CELE MAI NOI ARTICOLE

Romania’s Parliament To Continue Conf Vote Procedure For Education Bill

Romania’s Parliament voted to continue procures for the adoption of the education bill Tuesday, despite protests from opposition lawmakers.
Romania’s Parliament To Continue Conf Vote Procedure For Education Bill

Doi ani de criză în imobiliare: Cu cât s-au ieftinit casele şi vilele noi din România

Preţurile solicitate de proprietarii de case şi vile noi din Bucureşti şi principalele judeţe din ţară au scăzut în acest an cu peste 42%, faţă de 2008, iar cele mai mari reduceri au fost înregistrate în Capitală şi în Constanţa, potrivit datelor portalului imobiliare.ro.
Doi ani de criză în imobiliare: Cu cât s-au ieftinit casele şi vilele noi din România

Marko: Nu accept să nu am dreptul ca în plen să dau un vot în orice problemă privind Parlamentul

Liderul UDMR Marko Bela a declarat, marţi, în plenul Parlamentului, că Legea educaţiei aflată în Senat nu este identică cu aceea pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament, singura asemănare dintre cele două legi fiind doar 30 de articole din cele peste 300.
Marko: Nu accept să nu am dreptul ca în plen să dau un vot în orice problemă privind Parlamentul

Filmul „The Social Network”, premiat de New York Film Critics Circle – VIDEO

"The Social Network" a primit, luni, titlul de cel mai bun film al anului 2010 din partea New York Film Critics Circle, în timp ce David Fincher s-a impus la categoria "cel mai bun regizor".
Filmul

Continuarea procedurii pe Legea educaţiei, introdusă pe ordinea de zi a plenului Parlamentului

Continuarea procedurii asumării răspunderii Guvernului pe Legea educaţiei a fost introdusă pe ordinea de zi de marţi a plenului Parlamentului, în timpul votului parlamentarii opoziţiei vociferând în sală.
Continuarea procedurii pe Legea educaţiei, introdusă pe ordinea de zi a plenului Parlamentului

PSD susţine că solicitarea PDL privind Legea educaţiei nu are bază juridică

Deputatul PSD Cristian Dumitrescu a susţinut, marţi, în plenul Parlamentului, că solicitarea de continuare a procedurii privind Legea educaţiei făcută de liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, nu are bază juridică.
PSD susţine că solicitarea PDL privind Legea educaţiei nu are bază juridică

Richard Holbrooke a decedat la vârsta de 69 de ani

Richard Holbrooke, emisarul lui Barack Obama în Afganistan şi Pakistan şi, potrivit preşedintelui Statelor Unite, un "veritabil gigant al politicii externe americane", a decedat luni seara, la trei zile după ce a suferit o criză cardiacă.
Richard Holbrooke a decedat la vârsta de 69 de ani

Proprietăţile lui Michael Jackson au strâns datorii imense din taxe neplătite

Administratorii averii lui Michael Jackson datorează Fiscului american sume de peste 131.000 de dolari, reprezentând taxe pe proprietăţile celebrului cântăreţ, care a decedat în 2009, potrivit contactmusic.com.
Proprietăţile lui Michael Jackson au strâns datorii imense din taxe neplătite

Presupusul autor al unui atentat-sinucigaş din Stockholm, căsătorit cu o româncă

Presupusul autor al unui atentat-sinucigaş din Stockholm de sâmbătă era căsătorit cu o româncă în vârstă de 28 de ani, în perioada în care locuia la Luton, în Marea Britanie, relatează Daily Mail, în ediţia electronică.
Presupusul autor al unui atentat-sinucigaş din Stockholm, căsătorit cu o româncă

President Says Romania Isn’t Prepared To Accept Schengen Accession Delays

Romania is not prepared to accept postponement of the date of accession in the Schengen area, President Traian Basescu told the Financial Times in an interview, which also touched on Romania’s role in the EU, its relations with Russia and the Republic of Moldova and the anti-missile shield.
President Says Romania Isn’t Prepared To Accept Schengen Accession Delays

Michael C. Hall, starul serialului „Dexter”, divorţează de a doua soţie

Actorul american Michael C. Hall, starul serialului "Dexter", s-a separat de cea de-a doua lui soţie, actriţa Jennifer Carpenter, şi a intentat divorţul, informează people.com.
Michael C. Hall, starul serialului

PDL cere introducerea pe ordinea de zi a plenului a continuării procedurii la Legea educaţiei

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a cerut, marţi, în plenul Parlamentului, ca pe ordinea de zi să fie introdus un punct nou, respectiv continuarea procedurii privind Legea educaţiei, el menţionând că face această propunere având în vedere faptul că a fost depusă o moţiune de cenzură.
PDL cere introducerea pe ordinea de zi a plenului a continuării procedurii la Legea educaţiei

Băsescu: România nu este pregătită să accepte amânarea aderării la spaţiul Schengen

România nu este pregătită să accepte o amânare a datei de aderare la spaţiul Schengen, a declarat preşedintele român, Traian Băsescu, într-un interviu acordat Financial Times, în care vorbeşte, de asemenea despre rolul României în UE, relaţiile cu Rusia şi R.Moldova, precum şi scutul antirachetă.
Băsescu: România nu este pregătită să accepte amânarea aderării la spaţiul Schengen

Romania PM Calls On Opposition To Observe Constitution When Submitting No-Conf Motion

Romanian Prime Minster Emil Boc on Tuesday called on the opposition to observe the Constitutional rules on the procedure entailed by a no-confidence motion after the opposition said Parliament would debate and vote on an upcoming motion after New Year’s.
Romania PM Calls On Opposition To Observe Constitution When Submitting No-Conf Motion

Boc: Este momentul să discutăm şi de Legea educaţiei, nu sunt motive să nu intre în plen

Premierul Emil Boc a declarat, marţi, la Parlament, că este momentul ca parlamentarii să discute şi despre continuarea procedurilor inclusiv în cazul Legii educaţiei, pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea, spunând că nu există niciun motiv ca documentul să nu intre în plenul Legislativului.
Boc: Este momentul să discutăm şi de Legea educaţiei, nu sunt motive să nu intre în plen

Romanian President Denounces Roma Bill – Financial Times

Romanian President Traian Basescu said he will refuse to sign into law a bill renaming the country’s Roma minority internally as “gypsies”, the Financial Times reported online Monday.
Romanian President Denounces Roma Bill – Financial Times

Boc cere opoziţiei să respecte Constituţia referitor la procedurile aferente angajării răspunderii

Liderul PDL, premierul Emil Boc a declarat, marţi, în Parlament, că opoziţia trebuie să respecte procedurile stabilite de Constituţie privind calendarul aferent angajării răspunderii de către Guvern pentru un proiect de lege, inclusiv în ce priveşte data depunerii şi dezbaterii moţiunii de cenzură.
Boc cere opoziţiei să respecte Constituţia referitor la procedurile aferente angajării răspunderii

Peste 40 de persoane acuzate de fraude informatice, audiate la DIICOT

Peste 40 de persoane sunt audiate, marţi dimineaţă, de procurorii DIICOT într-un dosar în care se fac cercetări cu privire la fraude pe internet, prejudicul fiind de 11 milioane de euro, din care peste un milion de euro reprezintă beneficiul suspecţilor.
Peste 40 de persoane acuzate de fraude informatice, audiate la DIICOT

Firme şi persoane fizice obligate să permită reprezentanţilor Departamentului de Luptă Antifraudă acces în sedii, în maşini şi pe terenuri

Toate instituţiile şi autorităţile publice, firmele private şi de stat, precum şi persoanele fizice vor fi obligate să le permită reprezentanţilor Departamentului de Luptă Antifraudă (DLAF) accesul în sedii, în maşini şi pe terenuri, precum şi să prezinte acestora actele solicitate spre verificare.
Firme şi persoane fizice obligate să permită reprezentanţilor Departamentului de Luptă Antifraudă acces în sedii, în maşini şi pe terenuri

Financial Times: Traian Băsescu denunţă legea privind schimbarea denumirii persoanelor de etnie romă

Preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat că nu va promulga legea privind revenirea la denumirea de "ţigan" în loc de "rom", într-un interviu publicat de Financial Times în ediţia electronică de luni.
Financial Times: Traian Băsescu denunţă legea privind schimbarea denumirii persoanelor de etnie romă

Partidul lui Hashim Thaci, pe primul loc la alegerile legislative din Kosovo

Partidul premierului în exerciţiu, Hashim Thaci, este pe primul loc la alegerile legislative de duminică din Kosovo, după numărarea a 99 la sută din buletinele de vot, a anunţat, luni seară, Comisia Electorală, însă el nu va putea forma singur Guvernul.
Partidul lui Hashim Thaci, pe primul loc la alegerile legislative din Kosovo

Găman după ce a aflat că va juca alături de Zidane şi Ronaldo: Am crezut că este o glumă

Fotbalistul Universităţii Craiova, Valerică Găman, va juca, în această seară la Atena, într-un meci caritabil, alături de Zidane şi Ronaldo, Gică Popescu şi alţi mari jucători, contra unei echipe All Stars a clubului Olympiakos Pireu.
Găman după ce a aflat că va juca alături de Zidane şi Ronaldo: Am crezut că este o glumă

Poza care a zguduit lumea: A murit sub ochii a milioane de telespectatori

Omayra Sanchez, în vârstă de 13 ani, a fost una dintre victimele vulcanului Nevado del Ruiz care a erupt în 1985, distrugând satul Armero din Columbia, potrivit www.stirileprotv.ro.
Poza care a zguduit lumea: A murit sub ochii a milioane de telespectatori

Ochelarii de soare, indicaţi şi iarna

Medicul oftalmolog Ruxandra Simionescu, de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, vorbeşte despre afecţiunile oculare ce ar putea fi cauzate de frig, soare sau zăpadă, informează www.jurnalul.ro.
Ochelarii de soare, indicaţi şi iarna

România, locul doi în grupa I, după prima zi, la CE de handbal feminin

Naţionala de handbal feminin a României ocupă locul doi în grupa principală I, la CE din Danemarca şi Norvegia, după disputarea meciurilor din prima zi.
România, locul doi în grupa I, după prima zi, la CE de handbal feminin

Cum să dezgheţi maşina eficient

Meteorologii anunţă o iarnă grea, cu temperaturi scăzute şi ninsori abundente. În aceste condiţii, şoferii vor fi supuşi la încercări în privinţa condusului, dar până să ajungă să facă faţă problemelor ce apar în trafic pe o astfel de vreme, trebuie mai întâi să poată intra în maşină să o cureţe astfel încât să aibă vizibilitate normală, potrivit www.incont.ro.
Cum să dezgheţi maşina eficient

H&M recrutează până la sfârşitul anului! Vezi pe ce poziţii poţi să te angajezi!

După ce în ultimele două luni retailerul suedez de îmbrăcăminte H&M a făcut recrutări pentru poziţiile de director de magazin, manager de departament sau pentru merchandiser (activităţi de promovare), compania, care va intra pe piaţa din România în primăvara anului 2011, caută acum asistenţi de vânzări, potrivit www.incont.ro.
H&M recrutează până la sfârşitul anului! Vezi pe ce poziţii poţi să te angajezi!

Mută-ţi vacanţa de Sărbători în ianuarie sau februarie! Tarifele sunt şi cu peste 50% mai mici!

Visezi la o vacanţă de vis, dar nu ai bani suficienţi? Îţi calculezi foarte atent bugetul şi ţi-e teamă că ai putea ajunge să-l depăşeşti într-o eventuală călătorie şi cine ştie ce vei fi nevoit să faci? Dacă nu eşti dispus la o vacanţă cu avans de 10% şi cu plata apoi în rate, cea mai bună soluţie este să mai aştepţi puţin pentru că au început deja să apară oferte de sejururi pentru ianuarie şi februarie la super preţuri, potrivit www.incont.ro.
Mută-ţi vacanţa de Sărbători în ianuarie sau februarie! Tarifele sunt şi cu peste 50% mai mici!

Laptele de capră previne anemia şi întăreşte sistemul imunitar

Laptele de capră are o compoziţie asemănătoare cu cea a laptelui de vacă, însă este mai uşor digerabil, susţin medicii nutriţionişti, potrivit Gândul.
Laptele de capră previne anemia şi întăreşte sistemul imunitar

Cum îţi „antrenezi” organismul să facă faţă mesei copioase de Crăciun

Medicii nutriţionişti susţin că ulterioarele efecte negative pot apărea din cauza toxinelor acumulate din mâncăruri grase şi alimente contaminate cu E-uri, potrivit Gândul.
Cum îţi „antrenezi” organismul să facă faţă mesei copioase de Crăciun

Ministrul Funeriu a confundat kaiac-canoe şi canotajul

Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Daniel Funeriu, a participat, luni, la "Gala bărcilor de aur" organizată de Federaţia Română de Kaiac-Canoe, el confundând, la finalul festivităţii forul condus de Ioan Bârlădeanu cu cel condus de Elisabeta Lipă, FR de Canotaj.
Ministrul Funeriu a confundat kaiac-canoe şi canotajul

Fostul primar din Cernavodă, reţinut pentru un prejudiciu de 28 de miliarde de lei vechi

Fostul primar al oraşului Cernavodă Gheorghe Hânsă a fost reţinut, luni seară, alături de alte patru persoane, fiind acuzat de prejudicierea bugetului local cu suma de 28 de miliarde de lei vechi.
Fostul primar din Cernavodă, reţinut pentru un prejudiciu de 28 de miliarde de lei vechi

România-Croaţia, scor 31-22, în grupa I principală la CE de handbal feminin

Naţionala de handbal feminin a României a învins luni, la Herning, reprezentativa similară a Croaţiei, scor 31-22 (14-12), în primul meci din grupa principală I, la Campionatul European din Danemarca şi Norvegia.
România-Croaţia, scor 31-22, în grupa I principală la CE de handbal feminin

Uniunea Europeană, pregătită să recunoască un stat palestinian la momentul potrivit

Europenii, cărora palestinienii le-au cerut să recunoască existenţa statului lor, au reafirmat, luni, că sunt pregătiţi să facă acest lucru "atunci când va fi potrivit", fără să ajungă la un acord asupra unor presiuni mai puternice cu scopul scoaterii negocierilor din impas.
Uniunea Europeană, pregătită să recunoască un stat palestinian la momentul potrivit

Dusan Uhrin jr., noul antrenor al echipei FC Timişoara

Tehnicianul ceh Dusan Uhrin jr. este noul antrenor al echipei FC Timişoara, el revenind la conducerea tehnică a formaţiei bănăţene după doi, informează site-ul oficial al clubului din oraşul de pe Bega.
Dusan Uhrin jr., noul antrenor al echipei FC Timişoara

Preşedintele UCM Reşiţa, arestat preventiv în dosarul privind restituiri ilegale de TVA

Completul de cinci judecători de la instanţa supremă a decis, luni, ca preşedintele-director general al UCM Reşiţa, Adrian Chebuţiu, să fie arestat preventiv pentru 29 de zile, iar directorul executiv al societăţii, Adrian Preda, să fie cercetat în continuare în arest.
Preşedintele UCM Reşiţa, arestat preventiv în dosarul privind restituiri ilegale de TVA

Preoţii bulgari şi-au înfiinţat sindicat

Un sindicat nou creat al preoţilor şi celorlalţi angajaţi ai bisericilor se va afilia Blocului Sindical Podkrepa, a anunţat organizaţia sindicală luni, relatează cotidianul Sofia Echo, în pagina electronică.
Preoţii bulgari şi-au înfiinţat sindicat

Aproape un sfert dintre europeni erau ameninţaţi în 2008 de sărăcie sau excludere socială

Circa 116 milioane de cetăţeni europeni, reprezentând aproximativ un sfert din populaţia Uniunii Europene (UE), erau ameninţaţi de sărăcie sau excludere socială, în 2008, potrivit unui studiu publicat luni de Biroul European de Statistică, Eurostat.
Aproape un sfert dintre europeni erau ameninţaţi în 2008 de sărăcie sau excludere socială

Preşedinte Napoli: Vrem să câştigăm meciul cu Steaua, aşteptăm fanii români cu braţele deschise

Preşedintele grupării Napoli, Aurelio De Laurentiis, a declarat, luni, că meciul cu Steaua, din Liga Europa, este fundamental pentru formaţia italiană şi a subliniat că suporterii români sunt aşteptaţi la această partidă cu braţele deschise, informează Gazzetta dello Sport.
Preşedinte Napoli: Vrem să câştigăm meciul cu Steaua, aşteptăm fanii români cu braţele deschise

Ponta: I-am spus preşedintelui că nu trebuie promulgată Legea educaţiei

Liderul PSD, Victor Ponta, a precizat, luni, că i-a spus preşedintelui Traian Băsescu la consultări că în ceea ce priveşte proiectul legii educaţiei este vorba despre o procedură neconstituţională, iar legea rezultată în urma acestuia nu ar trebui promulgată.
Ponta: I-am spus preşedintelui că nu trebuie promulgată Legea educaţiei