CELE MAI NOI ARTICOLE

Fitch: Acordul liderilor din zona euro este un pas pozitiv, dar eficienţa lui ţine de detalii

Acordul încheiat joi de liderii zonei euro reprezintă un pas pozitiv spre asigurarea stabilităţii financiare în regiune, dar eficienţa acestuia va depinde de o mai mare claritate a detaliilor referitoare la iniţiativele anunţate şi de aplicarea integrală a acestora, potrivit Fitch Ratings.
Fitch: Acordul liderilor din zona euro este un pas pozitiv, dar eficienţa lui ţine de detalii

Marilyn Manson, pe primul loc într-un clasament al celor mai înspăimântătoare vedete. Vezi ce staruri mai apar în top

Rockerul Marilyn Manson ocupă prima poziţie pe o listă a celor mai înspăimântătoare vedete, potrivit unui sondaj ale cărui rezultate au fost anunţate, joi, în Statele Unite.
Marilyn Manson, pe primul loc într-un clasament al celor mai înspăimântătoare vedete. Vezi ce staruri mai apar în top

Amenzile pentru munca la negru au depăşit 75 de milioane de lei de la modificarea Codului muncii

Amenzile date pentru muncă la negru au depăşit 75 de milioane de lei în primele cinci luni de la modificarea Codului muncii, perioadă în care au fost înregistrate peste un milion de contracte individuale de muncă în Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor, informează Inspecţia Muncii.
Amenzile pentru munca la negru au depăşit 75 de milioane de lei de la modificarea Codului muncii

Dan Grecu, fiul lui „Butoane”, arestat pentru trafic de minori şi constituire de grup infracţional

Dan Grecu, fiul lui Octavian Grecu, zis "Butoane", a fost arestat preventiv, vineri, pentru 29 de zile, de Tribunalul Giurgiu, pentru constituirea unui grup infracţional şi trafic de minori, alte două persoane, un băiat şi o fată de 17 ani, fiind arestate preventiv pentru 19 zile.
Dan Grecu, fiul lui

Pitonul birmanez ar putea deţine secretul pentru o bună sănătate cardiacă a oamenilor

Pitonul birmanez, unul dintre cei mai mari şerpi din lume, ar putea deţine secretul pentru realizarea unor noi tratamente ce ar putea preveni sau combate maladiile cardiace umane, au anunţat cercetătorii americani, într-un studiu publicat, joi, în revista Science, informează AFP.
Pitonul birmanez ar putea deţine secretul pentru o bună sănătate cardiacă a oamenilor

Oprea: Până la finele anului se va forma Uniunea Social Progresistă care va susţine UNPR în alegeri

Preşedintele executiv al UNPR, Gabriel Oprea, a declarat, vineri, la Craiova, la o televiziune locală, că la sfârşitul lunii decembrie se va forma Uniunea Social Progresistă, o platformă civică de centru-stânga, care va susţine UNPR la alegerile de anul viitor.
Oprea: Până la finele anului se va forma Uniunea Social Progresistă care va susţine UNPR în alegeri

Mănuşile cu care Bute l-a bătut pe Mendy vor fi scoase la licitaţie

Mănuşile cu care pugilistul Lucian Bute l-a învins, în data de 9 iulie, pe francezul Jean-Paul Mendy, într-un meci contând pentru titlul mondial în versiunea IBF, vor fi scoase la licitaţie pe 1 noiembrie de către primul antrenor al boxerului român, Felix Păun, şi site-ul okazii.ro.
Mănuşile cu care Bute l-a bătut pe Mendy vor fi scoase la licitaţie

Caragiale înconjurat de D-l Goe, mamiţica, mam’mare şi tanti Miţa, în faţa primăriei din Ploieşti

Un ansamblu monumental dedicat lui Caragiale, care va cuprinde statuia scriitorului aşezat pe o bancă, dar şi personajele din schiţa "D-l Goe", inclusiv personajul Goe, va fi realizat de sculptorul Radu Ciobanu, urmând să fie amplasat anul viitor în faţa primăriei din Ploieşti.
Caragiale înconjurat de D-l Goe, mamiţica, mam'mare şi tanti Miţa, în faţa primăriei din Ploieşti

Doi dintre fraţii Corduneanu, condamnaţi la închisoare pentru trafic de droguri

Doi dintre fraţii Corduneanu au fost condamnaţi, vineri, la cinci, respectiv şase ani de închisoare cu executare, iar mai multe persoane au fost achitate într-un dosar de trafic de droguri judecat de Tribunalul Cluj, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Doi dintre fraţii Corduneanu, condamnaţi la închisoare pentru trafic de droguri

Foşti oficiali ai serviciilor secrete ungare vor fi inculpaţi într-un caz de spionaj

Tribunalul Militar din Budapesta va formula acuzaţii, până la sfârşitul anului, împotriva a doi foşti directori ai serviciului naţional de securitate, a unui fost ministru şi proprietarului unei firme cu legături ruse, a anunţat vineri cotidianul Magyar Nemzet.
Foşti oficiali ai serviciilor secrete ungare vor fi inculpaţi într-un caz de spionaj

Europenii ar putea crea un vehicul de investiţii cu FMI, China se mai gândeşte

Liderii europeni analizează ideea de a crea un vehicul special de investiţii cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) pentru finanţarea Facilităţii Europene de Stabilitate Financiară (FESF), în timp ce China a indicat că are nevoie de mai multe detalii înainte de a decide să contribuie.
Europenii ar putea crea un vehicul de investiţii cu FMI, China se mai gândeşte

Un hacker a publicat parolele a 90.000 de conturi, ca o avertizare adresată suedezilor naivi

Suedia se confruntă cu cea mai importantă scurgere de date din istoria sa, după ce un hacker a accesat contul Twitter al unui parlamentar de extremă dreapta şi a făcut publice parole şi detalii despre mai mult de 90.000 de conturi private.
Un hacker a publicat parolele a 90.000 de conturi, ca o avertizare adresată suedezilor naivi

Baconschi: Doar colaborarea dintre Biserică şi societate ne poate scoate din infern

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a declarat, vineri, la Sibiu, că doar colaborarea dintre Biserică şi societate poate scoate România dintr-un "infern" datorat deceniilor de comunism şi că trebuie depăşit "complexul că respectul faţă de Biserică este demodat".
Baconschi: Doar colaborarea dintre Biserică şi societate ne poate scoate din infern

Pugilistul Vitali Klitschko se pregăteşte de retragere

Pugilistul ucrainean Vitali Klitschko, în vârstă de 40 de ani, campion mondial WBC la categoria grea, a anunţat că se pregăteşte să se retragă din activitate.
Pugilistul Vitali Klitschko se pregăteşte de retragere

Grecia a obţinut o păsuire. Atenţia pieţelor se concentrează pe Italia

Premierul italian Silvio Berlusconi a testat vineri pentru prima oară interesul investitorilor pentru datoriile statelor europene după acordul anticriză, iar rezultatul nu a fost prea mulţumitor, în condiţiile în care Italia a vândut obligaţiuni cu randamente-record.
Grecia a obţinut o păsuire. Atenţia pieţelor se concentrează pe Italia

Romanian Transport Minister Signs EUR39.5M Contract For Suceava Airport Upgrade

Romanian Transport Minister Anca Boagiu and Suceava county council president Gheorghe Flutur on Friday signed the contract for the Suceava Airport's modernization through the Transport Operational Program, a EUR39.5 million investment financed by the EU and the national and county budget.
Romanian Transport Minister Signs EUR39.5M Contract For Suceava Airport Upgrade

Peste 100.000 de pelerini s-au închinat la moaşte de Sfântul Dimitrie

Peste 100.000 de pelerini au trecut, de luni până vineri, prin faţa raclelor cu moaşte din Dealul Patriarhiei, cu ocazia sărbătorilor Sfântului Dimitrie cel Nou, plecarea raclei cu Capul Sfântului Andrei fiind amânată peste trei ore, din cauza numărului mare de oameni aflaţi la coadă.
Peste 100.000 de pelerini s-au închinat la moaşte de Sfântul Dimitrie

George Copos: Răzvan Lucescu va mai rămâne cel puţin doi ani la Rapid

Acţionarul majoritar al FC Rapid, Geroge Copos, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Răzvan Lucescu va rămâne antrenor principal cel puţin doi ani, dezminţind astfel informaţiile potrivit cărora tehnicianul va pleca în urma demisiei preşedintelui Dinu Gheorghe.
George Copos: Răzvan Lucescu va mai rămâne cel puţin doi ani la Rapid

Economia americană a depăşit nivelul anterior recesiunii, după 15 trimestre

Valoarea bunurilor şi serviciilor produse în Statele Unite a depăşit nivelul anterior recesiunii după 15 trimestre, o durată de trei ori mai lungă decât media pentru cele 10 redresări economice care au avut loc după cel de-al Doilea Război Mondial.
Economia americană a depăşit nivelul anterior recesiunii, după 15 trimestre

Lewis Hamilton: Despărţirea de Nicole Scherzinger a fost foarte grea

Pilotul britanic de Formula 1 Lewis Hamilton a declarat vineri că despărţirea de cântăreaţa Nicole Scherzinger a fost "foarte grea".
Lewis Hamilton: Despărţirea de Nicole Scherzinger a fost foarte grea

Imagini şocante: O femeie îşi aruncă proprii copii pe geam. Află motivul – VIDEO

O femeie şi-a aruncat fiica în vârstă de trei ani şi fiul de doar câteva luni pe geam, în încercarea de a-i salva dintr-un incendiu.
Imagini şocante: O femeie îşi aruncă proprii copii pe geam. Află motivul - VIDEO

Apple, depăşit în topul furnizorilor de smartphone-uri. Care este noul lider al pieţei

Samsung Electronics a devenit cel mai mare furnizor de smartphone-uri după ce a devansat Apple în trimestrul al treilea, în contextul războiului tehnologic şi juridic dintre cele două companii, relatează Bloomberg.
Apple, depăşit în topul furnizorilor de smartphone-uri. Care este noul lider al pieţei

Răzvan Lucescu: Suntem transformaţi în golani, dar noi suntem victimele după meciul cu Steaua

Antrenorul echipei Rapid, Răzvan Lucescu, este nemulţumit de faptul că jucătorii săi sunt transformaţi în "golani" de conducătorii altor cluburi, în condiţiile în care aceştia sunt de fapt victimele după meciul cu Steaua, deoarece portarul Dănuţ Coman a fost cel accidentat.
Răzvan Lucescu: Suntem transformaţi în golani, dar noi suntem victimele după meciul cu Steaua

Minerii disponibilizaţi de la minele din Valea Jiului: De luni începem protestele

Reprezentanţii celor 900 de disponibilizaţi de la unităţile miniere din Valea Jiului au anunţat, vineri, că de luni încep protestele, nemulţumiţi de soluţia găsită privind plata drepturilor salariale, în timp ce ministrul Economiei afirmă că va ridica această problemă în următoarea şedinţă de Guvern.
Minerii disponibilizaţi de la minele din Valea Jiului: De luni începem protestele

Cine e actorul ale cărui filme au avut cele mai mari încasări din istorie

Americanul Samuel L. Jackson este actorul ale cărui filme au generat, în total, cele mai mari încasări din istoria cinematografiei - 7,4 miliarde de dolari -, potrivit reprezentanţilor Guinness Book of World Records.
Cine e actorul ale cărui filme au avut cele mai mari încasări din istorie

Berceanu: În blocajul de la Senat în adoptarea unor legi, un rol clar îl are Geoană

Senatorul PDL Radu Berceanu a declarat vineri că în blocajul care apare la Senat în adoptarea unor proiecte de lege un rol "clar" îl are preşedintele Senatului, Mircea Geoană.
Berceanu: În blocajul de la Senat în adoptarea unor legi, un rol clar îl are Geoană

Suspecţi în cazul atacurilor din 11 septembrie, interogaţi în privinţa rolului clericului Anwar al-Awlaki

Anchetatorii Comisiei pentru Securitate Internă a Camerei Reprezentanţilor din SUA vor ca suspecţi în cazul atentatelor de la 11 septembrie 2001 să fie interogaţi cu privire la clericul americano-yemenit Anwar al-Awlaki şi posibilul rol al acestuia, relatează Fox News.
Suspecţi în cazul atacurilor din 11 septembrie, interogaţi în privinţa rolului clericului Anwar al-Awlaki

Aeroportul Suceava va fi modernizat cu 39,5 milioane de euro

Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu şi preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, au semnat vineri la Suceava contractul de modernizare a Aeroportului Suceava prin POS Transporturi, investiţia, în valoare de 39,5 milioane de euro, fiind finanţată de UE, bugetul naţional şi judeţean.
Aeroportul Suceava va fi modernizat cu 39,5 milioane de euro

Şeful CJ Cluj: Negociem cu Nokia acordarea a 20-30 de salarii compensatorii pentru disponibilizaţi

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a declarat vineri că autorităţile judeţene negociază cu oficialii Nokia acordarea a 20-30 de salarii compensatorii pentru angajaţii fabricii din Jucu care urmează să fie disponibilizaţi.
Şeful CJ Cluj: Negociem cu Nokia acordarea a 20-30 de salarii compensatorii pentru disponibilizaţi

Festivalul Naţional de Teatru începe astăzi. Ce spectacole şi evenimente vor avea loc

Festivalul Naţional de Teatru debutează vineri seară, sub marca Andrei Şerban, cu spectacolul "Trei surori", după A. P. Cehov, şi va oferi publicului un regal cehovian - dramaturgul rus fiind patronul ediţiei din acest an a manifestării -, dar şi spectacole româneşti, colocvii şi lansări de carte.
Festivalul Naţional de Teatru începe astăzi. Ce spectacole şi evenimente vor avea loc

Romanian Tourism Min Awards EUR3.2M Consulting Contract For Tourism Brand Promotion

The Romanian Tourism Ministry awarded a EUR3.2 million contract to firm EMC South Central Europe-The Network, which will provide consulting services to promote the country’s tourism brand, the ministry said in a press release Friday.
Romanian Tourism Min Awards EUR3.2M Consulting Contract For Tourism Brand Promotion

Rusia: 20 de ani de închisoare pentru un bărbat care a omorât un suporter al Spartak Moscova

Un bărbat din Caucaz a fost condamnat vineri de un tribunal din Moscova la 20 de ani de închisoare pentru uciderea unui suporter al formaţiei Spartak Moscova, la finalul anului 2010, eveniment urmat de o serie de manifestaţii xenofobe în Rusia.
Rusia: 20 de ani de închisoare pentru un bărbat care a omorât un suporter al Spartak Moscova

Viaţa bate filmul: Un indian a câştigat 1 milion de dolari la „Vrei să fii milionar”, exact ca protagonistul „Slumdog Millionaire” – VIDEO

Un indian, Sushil Kulmar, a reuşit să câştige marele premiu la show-ul de televiziune "Vrei să fii milionar" din ţara sa, călcând pe urmele protagonistului din filmul "Slumdog Millionaire".
Viaţa bate filmul: Un indian a câştigat 1 milion de dolari la

Directorul general Erste: BCR este cea mai mare bancă din România, dar nu şi cea mai bună. Vom creşte eficienţa

Banca Comercială Româna (BCR) este cea mai mare bancă din România, dar nu şi cea mai bună, astfel că grupul Erste va aloca toate resursele pentru a creşte eficienţa, a declarat, vineri, într-o conferinţă cu analiştii, directorul general al grupului Erste, Andreas Treichl.
Directorul general Erste: BCR este cea mai mare bancă din România, dar nu şi cea mai bună. Vom creşte eficienţa

Ministerul Turismului, asistat de o firmă de consultanţă la promovarea brandului turistic

Firma românească de consultanţă EMC South Central Europe-The Network a fost selectată în urma unei licitaţii pentru a asista Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului la promovarea brandului turistic al României, valoarea contractului fiind de 3,2 milioane de euro, fără TVA.
Ministerul Turismului, asistat de o firmă de consultanţă la promovarea brandului turistic

Consilier scos cu scaun cu tot din sala de şedinţe, pentru că l-a supărat pe şeful CJ Harghita

Un consilier PCM a fost ridicat şi scos cu scaun cu tot, vineri, din sala în care se desfăşura şedinţa CJ Harghita, de către paznicii chemaţi de şeful instituţiei, Borboly Csaba, consilierul afirmând că Borboly s-a supărat când i-a spus că "ar fi bine să se termine cu minciunile în sala de şedinţe".
Consilier scos cu scaun cu tot din sala de şedinţe, pentru că l-a supărat pe şeful CJ Harghita

Ilie Sârbu: Este inadmisibilă jignirea adusă Parlamentului de către preşedinte

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a declarat vineri, referitor la afirmaţiile şefului statului legate de Senat, că acestea îl descalifică numai pe Traian Băsescu, susţinând că preşedintele a adus Parlamentului "grave prejudicii de credibilitate şi imagine, prin declaraţiile denigratoare".
Ilie Sârbu: Este inadmisibilă jignirea adusă Parlamentului de către preşedinte

Mircea Sandu, audiat luni la DNA în cazul dezafilierii Craiovei

Procurorul care instrumentează cazul dezafilierii Universităţii Craiova a decis, vineri, în acord cu avocatul lui Mircea Sandu, Cristian Ene, ca preşedintele FRF să fie audiat luni la sediul DNA.
Mircea Sandu, audiat luni la DNA în cazul dezafilierii Craiovei

Fiica lui Kurt Cobain şi Courtney Love s-a logodit

Frances Bean Cobain, fiica fostului solist al trupei Nirvana, Kurt Cobain, şi a solistei trupei Hole, Courtney Love, s-a logodit cu iubitul ei, rockerul Isaiah Silva.
Fiica lui Kurt Cobain şi Courtney Love s-a logodit

Aterizare de urgenţă pe aeroportul din Constanţa, după ce parbrizul unui avion s-a fisurat

Un avion de mici dimensiuni la bordul căruia se aflau opt persoane, care se deplasa de la Hamburg spre Dubai, a aterizat de urgenţă, vineri după-amiază, pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu, din judeţul Constanţa, după ce parbrizul s-a fisurat, nicio persoană nefiind rănită.
Aterizare de urgenţă pe aeroportul din Constanţa, după ce parbrizul unui avion s-a fisurat