CELE MAI NOI ARTICOLE

Tabără: 50-60 la sută din bănci vor reacţiona pozitiv în privinţa creditelor pentru agricultură

Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a afirmat că din discuţiile pe care le-a avut cu premierul Emil Boc şi cu reprezentanţii băncilor a reieşit că mai mult de jumătate din acestea vor reacţiona pozitiv în privinţa creditelor pentru agricultură, având în vedere nivelul subvenţiilor.
Tabără: 50-60 la sută din bănci vor reacţiona pozitiv în privinţa creditelor pentru agricultură

Atentat sinucigaş la o cafenea din Irak, soldat cu 30 de morţi şi 68 de răniţi

Treizeci de persoane au fost ucise şi alte 68 rănite, vineri seara, într-un atentat sinucigaş comis la o cafenea din Balad Ruz, o localitate situată la 75 de kilometri nord-est de Bagdad, potrivit unui bilanţ furnizat sâmbătă de un oficial medical.
Atentat sinucigaş la o cafenea din Irak, soldat cu 30 de morţi şi 68 de răniţi

Băsescu a abordat cu delegaţia FMI perspectivele unei eventuale noi colaborări

Şeful statului şi membrii delegaţiei FMI, CE şi BM au abordat, sâmbătă, la Cotroceni, printre altele, perspectivele unei eventuale noi colaborări astfel încât, prin accentul pus pe privatizare şi reforme, să se atingă obiectivul unei creşteri economice sustenabile, informează Preşedinţia.
Băsescu a abordat cu delegaţia FMI perspectivele unei eventuale noi colaborări

Învăţătoarea Cristina Anghel spune că va renunţa la greva foamei luni

Învăţătoarea Cristina Anghel a declarat, sâmbătă, că va renunţa la greva foamei luni, când va împlini 70 de zile de protest, precizând că a luat această decizie în urma unei discuţii pe care a avut-o cu Episcopul Covasnei şi Harghitei, Preasfinţitul Ioan.
Învăţătoarea Cristina Anghel spune că va renunţa la greva foamei luni

Romanian Sheep Breeders To Receive Subsidies Of About EUR10 Per Sheep – Agric Minister

Romanian Agriculture Minister Valeriu Tabara said Saturday that, according to a draft Government decision, sheep breeders will be granted subsidies of about EUR10 per sheep, and added the value of subsidies for cattle breeders will be set at a level close to that in 2009.
Romanian Sheep Breeders To Receive Subsidies Of About EUR10 Per Sheep – Agric Minister

Spyros Marangos: România nu apare în dovezile pe care le am

Fostul trezorier al Federaţiei Cipriote de Fotbal (CFA), Spyros Marangos, care a formulat acuzaţiile de corupţie în cazul Euro-2012, a declarat, într-un interviu acordat cotidianului ProSport şi publicat sâmbătă, că nu deţine dovezi care să-l vizeze pe preşedintele FRF, Mircea Sandu.
Spyros Marangos: România nu apare în dovezile pe care le am

Nicole Scherzinger şi Betty White vor juca în „Men In Black 3”

Cântăreaţa Nicole Scherzinger, solista grupului Pussycat Dolls, şi actriţa Betty White vor juca alături de Will Smith în cel de-al treilea film din franciza "Bărbaţii în negru/ Men In Black", potrivit unor surse de la Hollywood, citate de accesshollywood.com.
Nicole Scherzinger şi Betty White vor juca în

Antonescu: Particip la întâlnirea cu FMI din minimă politeţe instituţională, dar nu sunt interesat

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, că va participa la întâlnirea de după-amiază cu delegaţia FMI "dintr-o minimă politeţe instituţională", criticând atitudinea reprezentanţilor Fondului faţă de opoziţie şi adăugând că nu este interesat de discuţie.
Antonescu: Particip la întâlnirea cu FMI din minimă politeţe instituţională, dar nu sunt interesat

Ministrul Agriculturii: România va începe să exporte carne de porc şi de pasăre

Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat, sâmbătă, la Bistriţa, la o întâlnire cu fermierii, că România va începe să exporte carne de porc şi de pasăre.
Ministrul Agriculturii: România va începe să exporte carne de porc şi de pasăre

Tabără: Pentru oi se vor acorda subvenţii de aproape zece euro pe cap de animal

Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a anunţat, sâmbătă, la Bistriţa, că este emis un proiect de Hotărâre de Guvern prin care pentru oi se vor acorda subvenţii de aproape zece euro pe cap de animal, precizând, totodată, că valoarea subvenţiei pentru bovine va fi apropiată de cea de anul trecut.
Tabără: Pentru oi se vor acorda subvenţii de aproape zece euro pe cap de animal

Coletul interceptat în Dubai „poartă amprenta organizaţiilor teroriste ca al-Qaida” – VIDEO

Coletul interceptat pe aeroportul din Dubai, provenind din Yemen, conţinea explozibil şi un sistem de detonare care "poartă amprenta organizaţiilor teroriste ca al-Qaida", a anuţat sâmbătă poliţia din Dubai, într-un comunicat citat de AFP.
Coletul interceptat în Dubai

Mai multe persoane arestate în Suedia, în urma unei alerte cu bombă la Goeteborg

Mai multe persoane au fost arestate sâmbătă în Suedia pentru presupusa implicare într-o alertă cu bombă, în cel de-al doilea oraş al ţării, Goeteborg, situat în sud-vestul teritoriului, a anunţat poliţia.
Mai multe persoane arestate în Suedia, în urma unei alerte cu bombă la Goeteborg

Tabără: Am semnale că există cumpărători de terenuri cu miile de hectare care trăiesc din subvenţii

Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat, sâmbătă, la Bistriţa, că are informaţii potrivit cărora există persoane care cumpără "mii de hectare" de teren şi trăiesc astfel din subvenţia la hectar, precizând, însă, că se are în vedere penalizarea acestora.
Tabără: Am semnale că există cumpărători de terenuri cu miile de hectare care trăiesc din subvenţii

Cel puţin 451 de morţi în Indonezia, după tsunami şi seria de erupţii ale vulcanului Merapi

Cel puţin 451 de persoane au fost ucise în Indonezia de un tsunami care a devastat insule din Oceanul Indian şi de o serie de erupţii ale vulcanului Merapi, potrivit noilor bilanţuri anunţate sâmbătă de autorităţi.
Cel puţin 451 de morţi în Indonezia, după tsunami şi seria de erupţii ale vulcanului Merapi

Băsescu, la începutul întâlnirii cu delegaţia FMI: Ce-i atâta presă?

Preşedintele Traian Băsescu i-a întrebat, sâmbătă, pe jurnaliştii prezenţi la Palatul Cotroceni la începutul întâlnirii şefului statului cu delegaţia FMI: "Ce o fi aşa de interes pentru voi? Ce-i atâta presă?".
Băsescu, la începutul întâlnirii cu delegaţia FMI: Ce-i atâta presă?

Yemenul îşi reafirmă determinarea de a continua „lupta împotriva terorismului”

Yemenul şi-a reafirmat sâmbătă determinarea de a continua "lupta împotriva terorismului", în urma anunţului privind interceptarea unor colete suspecte care conţineau aparent explozibil, expediate din această ţară către lăcaşuri de cult evreieşti din Chicago, în SUA.
Yemenul îşi reafirmă determinarea de a continua

Franks: Am avut discuţii dure la Bucureşti şi cred că suntem în postura de a ajunge la o înţelegere

Şeful misiunii FMI pentru România, Jeffrey Franks, a declarat, sâmbătă, la începutul întâlnirii cu şeful statului, că delegaţia pe care o conduce a avut, la Bucureşti, "câteva discuţii intense şi dure", menţionând că există o colaborare bună cu autorităţile şi că se va ajunge la o înţelegere.
Franks: Am avut discuţii dure la Bucureşti şi cred că suntem în postura de a ajunge la o înţelegere

Băsescu: Europa este încă în criză, povestea din presă că economia şi-a revenit nu este realitate – VIDEO

Preşedintele Traian Băsescu a primit, sâmbătă, la Cotroceni, delegaţia FMI condusă de Jeffrey Franks, declarând, la începutul întrevederii, că şefii de stat şi de guvern din UE, cu care s-a întâlnit la Consiliul European, ştiu că Europa este încă în criză.
Băsescu: Europa este încă în criză, povestea din presă că economia şi-a revenit nu este realitate - VIDEO

Zece fraze de evitat la prima întâlnire

Eşti la prima întâlnire cu potenţiala nouă iubire a vieţii tale. Începi foarte încrezătoare, însă în conversaţie apare întrebarea: "Şi, unde locuieşti?". Ştiind că dormi seară de seară în acelaşi pat din casa părinţilor, te întrebi dacă adevărul este cea mai bună variantă. Ei bine, nu.
Zece fraze de evitat la prima întâlnire

Fiica lui Will Smith, Willow, îi admiră pe Billy Idol şi Lady Gaga

Willow Smith, fiica în vârstă de nouă ani a actorului şi cântăreţului Will Smith, spune că este influenţată în muzica sa de Billy Idol şi Lady Gaga, potrivit contactmusic.com.
Fiica lui Will Smith, Willow, îi admiră pe Billy Idol şi Lady Gaga

Keith Richards a compus un cântec împreună cu Paul McCartney

Chitaristul Keith Richards a contribuit la stingerea rivalităţii dintre trupele The Rolling Stones şi The Beatles după ce a compus un cântec împreună cu Paul McCartney, informează contactmusic.com.
Keith Richards a compus un cântec împreună cu Paul McCartney

Mariah Carey va avea un băieţel

Cântăreaţa Mariah Carey, despre care presa internaţională a scris că este însărcinată în patru luni, va naşte un băiat, potrivit unor surse apropiate vedetei, citate de contactmusic.com.
Mariah Carey va avea un băieţel

Secretele fondului de ten perfect

Descoperirea fondului de ten potrivit pentru fiecare chip nu este o operaţiune simplă. Însă pare a fi un lucru mărunt pentru directorul artistic al revistei Une, Christophe Durand, ce oferă câteva sfaturi practice, potrivit linternaute.com.
Secretele fondului de ten perfect

O pilulă eficientă împotriva cancerului ar putea fi comercializată peste câţiva ani

O pilulă eficientă împotriva cancerului, care speculează deficienţele din structura ADN-ului celulelor care cauzează această maladie, ar putea fi lansată pe piaţă peste câţiva ani, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Kings College London din Marea Britanie, relatează dailymail.co.uk.
O pilulă eficientă împotriva cancerului ar putea fi comercializată peste câţiva ani

Un tânăr a ajuns la spital după ce a fost împuşcat în faţa unui bar din Piteşti

Un tânăr din Piteşti a ajuns la spital în stare gravă, sâmbătă dimineaţă, după ce a fost împuşcat în picior şi în abdomen în faţa unui bar din municipiu de un bărbat cu care se luase la ceartă.
Un tânăr a ajuns la spital după ce a fost împuşcat în faţa unui bar din Piteşti

Explozibilul din pachetele suspecte ar fi identic cu cel folosit în atacul eşuat de la Crăciun

Explozibilul descoperit vineri în pachetele suspecte interceptate la Dubai şi în Marea Britanie este un agent puternic, cunoscut ca PETN (pentaeritril tetranitrat), o substanţă preferată de terorişti şi folosită inclusiv în atacul eşuat din ziua de Crăciun a anului 2009, relatează CBS.
Explozibilul din pachetele suspecte ar fi identic cu cel folosit în atacul eşuat de la Crăciun

Casa Albă îi mulţumeşte Arabiei Saudite pentru ajutorul acordat în cazul coletelor suspecte

Casa Albă a mulţumit vineri Arabiei Saudite pentru ajutorul său, care a permis identificarea ameninţării unor colete suspecte trimise din Yemen către Statele Unite.
Casa Albă îi mulţumeşte Arabiei Saudite pentru ajutorul acordat în cazul coletelor suspecte

Avion de pasageri al companiei Emirates, escortat de avioane militare americane până la New York

Avionul de pasageri al companiei Emirates, care a fost escortat vineri de două avioane militare americane până la aterizarea la New York, nu avea la bord niciun colet provenind din Yemen, au dat asigurări autorităţile din Emiratele Arabe Unite.
Avion de pasageri al companiei Emirates, escortat de avioane militare americane până la New York

Autorităţile americane caută 13 pachete expediate din Yemen

Autorităţile americane urmăresc 13 pachete trimise din Yemen, după ce două colete suspecte au fost găsite la Dubai şi în Marea Britanie, a declarat o sursă din cadrul serviciilor de securitate, relatează CNN.
Autorităţile americane caută 13 pachete expediate din Yemen

Barack Obama evocă o ameninţare teroristă credibilă – VIDEO

Preşedintele american, Barack Obama, a afirmat vineri că pachetele suspecte interceptate la Dubai şi în Marea Britanie constituie "o ameninţare teroristă credibilă", dând asigurări că Statele Unite sunt hotărâte să "distrugă" Al-Qaida în Yemen, ţară de unde provin pachetele.
Barack Obama evocă o ameninţare teroristă credibilă - VIDEO

Pachete suspecte destinate unor instituţii religioase din Chicago declanşează o alertă în SUA

Pachete suspecte găsite în Marea Britanie şi la Dubai au generat, vineri, alerte de securitate în Marea Britanie şi în Statele Unite, unde instituţiile religioase din zona Chicago au fost avertizate să îşi sporească vigilenţa.
Pachete suspecte destinate unor instituţii religioase din Chicago declanşează o alertă în SUA

Andone: Acesta a fost unul dintre cele mai proaste meciuri ale noastre

Antrenorul Ioan Andone a calificat partida câştigată de Dinamo, cu scorul de 3-2, în faţa formaţiei Gaz Metan Mediaş, drept una dintre cele mai proaste ale echipei sale în acest sezon, menţionând că unii dintre jucătorii săi au făcut "greşeli care nu pot fi trecute cu vederea".
Andone: Acesta a fost unul dintre cele mai proaste meciuri ale noastre

Andrei Cristea: A fost penalti clar, pot să vă mărturisesc asta

Atacantul echipei Dinamo, Andrei Cristea, a declarat, vineri, că a fost penalti clar la faza din minutul 69 al partidei cu Gaz Metan Mediaş, când arbitrul Marian Balaci a dictat lovitură de la 11 metri în favoarea formaţiei dinamoviste după un duel al lui Cristea cu Todea.
Andrei Cristea: A fost penalti clar, pot să vă mărturisesc asta

Cristian Pustai: Arbitrii sunt Mefisto ai fotbalului, câteodată fac pact cu alţii

Antrenorul echipei Gaz Metan Mediaş, Cristian Pustai, a declarat, vineri, după meciul pierdut cu Dinamo, scor 2-3, în etapa a XIII-a a Ligii I, că arbitrii sunt ca nişte Mefisto ai fotbalului şi "câteodată fac pact cu alţii", apreciind drept dureroasă maniera de arbitraj a lui Marian Balaci.
Cristian Pustai: Arbitrii sunt Mefisto ai fotbalului, câteodată fac pact cu alţii

Dinamo Bucureşti – Gaz Metan Mediaş, scor 3-2, în Liga I

Echipa Dinamo Bucureşti a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 3-2 (1-2), formaţia Gaz Metan Mediaş, într-un meci contând pentru etapa a XIII-a a Ligii I.
Dinamo Bucureşti - Gaz Metan Mediaş, scor 3-2, în Liga I

Ploi abundente provoacă haos în mai multe oraşe din Portugalia

Ploi abundente au fost înregistrate vineri dimineaţă în centrul şi nordul Portugaliei, perturbând timp de câteva ore circulaţia în zona veche a Lisabonei, potrivit unor martori citaţi de AFP.
Ploi abundente provoacă haos în mai multe oraşe din Portugalia

Hizo este nemulţumit de evoluţia echipei sale la meciul cu Victoria Brăneşti

Antrenorul FC Vaslui, Viorel Hizo, a declarat, vineri seară, că este nemulţumit de jocul echipei sale în meciul cu Victoria Brăneşti, scor 1-0, în etapa a XIII-a a Ligii I.
Hizo este nemulţumit de evoluţia echipei sale la meciul cu Victoria Brăneşti

Ilie Stan: Am pierdut nemeritat

Antrenorul Victoriei Brăneşti, Ilie Stan, a declarat, vineri, că echipa sa a pierdut nemeritat meciul cu FC Vaslui, scor 0-1, disputat în deplasare, în etapa a XIII-a a Ligii I.
Ilie Stan: Am pierdut nemeritat

Proiectul privind parcarea subterană de la Dorobanţi, aprobat de CGMB

Proiectul privind parcarea subterană de la Dorobanţi a fost aprobat, vineri seară, în şedinţă de îndată a CGMB, organizată după şedinţa ordinară în care consilierii generali au respins acest proiect, admiţându-le pe celelalte patru similare incluse pe ordinea de zi.
Proiectul privind parcarea subterană de la Dorobanţi, aprobat de CGMB

Obama cere intensificarea securităţii, după descoperirea unor pachete suspecte

Preşedintele american Barack Obama a ordonat serviciilor de informaţii şi agenţiilor din Departamentele de Securitate Internă şi de Justiţie să ia măsuri pentru asigurarea securităţii ţării şi să stabilească dacă pachetele suspecte descoperite fac parte dintr-un complot terorist, relatează CNN.
Obama cere intensificarea securităţii, după descoperirea unor pachete suspecte