CELE MAI NOI ARTICOLE

Traian Băsescu, invitat la emisiunea „După 20 de ani” de la Pro TV

Preşedintele Traian Băsescu va fi invitatul ultimei ediţii din acest sezon a emisiunii "După 20 de ani", difuzată, în direct, de Pro TV, duminică, de la ora 10:00, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Traian Băsescu, invitat la emisiunea

Blaga în China: Colegii din PCC împărtăşesc aceleaşi valori cu noi privind construcţia unui partid

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, aflat într-o vizită în China împreună cu alţi lideri ai partidului, a declarat că Partidul Comunist Chinez împărtăşeşte aceleaşi valori cu democrat-liberalii în tot ceea ce înseamnă construcţia unui partid.
Blaga în China: Colegii din PCC împărtăşesc aceleaşi valori cu noi privind construcţia unui partid

Papa Francisc a primit cadou două motociclete Harley Davidson şi o geacă din piele – FOTO

Legendara companie Harley Davidson i-a dăruit două motociclete şi o geacă din piele papei Francisc, cu ocazia Zilelor motocicliştilor, care se desfăşoară în perioada 14 - 16 iunie, la Vatican.
Papa Francisc a primit cadou două motociclete Harley Davidson şi o geacă din piele - FOTO

Grapini: Cine califică forţă de muncă prin POSDRU să garanteze că 80% din cursanţi vor fi angajaţi

Firmele care derulează programe de calificare a forţei de muncă prin proiecte europene finanţate prin POSDRU trebuie să garanteze, de anul viitor, că 80 la sută dintre cursanţi îşi vor găsi un loc de muncă la finalul etapei de pregătire, spune ministrul pentru IMM şi Turism, Maria Grapini.
Grapini: Cine califică forţă de muncă prin POSDRU să garanteze că 80% din cursanţi vor fi angajaţi

Perechea Tecău/Knowle a ratat calificarea în finala turneului de la Halle

Perechea Horia Tecău/Julian Knowle (România/Austria), cap de serie numărul 2, a ratat, vineri, calificarea în finala probei de dublu din cadrul turneului de la Halle (Germania), dotat cu premii în valoare totală de 779.665 de euro.
Perechea Tecău/Knowle a ratat calificarea în finala turneului de la Halle

GOOGLE a atras peste jumătate din veniturile din publicitatea pe mobil la nivel mondial

Google a atras, anul trecut, peste jumătate din veniturile din publicitatea pe dispozitivele mobile la nivel mondial, estimată la 8,8 miliarde de dolari, potrivit unui studiu al eMarketer.
GOOGLE a atras peste jumătate din veniturile din publicitatea pe mobil la nivel mondial

Arnold Schwarzenegger începe filmările pentru „Terminator 5” în ianuarie 2014

Actorul Arnold Schwarzenegger a confirmat informaţia potrivit căreia va începe filmările pentru "Terminator 5" în ianuarie 2014.
Arnold Schwarzenegger începe filmările pentru

UE a numit un diplomat român la conducerea Delegaţiei UE în Emiratele Arabe Unite

Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe Catherine Ashton a anunţat vineri numirea a 12 noi şefi de Delegaţii UE, inclusiv a românului Mihail Stuparu la conducerea misiunii din Emiratele Arabe Unite (EAU), se arată într-un comunicat.
UE a numit un diplomat român la conducerea Delegaţiei UE în Emiratele Arabe Unite

Doi morţi în urma naufragiului unui feribot în largul Filipinelor

Două persoane, din cele 57 care se aflau la bordul unui feribot, au murit vineri în largul Filipinelor, potrivit unui bilanţ provizoriu anunţat de salvatori.
Doi morţi în urma naufragiului unui feribot în largul Filipinelor

Femeile cu iniţiativă vor putea primi 10.000 de euro de la stat pentru a începe o afacere

Femeile care doresc să înceapă o afacere pot beneficia de sprijin de 10.000 de euro din partea statului, în cadrul programului "Femeia antreprenor", care va debuta la sfârşitul lunii iunie, suma totală disponibilă fiind de 500.000 de lei, spune ministrul delegat pentru IMM şi Turism, Maria Grapini.
Femeile cu iniţiativă vor putea primi 10.000 de euro de la stat pentru a începe o afacere

MEDIAFAX ZOOM: Best of sports – Mai 2013 – GALERIE FOTO

Luna mai a acestui an a dezvăluit câştigătoarele celor mai importante competiţii fotbalistice europene, Bayern Munchen câştigand Champions League după o finală în care a desfiinţat principala favorită, FC Barcelona, iar Chelsea Londra impunându-se în finala Europa League.
MEDIAFAX ZOOM: Best of sports - Mai 2013 - GALERIE FOTO

Regimul din Siria califică drept „minciuni” acuzaţiile SUA privind folosirea armelor chimice

Regimul din Siria a calificat drept "minciuni" acuzaţiile Statelor Unite privind utilizarea de arme chimice în conflictul cu insurgenţii, conform agenţiei oficiale SANA.
Regimul din Siria califică drept

Mircea Rednic: Singura echipă pe care nu o antrenez în România e Steaua, în rest sunt profesionist

Antrenorul echipei CFR Cluj, Mircea Rednic, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, răspunzând unei întrebări, că singura formaţie din România pe care nu o va antrena este Steaua Bucureşti, în rest el este tehnician profesionist şi nu exclude nicio variantă.
Mircea Rednic: Singura echipă pe care nu o antrenez în România e Steaua, în rest sunt profesionist

Bivolaru ar putea fi condamnat la 12 ani de închisoare. Procurorii cer pedepse orientate spre maximum

Un procuror a cerut vineri pedepse cu închisoarea orientate spre maximum în cazul lui Gregorian Bivolaru, pentru act sexual cu un minor, trafic de minori şi perversiuni sexuale, şi o pedeapsă cu suspendare pentru complicele acestuia, care a încercat să-l scoată din ţară pe fondatorul MISA.
Bivolaru ar putea fi condamnat la 12 ani de închisoare. Procurorii cer pedepse orientate spre maximum

Mureş: UDMR, revoltată de „atitudinea naţionalistă şi xenofobă” a PDL privind diplomele bilingve

Reprezentanţii UDMR Mureş se declară "revoltaţi şi consternaţi" de "atitudinea naţionalistă şi xenofobă" a senatorului PDL Marius Paşcan, care a cerut demisia şefului Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ), după ce instituţia a transmis liceelor diplome bilingve, fără stemă şi fără tricolor.
Mureş: UDMR, revoltată de

Colaborare Intel Corporation – Guvern: Un calculator pentru fiecare elev şi fiecare profesor, până în 2015

Intel Corporation, Ministerul Educaţiei şi Ministerul pentru Societatea Informaţională au încheiat, vineri, un protocol de colaborare pentru un program prin care fiecare elev şi fiecare profesor ar urma să deţină, din 2015, un calculator.
Colaborare Intel Corporation - Guvern: Un calculator pentru fiecare elev şi fiecare profesor, până în 2015

Zeci de romi de origine română, evacuaţi din centrul Londrei de autorităţile britanice

Autorităţile britanice au intervenit vineri şi au evacuat aproximativ 70 de romi origine română staţionaţi în zona Park Lane din Londra, informează ziarul The Standard, în ediţia online.
Zeci de romi de origine română, evacuaţi din centrul Londrei de autorităţile britanice

Gerard Butler s-a despărţit de Mădălina Ghenea

Actorul scoţian Gerard Butler a confirmat într-un interviu recent faptul că este din nou un bărbat singur, întrucât s-a despărţit de fotomodelul român Mădălina Ghenea, după o relaţie care a durat puţin peste un an.
Gerard Butler s-a despărţit de Mădălina Ghenea

Podul Calafat-Vidin se va numi „New Europe”. Ponta: A durat foarte mult, sunt al şaselea prim-ministru până la inaugurare – GALERIE FOTO

Evenimentul de inaugurare a podului Calafat-Vidin a început vineri, la ora 16:00. Podul va fi exploatat de o societate mixtă româno-bulgară. Conform estimărilor, peste 100.000 de vehicule ar urma să traverseze anual podul. Guvernul a stabilit taxele pentru trecerea peste noul pod.
Podul Calafat-Vidin se va numi

Ponta a semnat decizia de numire a lui Cristian Buşoi la conducerea CNAS

Premierul Victor Ponta a declarat agenţiei MEDIAFAX că a semnat decizia de numire a europarlamentarului PNL Cristian Buşoi la conducerea Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate (CNAS).
Ponta a semnat decizia de numire a lui Cristian Buşoi la conducerea CNAS

COD GALBEN pe Dunăre între Gruia şi Zimnicea

Dunărea va fi sub atenţionare de cod galben între localităţile Gruia şi Zimnicea, sector pe care este îndiguită, din 16 până pe 23 iunie, urmând ca debitul maxim la intrarea în ţară să fie de 10.600 de metri cubi pe secundă, pe 17 iunie.
COD GALBEN pe Dunăre între Gruia şi Zimnicea

Mircea Albulescu spune că va juca toată viaţa: „Dacă mă retrăgeam, eram mort pe năsălie şi mă înmormântau”

Actorul Mircea Albulescu neagă zvonurile potrivit cărora ar fi decis să se retragă din activitatea artistică şi a declarat că va juca atât timp cât va trăi. "Dacă mă retrăgeam, eram mort pe năsălie şi mă înmormântau", a declarat actorul pentru MEDIAFAX, amuzat de acest zvon, apărut în presă.
Mircea Albulescu spune că va juca toată viaţa:

UE obţine informaţii de la SUA despre spionarea comunicaţiilor. Vor fi create garanţii privind protecţia cetăţenilor europeni

Statele Unite au acceptat vineri să îi informeze pe europeni despre programul de spionare a comunicaţiilor şi să colaboreze la crearea unor garanţii privind protecţia cetăţenilor europeni, a anunţat comisarul european însărcinat cu Afaceri Interne Cecilia Malmström.
UE obţine informaţii de la SUA despre spionarea comunicaţiilor. Vor fi create garanţii privind protecţia cetăţenilor europeni

Ponta: Când am auzit de proiectul ELI în 2011, comentatori politici au râs

Premierul Victor Ponta, prezent la lansarea proiectului european ELI-NP, cel mai mare laser din lume, a afirmat că a auzit de proiect în urmă cu doi ani, când mulţi comentatori politici au ironizat capacitatea României de a derula investiţia, printre cei care au crezut fiind însă comisarul UE Hahn.
Ponta: Când am auzit de proiectul ELI în 2011, comentatori politici au râs

Cei doi tineri acuzaţi de jaful de la Banca Transilvania din Cluj,condamnaţi la 10 ani de închisoare

Cei doi tineri acuzaţi de comiterea jafului de la o sucursală din Cluj a Băncii Transilvania, în februarie 2009, au fost condamnaţi, vineri, la câte zece ani de închisoare cu executare, sentinţa nefiind definitivă.
Cei doi tineri acuzaţi de jaful de la Banca Transilvania din Cluj,condamnaţi la 10 ani de închisoare

COD GALBEN DE FURTUNĂ în Bucureşti şi mai multe judeţe

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri, mai multe avertizări COD GALBEN de frecvente descărcări electrice, intesificări ale vântului şi averse în Bucureşti şi mai multe judeţe din ţară.
COD GALBEN DE FURTUNĂ în Bucureşti şi mai multe judeţe

Lady Gaga, acuzată de plagiat: „A copiat universul meu marcat de hibridare”

Cântăreaţa americană Lady Gaga a fost dată în judecată pentru plagiat, la Tribunalul din Paris, de artista franceză Orlan, care o acuză că s-a inspirat din universul ei artistic atunci când a înregistrat albumul "Born This Way", a anunţat, joi, publicaţia Quotidien de l'art.
Lady Gaga, acuzată de plagiat:

Albumul Mediafax Foto „Best of 2012” este acum disponibil şi în librăriile Cărtureşti – VIDEO

Albumul "Best of 2012", lansat de către Mediafax Foto, liderul pieţei româneşti de fotografie de presă, este acum disponibil în toate librăriile Cărtureşti din ţară.
Albumul Mediafax Foto

Cifra de şcolarizare a universităţilor, în funcţie de numărul studenţilor înmatriculaţi

Cifra de şcolarizare a universităţilor pentru 2013-2014 va fi alocată, pentru prima dată, în funcţie de numărul studenţilor înamtriculaţi în anul academic în curs, a anunţat vineri, la Congresul Educaţiei, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Mihnea Costoiu.
Cifra de şcolarizare a universităţilor, în funcţie de numărul studenţilor înmatriculaţi

Mărimea contează în vestiar: Bărbaţii, mai preocupaţi de părerea amicilor decât de a partenerelor

Majoritatea bărbaţilor recunosc că sunt mai preocupaţi de părerea prietenilor în ceea ce priveşte mărimea penisurilor lor decât de ceea ce cred partenerele lor de viaţă despre acelaşi subiect, potrivit unui studiu recent.
Mărimea contează în vestiar: Bărbaţii, mai preocupaţi de părerea amicilor decât de a partenerelor

Vladimir Mănăstireanu a fost numit preşedinte al ANSVSA

Vladimir Mănăstireanu, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor (ANSVSA), a fost avansat de premierul Ponta în postul de preşedinte al instituţiei, rămas vacant după ce Mihai Ţurcanu a demisionat în primăvară, în urma scandalului laptelui infestat.
Vladimir Mănăstireanu a fost numit preşedinte al ANSVSA

Realitatea TV va fi condusă de un Consiliu Editorial. Guşă părăseşte poziţia de director editorial

Un Consiliu Editorial format din Vera Secrieru, Raluca Finta şi Sorin Kosz va coordona, începând de săptămâna viitoare, strategia editorială a grupului Realitatea Media, în condiţiile în care Cozmin Guşă părăseşte poziţia de director editorial al Realitatea TV.
Realitatea TV va fi condusă de un Consiliu Editorial. Guşă părăseşte poziţia de director editorial

Magistratul care judecă dosarul lui Gregorian Bivolaru, ameninţat de „CEI INDIGNAŢI”: „Vom demasca toate potlogăriile şi ilegalităţile pe care le-aţi făcut”

Magistratul Ionuţ Matei, preşedintele completului de la ICCJ care judecă dosarul lui Gregorian Bivolaru, a primit o scrisoare de ameninţare în care i se indică să dea "o soluţie blândă" în cauză, altfel "cei indignaţi", semnatarii documentului, se vor implica în eliminarea lui din justiţie.
Magistratul care judecă dosarul lui Gregorian Bivolaru, ameninţat de

Armata SUA propune crearea unei zone restrânse de excludere aeriană în Siria

Oficiali militari americani au propus Guvernului să creeze în Siria o zonă de excludere aeriană restrânsă, care să acopere taberele de antrenament ale combatanţilor din cadrul opoziţiei, scrie presa americană.
Armata SUA propune crearea unei zone restrânse de excludere aeriană în Siria

Grecia: A patra zi de PROTESTE la radio-televiziunea publică, după închiderea sa – FOTO

Sute de angajaţi ai radio-televiziunii publice ERT, închisă în mod intempestiv marţi, printr-o decizie a partidului condus de premierul conservator Antonis Samaras, care a intrat în dezacord cu partidele de coaliţie, continuă să ocupe sediul din Atena al instituţiei, vineri, a patra zi consecutiv.
Grecia: A patra zi de PROTESTE la radio-televiziunea publică, după închiderea sa - FOTO

Guvernul verifică persoane cu mari averi care au depăşit riscul minim acceptat la neplata taxelor

Guvernul a început în acest an acţiuni de verificare a mai multor persoane cu mari averi suspectate că au depăşit "riscul minim acceptat" prin neplata impozitelor şi a decis să apeleze la specialişti fiscali străini şi experţi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI) pentru a-i instrui pe inspectori.
Guvernul verifică persoane cu mari averi care au depăşit riscul minim acceptat la neplata taxelor

Fosta şefă a Comisiei pentru persoane cu handicap Prahova, condamnată la 8 luni cu suspendare

Fosta preşedintă a Comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap din Prahova Viorica Oniga, arestată preventiv pentru fapte de corupţie, a fost condamnată la opt luni de închisoare cu suspendare într-un alt dosar în care a fost trimisă în judecată pentru conflict de interese.
Fosta şefă a Comisiei pentru persoane cu handicap Prahova, condamnată la 8 luni cu suspendare

DECLARAŢIA DE AVERE a Elenei Băsescu: Împreună cu soţul are patru conturi în valoare totală de peste 450.000 euro

Europarlamentarul PDL Elena Băsescu şi-a trecut în declaraţia de avere din iunie 2013 patru depozite bancare deţinute împreună cu soţul ei, Bogdan Ionescu, valoarea acestora fiind în jur de 460.000 de euro.
DECLARAŢIA DE AVERE a Elenei Băsescu: Împreună cu soţul are patru conturi în valoare totală de peste 450.000 euro

Îndatorarea Spaniei a crescut la un nou NIVEL RECORD, de peste 88% din PIB

Îndatorarea statului spaniol a crescut la nivelul record de 88,2% din PIB în primul trimestru, de la 73% în perioada similară a anului trecut şi 84,2% în intervalul octombrie-decembrie, în contextul încercărilor guvernului de a controla cel mai ridicat deficit bugetar din UE.
Îndatorarea Spaniei a crescut la un nou NIVEL RECORD, de peste 88% din PIB

Cântecul „Happy Birthday To You”, în centrul unui proces legat de drepturile de autor

Cântecul "Happy Birthday To You", interpretat în lumea întreagă cu ocazia aniversărilor, aparţine domeniului public, afirmă o companie americană care a dat în judecată joi, grupul Warner Music, deţinătorul drepturilor de autor asupra acestei compoziţii muzicale.
Cântecul