CELE MAI NOI ARTICOLE

Fumatul, interzis în spaţiile publice închise? Fumătorii ar putea avea baruri şi discoteci speciale

Fumatul ar putea fi interzis în spaţiile publice închise, cu excepţia penitenciarelor, iar fumătorilor le-ar putea fi destinate baruri şi discoteci speciale, potrivit unui proiect adoptat cu amendamente în Comisia de sănătate a Senatului, la şedinţa căreia un senator a fumat o ţigară electronică.
Fumatul, interzis în spaţiile publice închise? Fumătorii ar putea avea baruri şi discoteci speciale

Ce măsuri de securitate au fost luate la finala Cupei României

Măsurile de securitate la finala Cupei României Timişoreana, programată, miercuri, cu începere de la ora 21.15, pe stadionul "Tineretului” din Braşov, meci transmis în direct de Pro TV:
Ce măsuri de securitate au fost luate la finala Cupei României

O capsulă Soyuz, cu trei astronauţi la bord, a aterizat, marţi, în Kazahstan

O capsulă Soyuz, având la bord trei astronauţi provenind de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) - un italian, un rus şi o americancă -, a aterizat cu bine în Kazahstan, a anunţat, marţi, Centrul de control pentru zboruri spaţiale (TSOUP) din apropiere de Moscova, citat de AFP.
O capsulă Soyuz, cu trei astronauţi la bord, a aterizat, marţi, în Kazahstan

ANL a recepţionat de la începutul anului 482 de locuinţe, din 4.820 aflate în construcţie

Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) a recepţionat de la începutul anului 482 de locuinţe, dintr-un total de 4.820 aflate în diverse stadii de execuţie, a declarat marţi Romeo Drăgan, directorul general adjunct al instituţiei, la o conferinţă organizată de "Ziarul Financiar".
ANL a recepţionat de la începutul anului 482 de locuinţe, din 4.820 aflate în construcţie

Naţionala de polo, şase meciuri amicale înaintea participării la CM din 2011

Naţionala de polo a României are programate şase meciuri-test înaintea participării la Campionatul Mondial din China, care va avea loc în intervalul 17-30 iulie.
Naţionala de polo, şase meciuri amicale înaintea participării la CM din 2011

Camerista care l-a reclamat pe Dominique Strauss-Kahn provine dintr-un sat sărac din Guineea

Camerista care susţine că a fost agresată sexual de Dominique Strauss-Kahn a crescut într-un sat sărac din Guineea (vestul Africii), iar jurnaliştii occidentali au stat de vorba cu rude ale acesteia, informează ziarul Le Parisien, în ediţia electronică.
Camerista care l-a reclamat pe Dominique Strauss-Kahn provine dintr-un sat sărac din Guineea

Nicolas Sarkozy şi Carla Bruni vor avea un băieţel

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi soţia sa, Carla Bruni-Sarkozy, vor avea un băieţel, a declarat Jacques Séguéla, un prieten apropiat al cuplului.
Nicolas Sarkozy şi Carla Bruni vor avea un băieţel

Allianz-Ţiriac:Asigurările vor avea în 2011 un an dificil, dacă vânzările auto îşi continuă declinul

Anul 2011 va fi unul dificil pentru piaţa asigurărilor, dacă vânzările auto îşi continuă declinul, iar o redresare a activităţii de subscriere ar putea avea loc în 2012, a declarat, marţi, directorul general al Allianz-Ţiriac Asigurări, Rangam Bir.
Allianz-Ţiriac:Asigurările vor avea în 2011 un an dificil, dacă vânzările auto îşi continuă declinul

Brandul Jimmy Choo, achiziţionat de Labelux

Jimmy Choo, brandul de lux cunoscut mai ales pentru pantofii pentru femei, va fi achiziţionat de Labelux, un grup de produse de lux, pentru o sumă care nu a fost făcută publică, informează Brand Republic.
Brandul Jimmy Choo, achiziţionat de Labelux

Aguero spune că a venit momentul să plece de la Atletico Madrid

Atacantul argentinian Sergio Aguero a apreciat că a venit "momentul să plece" de la Atletico Madrid şi de aceea vrea să se transfere la altă echipă în intersezon, informează AFP.
Aguero spune că a venit momentul să plece de la Atletico Madrid

Prietenii lui Strauss-Kahn încearcă să îl scape pe fostul şef al FMI. Au propus un acord familiei cameristei

Prieteni ai lui Dominique Strauss-Kahn au contactat în secret rude ale cameristei care îl acuză de agresiune sexuală, propunându-le bani pentru a renunţa la proces, în contextul în care nu pot discuta direct cu ea pentru că beneficiază de protecţie judiciară.
Prietenii lui Strauss-Kahn încearcă să îl scape pe fostul şef al FMI. Au propus un acord familiei cameristei

Ialomiţianu spune ca este o perioadă favorabilă pentru a împrumuta bani de pe pieţele externe

Ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat marţi că este o perioadă favorabilă pentru a atrage bani de pe pieţele internaţionale, negând faptul că turbulenţele de pe pieţele internaţionale ar împiedica un eventual împrumut extern.
Ialomiţianu spune ca este o perioadă favorabilă pentru a împrumuta bani de pe pieţele externe

Serbia, România şi Slovacia vor boicota summitul regional de la Varşovia din cauza Kosovo – presă

Serbia, România şi Slovacia vor boicota summitul liderilor din Europa centrală şi de Sud-Est, care va avea loc la sfârşitul săptămânii la Varşovia în prezenţa preşedintelui american, Barack Obama, din cauza Kosovo, susţine un cotidian sârb, citat de B92 în pagina electronică de marţi.
Serbia, România şi Slovacia vor boicota summitul regional de la Varşovia din cauza Kosovo - presă

Un bărbat văzut ultima oară pe malul râului Olt, căutat de două zile de pompierii militari

Pompierii militari de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt caută de 24 ore, în râul Olt, un bărbat din comuna Dăneasa, care a dispărut de acasă în urmă cu câteva zile, el fiind văzut ultima oară de câţiva localnici pe malul apei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Un bărbat văzut ultima oară pe malul râului Olt, căutat de două zile de pompierii militari

Ministrul Culturii cere îndepărtarea inscripţiei cu texul lui Iorga de pe statuia lui Matei Corvin

Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, cere Primăriei Cluj-Napoca şi primarului Sorin Apostu să "îndepărteze neîntârziat" inscripţia cu textul lui Nicolae Iorga, care a fost reamplasată lângă grupul statuar Matei Corvin, un monument istoric de categoria A, fără a avea aviz de la Ministerul Culturii.
Ministrul Culturii cere îndepărtarea inscripţiei cu texul lui Iorga de pe statuia lui Matei Corvin

Băsescu: Fănuş Neagu, simbolul unei generaţii care a asumat literatura ca expresie a libertăţii

Preşedintele Traian Băsescu a transmis, marţi, un mesaj de condoleanţe familiei scriitorului Fănuş Neagu, în care se menţionează că acesta a fost simbolul unei generaţii care a asumat literatura ca expresie a libertăţii şi a valorii.
Băsescu: Fănuş Neagu, simbolul unei generaţii care a asumat literatura ca expresie a libertăţii

CJUE: Activităţile notariale nu sunt asociate exercitării autorităţii publice în sensul Tratatului

Activităţile notariale nu sunt asociate exercitării autorităţii publice în sensul Tratatului CE, a statuat Curtea Europeană a Uniunii Europene (CJUE) de la Luxemburg, care a decis, marţi, că Statele Membre nu pot rezerva propriilor cetăţeni accesul la profesia de notar.
CJUE: Activităţile notariale nu sunt asociate exercitării autorităţii publice în sensul Tratatului

Raluca Turcan: O schimbare a premierului ar putea recredibiliza Guvernul şi partidul

Deputatul PDL Raluca Turcan a declarat marţi că o schimbare de premier cu unul care să-ţi ofere credibilitate maximă şi o persoană foarte apreciată ar putea constitui o relansare atât pentru Guvern, cât şi pentru PDL.
Raluca Turcan: O schimbare a premierului ar putea recredibiliza Guvernul şi partidul

Dominique Strauss-Kahn ar fi denunţat un complot franco-rus pentru înlăturarea lui de la FMI – presă

Fostul director al FMI Dominique Strauss-Kahn l-ar fi acuzat pe premierul rus, Vladimir Putin, că face parte dintr-un complot care a vizat înlăturarea lui de la conducerea Fondului Monetar Internaţional, relatează Russia Today, în pagina electronică de luni.
Dominique Strauss-Kahn ar fi denunţat un complot franco-rus pentru înlăturarea lui de la FMI - presă

Legea a fost încălcată: Identitatea marelui fotbalist infidel de pe Twitter a fost dezvăluită. Vezi cine e

Un deputat britanic nu a luat în considerare o decizie a justiţiei şi a dezvăluit numele fotbalistului Ryan Giggs de la Manchester United, care a recurs la tribunal pentru ca identitatea sa să nu fie menţionată în cazul unei relaţii extraconjugale.
Legea a fost încălcată: Identitatea marelui fotbalist infidel de pe Twitter a fost dezvăluită. Vezi cine e

Scriitorul Gary Shteyngart, recompensat cu Bollinger Everyman Wodehouse Prize pe 2011

Gary Shteyngart a fost recompensat, marţi, cu Bollinger Everyman Wodehouse Prize pe 2011 pentru comedie, graţie romanului său intitulat "Super Sad True Love Story", devenind astfel primul scriitor american care primeşte această distincţie literară britanică, informează bbc.co.uk.
Scriitorul Gary Shteyngart, recompensat cu Bollinger Everyman Wodehouse Prize pe 2011

Textul lui Nicolae Iorga reapare alături de statuia lui Matei Corvin de la Cluj

Textul lui Nicolae Iorga, care figura pe o plăcuţă adăugată la grupul statuar Matei Corvin din Cluj-Napoca în 1932 şi îndepărtată la restaurarea monumentului în 2010, a fost din nou inscripţionat pe suportul ansamblului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Textul lui Nicolae Iorga reapare alături de statuia lui Matei Corvin de la Cluj

Raluca Turcan: Efectele cazului Banias sunt „devastatoare” pentru PDL

Deputatul PDL Raluca Turcan a declarat, marţi, la RFI, că efectele cazului senatorului Mircea Banias sunt "devastatoare", în mod evident, pentru partid.
Raluca Turcan: Efectele cazului Banias sunt

Consumul de carne roşie poate cauza cancer. Câtă carne avem voie să mâncăm pentru a nu ne îmbolnăvi

Experţii care studiază cancerul au emis un nou avertisment referitor la consuml de carne roşie şi procesată. Fundaţia Mondială de Cercetare a Cancerului (World Cancer Research Fund) sfătuieşte oamenii să limiteze consumul de carne roşie, cum ar fi cea de vită, porc sau miel şi să evite produsele procesate, precum şunca şi salamul.
Consumul de carne roşie poate cauza cancer. Câtă carne avem voie să mâncăm pentru a nu ne îmbolnăvi

IBM a depăşit Microsoft ca valoare de piaţă pentru prima dată în ultimii 15 ani

IBM a depăşit vechiul rival Microsoft ca valoare de piaţă pentru prima dată în 15 ani, marcând un nou punct de cotitură în istoria agitată a două dintre cele mai vechi şi mai reputate companii din sectorul tehnologiei.
IBM a depăşit Microsoft ca valoare de piaţă pentru prima dată în ultimii 15 ani

Poliţiştii americani investighează o ameninţare falsă cu bombă la o nuntă de romi

Poliţiştii americani din Cockeysville investighează o ameninţare falsă cu bombă vizând o nuntă de romi organizată la Marea Lojă Masonă din Maryland, potrivit Cockeysville Patch.
Poliţiştii americani investighează o ameninţare falsă cu bombă la o nuntă de romi

CSA: Pierderile nete ale asigurătorilor au scăzut cu 59,9% anul trecut, la 41,4 milioane lei

Rezultatul net al industriei asigurărilor în 2010 indică pierderi de 41,37 milioane lei, în scădere cu 59,9% faţă de nivelul consemnat la finele anului anterior, a declarat, marţi, preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), Angela Toncescu.
CSA: Pierderile nete ale asigurătorilor au scăzut cu 59,9% anul trecut, la 41,4 milioane lei

Bursa afişa o corecţie uşoară la deschidere, iar acţiunile Oltchim continuă să urce cu aproape 15%

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a început şedinţa de tranzacţionare de marţi cu o scădere uşoară, de 0,18%, în timp ce acţiunile Oltchim (OLT) au continuat să înregistreze câştiguri maxime, de aproape 15%.
Bursa afişa o corecţie uşoară la deschidere, iar acţiunile Oltchim continuă să urce cu aproape 15%

Poliţiştii din Argeş, nevoiţi să tragă mai multe focuri de armă pentru a prinde şapte hoţi

Poliţiştii din Argeş au fost nevoiţi să tragă, marţi, mai multe focuri de armă pentru prinderea a şapte bărbaţi care au furat dintr-un depozit de materiale de construcţii din oraşul Ştefăneşti fier pentru construcţii în valoare de 2.000 de lei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Poliţiştii din Argeş, nevoiţi să tragă mai multe focuri de armă pentru a prinde şapte hoţi

Fitch avertizează Belgia că i-ar putea reduce ratingul, din cauza absenţei îndelungate a unui guvern

Fitch este cea de-a doua agenţie de evaluare financiară care avertizează Belgia că i-ar putea reduce ratingul de credit, apreciind că absenţa unui guvern stabil subminează eforturile de reducere a deficitului bugetar într-una dintre cele mai puternic îndatorate ţări din zona euro, transmite Reuters.
Fitch avertizează Belgia că i-ar putea reduce ratingul, din cauza absenţei îndelungate a unui guvern

Director MECMA: Fondurile UE pe energie trebuie acordate în funcţie de cererile companiilor

Ministerul Economiei vrea să propună Comisiei Europene ca fondurile structurale destinate României pe partea de energie şi eficienţă energetică să fie alocate în funcţie de cererile companiilor, a declarat marţi Alexandru Săndulescu, şeful Direcţiei de energie din instituţie.
Director MECMA: Fondurile UE pe energie trebuie acordate în funcţie de cererile companiilor

Spitalul Elias: Fănuş Neagu a încetat din viaţă ca urmare a unei afecţiuni neoplazice metastazante

Scriitorul, dramaturgul şi cronicarul sportiv Fănuş Neagu a încetat din viaţă în noaptea de luni spre marţi, la ora 3.30, ca urmare a unei afecţiuni neoplazice metastazante, consumptive şi cu evoluţie îndelungată, informează Spitalul Elias, unde maestrul a fost internat o lungă perioadă.
Spitalul Elias: Fănuş Neagu a încetat din viaţă ca urmare a unei afecţiuni neoplazice metastazante

Michaël Llodra a avut o dispută cu un arbitru la Roland Garros, însă spune că nu este rasist

Francezul Michaël Llodra a dezminţit că disputa cu arbitrul marocan Mohammed El Jennati, de luni, la Roland-Garros, când a comparat amosfera din teren cu un "bazar", ar fi avut vreo conotaţie rasistă, informează AFP.
Michaël Llodra a avut o dispută cu un arbitru la Roland Garros, însă spune că nu este rasist

Atacarea unei baze militare generează îngrijorare privind siguranţa armelor nucleare din Pakistan

Atacul talibanilor împotriva bazei militare din Pakistan a generat îngrijorări privind capacitatea armatei de a proteja sofisticatele arme nucleare din această ţară, relatează Financial Times, în ediţia electronică.
Atacarea unei baze militare generează îngrijorare privind siguranţa armelor nucleare din Pakistan

Mii de pasageri, blocaţi în Scoţia din cauza perturbării traficului aerian

Mii de pasageri erau blocaţi, marţi dimineaţa, în Scoţia, în timp ce mai multe companii aeriene, între care British Airways, KLM, Aer Lingus şi Easyjet şi-au întrerupt zborurile cu plecare sau către Scoţia din cauza norului de cenuşă generat de erupţia vulcanului islandez Grimsvötn.
Mii de pasageri, blocaţi în Scoţia din cauza perturbării traficului aerian

Leul a început sesiunea uşor apreciat, iar cursul a coborât sub 4,12 lei/euro

Moneda naţională s-a apreciat uşor la începutul sesiunii interbancare de marţi, iar cotaţiile au coborât sub 4,12 lei/euro, pe o piaţă liniştită, dar cu volume de transfer în creştere, potrivit dealerilor.
Leul a început sesiunea uşor apreciat, iar cursul a coborât sub 4,12 lei/euro

Bijuteriile lipite cu cadmiu sunt toxice. Vezi ce boli pot provoca şi cum afli dacă bijuteriile tale conţin substanţa nocivă – VIDEO

Utilizarea cadmiului, o substanţă cancerigenă şi toxică, în bijuterii, în aliaje de lipit sub formă de bară şi în toate materialele plastice va fi interzisă în UE începând din luna decembrie 2011. Experţii au descoperit recent că metalul afectează rinichii, plămânii sau ficatul.
Bijuteriile lipite cu cadmiu sunt toxice. Vezi ce boli pot provoca şi cum afli dacă bijuteriile tale conţin substanţa nocivă - VIDEO

Fostul secretar general al MAI Mironescu şi alţi 27, reţinuţi în afacerea Portului Constanţa

Fostul secretar general al MAI, Laurenţiu Mironescu, şi alţi 27 de învinuiţi în afacerea judiciară privind importurile din Portul Constanţa au fost reţinuţi de procurorii anticorupţie, susţin surse din DNA.
Fostul secretar general al MAI Mironescu şi alţi 27, reţinuţi în afacerea Portului Constanţa

Trupul neînsufleţit al lui Fănuş Neagu va fi depus la sediul USR miercuri

Trupul neînsufleţit al scriitorului Fănuş Neagu, care a murit în noaptea de luni spre marţi, va fi depus miercuri la sediul Uniunii Scriitorilor din Bucureşti (USR), urmând ca joi să aibă loc înmormântarea, la Cimitirul Bellu, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţi ai USR.
Trupul neînsufleţit al lui Fănuş Neagu va fi depus la sediul USR miercuri

David Schwimmer a devenit tată

Actorul american David Schwimmer, unul dintre starurile serialului de televiziune "Prietenii tăi/ Friends", a devenit tată pentru prima dată, după ce soţia sa, Zoe Buckman, a născut o fetiţă.
David Schwimmer a devenit tată