CELE MAI NOI ARTICOLE

Ciprian Apollo şi-a fracturat mâna şi nu mai boxează în gala „Campion pentru România”

Meciul dintre Ciprian Apollo şi mexicanul Genaro Garcia, care ar fi trebuit să aibă loc în cadrul galei "Campion pentru România", la categoria pană, a fost scos din program, ca urmare a accidentării pugilistului român la un antrenament.
Ciprian Apollo şi-a fracturat mâna şi nu mai boxează în gala

Accesul la concertul de duminică al trupei Bon Jovi se va face de la ora 16.00

Accesul la concertul pe care trupa Bon Jovi îl susţine duminică, în Piaţa Constituţiei din Capitală, se va face de la ora 16.00, pe două porţi amplasate, pe Bulevardul Libertăţii şi pe Calea 13 Septembrie, informează organizatorii.
Accesul la concertul de duminică al trupei Bon Jovi se va face de la ora 16.00

Mii de egipteni se adună în piaţa Tahrir, pentru a cere accelerarea reformelor

Mii de egipteni s-au adunat, vineri dimineaţă, în piaţa Tahrir din Cairo, pentru a cere accelerarea reformelor şi sancţionarea liderilor fostului regim, la cinci luni după înlăturarea din funcţie a preşedintelui Hosni Mubarak, relatează AFP.
Mii de egipteni se adună în piaţa Tahrir, pentru a cere accelerarea reformelor

Bon Jovi va concerta pe o scenă de 54 de metri. Peste 500 de persoane lucrează la producţia show-ului

Trupa Bon Jovi va concerta, duminică, în Piaţa Constituţiei din Capitală, pe o scenă de 54 de metri lăţime şi 25 de metri adâncime, puterea instalaţiei de sunet depăşind 15.000 de waţi, iar peste 500 de persoane lucrează la acest eveniment, considerat "show-ul muzical al anului" în România.
Bon Jovi va concerta pe o scenă de 54 de metri. Peste 500 de persoane lucrează la producţia show-ului

CNA va analiza felul în care posturile TV abordează subiectul ipoteticelor răpiri de copii

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) va analiza felul în care posturile TV abordează subiectul ipoteticelor răpiri de copii pentru prelevarea de organe, a declarat vineri pentru MEDIAFAX Ioan Onisei, vicepreşedintele CNA.
CNA va analiza felul în care posturile TV abordează subiectul ipoteticelor răpiri de copii

Directorul OTV Doru Iuga, audiat în şedinţă secretă în dosarul de proxenetism

Tribunalul Bucureşti a decis, vineri, audierea în şedinţă secretă a directorului OTV Doru Iuga, la solicitarea acestuia, care a spus că doreşte să dea o declaraţie în care ar putea face referiri la minori sau ar putea da detalii ce aduc atingere valorilor morale.
Directorul OTV Doru Iuga, audiat în şedinţă secretă în dosarul de proxenetism

Rezultate la bacalaureat: În judeţul Hunedoara 22 de elevi au promovat în urma contestaţiilor, iar doi au picat examenul

Un număr de 22 de elevi din judeţul Hunedoara au promovat examenul de bacalaureat după contestaţii, iar alţi doi care promovaseră înainte de contestaţii au fost respinşi după recorectare, promovabilitatea crescând de la 38,36 la sută la 38,72 la sută în judeţ.
Rezultate la bacalaureat: În judeţul Hunedoara 22 de elevi au promovat în urma contestaţiilor, iar doi au picat examenul

Tatăl lui Barack Obama susţinea în 1961 că mama acestuia intenţiona să îl dea spre adopţie

Tatăl preşedintelui american Barack Obama afirma în primăvara lui 1961 că el şi tânăra lui soţie, Ann Dunham, însărcinată în cinci luni în perioada respectivă, intenţionează să îşi dea copilul spre adopţie, relatează The Boston Globe, în ediţia electronică.
Tatăl lui Barack Obama susţinea în 1961 că mama acestuia intenţiona să îl dea spre adopţie

Rezultate la bacalaureat: În judeţul Iaşi promovabilitatea a crescut cu 1,2 la sută după contestaţii

Promovabilitatea la examenul de bacalaureat a crescut în judeţul Iaşi cu 1,2 la sută, ajungând la 43,1 la sută, în urma soluţionării contestaţiilor elevilor, a declarat inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, Liliana Romaniuc.
Rezultate la bacalaureat: În judeţul Iaşi promovabilitatea a crescut cu 1,2 la sută după contestaţii

Jennifer Aniston şi-a lăsat amprentele în cimentul de la Hollywood

Actriţa americană Jennifer Aniston şi-a lăsat amprentele în cimentul de la Hollywood, joi, alături de cele ale unor nume de legendă din istoria cinematografiei, precum Marilyn Monroe, Liz Taylor şi Fred Astaire, cu o zi înainte de premiera americană a celui mai recent film al ei, "Şefi de coşmar".
Jennifer Aniston şi-a lăsat amprentele în cimentul de la Hollywood

Rezultate la bacalaureat: Nouă candidaţi din Sălaj care fuseseră respinşi au promovat după contestaţii

Doar 192 din cele 659 de contestaţii depuse în urma examenului de bacalaureat în Sălaj au avut ca rezultat modificarea notei iniţiale, iar nouă candidaţi care fuseseră respinşi au reuşit să promoveze examenul, procentul de promovabilitate în judeţ crescând la 59,02.
Rezultate la bacalaureat: Nouă candidaţi din Sălaj care fuseseră respinşi au promovat după contestaţii

Criza economică determină mai multe sinucideri dar mai puţine accidente auto în Europa

Criza economică începută în vara anului 2008 a determinat o creştere a numărului de sinucideri în Europa, dar şi o scădere a numărului deceselor în accidente rutiere, conform unui studiu publicat vineri de revista The Lancet, realizat în zece ţări, printre care se numără şi România.
Criza economică determină mai multe sinucideri dar mai puţine accidente auto în Europa

Cetăţeanul german Klaus Zander şi-a retras recursul împotriva arestării în dosarul de proxenetism

Cetăţeanul german Klaus Zander, arestat preventiv pentru 29 de zile, alături de directorul OTV Doru Iuga şi alte patru persoane, a spus, vineri, la Tribunalul Bucureşti că îşi retrage recursul.
Cetăţeanul german Klaus Zander şi-a retras recursul împotriva arestării în dosarul de proxenetism

Bacalaureat 2011: Un elev din Cluj care luase bacalaureatul dar a contestat nota la biologie a picat examenul la recorectare

Un candidat care a susţinut examenul de bacalaureat la Colegiul Tehnic de Construcţii "Anghel Saligny" din Cluj-Napoca şi care fusese declarat admis a făcut contestaţie pentru mărirea notei la biologie, însă după recorectare lucrarea sa a fost depunctată, iar elevul a picat bacalaureatul.
Bacalaureat 2011: Un elev din Cluj care luase bacalaureatul dar a contestat nota la biologie a picat examenul la recorectare

David Cameron îşi asumă responsabilitatea pentru numirea lui Andy Coulson într-un post guvernamental

Premierul britanic, David Cameron, şi-a asumat vineri "întreaga responsabilitate" pentru numirea în postul de director de comunicare al Guvernului a fostului redactor-şef de la News of the World Andy Coulson, aflat în centrul unui scandal de proporţii legat de interceptări telefonice, relatează AFP.
David Cameron îşi asumă responsabilitatea pentru numirea lui Andy Coulson într-un post guvernamental

Ucrainenii au dominat a doua etapă din Turul Ciclist al Sibiului, tricoul galben – Maksim Vasyliev

La capătul unei curse epuizante de 200 de kilometri, derulată în plin soare pe parcursul a aproape cinci ore, ucrainenii de la ISD Lampre şi cei de la Kolss Cycling Team au pus stăpânire pe podiumul etapei nr. 2 MedicalCorp din Turul Ciclist al Sibiului 2011.
Ucrainenii au dominat a doua etapă din Turul Ciclist al Sibiului, tricoul galben – Maksim Vasyliev

Violonistul ceh Josef Suk, strănepotul compozitorului Antonin Dvorak, a murit la vârsta de 81 de ani

Violonistul ceh Josef Suk, strănepotul celebrului compozitor romantic Antonin Dvorak, a murit după o lungă suferinţă, miercuri, la vârsta de 81 de ani, a anunţat, joi, agenţia de presă CTK.
Violonistul ceh Josef Suk, strănepotul compozitorului Antonin Dvorak, a murit la vârsta de 81 de ani

Rezultate la bacalaureat: În judeţul Braşov promovabilitatea a crescut cu doar un procent

Promovabilitatea la examenul de bacalaureat a crescut cu doar un procent în judeţul Braşov după rezolvarea contestaţiilor depuse de unii elevi nemulţumiţi de notele primite iniţial.
Rezultate la bacalaureat: În judeţul Braşov promovabilitatea a crescut cu doar un procent

Rezultate la bacalaureat: În Botoşani două treimi dintre lucrări rămân cu notele neschimbate

Două treimi din lucrările recorectate în urma contestaţiilor formulate de candidaţii la bacalaureat din judeţul Botoşani, respectiv 1.391 de teze, vor rămâne cu notele iniţiale, în timp ce 700 de lucrări vor avea nota modificată, majoritatea notelor fiind mărite.
Rezultate la bacalaureat: În Botoşani două treimi dintre lucrări rămân cu notele neschimbate

„Străbunica” urşilor polari era o femelă de urs brun din Irlanda

"Străbunica" tuturor urşilor polari din zilele noastre a fost o femelă de urs brun din Irlanda, care a trăit în urmă cu 20.000 - 50.000 de ani, iar hibridarea face parte integrantă din evoluţia biologică a acestei specii ameninţate cu dispariţia, se afirmă într-un studiu publicat în Current Biology.

Bunuri de aproximativ 400.000 de lei au ars într-un incendiu izbucnit la un depozit din Eforie

Articole de plajă, încălţăminte şi îmbrăcăminte de vară, în valoare de aproximativ 400.000 de lei, au ars într-un incendiu izbucnit, vineri dimineaţă, la un depozit din Eforie Nord, pentru lichidarea căruia pompierii constănţeni au acţionat mai bine de patru ore.
Bunuri de aproximativ 400.000 de lei au ars într-un incendiu izbucnit la un depozit din Eforie

Berlusconi nu va mai candida la alegerile legislative din 2013

Premierul italian, Silvio Berlusconi, a declarat din nou, vineri, că nu va candida la alegerile legislative programate pentru 2013, lăsându-i locul fostului ministru al Justiţiei Angelino Alfano, căruia i-a cedat deja conducerea partidului.
Berlusconi nu va mai candida la alegerile legislative din 2013

Rezultate la bacalaureat: În Suceava, promovabilitatea a crescut cu 1,22 procente după recorectarea unor teze

Promovabilitatea la examenul de bacalaureat a crescut cu 1,22 procente în judeţul Suceava după recorectarea unor teze în urma contestării notelor obţinute iniţial, a informat Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ)
Rezultate la bacalaureat: În Suceava, promovabilitatea a crescut cu 1,22 procente după recorectarea unor teze

Pământul se îngraşă: Încălzirea globală determină mărirea circumferinţei

Pământul se "îngraşă" la Ecuator şi singurul vinovat este fenomenul de încălzire globală. Topirea gheţii în Antarctica şi Groenlanda măreşte volumul oceanelor şi acest surplus de apă este împins spre Ecuator, mărind circumferinţa Pământului, potrivit oamenilor de ştiinţă.
Pământul se îngraşă: Încălzirea globală determină mărirea circumferinţei

Şeful Poliţiei Capitalei: În Bucureşti nu au fost copii răpiţi pentru prelevare de organe

Şeful Poliţiei Capitalei, Vasile Viorel, a declarat, vineri, că în 2011 nu a fost înregistrată nicio cauză penală privind răpirea unor copii pentru prelevare de organe, iar astfel de informaţii transmise pe internet sau pe reţelele de socializare sunt false.
Şeful Poliţiei Capitalei: În Bucureşti nu au fost copii răpiţi pentru prelevare de organe

Jucător din naţionala Ungariei, transferat la campioana Remat Zalău

Managerul campioanei la volei masculin Remat Zalău, Cristian Ciobănescu a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că lotul pentru sezonul 2011-2012 a fost întărit cu jucătorul component al naţionalei Ungariei, Mozer Zoltan.
Jucător din naţionala Ungariei, transferat la campioana Remat Zalău

Ivan (PSD): Cerem demisia Guvernului pentru absorbţia redusă a fondurilor UE, de circa 11-12%

Liderul grupului europarlamentarilor PSD, Cătălin Ivan, a solicitat, vineri, demisia Guvernului Emil Boc invocând gradul redus de absorbţie a fondurilor europene, de circa 11-12%, el precizând că România dă de două ori mai mulţi bani la UE decât reuşeşte să atragă.
Ivan (PSD): Cerem demisia Guvernului pentru absorbţia redusă a fondurilor UE, de circa 11-12%

Rezultate la bacalaureat: În Prahova 351 de contestaţii au avut ca rezultat creşterea notei

Un număr de 351 din totalul de 3.349 de contestaţii depuse de elevii care au absolvit liceele din judeţul Prahova au avut ca rezultat creşterea notei, procentul de promovabilitate la nivel judeţean, în urma contestaţiilor, modificându-se "nesemnificativ", declară şeful ISJ Prahova.
Rezultate la bacalaureat: În Prahova 351 de contestaţii au avut ca rezultat creşterea notei

ING vinde divizia ING Car Lease către BMW pentru 700 milioane euro

Grupul olandez ING vinde divizia de leasing operaţional şi fleet management ING Car Lease către BMW pentru 700 milioane de euro în cash, consolidându-şi astfel capitalul cu 530 milioane euro, în cadrul programului de eficientizare şi simplificare a afacerilor.
ING vinde divizia ING Car Lease către BMW pentru 700 milioane euro

David Cameron anunţă înfiinţarea unei comisii de anchetă în scandalul interceptărilor telefonice

Premierul britanic David Cameron a anunţat vineri înfiinţarea unei comisii de anchetă independentă, prezidată de un judecător, cu privire la interceptările ilegale practicate de tabloidul News of the World, în paralel cu ancheta desfăşurată de poliţie, relatează AFP.
David Cameron anunţă înfiinţarea unei comisii de anchetă în scandalul interceptărilor telefonice

Elena Udrea, despre meciul lui Bute: Este un eveniment sportiv vizibil la nivel internaţional. Îmi pare rău că unii nu se bucură

Ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, susţine pe blog că meciul de sâmbătă al lui Lucian Bute poate să le redea multora speranţa, dar şi mândria de a fi români, ea menţionând îi pare rău pentru cei care nu se pot bucura de un asemenea regal sportiv şi trebuie să rămână în continuare încrâncenaţi.
Elena Udrea, despre meciul lui Bute: Este un eveniment sportiv vizibil la nivel internaţional. Îmi pare rău că unii nu se bucură

Tânăr din Covasna, reţinut pentru mai multe furturi din societăţi comerciale şi locuinţe

Un tânăr din Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, a fost reţinut după ce poliţiştii au stabilit că este principalul suspect în cazul mai multor furturi din societăţi comerciale şi locuinţe, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Tânăr din Covasna, reţinut pentru mai multe furturi din societăţi comerciale şi locuinţe

Djibril Cisse, aproape de un transfer la echipa Lazio

Atacantul francez al formaţiei Panathinaïkos Djibril Cissé este pe punctul de a se transfera la echipa Lazio Roma, a anunţat antrenorul Edy Reja, informează AFP.
Djibril Cisse, aproape de un transfer la echipa Lazio

Rezultate la bacalaureat: În Dolj peste 200 de lucrări au primit alte note în urma contestaţiilor

Rezultatele contestaţiilor făcute de elevii doljeni la probele naţionale de bacalaureat au fost afişate, vineri dimineaţă, la sediul liceelor, aproximativ 200 de elevi primind alte note în urma recorectării lucrărilor, potrivit conducerii Inspectoratul Şcolar Judeţean.
Rezultate la bacalaureat: În Dolj peste 200 de lucrări au primit alte note în urma contestaţiilor

Inspectoratul şcolar al Capitalei: Rezultatele finale la bacalaureat, afişate în centrele de examen după ora 12.00

Inspectorul general şcolar al Capitalei, Cristian Alexandrescu, a estimat că rezultatele finale la bacalaureat ar putea fi afişate în centrele de examen după ora 12.00, precizând că, din experienţa anilor precedenţi, şi în acest an ar putea fi o creştere între unu şi doi la sută a promovabilităţii.
Inspectoratul şcolar al Capitalei: Rezultatele finale la bacalaureat, afişate în centrele de examen după ora 12.00

Cluj: Promovabilitatea a rămas zero la Grupul Şcolar Agricol din Cuzdrioara după contestaţii

Promovabilitatea la Grupul Şcolar Agricol din comuna Cuzdrioara, judeţul Cluj, a rămas zero şi după analizarea contestaţiilor la bacalaureat, în timp la cele două licee private din Cluj-Napoca unde toţi elevii au fost declaraţi respinşi datele urmează să fie prezentate după ora 12.00.
Cluj: Promovabilitatea a rămas zero la Grupul Şcolar Agricol din Cuzdrioara după contestaţii

Justiţia franceză a amânat pentru a doua oară decizia privind anchetarea cazului Lagarde

O instanţă franceză a amânat vineri pentru a doua oară, până pe 4 august, decizia privind declanşarea unei investigaţii privind rolul lui Christine Lagarde, noul director general al FMI, în medierea unui litigiu, în 2008, între guvernul francez şi un om de afaceri, transmite Reuters.
Justiţia franceză a amânat pentru a doua oară decizia privind anchetarea cazului Lagarde

Pakistanul denunţă acuzaţiile amiralului Michael Mullen

Pakistanul a denunţat vineri declaraţiile "extrem de iresponsabile" ale amiralului american Michael Mullen, care a apreciat că Islamabadul ar putea să fi aprobat uciderea jurnalistului pakistanez Syed Saleem Shahzad, relatează AFP.
Pakistanul denunţă acuzaţiile amiralului Michael Mullen

Kadhafi ar fi dispus să renunţe la putere dacă fiul său va putea participa la alegeri

Liderul libian Muammar Kadhafi s-a oferit să renunţe la putere dacă fiului său i se va permite să participe la alegerile viitoare, susţine cotidianul rus Kommersant, citând o sursă de "nivel înalt" de la Kremlin, relatează Daily Mail.
Kadhafi ar fi dispus să renunţe la putere dacă fiul său va putea participa la alegeri

Cea de-a treia ediţie a Academiei Itinerante „Andrei Şerban”, între 10 şi 24 iulie, la Ipoteşti

Cea de-a treia ediţie a Academiei Itinerante "Andrei Şerban", un proiect conceput ca un laborator interdisciplinar de creaţie în jurul personalităţii artistice a regizorului Andrei Şerban, reunind actori, regizori, scriitori şi artişti, se va desfǎşura la Ipoteşti în perioada 10 - 24 iulie.
Cea de-a treia ediţie a Academiei Itinerante