la o carieră din Fundu Moldovei. ISU intervine

„Unul dintre conducători a fost scos de către persoanele aflate la faţa locului şi este conştient şi cooperant, însă cel de-al doilea şofer a rămas sub dărâmături”, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava. La faţa locului s-au deplasat pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare, un modul multirisc (autospecială pentru complex de intervenţii […]

MAE: Autoizolarea nu se aplică românilor care tranzitează fără oprire Austria/ Românii care ajung în Austria fără un test negativ COVID, intră in izolare

UPDATE 15:44 Măsura autoizolării nu se va aplica în cazul tranzitului fără oprire al cetăţenilor provenind din România pe teritoriul Austriei spre destinaţii din alte state şi în cazul transportului de mărfuri, a anunţat MAE, după ce României, Bulgariei şi Republicii Moldova pe lista ţărilor din zona roşie.   „Încă din cursul zilei de ieri, 7 […]

Codul portocaliu de inundaţii a fost prelungit. Avertismentul este valabil în trei judeţe din ţară

Hidrologii au prelungit până joi, la ora 24.00, avertizarea Cod portocaliu de inundaţii pe râul Prut, în judeţele Iaşi, Vaslui şi Galaţi.

Inundaţiile ar putea continua. Cod galben de torenţi şi viituri rapide: Alertă pe mai multe râuri din ţară

Un cod galben de torenţi şi viituri rapide cu efect de inudaţii şi depăşirie ale cotelor de atenţie a fost anunţat duminică pe râurile din bazinele hidrografice ale Moldovei.

Te salută din aer şi le mulţumesc cu flori celor din linia întâi. Din elicoptere au fost aruncate sute de trandafiri peste Spitalul Judeţean Suceava

Dacă eşti pasionat de aviaţie sau pur şi simplu îţi place să vezi un show aerian, în acest sfârşit de săptămână ai fi fost în Bacău, la cel mai mare miting de aviaţie din Moldova. Însă măsurile impuse de starea de alertă au făcut ca evenimentul să fie anulat. Tu însă, poţi să vezi elicopterele […]

Peste 400 de cazuri noi de coronavirus în Republica Moldova

În Republica Moldova s-au înregistrat  478 de cazuri noi cu noul coronavirus. Totalul în acest moment este de 12.732 de cazuri. Responsabilii de la Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, au publicat aceste rezultate după prelevarea a 1.943 de probe fiind un record de la declanşarea infecţiei cu COVID-19 în Republica Moldova, conform agora.md. Totodată, […]

VIDEO. Inundaţii şi grindină de mari dimensiuni în mai multe localităţi din România / Prognoza meteo

În România se află în vigoare mai multe avertizări meteorologice şi hidrologice. Vremea rea şi-a făcut prezenţa în mai multe judeţe, unde au fost semnalate inundaţii sau fenomene meteorologice severe.

Doi elevi din Moldova, infectaţi cu coronavirus. Sindicaliştii din învăţământ cer autorităţilor să pună pe primul lor sănătatea copiilor, nu evaluările naţionale

Eşti părinte şi îţi făceai griji dacă să îţi laşi sau nu copilul la şcoală, la pregătirea pentru evaluarea naţională sau bacalaureat, ca să nu se îmbolnăvească? În ciuda măsurilor luate, primele cazuri au apărut deja. Un elev de clasa a 8-a din Iaşi, de la Liceul Sportiv şi o fată de la un liceu […]

Un animal nemaintâlnit şi-a făcut apariţia în pădurile din Iaşi. Specialist: este prima înregistrare a lui în judeţ

Un grup de persoane a identificat anilmalul într-o poiană dintr-o pădure din Iaşi şi a realizat prima filmare cu acesta, scrie „Ziarul de Iaşi“. Profesorul Ion Constantin, specialist în zoologie, a explicat pentru Ziarul de Iaşi că lipsa altor prădători din pădurile din Moldova au făcut posibilă această apariţie a şacalului auriu, dar şi încălzirea vremii. […]

În ultima săptămână unităţile specializate au lansat 365 de rachete antigrindină

În perioada 22-29 mai, punctele de lansare ale Unităţilor de combatere a căderilor de grindină Prahova, Oltenia şi Timiş din cadrul Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor (SNACP) au lansat un număr de 365 de rachete antigrindină, informează Ministerul Agriculturii. În zone neprotejate din judeţele Damboviţa, Argeş, Alba, Maramureş, Vâlcea şi Dolj, precum […]

Medic român: „E posibil ca în Moldova să circule o tulpină mai virulentă”. Experienţa ultimelor săptămâni, „cea mai grea din viaţa ei”

Medicul român Giorgiana Matei a participat la misiunea echipei de specialişti trimişi în Republica Moldova.

Focar de infecţie cu COVID-19 la cel mai mare spital de Neurochirurgie din zona Moldovei

Este focar de infecţie cu noul coronavirus la cel mai mare spital de neurochirurgie din zona Moldovei. După ce în cursul zilei de vineri au fost confirmate 10 cadre medicale cu infecţia cu SARS COV2, în urma testării angajaţilor şi a pacienţilor, numărul total al celor infectaţi a ajuns la 34.    „Au fost făcute […]

Mitropolia Moldovei lansează teorii ale conspiraţiei la nivel înalt: „Bill Gates a ucis 500.000 de copii în India şi a început microciparea în masă a populaţiei din Europa”

Mitropolitul Republicii Moldova, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir, a organizat astăzi un sinod în cadrul Bisericii Ortodoxe din Moldova. Problemele ridicate au fost redactate în două scrisori şi adresate autorităţilor oficiale ale Republicii Moldova. Destinatarii scrisorilor sunt Preşedintele Igor Dodon, Preşedintele Parlamentului Zinaida Greceanîi şi Primul-Ministru Ion Chicu. Conţinutul documentelor redactate de sinod este halucinant. ÎPS Vladimir […]

Cea mai mare secţie de ortopedie din Moldova lucrează la capacitate redusă. Unde sunt trimişi pacienţii

În urmă cu o săptămână, un focar de infecţie COVID-19 exploda la Secţia de Ortopedie a Spitalului Sfântul Spiridon din Iaşi, cea mai mare secţie de profil din Moldova. „Direcţia de Sănătate Publică a recoltat 115 probe de la personalul medical şi 31 de probe de la pacienţi internaţi la secţia de ortopedie. Rezultatele de […]

Bacalaureatul s-ar putea anula în Republica Moldova. Cum se vor elibera diplomele

Ministrul Educaţiei, Igor Şarov, a făcut o declaraţie surprinzătoare, menţionând că există posibilitatea ca BAC-ul să fie amânat în Republica Moldova pentru acest an şcolar. Astfel, acesta a declarat, conform publika.md, că scenariul cel mai realist în contextul pandemiei de COVID-19 îl reprezintă anularea examenelor de bacalaureat.  ”Scenariul 4 îl considerăm cel mai realist şi […]

Merită aplauzele tale! Provocările asistenţilor în era Covid-19: ”A fost teamă la început, trebuia să încerci să gestionezi această teamă”

Este Ziua Internaţională a Asistenţilor Medicali, primii care îţi sar în ajutor atunci când ai nevoie. Epidemia le-a îngreunat misiunea, şi aşa dificilă.  ”Cea mai mare provocare pentru un asistent astăzi este, cred eu, grija faţă de el, faţă de familia lui de acasă, faţă de colegii lui”, a declarat Mihaela Maxim, asistent şef la UPU […]

Rata de vindecare la cel mai mare spital de Boli Infecţioase din Moldova, de două ori mai mare decât cea naţională

Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi a fost prima unitate din zona Moldovei care a tratat pacienţi infectaţi cu noul coronavirus. De la primul pacient internat pe data de 4 martie şi până astăzi, la unitatea medicală au fost tratate peste 400 de persoane.    Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi: Peste […]

20 de camioane cu echipamente sanitare pleacă în Moldova. Cât ne costă ajutorul pe care îl oferim fraţilor de peste Prut

După ce i-am ajutat pe italieni cu medici, acum le-a venit rândul moldovenilor. 20 de camioane de echipamente sanitare pleacă din România în Republica Moldova. Măştile, vizierele, combinezoanele, dar şi medicamentele se ridică la valoarea de 16,5 milioane de lei.  ”Guvernul României face un gest umanitar, de solidaritate, pentru cetăţenii Republicii Moldova. Am decis în […]

Medic român în Moldova: Trebuie să ne călcăm pe suflet şi să nu ne luăm copilul în braţe

Ţi-l prezint pe Alin Suciu. În mod normal, el este medic la Spitalul de Urgenţă din Oradea. Zilele acestea, însă, a ales să meargă în Republica Moldova, pentru a-şi ajuta colegii de peste Prut. Te întrebi ce l-a făcut să rişte? ”M-am gândit la normalitatea ajutorului, la normalitatea solidarităţii. La faptul că este normal ca […]

După ce a luptat cu noul coronavirus în Italia o asistentă medicală din Târgu Mureş a plecat peste Prut ca voluntar

Maria Casoni face parte din echipa de cadre medicale care a trecut Prutul. Lucrează de mai bine de 16 ani la Serviciul de Urgenţă din Târgu Mureş şi răspunde de fiecare dată prezent ori de câte ori e nevoie de ajutorul ei. Maria Casoni, asistent medical SMURD Târgu Mureş: Pentru mine, volutantariatul înseamnă să fii […]

Moldova Solidară, platforma unde intri să ajuţi şi să fii ajutat. Împreună luptăm împotriva pandemiei de coronavirus

Uite un nou exemplu de solidaritate! Dacă vrei să ajuţi sau să fii ajutat în aceste zile de criză, ai la dispoziţie platforma moldovasolidara.ro. Site-ul pune la un loc toate iniţiativele societăţii civile, ale mediului de afaceri şi ale autorităţilor locale din regiunea Moldovei. Dan Radu, Asociaţia Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei: Această platformă este updatată […]

Coronavirus în lume LIVE UPDATE 10 aprilie. 570 de decese produse în ultimele 24 de ore în Italia. Record negativ pentru Marea Britanie

Record negativ pentru Marea Britanie Marea Britanie a înregistrat 980 de decese în ultimele 24 de ore. Numărul total al morţilor a ajuns la 8958, iar totalul infectărilor la peste 70.000. Anglia a avut 866 de mortţi în ultimele 24 de ore, iar Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord 114 împreună.   Bilanţul epidemiei […]

România are mai mulţi morţi decât toate ţările vecine la un loc. Cum arată situaţia în Ungaria, Bulgaria ori Serbia

România stă mult mai prost la numărul de morţi decât vecinele sale.

Un pacient transferat de la Suceava la Iaşi, confirmat cu noul coronavirus. 16 cadre medicale au intrat direct în contact cu pacientul

  Un pacient care a fost transferat la Suceava la clinica de Gastroenterologie a Spitalului Sfântul Spiridon din Iaşi a fost diagnosticat cu infecţia cu noul coronavirus. Cadrele medicale care au intrat în contact cu el au fost trimise în autoizolare.    Pacientul a fost transferat miercuri, de la Suceava la laşi, pentru o intervenţie […]

TAROM a suspendat zborurile spre Belgrad şi Chişinău până pe 31 martie

Tarom nu va mai zbura spre Chişinău şi Belgrad până pe 31 martie, cursele sfiind anulate din cauza restricţiilor impuse de Republica Moldova şi Serbia, conform anunţurilor companiei făcute pe Facebook.

Republica Moldova înterzice accesul în ţară al cetăţenilor din statele afectate de Covid-19

Românii nu mai au voie să zboare către Chişinău. Comisia extraordinară de sănătate din Republica Moldova a anunţat că este interzis accesul în ţară al cetăţenilor care vin din zone afectate de coronavirus, inclusiv Italia, Iran, China şi Coreea de Sud. Principalii vizaţi sunt însă românii, după cum a explicat preşedintele Igor Dodon.

Primul caz de coronavirus din Republica Moldova

O femeie de 48 de ani, care a călătorit pe ruta Bologna – Chişinău, esteprimul caz confirmat cu coronavirus în Republica Moldova, anunţă deschide.md.

VIDEO: Uşa de la intrarea în Guvernul Republicii Moldova spartă cu buzduganul de un protestatar

Un bărbat a spart, luni, cu un buzdugan o uşă de sticlă de la intrarea în clădirea Guvernului Republicii Moldova, în timpul unui protest organizat de veteranii războiului din Transnistria, scrie realitatea.md.

Alertă METEO: Cod portocaliu de viscol pentru 18 judeţe din ţară. Cod galben pentru alte patru judeţe

18 judeţe din Muntenia, Moldova şi Dobrogea sunt joi de la ora 8.00 sub avertizare cod portocaliu de ninsori şi viscol, iar alte patru sub cod galben. Avertizările expiră la ora 12.00, respectiv 15.00.

Nouă avertizare METEO: Cod GALBEN de ninsori şi viscol. Zonele vizate. Precipitaţii şi vreme rece în Capitală

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o atenţionare meteorologică cod galben, anunţând intensificări ale vântului şi ninsori viscolite. Codul galben vizează zonele montane, Moldova şi local în Muntenia şi Dobrogea.

Protest organizat de Ştefan Mandachi de Ziua Unirii, la primul metru de autostradă din Moldova: „Ne-am săturat de voi” / Reacţia lui Klaus Iohannis – VIDEO

Ştefan Mandachi, anteprenorul care a construit primul metru de autostradă din Moldova, a organizat de Ziua Unirii un protest în localitatea suceveană Cumpărătura. Omul de afaceri a dezvelit o bornă înaltă de peste 4 metri, care conţine o cutie poştală.

INTERVIU Istoricul Sorin Iftimi: Capitala Moldovei sărbătoreşte anual sacrificiul ieşenilor – Unirea din 1859

În 24 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza era ales domnitor al Munteniei, după ce în 5 ianuarie fusese votat domnitor al Moldovei. Cu toate acestea, Unirea se sărbătoreşte la Iaşi încă de pe vremea lui Cuza, ca o compensaţie pentru sacrificiul făcut de ieşeni, spune istoricul Sorin Iftimi.

Imnul Moldovei a fost confundat cu cel al României la un turneu de tenis. Cum a reacţionat sportivul moldovean

Imnul Moldovei a fost încurcat cu imnul României la un turneu de tenis din Syndey.

ANM anunţă că Moldova va fi sub cod galben de vânt

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o atenţionare cod galben de vânt pentru judeţele din zona Moldovei. La altitudini mari, viteza la rafală poate depăşi 100 de kilometri pe oră.

Tradiţii şi obiceiuri de Crăciun. Ce nu ai voie să faci în Ajun

În apropierea Crăciunului, spiritul sărbătorilor de iarnă îşi face simţită prezenţa din ce în ce mai puternic, împărtăşind cu emoţie valorile tradiţionale, care nu s-au pierdut nici la sat, nici la oraş. Semnificaţiile acestei perioade de sărbătoare nu se limitează la ziua de 25 decembrie, iar tradiţiile şi obiceiurile de Crăciun, transmise din generaţie în generaţie, sunt cea mai bună dovadă că românii se pregătesc temeinic pentru Noaptea Sfântă.

Eugen Tomac, în Parlamentul European: La est de noi se consolidează o dictatură. Putin a impus un regim slugarnic în Republica Moldova

Eugen Tomac a atras atenţia, în Parlamentul European, cu privire la pericolele consolidării unei "dictaturi la est" de România, prin impunerea unui "regim politic slugarnic" în Republica Moldova, care execută ordinele lui Putin. El a cerut Comisie Europene să solicite Rusiei încetarea provocărilor.

Tomac, despre Tudorache: A saluta Guvernul impus de Dodon, ca raportor pentru R. Moldova, e o eroare

Eugen Tomac a declarat că eurodeputatul USR-PLUS Dragoş Tudorache s-a poziţionat greşit faţă de Guvernul din Republica Moldova. Acesta a precizat că salurarea noului Executiv impus de Dodon este o eroare, deoarece este riscant să dai un cec în alb unora care au preluat puterea „în mod dubios”.

Tensiuni la Chişinău. Guvernul riscă să fie demis: Socialiştii au depus o moţiune de cenzură/ Maia Sandu: Căderea Executivului ar putea priva Republica Moldova de finanţări externe

Guvernul Maia Sandu va avea de trecut testul moţiunii, după ce aceasta a fost depusă de Partidul Socialiştilor. Demersul vine ca urmare a deciziei premierului de a prezenta în plen argumentele de susţinere a modificărilor Legii procuraturii, anunţă jurnalv.md.

Andorra, prima victorie din istorie în preliminariile Campionatului European, după ce a trecut de Moldova, scor 1-0

Andorra a obţinut prima victorie din istorie în preliminariile Campionatului European, după ce a trecut, vineri seara, de Moldova, scor 1-0.

Mişcare a celor care militează pentru Autostradă în Moldova. Asociaţia s-a transformat în partid / Discuţii cu moldoveanul Ştefan Mandachi

Membrii fondatori ai asociaţiei „Împreună pentru A8”, care militează pentru construcţia autostrăzilor în Moldova, au intrat în politică. Aceştia au înregistrat la Tribunalul Bucureşti un nou partid, „Împreună pentru Moldova”.