CELE MAI NOI ARTICOLE

Bodu: Turcia a început negocierile cu UE acum 30 de ani; scenariul se poate repeta cu Republica Moldova

Turcia a început negocierile de aderare la UE în urmă cu peste 30 de ani, iar acest scenariu e posibil să se repete şi în cazul Republicii Moldova şi Ucrainei, ceea ce ar duce la o creştere a euroscepticismului, Rusia putând specula acest lucru, a declarat, duminică, Sebastian Bodu.
Bodu: Turcia a început negocierile cu UE acum 30 de ani; scenariul se poate repeta cu Republica Moldova

Comandant NATO: Forţele Alianţei trebuie repoziţionate, în contextul ameninţărilor Rusiei

Alianţa Nord-Atlantică trebuie să îşi repoziţioneze forţele militare şi să intensifice capacitatea de reacţie, în contextul riscului unei intervenţii ruse în regiunea separatistă Transnistria şi în estul Ucrainei, afirmă generalul Philip Breedlove, comandantul suprem al forţelor NATO din Europa.
Comandant NATO: Forţele Alianţei trebuie repoziţionate, în contextul ameninţărilor Rusiei

Cuba creşte de două ori salariile doctorilor; un medic cu dublă specializare va primi 67 de dolari

Cuba va majora salariile în sectorul medical începând de la 1 iunie, în unele cazuri chiar şi de două ori, urmând ca un medic cu dublă specializare să câştige pe lună echivalentul a 67 de dolari SUA, faţă de 26 de dolari SUA în prezent.
Cuba creşte de două ori salariile doctorilor; un medic cu dublă specializare va primi 67 de dolari

Michelle Obama pledează pentru libertatea de exprimare şi pentru diplomaţia culturală, în China

Prima Doamnă a Statelor Unite, Michelle Obama, a prezentat avantajele libertăţii de exprimare într-un discurs rostit la Universitatea din Beijing, pe fondul problemelor pe care China le are la acest capitol, încurajând tinerii să studieze în străinătate pentru facilitarea "diplomaţiei cetăţeneşti".
Michelle Obama pledează pentru libertatea de exprimare şi pentru diplomaţia culturală, în China

Aurelian Pavelescu deschide lista PNŢCD pentru europarlamentare. Sebastian Bodu, pe locul al doilea

Preşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu, va deschide lista formaţiunii pentru alegerile europarlamentare din 25 mai, urmat de eurodeputatul Sebastian Bodu, partidul propunându-şi un scor de 5%, care i-ar permite să trimită doi reprezentanţi în PE.
Aurelian Pavelescu deschide lista PNŢCD pentru europarlamentare. Sebastian Bodu, pe locul al doilea

Două acuarele originale, folosite pe copertele romanelor din seria Harry Potter, scoase la licitaţie

Două desene în acuarelă, utilizate pentru copertele a două romane din seria Harry Potter, de J.K. Rowling, au fost scoase la vânzare, în cadrul unei licitaţii online, organizată de casa de licitaţii Nate D. Sanders, din Los Angeles.
Două acuarele originale, folosite pe copertele romanelor din seria Harry Potter, scoase la licitaţie

MRU: De la PDL la PNŢCD, partidele de centru-dreapta ne-au cerut cu aroganţă fuziune prin absorbţie

Preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că toate partidele de centru-dreapta, de la PDL la PNŢCD, au cerut FC fuziune prin absorbţie, "făcând un exerciţiu de cinism şi de aroganţă".
MRU: De la PDL la PNŢCD, partidele de centru-dreapta ne-au cerut cu aroganţă fuziune prin absorbţie

Expertiză medico-legală în cazul lui Jean Pădureanu, în dosarul în care cere întreruperea pedepsei

Tribunalul Ilfov a dispus ca Jean Pădureanu să fie dus la INML pentru o expertiză medico-legală, care să stabilească dacă bolile de care suferă fostul preşedinte al Gloriei Bistriţa fac necesară întreruperea executării pedepsei de trei ani şi patru luni de închisoare.
Expertiză medico-legală în cazul lui Jean Pădureanu, în dosarul în care cere întreruperea pedepsei

Un avion militar sirian a fost doborât de armata turcă. Siria acuză Turcia de susţinerea terorismului

Un avion militar sirian a fost doborât, duminică, de artileria antiaeriană turcă, în timp ce bombarda poziţii insurgente în apropierea frontierei comune, anunţă Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO). În replică, Siria a acuzat Turcia de susţinerea terorismului.
Un avion militar sirian a fost doborât de armata turcă. Siria acuză Turcia de susţinerea terorismului

Macovei: Ponta minte ca de obicei; să stea cu capul jos şi să explice de ce a pus-o pe Creţu pe listă

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a declarat duminică, la depunerea candidaturilor PDL la BEC, că premierul Victor Ponta "minte ca de obicei" şi i-a solicitat să explice public de ce a susţinut-o pe Corina Creţu în vârful listei PSD, când aceasta ar fi avut un singur raport în cinci ani de zile.
Macovei: Ponta minte ca de obicei; să stea cu capul jos şi să explice de ce a pus-o pe Creţu pe listă

PDL a depus la BEC lista de candidaţi pentru Parlamentul European. Macovei: Am muncit dublu în PE faţă de PNL şi PSD

PDL a depus duminică, la Biroul Electoral Central, lista de candidaţi pentru alegerile europarlamentare, Monica Macovei precizând că în mandatul care se încheie reprezentanţii PDL în PE au muncit dublu faţă europarlamentarii PSD şi PNL la un loc.
PDL a depus la BEC lista de candidaţi pentru Parlamentul European. Macovei: Am muncit dublu în PE faţă de PNL şi PSD

Mihai Răzvan Ungureanu va deschide lista Forţa Civică pentru europarlamentare. Suntem în situaţia de a încurca toate calculele partidelor de dreapta

Mihai Răzvan Ungureanu va deschide lista Forţei Civice pentru europarlamentare, a decis Colegiul Director al FC. Preşedintele FC a declarat că partidul poate ”încurca” toate calculele partidelor de dreapta.
Mihai Răzvan Ungureanu va deschide lista Forţa Civică pentru europarlamentare. Suntem în situaţia de a încurca toate calculele partidelor de dreapta

Scriitorul chilian Luis Mizon, la Salon du Livre: America Latină i-a citit cărţile lui Panait Istrati

Poetul şi romancierul chilian Luis Mizon, laureatul premiului internaţional de literatură francofonă "Benjamin Fondane", a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că America Latină i-a citit cărţile lui Panait Istrati, precizând că în anii '30 întreaga operă a scriitorului fusese tradusă în aceste ţări.
Scriitorul chilian Luis Mizon, la Salon du Livre: America Latină i-a citit cărţile lui Panait Istrati

Norica Nicolai: Antonescu nu va avea motiv să-şi dea demisia, pragul de 20 la sută este deja atins. PNL s-ar putea să fie marea surpriză a alegerilor

Vicepreşedintele PNL Norica Niculai a declarat, duminică, la Bistriţa, că liderul partidului, Crin Antonescu, "nu va avea niciun motiv" să-şi dea demisia după alegerile europarlamentare, întrucât pragul de 20 la sută "este deja atins", iar PNL s-ar putea să fie "marea surpriză a alegerilor".
Norica Nicolai: Antonescu nu va avea motiv să-şi dea demisia, pragul de 20 la sută este deja atins. PNL s-ar putea să fie marea surpriză a alegerilor

TOPUL celor mai apreciaţi directori de companii din Statele Unite. Pe ce loc se clasează Mark Zuckerberg

Directorul general al reţelei de socializare LinkedIn, Jeff Weiner, este şeful de companie cu cea mai ridicată rată de apreciere în rândul angajaţilor, de 100%, în timp ce Mark Zuckerberg, care conduce Facebook, ocupă poziţia a zecea, arată un studiu citat de CNN.
TOPUL celor mai apreciaţi directori de companii din Statele Unite. Pe ce loc se clasează Mark Zuckerberg

James Franco şi Seth Rogen au parodiat coperta Vogue pe care apare cuplul Kim Kardashian-Kanye West – FOTO

Actorii James Franco şi Seth Rogen au parodiat controversata copertă a numărului din aprilie al versiunii americane a revistei Vogue, pe care apare cuplul Kim Kardashian şi Kanye West.
James Franco şi Seth Rogen au parodiat coperta Vogue pe care apare cuplul Kim Kardashian-Kanye West - FOTO

Cel puţin trei morţi după o alunecare de teren produsă în statul american Washington

Cel puţin trei persoane au murit, iar alte câteva zeci sunt date dispărute după o masivă alunecare de teren produsă în statul Washington, situat în nord-vestul Statelor Unite, informează Fox News.
Cel puţin trei morţi după o alunecare de teren produsă în statul american Washington

Gigantul Madison Square Garden cumpără 50% din Festivalul de Film Tribeca, cofondat de Robert De Niro

Madison Square Garden Company (MSG), un gigant în industria americană de divertisment, va cumpăra 50% din acţiunile Tribeca Enterprises, care organizează celebrul Festival Internaţional de Film Tribeca de la New York, al cărui cofondator este cineastul Robert De Niro.
Gigantul Madison Square Garden cumpără 50% din Festivalul de Film Tribeca, cofondat de Robert De Niro

George Arion, la Salon du Livre: Este extraordinar că romanul poliţist îşi croieşte drum în Franţa

Scriitorul George Arion, care şi-a lansat, sâmbătă, la standul României de la Salonul Internaţional de Carte de la Paris, volumul "Cible royale", a declarat că "este un lucru extraordinar că romanul poliţist românesc îşi croieşte drum în spaţiul francez".
George Arion, la Salon du Livre: Este extraordinar că romanul poliţist îşi croieşte drum în Franţa

Hugh Laurie, vedeta serialului „Dr. House”, în concert la Bucureşti pe 12 iulie – VIDEO

Actorul şi cântăreţul britanic Hugh Laurie, vedeta serialului de televiziune "Dr. House", care şi-a dezvoltat în ultimii ani şi o carieră internaţională de muzician, va concerta pe 12 iulie, la complexul Romexpo din Bucureşti, potrivit site-ului oficial al artistului.
Hugh Laurie, vedeta serialului

Steaguri ale Rusiei, arborate pe unităţile militare din Crimeea

Drapelul Rusiei a fost arborat pe 189 de obiective militare din regiunea Crimeea, anexată vineri, anunţă Ministerul rus al Apărării, citat de NBC News.
Steaguri ale Rusiei, arborate pe unităţile militare din Crimeea

ÎNGRIJORARE privind Transnistria – Comandant NATO: Suntem preocupaţi de riscul unei intervenţii ruse

Rusia are ample efective militare la frontiera de est a Ucrainei, iar Alianţa Nord-Atlantică este "foarte preocupată" de riscul unei ameninţări la adresa regiunii separatiste Transnistria, afirmă generalul american Philip Breedlove, comandantul suprem al forţelor NATO din Europa, citat de NBC News.
ÎNGRIJORARE privind Transnistria - Comandant NATO: Suntem preocupaţi de riscul unei intervenţii ruse

AVERTIZARE METEO: Ploi şi vijelii în toată ţara, de luni după-amiază până marţi seara. HARTA ANM

Instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în majoritatea zonelor, începând de luni după-amiază, mai întâi în jumătatea vestică, unde vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului, apoi, până marţi seara, în centrul, sudul şi estul ţării, potrivit unei informări a ANM.
AVERTIZARE METEO: Ploi şi vijelii în toată ţara, de luni după-amiază până marţi seara. HARTA ANM

Avertizarea lui Rompuy: Euro prea puternic afectează exporturile companiilor din uniunea monetară

Euro este prea puternic în raport cu alte monede, iar această situaţie afectează exportatorii din uniunea monetară europeană, a declarat preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy.
Avertizarea lui Rompuy: Euro prea puternic afectează exporturile companiilor din uniunea monetară

PROGRAMUL VACANŢE LA ŢARĂ: Ce preţuri au sejururile

Turiştii care se vor caza la pensiuni în perioada 23 martie-13 iunie prin programul "Vacanţe la ţară", derulat de Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), vor avea tarife speciale de cazare.
PROGRAMUL VACANŢE LA ŢARĂ: Ce preţuri au sejururile

Noi posibile fragmente ale avionului dispărut, observate de sateliţi în Oceanul Indian. Autorităţile au găsit o posibilă explicaţie pentru obiectele plutitoare – VIDEO

Mai multe avioane se vor alătura operaţiunilor de căutare ale zborului MH 370, care a dispărut pe 8 martie, în timp ce se deplasa de la Kuala Lumpur spre Beijing. Franţa a furnizat Malaysiei imagini filmate prin satelit care surprind noi fragmente ce ar putea aparţine avionului Boeing 777 al Malaysia Airlines dispărut de două săptămâni.
Noi posibile fragmente ale avionului dispărut, observate de sateliţi în Oceanul Indian. Autorităţile au găsit o posibilă explicaţie pentru obiectele plutitoare - VIDEO

Incendiu la un bloc din Suceava: O femeie a fost intoxicată cu fum şi 50 de oameni evacuaţi

Un număr de 50 de persoane au fost evacuate şi o femeie a fost intoxicată cu fum, în urma unui incendiu izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la un bloc de locuinţe din oraşul sucevean Broşteni, focul fiind pus, cel mai probabil, intenţionat la un garaj şi extinzându-se apoi.
Incendiu la un bloc din Suceava: O femeie a fost intoxicată cu fum şi 50 de oameni evacuaţi

Actorul Traian Buzoianu va fi înmormântat luni, la Timişoara

Actorul Traian Buzoianu, care a decedat, sâmbătă, la vârsta de 66 de ani, va fi înmormântat luni, de la ora 12.00, la cimitirul din Calea Lipovei din Timişoara, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de Teatrul Naţional din Timişoara.
Actorul Traian Buzoianu va fi înmormântat luni, la Timişoara

Procesul lui Oscar Pistorius a fost prelungit până pe 16 mai

Procesul campionului paralimpic sud-african Oscar Pistorius, care este acuzat de uciderea iubitei sale Reeva Steenkamp, a fost prelungit până la 16 mai, a anunţat, duminică, tribunalul din Pretoria.
Procesul lui Oscar Pistorius a fost prelungit până pe 16 mai

Comisar UE: Vom declanşa o anchetă oficială privind situaţia studenţilor români din Marea Britanie

Comisarul european pentru Educaţie, Androulla Vassiliou, a precizat, răspunzând unei întrebări adresată de europarlamentarul Renate Weber, că va fi declanşată o investigaţie oficială privind decizia Londrei de suspendare a împrumuturilor pentru întreţinere pentru studenţii români şi bulgari.
Comisar UE: Vom declanşa o anchetă oficială privind situaţia studenţilor români din Marea Britanie

Sebastian Bodu revine în PNŢCD şi candidează din partea ţărăniştilor la PE

Europarlamentarul PDL Sebastian Bodu anunţă că, după 20 de ani, revine în PNŢCD şi va candida din partea acestui partid la alegerile pentru Parlamentul European din 25 mai.
Sebastian Bodu revine în PNŢCD şi candidează din partea ţărăniştilor la PE

Jean-Claude Junker: UE trebuie să semneze în următoarele săptămâni acordul cu Republica Moldova, pentru a-l opri pe Putin să facă ce a făcut în Crimeea

Uniunea Europeană ar trebui să semneze Acordul de asociere cu Republica Moldova în următoarele săptămâni, pentru a se evita ingerinţe ale Rusiei similare cu cele din Ucraina, afirmă Jean-Claude Junker, candidatul PPE la funcţia de preşedinte al Comisiei Europene.
Jean-Claude Junker: UE trebuie să semneze în următoarele săptămâni acordul cu Republica Moldova, pentru a-l opri pe Putin să facă ce a făcut în Crimeea

Kylie Minogue şi Jason Donovan au cântat împreună din nou, la 25 de ani de la primul lor duet – VIDEO

Cântăreaţa australiană Kylie Minogue a cântat din nou în duet cu Jason Donovan, vineri, la Londra, la 25 de ani de la momentul în care cei doi au colaborat pentru piesa "Especially for You".
Kylie Minogue şi Jason Donovan au cântat împreună din nou, la 25 de ani de la primul lor duet - VIDEO

ALEGERI LOCALE în Franţa: Circa 45 de milioane de alegători, chemaţi la urne

Aproximativ 45 de milioane de alegători sunt chemaţi la urne, duminică, în primul tur al alegerilor locale din Franţa, un scrutin ce reprezintă un test electoral pentru preşedintele socialist Francois Hollande.
ALEGERI LOCALE în Franţa: Circa 45 de milioane de alegători, chemaţi la urne

NSA a accesat reţelele companiei chineze de telecomunicaţii Huawei

Agenţia americană pentru Securitatea Naţională a accesat reţelele grupului chinez de telecomunicaţii Huawei, în scopuri de spionaj, în contextul în care activităţile companiei erau considerate de mult timp ameninţări la adresa securităţii Statelor Unite, scrie ziarul The New York Times.
NSA a accesat reţelele companiei chineze de telecomunicaţii Huawei

Sumele alocate pentru irigaţii şi ferme de familie vor creşte de 2,5, respectiv 3,5 ori

Ministerul Agriculturii a transmis vineri prima variantă a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020 către serviciile specializate ale Comisiei Europene, sumele alocate pentru irigaţii urmând să crească de 2,5 ori, iar cele pentru fermele de familie de peste 3,5 ori.
Sumele alocate pentru irigaţii şi ferme de familie vor creşte de 2,5, respectiv 3,5 ori

Corlăţean: Dorim un ambasador american cât mai rapid. Rezolvarea vizelor s-ar putea să nu mai ia mult

România îşi doreşte cât mai rapid un ambasador american la Bucureşti, dar e o chestiune de lentoare a procesului de numire la Washington, a declarat Titus Corlăţean, în emisiunea "După 20 de ani" difuzată duminică de PRO TV.
Corlăţean: Dorim un ambasador american cât mai rapid. Rezolvarea vizelor s-ar putea să nu mai ia mult

Corlăţean, despre unire: Cetăţenii moldoveni pot decide în mod suveran ceea ce doresc să decidă

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat, duminică, răspunzând unei întrebări privind unirea cu Republica Moldova, că, momentan, singura soluţie fezabilă este integrarea ţării vecine în UE, dar că cetăţenii moldoveni pot decide în mod suveran ceea ce doresc.
Corlăţean, despre unire: Cetăţenii moldoveni pot decide în mod suveran ceea ce doresc să decidă

Corlăţean: România nu şi-a schimbat poziţia faţă de Kosovo. Sunt evoluţii de care trebuie ţinut cont

România nu şi-a schimbat poziţia faţă de Kosovo, dar sunt evoluţii între Belgrad şi Priştina de care Bucureştiul trebuie să ţintă cont, a declarat, duminică, ministrul de Externe, Titus Corlăţean, respingând, în acelaşi timp, comparaţia făcută de Rusia între Crimeea şi fosta provincie a Serbiei.
Corlăţean: România nu şi-a schimbat poziţia faţă de Kosovo. Sunt evoluţii de care trebuie ţinut cont

Giroud ar putea pleca de la Arsenal pentru a-şi salva căsnicia

Internaţionalul francez al echipei Arsenal Londra, Olivier Giroud, care a recunoscut luna trecută că şi-a înşelat soţia, ar putea să plece din Anglia şi să revină în campionatul Franţei, pentru a-şi salva căsnicia.
Giroud ar putea pleca de la Arsenal pentru a-şi salva căsnicia