CELE MAI NOI ARTICOLE

Simona Halep va fi numărul 7 în WTA de luni, egalând cea mai bună clasare a unei românce în ierarhia mondială

Jucătoarea sârbă Jelena Jankovici a fost învinsă, joi, cu scorul de 6-2, 6-2, de liderul clasamentului WTA, americanca Serena Williams, astfel încât Simona Halep va ocupa începând de săptămâna viitoare locul 7 în ierarhia mondială, egalând astfel cea mai bună clasare a unei sportive din România.
Simona Halep va fi numărul 7 în WTA de luni, egalând cea mai bună clasare a unei românce în ierarhia mondială

Mihai Răzvan Ungureanu: Nu mai aşteptăm să fim curtaţi, dar nici violaţi

Preşedintele Partidului Forţa Civică, Mihai Răzvan Ungureanu, susţine că, cel mai probabil, formaţiunea pe care o conduce va merge pe liste proprii la alegerile europarlamentare pentru că nu se mai aşteaptă de acum încolo să fie curtaţi, dar nici violaţi.
Mihai Răzvan Ungureanu: Nu mai aşteptăm să fim curtaţi, dar nici violaţi

Soţul cântăreţei Pink, operat pentru a şaptea oară la coloana vertebrală

Motociclistul profesionist Carey Hart, soţul cântăreţei americane Pink, se află în convalescenţă, după ce a suportat, marţi, o a şaptea intervenţie chirurgicală la nivelul coloanei vertebrale.
Soţul cântăreţei Pink, operat pentru a şaptea oară la coloana vertebrală

Centru medical de asistenţă primară şi prevenţie în Ferentari, cu sprijin francez şi elveţian

Guvernul României a iniţiat, cu sprijinul Ambasadei Franţei şi al Ambasadei Elveţiei, un proiect pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai din Ferentari, un prim pas fiind realizarea unui centru medical de asistenţă şi prevenţie cu ajutorul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov.
Centru medical de asistenţă primară şi prevenţie în Ferentari, cu sprijin francez şi elveţian

Becali: Chivu a fost operat în Statele Unite

Impresarul Victor Becali a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că fundaşul român al grupării italiene Internazionale Milano, Cristian Chivu, a fost operat în urmă cu două-trei zile la un spital din Statele Unite ale Americii.
Becali: Chivu a fost operat în Statele Unite

Ambasada SUA: Discuţiile cu demnitarii români au vizat evoluţiile legislative şi statul de drept

Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA s-a întâlnit cu mai mulţi demnitari români în ultimele zile pentru a discuta despre evoluţiile legislative din România, despre statul de drept, cooperarea economică şi Parteneriatul Strategic, a declarat misiunea diplomatică, la solicitarea MEDIAFAX.
Ambasada SUA: Discuţiile cu demnitarii români au vizat evoluţiile legislative şi statul de drept

Ministerul pentru Societatea Informaţională a publicat pe site memorandumul semnat cu Huawei

Ministerul pentru Societatea Informaţională (MSI) a publicat pe site memorandumul încheiat de instituţie cu producătorul chinez de echipamente IT&C Huawei în noiembrie 2013, care prevede, printre altele, participarea companiei la "construcţia Sistemului de Informaţii şi Comunicaţii Naţional".
Ministerul pentru Societatea Informaţională a publicat pe site memorandumul semnat cu Huawei

Ponta: Am convingerea că Antonescu a decis să candideze la Preşedinţie din partea opoziţiei. Va avea şi USD prezidenţiabil

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, că are convingerea că liderul PNL Crin Antonescu a luat practic decizia de a candida la Preşediniţie din partea opoziţiei, pentru că până acum candidaţii opoziţiei au câştigat de fiecare dată.
Ponta: Am convingerea că Antonescu a decis să candideze la Preşedinţie din partea opoziţiei. Va avea şi USD prezidenţiabil

„Festivalul Primăverii”, la Galeria Dalles din Capitală, în perioada 25 februarie – 8 martie

Mărţişoare din porţelan şi ceramică, păpuşi din lemn şi frumoase aranjamente florale sunt câteva dintre ofertele de la Târgul de mărţişor "Festivalul Primăverii", care va avea loc în perioada 25 februarie - 8 martie, la Galeria Dalles din Capitală, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

STUDIU: Sedentarismul creşte riscul de handicap pentru persoanele în vârstă

Sedentarismul creşte riscul de handicap pentru persoanele în vârstă de peste 60 de ani, au arătat cercetătorii americani într-un studiu publicat miercuri în revista Physical Activity and Health.
STUDIU: Sedentarismul creşte riscul de handicap pentru persoanele în vârstă

EUROVISION 2014: Vizi Imre, Ştefan Stan feat.Teddy K, Renée Santana, Paula şi Ovi, în finala naţională

Vizi Imre, Ştefan Stan feat. Teddy K, Renée Santana, Paula şi Ovi se numără printre artiştii care vor interpreta cele 12 piese care s-au calificat pentru selecţia naţională Eurovision 2014, informează un comunicat remis MEDIAFAX.
EUROVISION 2014: Vizi Imre, Ştefan Stan feat.Teddy K, Renée Santana, Paula şi Ovi, în finala naţională

Clubul Steaua, obligat la plata a 20.000 de euro către Adrian Cristea şi 2.800 către Răduţ

Clubul Steaua a fost obligat de Camera Naţională pentru Soluţionarea Litigiilor din cadrul FRF la plata sumei de 20.000 de euro către Adrian Cristea şi 2.800 către Mihai Răduţ reprezentând restanţe salariale şi bonusuri.
Clubul Steaua, obligat la plata a 20.000 de euro către Adrian Cristea şi 2.800 către Răduţ

Guvernul va cheltui aproape 150 milioane de lei pentru europarlamentare, cu 50% mai mult decât în 2009

Guvernul va cheltui 148,7 milioane lei pentru organizarea alegerilor pentru Parlamentul European din acest an, cu aproape 50% mai mult decât în urmă cu cinci ani, alocarea fondurilor fiind aprobată de Executiv în şedinţa de miercuri.
Guvernul va cheltui aproape 150 milioane de lei pentru europarlamentare, cu 50% mai mult decât în 2009

Cazaciuc: Vom începe un proiect de informatizare în justiţie. Oamenii vor avea un dosar electronic

Ministerul Justiţiei îşi propune să înceapă în acest an un proiect de informatizare a instanţelor de judecată, astfel încât oamenii să aibă parte de un dosar electronic şi "să nu mai vină efectiv până la instanţe", a declarat, joi, ministrul Robert Cazanciuc.
Cazaciuc: Vom începe un proiect de informatizare în justiţie. Oamenii vor avea un dosar electronic

Ponta se întâlneşte, la Chişinău, cu preşedintele, premierul şi şeful Parlamentului moldovean

Premierul Victor Ponta se va afla, vineri, în Republica Moldova, la Chişinău, pentru o vizită oficială în care se va întâlni cu preşedintele, cu prim-ministrul şi cu preşedintele Parlamentului moldovean, urmând să participe şi la deschiderea Forumului Moldo-Român privind educaţia, transmite Guvernul.
Ponta se întâlneşte, la Chişinău, cu preşedintele, premierul şi şeful Parlamentului moldovean

Cazanciuc despre noile Coduri: Nu există chestiuni de natură a crea blocaje

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Alba Iulia, că prin intrarea în vigoare a noilor Coduri Penal şi de Procedură Penală nu există chestiuni de natură a crea blocaje în sistemul de justiţie.
Cazanciuc despre noile Coduri: Nu există chestiuni de natură a crea blocaje

STUDIU: Imunoterapia poate determina remisia leucemiei în 88% dintre cazuri

Imunoterapia s-a dovedit a fi extrem de promiţătoare în cazul formelor de cancer al sângelui rezistente la tratamente convenţionale, graţie acestei metode 88% dintre pacienţii bolnavi de leucemie în stadiu avansat participanţi la un studiu clinic intrând în faza de remisie completă a bolii.
STUDIU: Imunoterapia poate determina remisia leucemiei în 88% dintre cazuri

Ponta: Înţeleg decizia lui Antonescu de a candida în afara USL, nu îşi asumă guvernarea

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că înţelege la nivel politic decizia lui Crin Antonescu de a candida în afara USL la prezidenţiale, întrucât astfel nu îşi asumă responsabilitatea guvernării, el precizând că la nivel personal nu ar proceda similar.
Ponta: Înţeleg decizia lui Antonescu de a candida în afara USL, nu îşi asumă guvernarea

Medalia Nobel acordată lui Martin Luther King Jr. şi o Biblie a sa, în custodia justiţiei americane

Medalia Nobel acordată lui Martin Luther King Jr. şi o Biblie a sa vor fi mutate într-un seif administrat de justiţia americană, a decis un judecător, miercuri, într-o perioadă în care copiii celebrului activist pentru drepturi civile luptă pentru a intra în posesia unor bunuri ale tatălui lor.
Medalia Nobel acordată lui Martin Luther King Jr. şi o Biblie a sa, în custodia justiţiei americane

Andronic, asociatul majoritar al Evz şi Capital: Vom face tot posibilul să ne desfăşurăm activitatea

Dan Andronic, asociatul majoritar al societăţii Editura Evenimentul şi Capital, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, după ce fiscul a instituit sechestru pe bunurile companiei şi a pus poprire pe conturile sale, că va face tot posibilul ca publicaţiile Evz şi Capital să îşi desfăşoare activitatea.
Andronic, asociatul majoritar al Evz şi Capital: Vom face tot posibilul să ne desfăşurăm activitatea

FC Barcelona, pusă sub acuzare pentru delict fiscal

FC Barcelona a fost pusă sub acuzare pentru delict fiscal, joi, la Madrid, de judecătorul care instrumentează o plângere vizându-l pe fostul preşedinte al clubului catalan în cazul transferului lui Neymar.
FC Barcelona, pusă sub acuzare pentru delict fiscal

ASPA: 6.756 de câini fără stăpân au fost prinşi în perioada septembrie 2013 – ianuarie 2014

Un număr de 6.756 de câini fără stăpân au fost prinşi în Capitală, în perioada septembrie 2013 - ianuarie 2014, dintre aceştia fiind adoptaţi 4.920, a declarat joi Răzvan Băncescu, coordonator de program la Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA).
ASPA: 6.756 de câini fără stăpân au fost prinşi în perioada septembrie 2013 - ianuarie 2014

Firma italiană Energiaprima vrea să construiască parcuri fotovoltaice de 310 milioane euro

Firma italiană Energiaprima, care a investit, alături de parteneri, 105 milioane de euro în construcţia unui parc fotovoltaic de 57 MW în judeţul Satu Mare, vrea să se implice în realizarea altor proiecte solare de încă 200 MW, investiţie de peste 300 milioane de euro.
Firma italiană Energiaprima vrea să construiască parcuri fotovoltaice de 310 milioane euro

CRIZA DIN UCRAINA: Merkel exercită presiuni asupra lui Ianukovici să accepte un ajutor UE în dialogul cu opoziţia

Cancelarul german Angela Merkel a exercitat joi presiuni asupra preşedintelui ucrainean Viktor Ianukovici să accepte o susţinere europeană în dialogul cu opoziţia, într-un comunicat dat publicităţii la Berlin, în contextul intensificării violenţelor la Kiev.
CRIZA DIN UCRAINA: Merkel exercită presiuni asupra lui Ianukovici să accepte un ajutor UE în dialogul cu opoziţia

Cum a cheltuit Kim Jong-un 716 milioane de dolari într-un singur an

Cheltuielile exagerate ale dictatorului nord-coreean Kim Jong-un pe articole de lux, incluzând aici piane, maşini şi un cinematograf personal de 1.000 de locuri, au fost dovedite de Comisia ONU de anchetă asupra situaţiei drepturilor omului în Coreea de Nord.
Cum a cheltuit Kim Jong-un 716 milioane de dolari într-un singur an

Antonescu i-a recomandat Marianei Câmpeanu să analizeze posibilitatea demisiei din funcţie

Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, a declarat, pentru MEDIAFAX, că preşedintele PNL Crin Antonescu i-a recomandat ministrului Muncii, Mariana Câmpeanu, să analizeze posibiltatea demisiei din funcţie ca urmare a scandalului privind pensionarea soţului acesteia.
Antonescu i-a recomandat Marianei Câmpeanu să analizeze posibilitatea demisiei din funcţie

Ponta: România susţine în totalitate toate deciziile UE şi NATO privind Ucraina, inclusiv sancţiuni

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că România susţine în totalitate şi va aplica toate deciziile UE şi NATO privind Ucraina, inclusiv sancţiuni.
Ponta: România susţine în totalitate toate deciziile UE şi NATO privind Ucraina, inclusiv sancţiuni

Vaslui: Echipaj medical de la Ambulanţă, bătut de o elevă aflată în stare avansată de ebrietate. Ce spune Inspectoratul Şcolar Judeţean

Un medic şi o asistentă de la Serviciul de Ambulanţă Vaslui au fost bătuţi, joi după-amiază, de o elevă în vârstă de 14 ani, aflată în stare avansată de ebrietate, în momentul în care echipajul medical o transporta pe adolescentă la spital, aceasta fiind preluată din faţa unui bar, unde băuse votcă.
Vaslui: Echipaj medical de la Ambulanţă, bătut de o elevă aflată în stare avansată de ebrietate. Ce spune Inspectoratul Şcolar Judeţean

Pricopie: Cine vrea să facă propunere de manual, trece prin licitaţie publică

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat joi că, după încheierea dezbaterii publice privind noile manuale, începe licitaţia publică şi, din acest moment, orice autor sau editură care doreşte să propună un manual, trebuie să treacă prin acest proces.
Pricopie: Cine vrea să facă propunere de manual, trece prin licitaţie publică

Copilotul Răzvan Petrescu, externat la o lună de la accidentul din Apuseni: Starea mi s-a îmbunătăţit considerabil

Copilotul Răzvan Petrescu, rănit în accidentul aviatic produs în Apuseni în urmă cu o lună, a făcut primele declaraţii de la accident joi, odată cu externarea sa, spunând că starea sa de sănătate s-a îmbunătăţit considerabil şi că se simte bine, el rememorând momentul impactului.
Copilotul Răzvan Petrescu, externat la o lună de la accidentul din Apuseni: Starea mi s-a îmbunătăţit considerabil

Băncescu: Colegiul Medicilor Veterinari vrea mai multe proceduri pentru sterilizare, costurile ar putea creşte de trei ori

Colegiul Medicilor Veterinari (CMV) are un proiect care complică procedura sterilizării câinilor, implicând mai multe proceduri, care vor duce la costuri de trei ori mai mari faţă de cele actuale, respectiv de la 150 la 450 de lei, a declarat joi Răzvan Băncescu, coordonator de proiect la ASPA.
Băncescu: Colegiul Medicilor Veterinari vrea mai multe proceduri pentru sterilizare, costurile ar putea creşte de trei ori

Poliţia a dezvăluit tot traseul parcurs de eleva Iulia Ionescu de când a plecat de acasă şi până s-a întors

Şeful Poliţiei Române Petre Tobă a declarat, joi, că Iulia Ionescu, dispărută în 12 februarie din Capitală, a mers în aceeaşi zi la Bacău, unde a petrecut noaptea, în gară, a fost apoi găzduită două nopţi la mănăstirea Sihăstria Rarău şi găsită sâmbătă de Poliţie, în tren, întorcându-se la Bucureşti.
Poliţia a dezvăluit tot traseul parcurs de eleva Iulia Ionescu de când a plecat de acasă şi până s-a întors

Ţălnar: Vom juca în meciul cu Petrolul în aşa fel încât să luăm trei puncte

Tehnicianul Cornel Ţălnar a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că echipa FC Braşov va juca în aşa fel încât să poată spera la cele trei puncte puse în joc în meciul cu Petrolul Ploieşti, din etapa a XX-a a Ligii I.
Ţălnar: Vom juca în meciul cu Petrolul în aşa fel încât să luăm trei puncte

Ucraineanca Bogdana Maţoţka s-a retras de la Jocurile Olimpice în semn de protest faţă de incidentele de la Kiev

Sportiva ucraineană Bogdana Maţoţka s-a retras din concursul de schi alpin în semn de protest faţă de incidentele de la Kiev, a anunţat, joi, pe contul de Facebook antrenorul şi tatăl acesteia, Oleg Maţoţki, informează presa engleză.
Ucraineanca Bogdana Maţoţka s-a retras de la Jocurile Olimpice în semn de protest faţă de incidentele de la Kiev

Târgu Jiu: Fata dispărută de acasă în 11 februarie, găsită de poliţişti. Eleva nu vrea să se întoarcă acasă întrucât doreşte să se căsătorească

Eleva de 16 ani de la un liceu din Târgu Jiu, care a dispărut de la locuinţa sa în 11 februarie, a fost găsită, joi, de poliţişti pe o stradă din oraş, ea declarând că nu mai vrea să se întoarcă acasă întrucât doreşte să se căsătorească.
Târgu Jiu: Fata dispărută de acasă în 11 februarie, găsită de poliţişti. Eleva nu vrea să se întoarcă acasă întrucât doreşte să se căsătorească

Dragnea: Ar fi urât din partea unor vechi camarazi ca PNL să depună moţiune de cenzură

Preşedintele Executiv al PSD, Liviu Dragnea, a afirmat, joi că "ar fi urât" din partea unor vechi camarazi precum liberalii ca aceştia să depună o moţiune de cenzură împotriva unui Guvern din care încă fac parte.
Dragnea: Ar fi urât din partea unor vechi camarazi ca PNL să depună moţiune de cenzură

Agenţie bancară din Bacău, jefuită de un bărbat. Casiera a apăsat butonul de panică

Un bărbat a cărui identitate nu a fost încă stabilită a jefuit, joi după-amiază, o agenţie bancară din municipiul Bacău, folosind un spray iritant lacrimogen pentru a o determina pe angajata unităţii să-i dea bani, poliţiştii făcând cercetări la faţa locului.
Agenţie bancară din Bacău, jefuită de un bărbat. Casiera a apăsat butonul de panică

Ce ar fi putut Zuckerberg să cumpere cu 19 miliarde de dolari, suma pe care o va plăti pentru WhatsApp

Facebook a anunţat că va prelua aplicaţia de mesagerie instant WhatsApp, tranzacţia ajungând la 19 miliarde de dolari. CNN a alcătuit o listă cu alte achiziţii pe care Mark Zuckerberg le-ar fi putut face cu suma uriaşă pe care urmează să o plătească.
Ce ar fi putut Zuckerberg să cumpere cu 19 miliarde de dolari, suma pe care o va plăti pentru WhatsApp

Guvernatorul regiunii Cernăuţi a demisionat. Consiliul Regional a interzis Partidul Regiunilor

Guvernatorul Administraţiei de Stat a regiunii Cernăuţi, Mihail Papiev, a demisionat din funcţie, iar Consiliul Regional Cernăuţi a interzis Partidul Regiunilor în această regiune şi a decis neaplicarea decretelor preşedintelui Ianukovici, potrivit paginii online a publicaţiei "Zorile Bucovinei".
Guvernatorul regiunii Cernăuţi a demisionat. Consiliul Regional a interzis Partidul Regiunilor

Fiscul a sechestrat bunurile şi a pus poprire pe conturile Editurii Evenimentul şi Capital. Reacţia lui Dan Andronic, asociatul majoritar

Fiscul a instituit sechestru pe bunurile companiei Editura Evenimentul şi Capital şi a pus poprire pe conturile societăţii şi ale terţilor, la câteva zile după ce firma a introdus cererea de intrare în insolvenţă, şi vor urma alte companii de presă, au declarat pentru MEDIAFAX surse din ANAF.
Fiscul a sechestrat bunurile şi a pus poprire pe conturile Editurii Evenimentul şi Capital. Reacţia lui Dan Andronic, asociatul majoritar