Știri externe

CE investeşte 1 miliard de euro în proiecte inovatoare cu emisii scăzute de dioxid de carbon

Comisia Europeană a lansat, vineri, prima cerere de propuneri din cadrul Fondului pentru inovare, prin care va oferi finanţare în valoare de 1 miliard de euro, sub formă de granturi, pentru proiecte inovatoare în domeniul tehnologiilor curate.

Noi informaţii despre starea circulaţiei la Kulata-Promachonas, singura intrare rutieră în Grecia

MAE precizează că singurul punct de frontieră dintre Bulgaria şi Grecia deschis traficului rutier pentru turişti, la acest moment, este Kulata-Promachonas şi că, la ora 14.00, circulaţia era fluidă, fără aglomerări, procedurile de trecere a frontierei derulându-se într-un timp foarte scurt.

O reţea socială a crescut cu peste 20 de milioane de utilizatori în doar 48 de ore, după interzicerea TikTok în India

Cu 200 de milioane de utilizatori indieni, TikTok, care dispune de o interfaţă simplă pentru utilizator, opţiuni de muzică pe fundal şi diverse efecte speciale, a fost un gigant pe scena social media a ţării, iar interdicţia a obligat utilizatorii săi să se reorienteze către alte aplicaţii. Roposo, o aplicaţie indiană de partajare video similară […]

Guvernul Boris Johnson pregăteşte renunţarea la carantina obligatorie pentru cetăţenii din zeci de ţări

Marea Britanie intenţionează să renunţe la obligativitatea izolării epidemice pentru cetăţenii care vin din peste 50 de ţări, în principal cele europene, anunţă Guvernul de la Londra. Pe listă vor fi incluse peste 50 de ţări, inclusiv Germania, Franţa, Spania şi Italia, dar nu şi Statele Unite, au declarat oficiali britanici citaţi de agenţia de […]

Vrei să pleci în vacanţă în străinătate? Unde poţi călători cu maşina vara aceasta. Preţurile în ţară şi peste hotare

Silvia Stama este specialist în estetică iar din 14 august îşi va relaxa tenul, dar şi copiii, în Croaţia. Cu un buget de 2.500 euro, va călători cu maşina pentru că se va opri să viziteze şi Belgradul. Silvia are o prietenă chiar în Split, capitala de vară a Croaţiei, care o ţine la curent […]

A devenit cea mai INFESTATĂ ţară de pe continent. Bilanţul zilnic a depăşit 8.000 de cazuri COVID-19

Cazurile de coronavirus cresc din ce în ce mai mult în Africa de Sud, la o lună după ce ţara a ridicat cea mai mare parte a restricţiilor, fiind una din ţările cu cele mai stricte carantine ale lumii, precizează The Guardian.

Jean Castex, desemnat premier al Franţei, în efortul lui Emmanuel Macron de repoziţionare politică

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, l-a desemnat vineri pe Jean Castex, unul dintre liderii formaţiunii Republicanii (centru-dreapta), pentru postul de prim-ministru, în contextul demisiei premierului Edouard Philippe, relatează cotidianul Le Monde. Jean Castex, în vârstă de 55 de ani, a fost secretar general adjunct la Preşedinţia Franţei în perioada 2011-2012, este primarul oraşului Prades din 2008, […]

Activiştii pro-democraţie din Hong Kong doresc să înfiinţeze un Parlament în exil, după controversata lege votată de China

Activiştii pro-democraţie din Hong Kong discută un plan de înfiinţare a unui parlament în exil pentru păstrarea democraţiei şi trismiterea unui mesaj Chinei că libertatea nu poate fi strivită, a declarat Simon Cheng, relatează The Guardian.

Cel puţin doi morţi şi zeci de răniţi în urma unei explozii produse într-o fabrică din Turcia

Cel puţin două persoane au murit, iar alte 73 au fost rănite în urma unei explozii produse vineri la o fabrică de artificii din Turcia, informează cotidianul Hurriyet.   Explozia a avut loc la o fabrică de artificii din zona Sakarya, în provincia Henkek, la circa 130 de kilometri est de oraşul Istanbul.   Deflagraţia […]

Jean Castex a fost desemnat premier al Franţei, după demisia lui Edouard Philippe

Jean Castex a fost nominalizat de preşedintele Emmanuel Marcon ca premier al Franţei, după demisia lui Edouard Philippe, anunţă Reuters.

Primul hotel placat cu aur s-a deschis în Vietnam. Cât costă o cameră pe noapte. VIDEO

În ciuda pandemiei şi a lipsei acute de turişti în Vietnam s-a deschis primul hotel placat cu aur. O tonă de aur a fost folosită pentru a acoperi hotelul integral. Hotelul Dolce Hanoi Golden Lake, de 5 stele, a fost inaugurat în capitala ţării. Are pereţi exteriori, lifturi, camere, podele, căzi de baie, WC-uri, duşuri, […]

Mortalitatea provocată de COVID-19 în Italia, crescută în rândul populaţiei sărace

Şi sărac(ă) şi predispus(ă) la decesul din cauza infectării cu noul coronavirus. Cel puţin, asta este situaţia italienilor vulnerabili, conform unui studiu dat vineri publicităţii, informează Reuters. Persoanele fără educaţie au constituit cel mai mare procent din numărul morţilor din cauza infecţiei cu noul coronavirus, în Italia. Grav afectată de epidemia de COVID-19, Italia are […]

Premierul francez Edouard Philippe şi-a dat demisia, înaintea unei remanieri iniţiate de preşedintele Macron

Prim ministrul francez, Edouard Philippe, a demisionat vineri, înaintea unei remanieri guvernamentale iniţiată de preşedintele Emmanuel Macron, menită să-i consolideze poziţia înainte de o potenţială realegere, la prezidenţialele din 2022.

Focar de COVID-19 la un hotel din Australia: angajaţii au făcut sex cu persoanele carantinate

Australia a impus ca măsură de siguranţă carantina de 14 zile pentru oricine intră în ţară, conform cnn.ro. Astfel, persoanele care călătoresc aici sunt obligate să stea în carantină instituţionalizată, timp de 14 zile, în unităţile pe care le administrează Guvernul.   Chiar dacă există această măsură de siguranţă, într-un hotel din Victoria s-a declarat […]

Măsuri anti-COVID. Elveţia interzice accesul turiştilor din 29 de ţări, începând cu 6 iulie

Elveţia ia noi măsuri drastice pentru a preveni răspândirea infecţiei cu noul coronavirus. Turiştii din 29 de ţări care intră în ţară trebuie să respecte o procedură riguroasă: să se prezinte la autorităţi şi să intre în auto-izolare pentru 10 zile.

Coronavirus în Coreea de Nord. Liderul Kim Jong-un, despre „succesul măreţ” al ţării în lupta cu epidemia

Coreea de Nord şi-a închis graniţele şi a pus mii de oameni în izolare acum 6 luni. Liderul totalitar oferă laurii pentru aşa-declaratul „succes răsunător” împotriva noului coronavirus conducerii partidului, conform sursei media KCNA.   Kim a declarat joi că nu există vreun caz de COVID-19, deşi analiştii îl contrazic.    În plus, conducătorul declară […]

SUA depăşesc pentru prima dată 50.000 de noi cazuri de Covid-19 într-o singură zi

Peste 53.000 de noi infecţii cu coronavirus au fost raportate, joi, în Statele Unite ale Americii, potrivit unei baze de date a New York Times. SUA au stabilit, astfel, un nou record zilnic, pentru a şasea oară în nouă zile şi este prima dată când sunt raportate peste 50.000 de cazuri într-o singură zi.

Brazilia a atins 1,5 milioane de cazuri de Covid-19

Ministerul Sănătăţii din Brazilia a raportat joi 47.984 de cazuri noi de coronavirus, ceea ce a adus totalul ţării la cel puţin 1.501.353, potrivit Worldmeters.

Reţea infracţională care utiliza o aplicaţie criptată, anihilată în Europa. Sute de suspecţi, arestaţi

- Sute de indivizi au fost arestaţi în mai multe ţări europene într-o operaţiune pentru blocarea unui sistem criptat de telecomunicaţii - Operaţiunea EncroChat este una dintre cele mai ample acţiuni de până acum contra grupurilor de crimă organizată - Au fost confiscate droguri, arme, vehicule şi milioane de euro în numerar

Cea mai mare gaură neagră din univers este atât de mare încât se hrăneşte zilnic cu un soare ca al nostru

Cea mai mare gaură neagră din univers este de 34 de miliarde de ori mai mare decât soarele nostru şi se hrăneşte în fiecare zi cu un soare echivalent al celui din sistemul nostru solar, arată un studiu publicat recent.

Un consilier al Casei Albe pentru relaţiile cu Europa şi Rusia va fi înlocuit

Tom Williams, consilier al preşedintelui american, Donald Trump, pentru Afaceri Europene şi Ruse, va fi înlocuit, fiind a patra persoană care părăseşte această funcţie în ultimii trei ani, informează site-ul de ştiri Axios.com. Tom Williams, director interimar pentru Afaceri Europene şi Ruse în cadrul Consiliului prezidenţial pentru Securitate Naţională din SUA, va reveni la Departamentul […]

Bilanţul epidemic a ajuns la 34.818 morţi în Italia / În total, 240.961 de cazuri de coronavirus

Bilanţul epidemiei de coronavirus a ajuns la 34.818 morţi în Italia, cu 30 de decese produse în ultimele 24 de ore, iar numărul total al persoanelor infectate se apropie de 241.000. Ministerul italian al Sănătăţii a comunicat, joi după-amiază, că bilanţul epidemic este de 34.818 morţi, iar numărul total al cazurilor de infectare cu noul […]

Tensiuni între Beijing şi alianţa Cinci Ochi în criza din Hong Kong. China ameninţă Marea Britanie şi Australia

Administraţia Chinei a avertizat, joi, Marea Britanie şi Australia să evite acţiunile de a le oferi ajutor locuitorilor din Hong Kong, pe fondul amplificării tensiunilor cu alianţa pentru schimburi de informaţii clasificate Cinci Ochi (Five Eyes). Ministerul chinez de Externe a somat Marea Britanie şi Australia să „remedieze erorile”, după ce aceste ţări au semnalat […]

Motivul pentru care grecii au blocat 5 vămi şi au testat 200 de români: Se pot ajusta măsurile pentru un nivel maxim de siguranţă

Românii au sperat că vor putea avea parte de o vacanţă cât se poate de liniştită în Grecia şi anul acesta, chiar dacă epidemia de coronavirus nu a fost eradicată complet.   Autorităţile din Grecia au închis nu mai puţin de 5 din cele 6 puncte de trecere a frontierei rutiere cu Bulgaria, iar 200 […]

Ghislaine Maxwell, fosta iubită a lui Jeffrey Epstein, a fost arestată de FBI

Ghislaine Maxwell, fosta iubită a lui Jeffrey Epstein, a fost arestată de FBI în dosarul privind acuzaţiile de abuz sexual şi trafic de minore, relatează The Guardian.    Ghislaine Maxwell ar fi fost cea care recruta tinere şi minore pe care apoi le-ar fi obligat să întreţină relaţii sexuale cu miliardarul Jeffrey Epstein.   Una […]

Accident GRAV petrecut într-o mină. Cel puţin 113 oameni au murit

Cel puţin 113 persoane şi-au pierdut viaţa joi într-un accident produs într-o mină abandonată de jad situată în nordul Myanmar, după ce prăbuşirea unui versant a îngropat de vii un grup de mineri care lucrau în mod ilegal, au informat surse oficiale citate de CNN.

RECORD de peste 70.000 de cazuri de COVID-19 în ţara „care îi lasă pe oameni să facă ce e mai bine pentru ei”

Peste 70.000 de cazuri cu noul coronavirus s-au înregistrat în Suedia, de la începutul pandemiei, fiind raportate astăzi 947 de cazuri, precizează The Guardian.

UE cere Rusiei să investigheze neregulile din referendumul constituţional

Uniunea Europeană a cerut, joi, Rusiei să investigheze presupuse nereguli denunţate în referendumul pe tema modificării Constituţiei, informează site-ul cotidianului Le Figaro. „Avem cunoştinţă că există reclamaţii privind nereguli”, a declarat joi Peter Stano, purtătorul de cuvânt al lui Josep Borrell, Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate. „Aşteptăm ca […]

Rata infectărilor a EXPLODAT. Oraşul de 14 milioane de locuitori lovit din nou de COVID-19

În Tokyo, capitala Japoniei, s-au raportat joi 107 de noi cazuri cu noul virus, fiind cel mai mare bilanţ înregistrat în ultimele două luni, precizează Reuters.

Imobil situat în incinta unui complex nuclear din Iran, avariat în urma unui „incident” de provenienţă necunoscută

O clădire din incinta complexului nuclear iranian de la Natanz a suferit daune în urma unui "incident" produs joi, anunţă autorităţile de la Teheran.

Comisia trimite România în faţa Curţii de Justiţie şi cere sancţiuni financiare pentru netranspunerea Directivei privind mărcile

Comisia Europeană a decis joi să trimită România în faţa Curţii de Justiţie, solicitând sancţiuni financiare, ca urmare a faptului că nu a comunicat măsurile de transpunere în legislaţia naţională a Directivei privind mărcile (Directiva (UE) 2015/2436).

A dat Trump în mintea copiilor? Ce mesaje au apărut pe platfoma Roblox, unul dintre cele mai îndrăgite jocuri

Se spune că singura regulă în politică e că nu există reguli. Dar cred că n-ai fi foarte încântat ca puştiul tău să fie expus la mesaje electorale. Exact asta s-a întâmplat pe platforma Roblox, o platformă dedicată copiilor şi adolescenţilor. Peste 1.000 de conturi au fost piratate iar jucătorii au fost bombardaţi cu mesaje […]

Propria nuntă a devenit FOCAR DE INFECŢIE. Peste 100 de persoane testate pozitiv cu noul coronavirus la o căsătorie

În India, peste 100 de persoane au fost testate pozitiv cu noul coronavirus la o nuntă, urmată de o înmormântare, informează presa locală.

Cantităţi uriaşe de petrol, cumpărate şi stocate de China. Blocaj de tancuri petroliere pe mare

China a cumpărat atât de mult petrol la preţuri mici în această primăvară, încât un blocaj masiv de tancuri petroliere s-a format pe mare, în aşteptarea descărcării, relatează CNBC.

Calvar la singura intrare rutieră în Grecia. Coadă de 5 kilometri la Kulata-Promachonas. „E groaznic! Înaintăm încet, pe o singură coloană”

Turiştii români susţin că s-a format o coadă de 5 kilometri la singura intrare lăsată deschisă în Grecia, iar într-o oră se înaintează 100 de metri. Testele pentru coronavirus se fac aleatoriu, iar românii se plâng că au de aşteptat prea mult.

Sute de elefanţi, descoperiţi morţi în Botswana. Cercetătorii nu ştiu încă de ce mor animalele, însă spun că este o situaţie „fără precedent”

Cercetătorii au depistat peste 350 de elefanţi morţi în Delta Okavango, de la începutul lunii mai, scrie BBC. Dr. McCann, de la National Park Rescue, din Marea Britanie, a spus că în luna mai, într-un zbor de trei ore deasupra deltei au fost descoperite 169 de cadavre. „O lună mai târziu, au fost identificaţi mai […]

Salvamar român, erou în Italia după ce a salvat viaţa unui copil, resuscitându-l 12 minute

Un salvamar român, Alin, a devenit eroul presei în Italia, după ce a salvat viaţa unui copil care risca să moară înecat. Resuscitarea a durat 12 minute lungi. „Mulţumesc Alin, eşti un salvamar erou”, a transmis mama copilului după ce acesta a fost externat din spital.

Pasagerii unui avion cu români care a aterizat în Creta au fost testaţi pentru Covid-19, fără explicaţii şi cu formularele completate

La Aeroportul Heraklion din Creta a fost testată fiecare persoană care a venit din România cu o cursă care a adus turişti din Bucureşti şi Cluj Napoca. Testarea a durat peste 3 ore, a povestit la Digi24 Vlad, unul dintre pasagerii aflaţi în avion. Ministerul de extrene român a dat ieri asigurări că în ceea […]

Noul logo de campanie imprimat pe tricourile susţinătorilor lui Trump, ironizat pe Twitter. Utilizatorii au sesizat asemănarea cu un simbol nazist

Pe site-ul de campanie al preşedintelui Donald Trump este promovat un tricou care poartă noul logo electoral. Emblema înfăţişează un vultur care ţine steagul Statelor Unite şi sub el se află panglica de campaniei electorale. În timp ce vulturii sunt folosiţi ca embleme pentru a simboliza puterea încă de pe vremea Imperiului Roman, noul logo […]

Primele arestări din Hong Kong sub noua lege a securităţii. Oamenii au marcat 23 de ani de la sfârşitul suveranităţii britanice

Mii de oameni s-au adunat în Hong Kong miercuri la mitingul pro-democraţie pentru a marca 23 de ani de la sfârşitul suveranităţii britanice. Protestatarii au sfidat restricţia impusă de autorităţi ca la adunările publice să nu fie prezente mai mult de 50 de persoane din cauza pandemiei de coronavirus. Poliţia a folosit tunuri de apă […]