victime

Insulă din Sicilia lovită de tornadă. Doi oameni au murit, 9 sunt răniţi

Tornada a lovit cel puţin 10 maşini. Victimele decedate, aflate în maşini, au fost aruncate practic afară, una pe şosea şi alta pe un zid, scrie agenţia ANSA. Răniţii, dintre care patru sunt în stare gravă, ar fi fost, de asemenea, implicaţi în accidente rutiere cauzate de furia vremii. Salvatorii au transferat răniţii în spitalele […]

Accident cu 10 victime în Capitală după ce unui şofer microbuz i s-a făcut rău la volan

Zece persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, miercuri, după un accident între două microbuze, în Bucureşti, zona Gării Obor. Unul dintre şoferi a făcut un stop cardiac la volan.

Incendiu provocat de un pacient la Spitalul de Psihiatrie din Arad. Printre victime se află şi trei cadre medicale

Potrivit ISU Arad, pompierii au fost sesizaţi duminică dimineaţa, la ora 4.24, cu privire la un incendiu provocat de un pacient într-un salon al Spitalului de Psihiatrie din Arad. La interventie s-au deplasat două autospeciale de stingere şi mai multe chipaje SMURD, cu un total de 18 subofiţeri şi 3 ofiţeri. La sosirea echipajelor, incendiul […]

Explozii pe Aeroportul din Kabul. Zeci de morţi. Gruparea ISIS-K este responsabilă pentru haosul creat. FOTO VIDEO

UPDATE 02:00 Joe Biden: Îi vom face să plătească! Preşedintele SUA, Joseph Biden, a condamnat vehement, joi seară, atentatele produse în zona Aeroportului din Kabul şi a avertizat că armata americană îi va depista pe teroriştii care le-au comis. „Celor care au comis acest atac şi tuturor celor care vor răul Americii, ei trebuie să ştie […]

Biden: „Am cheltuit peste 1 trilion de dolari în ultimii 20 de ani pe acest conflict”. Preşedintele american nu regretă retragerea trupelor din Afganistan

Preşedintele american Joe Biden a declarat că nu regretă decizia de a scoate forţele armate ale SUA din Afganistan. Pe fondul retragerii trupelor străine aliate, rapoartele indică o creştere a numărului de victime civile, pe măsură ce talibanii câştigă teren în luptă. „Am cheltuit peste 1 trilion de dolari pe parcursul a 20 de ani. […]

Accident rutier grav, pe drumul naţional 65 – 574, între un autoturism şi un camion. Trei persoane, printre care şi un copil, au decedat

La ora 07.02, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt a fost sesizat cu privire la producerea unui eveniment rutier pe Drumul Naţional 65 – European 574, între localităţile Negreni şi Optaşi.   La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Olt. Din primele verificări aceştia au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate […]

VIDEO 22 de victime pe Autostrada Soarelui, în urma unui carambol produs pe patru zone

UPDATE: Potrivit ISU Constanţa, au fost patru zone de carambol. În total au fost implicate 52 de maşini şi 146 de persoane, dintre care 22 au fost transportate la spital. Surse neoficiale au declarat, pentru MEDIAFAX, că un accident s-a produs la km 181 al Autostrăzii Bucureşti – Constanţa, sensul spre litoral. Au fost cinci […]

Atenţionare Bitdefender! Un grup de hackeri români minează criptomonede folosind abuziv dispozitivele victimelor

Cercetătorii Bitdefender au descoperit un grup de atacatori informatici români care infectează de la distanţă calculatoare şi servere de pe tot globul, de unde minează apoi ilegal criptomonede, anunţă furnizorul de servicii de securitate informatică.

Creşte numărul de decese în urma prăbuşirii blocului din Florida. Primele victime au fost înmormântate

Echipele de căutare şi salvare au găsit, marţi, trupurile a încă opt victime, printre ruinele blocului prăbuşit din Florida.

Alte patru victime au fost găsite după prăbuşirea clădirii din Florida

După prăbuşirea clădirii din Florida de pe 24 iunie, încă 4 victime au fost găsite.   Numărul persoanelor decedate a ajuns la 32. Eforturile de căutare ale echipelor au fost îngreunate din cauza furtunii tropicale Elsa.   DANIELLA LEVINE CAVA, primar Miami-Dade ”Prin eforturile continue ale echipei, am recuperat încă patru victime. Numărul deceselor confirmate […]

Mii de persoane au fost „vaccinate” cu apă salină împotriva COVID-19. Escrocii au obţinut 28.000 de dolari de pe urma victimelor

Mii de oameni au fost victimele unei grupări infracţionale care vindea vaccinuri false împotriva COVID-19 în India, informează CNN. Conform autorităţilor, printre cei arestaţi se aflau medici şi alţi angajaţi din sistemul medical. Cel puţin 12 încercări false de vaccinare au avut loc în apropierea centrului financiar Mumbai, în vestul statului Maharashtra, a declarat Vishal […]

Harghita: O butelie a explodat într-o locuinţă din Praid, două victime la spital

La faţa locului s-au deplasat trei echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Odorheiu Secuiesc, cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD; a fost alertat SVSU Praid şi SVSU Corund. Explozia nu a fost urmată de un incendiu. Victimele au fost transportate de către echipajul SAJ la centrul de permanenţă Praid. O ambulanţă cu […]

Cel puţin 45 de morţi şi zeci de răniţi în urma accidentului aviatic din Filipine

Cel puţin 45 de persoane au murit, iar alte zeci au fost rănite în urma accidentului aerian produs duminică dimineaţă în Filipine, anunţă autorităţile militare de la Manilla, conform Agenţiei France-Presse. Un avion militar de transport de tip C-130 s-a prăbuşit duminică dimineaţă în provincia Sulu, situată pe Insula Jolo, în sudul statului Filipine. La […]

Tragedia aviatică din Filipine. Un avion militar cu peste 92 de soldaţi la bord s-a prăbuşit FOTO VIDEO

Sfârşit tragic pentru mai mulţi militari filipinezi. O parte dintre cei peste 92 de soldaţi de la bod primiseră recent instructajul militar de bază şi apoi au fost trimişi pe insula Jolo, ca parte a unui grup de lucru comun antiterorist, regiunea fiind una predominant islamistă, conform NYT.   „Echipele de salvare au ajuns la […]

Cel puţin nouă persoane au murit după prăbuşirea blocului cu 12 etaje din Miami

Au trecut patru zile de la momentul în care un bloc de 12 etaje din sudul Floridei s-a prăbuşit, iar bilanţul victimelor creşte.   Autorităţile au pus la dispoziţie două autobuze pentru rudele celor încă dispăruţi. Oamenii îngrijoraţi de progresul lent al operaţiunii de salvare au ajuns duminică la locul prăbuşirii.   Ultimele cifre indică […]

Explozie în Dâmboviţa. Trei persoane sunt rănite, o casă este avariată

Explozia a avut loc sâmbătă în satul Butoiu de Sus din comuna Hulubeşti. Pompierii care au mers la faţa locului au descoperit trei victime cu arsuri de gradul I şi II la nivelul membrelor inferioare si superioare. Acestea primesc îngrijiri medicale de la echipajele SMURD şi SAJ. Explozia nu a fost urmată de un incendiu, […]

VIDEO. O tornadă devastatoare a lovit Republica Cehă. Autorităţile anunţă că s-au înregistrat pagube materiale şi sunt peste 100 de răniţi

O tornadă violentă a lovit partea de sud-est a Republicii Cehe. Aproximativ 150 de persoane au fost rănite, după estimările oficiale. „Estimăm că numărul persoanelor rănite este între 100-150, de la copii la vârstnici”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Serviciului de Salvare, Michaela Bothova. Au fost raportate şi persoane decedate, însă numărul lor nu […]

Căderea telecabinei din Italia, înregistrată de camerele de supraveghere. Imaginile au fost făcute publice

  Au apărut primele imagini cu telecabină care s-a prăbuşit într-o pădure din Italia. Aceasta aparţinea Stresa-Alpino Mottarone şi a produs 14 victime. Momentul în care telecabina s-a prăbuşit a fost înregistrat de camerele de supraveghere ale staţiei. Greşeala a fost făcută de un inginer, un angajat şi proprietarul firmei care erau conştienţi de problemele […]

Atac armat în Florida. Doi morţi şi peste 20 de răniţi. Trei atacatori au coborât dintr-un SUV şi au tras în plin în mulţime

Două persoane au murit şi peste 20 au fost rănite într-un atac armat care a avut loc în faţa unui club de biliard din Hialeah, un oraş la nordul de Miami, Florida, a declarat poliţia, citată de Reuters.

Carambol în Urziceni. O femeie şi un copil de 3 ani din Bucureşti, la spital

O fetiţă în vârstă de 3 ani şi o femeie în vârstă de 39 de ani au fost duse la spitalul din Urziceni, după un carambol petrecut în oraş.

Germania va plăti Nambiei 1,1 miliarde de dolari în semn de recunoaştere în mod formal a crimelor guvernării coloniale germane

La mai bine de 100 de ani după crimele comise de puterea colonială germană în ceea ce este acum Namibia, Germania a recunoscut formal atrocităţile comise împotriva grupurilor etnice Herero şi Nama drept genocid, relatează CNN. Germania va sprijini Namibia şi descendenţii victimelor cu 1,1 miliarde de euro pentru reconstrucţie şi dezvoltare şi va cere […]

Cel puţin opt oameni au decedat în atacul armat din California

Cel puţin opt persoane au fost ucise, iar altele au fost rănite în atacul armat produs miercuri în oraşul San Jose, situat în statul american California, informează ABC News şi CNN. „Pot confirma în acest moment că sunt opt persoane decedate. De asemenea, un suspect este decedat”, a declarat Russell Davis, şeful Departamentului Şerifilor din […]

Accident rutier în Constanţa. O tânără de 24 de ani a decedat, alţi doi tineri sunt răniţi

Accidentul a avut loc între Basarabi şi Ciocârlia, luni dimineaţa. Sunt trei victime, transmite ISU.   Echipaje SMURD de descarcerare şi prim-ajutor au ajuns la faţa locului şi au găsit două persoane inconştiente, oferindu-le primele îngrijiri medicale.   Două victime sunt conştiente la momentul transmiterii ştirii: o femeie în vârstă de 20 de ani, conducătoarea […]

Accident rutier în drum spre casă, după o petrecere. Cinci tineri s-au răsturnat cu maşina şi au izbit o casă

Accidentul rutier s-a produs duminică dimineaţa, pe DN 28, în localitatea Scopoşeni din comuna ieşeană Gorban. La faţa locului au intervenit echipaje ISU şi SAJ Iaşi, inclusiv autospeciala de descarcerare deoarece una dintre victime era prinsă între resturile maşinii. În maşina care s-a răsturnat se aflau doi bărbaţi şi trei femei. Persoana încarcerată a fost […]

Un vulcan a erupt în Congo. Autorităţile evacuează localităţile aflate în proximitate

Muntele Nyiragongo din Congo a erupt sâmbătă seara pentru prima dată în ultimele două decenii. Cerul s-a aprins, iar lava a ajuns până şi la o autostradă intens circulată.   În oraşul Goma din apropierea vulcanului, unde sunt aproximativ 2 milioane de oameni, nu au fost raportate victime până acum. Oamenii încercau să fugă departe […]

Cifre dureroase: Conflictele şi dezastrele naturale au forţat o persoană să îşi părăsească propria casă în fiecare secundă din 2020

Numărul persoanelor strămutate intern este acum mai mult decât dublu faţă de cele aproximativ 26 de milioane de oameni care au fugit peste graniţe ca refugiaţi. „Este şocant faptul că cineva a fost forţat să fugă de acasă în propria ţară în fiecare secundă anul trecut. Nu reuşim să protejăm oamenii cei mai vulnerabili din […]

Israelul continuă operaţiunile militare împotriva Fâşiei Gaza. Bilanţul a ajuns la 119 morţi

Armata israeliană continuă operaţiunile militare împotriva grupurilor islamiste din Fâşia Gaza, prin raiduri aeriene şi tiruri de artilerie de la sol, din zona frontierei, iar bilanţul victimelor în teritoriul palestinian aflat sub controlul organizaţiei islamiste Hamas a ajuns la 119 morţi, deşi un oficial israelian a sugerat, sub protecţia anonimatului, că au fost eliminaţi sute […]

Coliziune mortală, cu patru victime, între un autoturism şi un TIR

Coliziune frontală între un autoturism şi un TIR, vineri dimineaţă, în judeţul Braşov. Patru persoane au murit.

SUA le cer palestinienilor să înceteze focul asupra Israelului. Solicitare adresată lui Mahmoud Abbas

Secretarul de Stat american, Antony Blinken, a vorbit cu Mahmoud Abbas, preşedintele Autorităţii Palestiniene, cerându-i să intervină pentru oprirea atacurilor cu rachete lansate din Fâşia Gaza spre Israel. „Am vorbit cu preşedintele Abbas despre situaţia în curs de la Ierusalim, din Cisiordania şi Fâşia Gaza. Am transmis condoleanţe pentru pierderile de vieţi omeneşti”, a declarat […]

Micile victime, prinse în mijlocul luptelor mari. Un copil de 6 ani a murit în camera sa, ucis de o rachetă lansată spre Israel

Printre victimele conflictelor violente din Israel se numără şi un copil în vârstă de 6 ani, ucis chiar în dormitorul său.   Băiatul şi-a pierdut viaţa după ce locuinţa familiei sale, aflată în Sderot, a fost lovită de una dintre cele peste 1.000 de rachete lansate din Gaza spre Israel, relatează pagina de Facebook Israel […]

Conflictul dintre Israel şi Fâşia Gaza. Imagine emoţionanţă cu bebeluşii mutaţi din maternităţile în vizorul rachetelor

În timpul atacului Hamas asupra centrului Israelului, vizat aseară de sute de rachete din Gaza, zeci de nou-născuţi din maternităţi au fost mutaţi în centre speciale, pentru a fi în siguranţă.    În special, copiii şi bătrânii sunt cei mai afectaţi de sunetul sirenelor sau al rachetelor lansate asupra oraşelor.   „Am adormit bebeluşul când […]

Bilanţul conflictului dintre Israel şi Fâşia Gaza: peste 1.000 de rachete trimise spre Tel Aviv în ultimele 48 de ore

Reprezentatul armatei, Jonathan Conricus, a declarat că 850 dintre rachete au ajuns în Isreal sau au fost interceptate de sistemul de apărare aerian al ţării, în timp ce 200 au ajuns în Gaza, conform The Australian. Conflictul pare departe de a se termina, din păcate.   Numărul victimelor este în creştere, arată autorităţile.   Bombardamentele […]

Şirul erorilor de raportare a deceselor cauzate de COVID-19. Ministrul Sănătăţii iese la raport

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihailă, urmează să comunice astăzi rezultatele anchetei făcute în legătură cu raportarea morţilor cauzate de virusul Sars-CoV-2.   IOANA MIHĂILĂ ministrul Sănătăţii: ”Nu ştim încă exact care sunt cauzele dar există diferenţe între diversele sisteme de raportare. Urmează ca în data de 7 mai conform raportului pe care l-am primit astăzi, această […]

Împuşcături la Times Square. Trei persoane au fost rănite, printre care şi un copil de 4 ani FOTO

Dermot Shea, reprezentant al poliţiei din Ney York, a precizat că incidentul a avut loc în timpul unei dispute în care nu erau implicate cele trei victime, conform Reuters.   Fetiţa de patru ani era prin trecere în Times Square, împreună cu familia sa, din Brooklyn, pentru a cumpăra jucării. Între fetiţă şi celelalte două […]

Zeci de morţi în urma unui atac terorist produs în Afganistan

Cel puţin 40 de persoane au fost ucise, iar alte zeci au fost rănite în urma unui atentat produs sâmbătă în oraşul Kabul, capitala Afganistanului, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate afgane, citate de postul Sky News. Atacul terorist a avut loc în zona Dasht-i Barchi, în partea de vest a oraşului Kabul. O […]

Baie de sânge în Rio de Janeiro, după raidul poliţiei împotriva organizaţiei criminale Comando Vermelho. Numărul victimelor, în creştere

Bilanţul morţilor creşte la 28 în urma schimbului de focuri de armă de joi, din Rio de Janeiro. În timpul operaţiunii desfăşurate de forţele de ordine braziliene împotriva traficanţilor de droguri din mahalaua Jacarezinho şi-a pierdut viaţa inclusiv un ofiţer de poliţie, conform declaraţiilor oficiale. Cele trei victime descoperite de la ultima raportare sunt bărbaţi, […]

Trei persoane au murit într-un incendiu care a cuprins o casă din Maramureş

Trei persoane, cu vârste de 91, 75 şi 40 de ani, au murit într-un incendiu care a cuprins sâmbătă dimineaţa o casă din localitatea Vişeu de Sus, judeţul Maramureş.

Hipergrija părinţilor, nocivă pentru copii. Hiperprotectivitatea creşte riscul de a deveni victimele bullyingului

Sunt părinţi care, din dorinţa de a proteja cât mai mult copilul, pot cădea într-o capcană. Hiperprotectivitatea este o greşeală des întâlnită, mai ales la mamele care au copii mici.  Specialiştii sunt însă de părere că grija exagerată proiectează adulţi anxioşi. Cati Călin este psiholog şi spune că este esenţial tipul mesajului pe care îl […]

Accident grav la ieşirea din Alexandria. Echipele de intervenţie estimează că sunt şapte victime

Un accident în care au fost implicate trei maşini s-a produs sâmbătă la ieşirea din oraşul Alexandria. Echipele de intervenţie estimează că sunt şapte victime. Traficul pe şoseaua spre Bucureşti se desfăşoară pe un singur fir.

Mai multe persoane rănite în urma unui atac armat produs în Texas

Poliţia a intervenit joi într-un parc industrial din oraşul Bryan, din Statul Texas, în urma unui atac armat. Oamenii legii anunţă că au găsit „câteva victime”. Reprezentanţii poliţiei nu au dat detalii despre cât de grave sunt leziunile victimelor, dar a spus că au fost transportate la un spital local. Suspectul care a deschis focul […]