GREVA controlorilor de trafic aerian, redusă la o oră jumătate: 18 zboruri au avut întârzieri/ ROMATSA anunţă continuarea negocierilor: Nu vrem să ajungem la grevă generală
03:58, 12 Mai 2017
Sindicatele din domeniul controlului de trafic aerian au avut vineri o grevă de avertisment între orele 11.00 şi 12.30, mai multe zboruri fiind afectate. Sindicaliştii au anunţat anterior grevei că doar 33,3% din zborurile programate pentru acest interval orar vor fi asistate, restul fiind suspendate sau chiar anulate, iar oprirea parţială a activităţii se va face timp de două ore, însă ulterior au redus-o.