CELE MAI NOI ARTICOLE

Lily Allen, spitalizată din cauza septicemiei

Cântăreaţa britanică Lily Allen, care a suferit un avort spontan în luna a şasea de sarcină, în urmă cu câteva zile, a fost internată, vineri, la un spital din Londra, din cauza unei septicemii, informează dailymail.co.uk.
Lily Allen, spitalizată din cauza septicemiei

O comedie neagră despre eutanasie a câştigat marele trofeu al Festivalului de la Roma 2010

"Kill Me Please", o comedie neagră despre eutanasie, semnată de Olias Barco, a câştigat marele trofeu al Festivalului de Film de la Roma, care a început pe 28 octombrie şi s-a încheiat vineri.
O comedie neagră despre eutanasie a câştigat marele trofeu al Festivalului de la Roma 2010

România s-a impus în finala B a probei de dublu rame de la CM de canotaj

Echipajul feminin de dublu rame al României a câştigat, sâmbătă, finala B din cadrul Campionatelor Mondiale de Canotaj care se desfăşoară pe lacul Karapiro din Noua Zeelandă.
România s-a impus în finala B a probei de dublu rame de la CM de canotaj

Solomon: Nu există o familie în România care să nu aibă un membru fără dosar penal

Primarul Craiovei, Antonie Solomon, reales preşedinte al PDL Craiova, a declarat, sâmbătă, că procesul în care este judecat pentru fapte de corupţie nu îl va afecta în cariera politică, el apreciind că "nu există o familie în România care să nu aibă un membru fără dosar penal".
Solomon: Nu există o familie în România care să nu aibă un membru fără dosar penal

Dmitri Medvedev respinge o lege care limitează dreptul la organizarea de manifestaţii

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a recurs la dreptul de veto pentru a se opune intrării în vigoare a unei legi adoptate de Parlament în vederea restrângerii dreptului la organizarea de manifestaţii, a anunţat Kremlinul sâmbătă.
Dmitri Medvedev respinge o lege care limitează dreptul la organizarea de manifestaţii

Adrian Năstase: Păunescu, un om extraordinar şi un poet formidabil, ar fi meritat mai mult de la noi

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, i-a adus, sâmbătă, un ultim omagiu lui Adrian Păunescu, al cărui trup neînsufleţit este depus la sediul Uniunii Scriitorilor din România, fostul premier arătând că Păunescu, "un om extraordinar şi un poet formidabil", ar fi meritat mai mult.
Adrian Năstase: Păunescu, un om extraordinar şi un poet formidabil, ar fi meritat mai mult de la noi

Marko: Legea educaţiei nu este un pretext de a ieşi din coaliţie

Preşedintele UDMR, vicepremierul Marko Bela, a declarat, sâmbătă, la Târgu Mureş, înainte de şedinţa Consiliului Permanent, că pentru el Legea educaţiei nu este un pretext de a ieşi din coaliţie, ci un punct extrem de important în programul de guvernare.
Marko: Legea educaţiei nu este un pretext de a ieşi din coaliţie

Barack Obama a ajuns la Bombay, pentru prima escală a unui turneu de zece zile în Asia

Preşedintele american, Barack Obama, a ajuns sâmbătă în capitala economică a Indiei, Bombay, pentru prima escală a unui turneu în Asia.
Barack Obama a ajuns la Bombay, pentru prima escală a unui turneu de zece zile în Asia

SUA, avertizate în octombrie de Arabia Saudită în legătură cu riscul de atentate al-Qaida

Serviciile saudite de informaţii au avertizat SUA la începutul lunii octombrie că filiala yemenită a reţelei al-Qaida pregăteşte un atac terorist în care vor fi implicate unul sau două avioane, au declarat vineri surse oficiale americane şi europene, citate de New York Times, în ediţia online.
SUA, avertizate în octombrie de Arabia Saudită în legătură cu riscul de atentate al-Qaida

Jaf la un bancomat aflat în sediul unei firme din Vâlcea, după ce paznicul a fost bătut şi legat

Mai multe persoane au furat banii dintr-un bancomat aflat la intrarea în sediul unei societăţi din Râmnicu Vâlcea, după ce i-au luat paznicului pistolul, l-au bătut pe bărbat, l-au legat şi l-au încuiat apoi într-o încăpere.
Jaf la un bancomat aflat în sediul unei firme din Vâlcea, după ce paznicul a fost bătut şi legat

O slujbă religioasă în memoria poetului Adrian Păunescu va avea loc la troiţa din Topliţa

O slujbă religioasă în memoria lui Adrian Păunescu va fi oficiată, sâmbătă, la troiţa din centrul municipiului Topliţa, judeţul Hargita, unde a fost expus un tablou cu fotografia poetului, înconjurat de sute de lumânări şi flori.
O slujbă religioasă în memoria poetului Adrian Păunescu va avea loc la troiţa din Topliţa

Cel puţin şase morţi în Haiti, în urma trecerii uraganului Tomas

Uraganul Tomas s-a îndepărtat vineri de Haiti, unde a provocat moartea a cel puţin şase persoane şi pagube a căror amploare este încă dificil de estimat, deoarece unele zone sunt încă izolate din cauza inundaţiilor.
Cel puţin şase morţi în Haiti, în urma trecerii uraganului Tomas

Semnificaţii istorice pentru 6 noiembrie

În 1893 a încetat din viaţă compozitorul rus Piotr Ilici Ceaikovski (“Evgheni Oneghin”, “Lacul lebedelor”) (n. 1840)
Semnificaţii istorice pentru 6 noiembrie

Al-Qaida în Peninsula Arabă revendică trimiterea coletelor-capcană din Yemen

Reţeaua Al-Qaida în Peninsula Arabă a revendicat trimiterea coletelor-capcană interceptate în M. Britanie şi Dubai şi a afirmat că s-a aflat la originea exploziei unui avion cargo în Dubai, în septembrie, a anunţat vineri centrul american de supraveghere a site-urilor islamiste SITE.
Al-Qaida în Peninsula Arabă revendică trimiterea coletelor-capcană din Yemen

Bute a semnat un contract pentru mai multe meciuri cu Showtime

Vicepreşedintele executiv al Showtime Sports, Ken Hershman, şi preşedintele clubului Interbox, Jean Bedard, au anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Las Vegas, că pugilistul Lucian Bute a semnat un contract pentru mai multe meciuri cu postul TV, informează fightnews.com.
Bute a semnat un contract pentru mai multe meciuri cu Showtime

Eugen Neagoe: Ne pare rău de atmosfera de pe stadion, de suporteri

Tehnicianul Eugen Neagoe a declarat, vineri, că regretă faptul că echipa Universitatea Craiova nu le-a putut oferi astăzi suporterilor o bucurie, apreciind că formaţia craioveană ar fi meritat un rezultat de egalitate în meciul cu Oţelul Galaţi.
Eugen Neagoe: Ne pare rău de atmosfera de pe stadion, de suporteri

D. Munteanu: Rezultatele Oţelului nu sunt întâmplătoare, avem jucători care vor performanţe

Antrenorul Dorinel Munteanu a declarat, vineri, după victoria cu 1-0 în faţa Universităţii Craiova, că rezultatele obţinute de echipa Oţelul nu sunt întâmplătoare şi şi-a avertizat adversarii că vor da de o formaţie "determinată, care munceşte mult".
D. Munteanu: Rezultatele Oţelului nu sunt întâmplătoare, avem jucători care vor performanţe

Marius Stan: Jucătorii noştri au dat dovadă de caracter şi multă determinare

Directorul general al clubului Oţelul Galaţi, Marius Stan, a declarat, vineri, că s-ar fi mulţumit şi cu un rezultat de egalitate în meciul cu Universitatea Craiova, câştigat cu scorul de 1-0, şi că jucătorii pregătiţi de Dorinel Munteanu au dat dovadă de "caracter şi multă determinare".
Marius Stan: Jucătorii noştri au dat dovadă de caracter şi multă determinare

Mititelu: Păcat de atmosferă, Universitatea merita cel puţin un egal

Finanţatorul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a declarat, vineri, că o zi tristă, cauzată de moartea poetului Adrian Păunescu, s-a încheiat cu o seară tristă, din cauza înfrângerii din partida cu Oţelul Galaţi, apreciind că elevii lui Victor Piţurcă au pierdut nemeritat.
Mititelu: Păcat de atmosferă, Universitatea merita cel puţin un egal

C. T. Popescu: Testamentul lui Adrian Păunescu

"Nu mă iubeşti, domnule Popescu". Aceste cuvinte, spuse cu tristeţe, chiar cu durere de poet, au fost momentul de vârf al întâlnirii mele cu Adrian Păunescu. După articolele aspre pe care le-am scris la adresa lui în anii '90, cel mai dur fiind acela legat de moartea tinerilor la cenaclul Flacăra pe stadionul din Ploieşti, în loc să-mi răspundă cu lovituri sub centură, cum e obiceiul pe la noi, a încercat să mă seducă.
C. T. Popescu: Testamentul lui Adrian Păunescu

Deutsche Welle: Politicieni din Europa de Sud-Est plătesc pentru postarea de insulte agresive online

Cultura politică în Europa de Sud-Est este plină de atacuri la persoană extrem de dure şi împroşcări cu noroi, iar partidele au început să migreze către Internet, angajând "mercenari retorici" pentru a purta războaie online, comentează vineri postul Deutsche Welle.
Deutsche Welle: Politicieni din Europa de Sud-Est plătesc pentru postarea de insulte agresive online

Nadal nu va participa la turneul de la Paris-Bercy

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, numărul unu mondial, nu va participa la turneul de Masters de la Paris-Bercy care începe duminică, au anunţat, vineri, organizatorii competiţiei.
Nadal nu va participa la turneul de la Paris-Bercy

Universitatea Craiova – Oţelul Galaţi, scor 0-1, în Liga I

Echipa Universitatea Craiova a fost învinsă, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), de formaţia Oţelul Galaţi, într-un meci din cadrul etapei a XIV-a a Ligii I.
Universitatea Craiova - Oţelul Galaţi, scor 0-1, în Liga I

Manea: Victoria Gazului este meritată

Tehnicianul echipei Gloria Bistriţa, Nicolae Manea, a declarat, vineri, după înfrângerea, cu scorul de 2-1, din meciul din deplasare cu Gaz Metan Mediaş, că formaţia gazdă a meritat să învingă.
Manea: Victoria Gazului este meritată

Pustai: Jucătorii mei s-au mobilizat excelent după înfrângerile cu Oţelul şi Dinamo

Tehnicianul echipei Gaz Metan Mediaş, Cristi Pustai, a declarat, vineri, după victoria din meciul cu Gloria Bistriţa, scor 2-1, că jucătorii săi s-au mobilizat excelent după ce în etapele precedente ale Ligii I au înregistrat înfrângeri.
Pustai: Jucătorii mei s-au mobilizat excelent după înfrângerile cu Oţelul şi Dinamo

Jucătorii şi fanii Universităţii Craiova l-au omagiat pe Adrian Păunescu la meciul cu Oţelul

Jucătorii şi fanii echipei Universitatea Craiova i-au adus un omagiu fostului poet Adrian Păunescu, înaintea meciului cu Oţelul Galaţi, din etapa a XIV-a a Ligii I.
Jucătorii şi fanii Universităţii Craiova l-au omagiat pe Adrian Păunescu la meciul cu Oţelul

26 de bărbaţi celebri, în noul clip al trupei Taxi – VIDEO

Robert Turcescu, Leonard Doroftei, Andi Vasluianu şi Cheloo (Paraziţii) se numără printre cei 26 de bărbaţi celebri care apar în noul videoclip al trupei Taxi, "Cele două cuvinte".
26 de bărbaţi celebri, în noul clip al trupei Taxi - VIDEO

Ambulanţă implicată într-un accident de circulaţie pe DN 10 Buzău – Braşov

O salvare aparţinând Serviciului Judeţean de Ambulanţă Buzău, care transporta un pacient, a fost implicată, vineri seară, într-un accident de circulaţie pe DN 10 Buzău - Braşov, în localitatea buzoiană Păltineni, în urma incidentului pacientul nefiind rănit, ci doar intrând în stare de şoc.
Ambulanţă implicată într-un accident de circulaţie pe DN 10 Buzău - Braşov

Kelemen: Adrian Păunescu şi-a trăit viaţa cu greşeli omeneşti, dar şi cu generozităţi de înger

Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, transmite într-un comunicat că Adrian Păunescu şi-a trăit viaţa cu o intensitate maximă - "implicat, vulcanic, pasionat uneori până la extrem, cu greşeli omeneşti, dar şi cu generozităţi de înger" - şi că "a scris aşa cum respira".
Kelemen: Adrian Păunescu şi-a trăit viaţa cu greşeli omeneşti, dar şi cu generozităţi de înger

Udrea: PDL face la guvernare ceea ce trebuie să facă un partid responsabil, curajos

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat, vineri, la Arad, că PDL "face astăzi la guvernare ceea ce trebuie să facă un partid responsabil, un partid curajos", afirmând că deciziile luate de Guvern sunt singurele care pot să ajute România să îşi revină din 2011.
Udrea: PDL face la guvernare ceea ce trebuie să facă un partid responsabil, curajos

Băsescu a semnat decrete privind înaintarea în grad a unor generali şi colonei în retragere din MAI

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, vineri, mai multe decrete privind înaintarea în gradul următor a unor generali în retragere şi acordarea gradului de general de brigadă - cu o stea unor colonei în rezervă sau în retragere şi veterani de război.
Băsescu a semnat decrete privind înaintarea în grad a unor generali şi colonei în retragere din MAI

Gaz Metan Mediaş – Gloria Bistriţa, scor 2-1, în Liga I

Formaţia Gaz Metan Mediaş a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-0), echipa Gloria Bistriţa, în primul meci al etapei a XIV-a a Ligii I.
Gaz Metan Mediaş - Gloria Bistriţa, scor 2-1, în Liga I

Victor Ponta, Daciana Sârbu şi Ecaterina Andronescu i-au adus un ultim omagiu lui Adrian Păunescu

Victor Ponta, Daciana Sârbu şi Ecaterina Andronescu s-au numărat printre cei care i-au adus un ultim omagiu lui Adrian Păunescu, al cărui trup neînsufleţit a fost depus vineri la sediul Uniunii Scriitorilor din România (USR).
Victor Ponta, Daciana Sârbu şi Ecaterina Andronescu i-au adus un ultim omagiu lui Adrian Păunescu

Prinţul Paul, despre Adrian Păunescu: Este foarte trist pentru noi că a plecat

Prinţul Paul a declarat vineri, după ce a adus un ultim omagiu la sicriul lui Adrian Păunescu, depus la Uniunea Scriitorilor, că poetul a fost un om de cultură foarte cunoscut pentru România şi că este foarte trist că acesta a murit.
Prinţul Paul, despre Adrian Păunescu: Este foarte trist pentru noi că a plecat

Guvernele României şi Ungariei ar putea colabora în domeniul cinematografiei

Guvernele României şi Ungariei ar putea colabora în domeniul cinematografiei, prin finanţarea unor coproducţii sau distribuirea filmelor realizate pe teritoriul ambelor ţări.
Guvernele României şi Ungariei ar putea colabora în domeniul cinematografiei

77 de morţi, după o nouă erupţie a vulcanului Merapi

Şaptezeci şi şapte de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte câteva zeci au fost rănite vineri, într-o nouă erupţie foarte puternică a vulcanului indonezian Merapi, care a provocat panică în mijlocul nopţii.
77 de morţi, după o nouă erupţie a vulcanului Merapi

Moartea lui Adrian Păunescu în presa internaţională: Poetul care l-a lăudat pe Nicolae Ceauşescu

Moartea lui Adrian Păunescu este reflectată în presa internaţională, care îl prezintă drept "poetul care l-a lăudat pe dictatorul Nicolae Ceauşescu", dar care a fost în continuare iubit de români.
Moartea lui Adrian Păunescu în presa internaţională: Poetul care l-a lăudat pe Nicolae Ceauşescu

COMENTARIU: Adrian Păunescu – magnetism, controversă, umbre

Adrian Păunescu, azi trecut între umbre, a fost un poet magnetic prin curgerea uimitoare a versurilor sale, limpezi, simple şi puternice şi un om controversat, prin manifestările unei personalităţi intense, ades luată de apa tare a poeziei şi a unui sine vulcanic.
COMENTARIU: Adrian Păunescu - magnetism, controversă, umbre

Băsescu, despre Păunescu: Am avut opinii politice diferite, dar m-am regăsit în poezia lui

Preşedintele Traian Băsescu a declarat vineri, după ce a adus un ultim omagiu la sicriul lui Adrian Păunescu, depus la Uniunea Scriitorilor, că el şi poetul au avut opinii politice diferite, dar s-a regăsit în poezia acestuia.
Băsescu, despre Păunescu: Am avut opinii politice diferite, dar m-am regăsit în poezia lui

Peste 700 de jandarmi vor asigura ordinea la meciul Rapid – Steaua, din Liga I

Peste 700 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Capitalei vor asigura ordinea publică la meciul dintre Rapid şi Steaua Bucureşti, ce se va desfăşura, luni, în cadrul etapei a XIV-a a Ligii I, partida fiind considerată cu grad ridicat de risc.
Peste 700 de jandarmi vor asigura ordinea la meciul Rapid - Steaua, din Liga I