CELE MAI NOI ARTICOLE

Oprea: Avem nevoie de modificări fundamentale, de o Constituţie elastică, robustă

Coordonatorul parlamentarilor independenţi, Gabriel Oprea, a declarat, luni, după consultările cu preşedintele Traian Băsescu pe tema revizuirii Constituţiei, că prezenţa sa şi a colegilor săi, Cristian Diaconescu şi Marian Sârbu, la Palatul Cotroceni, are la bază invitaţia făcută de şeful statului.
Oprea: Avem nevoie de modificări fundamentale, de o Constituţie elastică, robustă

Boc: PDL susţine aplicarea imediată a rezultatului referendumului

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, după consultările de la Palatul Cotroceni, că partidul său susţine "punerea în practică imediată a rezultatului referendumului", dar că revizuirea Constituţiei ar trebui să conţină şi aspecte legate de nefuncţionarea statului şi de blocaje constituţionale.
Boc: PDL susţine aplicarea imediată a rezultatului referendumului

Ţălnar: Dolha va apăra în meciul cu Steaua

Antrenorul echipei Dinamo, Cornel Ţălnar, a declarat, luni, înainte de începerea antrenamentului, că portarul Emilian Dolha va fi titular în partida cu formaţia Steaua, din etapa a XXII-a a Ligii I, deşi acesta a fost criticat de preşedintele executiv Cristian Borcea după greşeala comisă la Cluj.
Ţălnar: Dolha va apăra în meciul cu Steaua

FOCUS: Primăvara începe cu proteste în toată ţara, sindicaliştii cer bani, Guvernul spune că nu are

Sindicaliştii cer bani, Guvernul spune că nu îi are, o situaţie deloc nouă, dar reluată la început de primăvară şi completată cu proteste, în următoare zile fiind anunţată mare agitaţie atât în judeţe, cât şi în Capitală, blocată miercuri şi joi de transporatori şi de greva de la metrou.
FOCUS: Primăvara începe cu proteste în toată ţara, sindicaliştii cer bani, Guvernul spune că nu are

UDMR, după consultările de la Cotroceni: Rămânem consecvenţi în a susţine bicameralismul

Vicepreşedintele executiv al UDMR, Tanczos Barna, a declarat, luni, după consultările cu preşedintele Traian Băsescu, că Uniunea rămâne consecventă în susţinerea ideii de bicameralism.
UDMR, după consultările de la Cotroceni: Rămânem consecvenţi în a susţine bicameralismul

Câteva zeci de persoane au venit să îi aducă un ultim omagiu Michaelei Tonitza Iordache

Câteva zeci de persoane, printre care s-au numărat Ion Iliescu, regizorul Şerban Marinescu şi actriţa Florina Cercel, au venit să îi aducă un ultim omagiu criticului de teatru Michaela Tonitza Iordache, luni, la Sala Lahovary a Teatrului Ţăndărică din Bucureşti.
Câteva zeci de persoane au venit să îi aducă un ultim omagiu Michaelei Tonitza Iordache

Băsescu: Mandatul meu nu mai este afectat de noua Constituţie

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, în debutul consultărilor cu partidele parlamentare de la Palatul Cotroceni, că mandatul său nu va fi afectat de viitoarea Constituţie, subliniind că orice altă abordare devine superfluă.
Băsescu: Mandatul meu nu mai este afectat de noua Constituţie

Nou cutremur în largul coastelor chiliene

Un cutremur cu magnitudinea 6 a fost înregistrat luni în largul coastelor chiliene, la peste 100 de kilometri nord de Conception şi la zece kilometri adâncime, a anunţat Institutul american de geofizică (USGS).
Nou cutremur în largul coastelor chiliene

X-Trade Brokers: Greece’s Crisis Unlikely To Seriously Affect Romania

Romanian economy is unlikely to be seriously affected by Greece’s financial problems, and one of the elements to support this theory is the recent ratings actions of international agencies, brokerage house X-Trade Brokers said Monday.
X-Trade Brokers: Greece’s Crisis Unlikely To Seriously Affect Romania

Zeci de persoane, reţinute în ţări europene în cadrul unei operaţiuni contra mafiei ruse

O operaţiune a poliţiei care se desfăşoară luni în mai multe ţări europene împotriva membrilor grupurilor mafiote georgiene a condus, până acum, la reţinerea a 69 de persoane, între care 24 în Spania, anunţă surse din cadrul poliţiei spaniole citate de AFP.
Zeci de persoane, reţinute în ţări europene în cadrul unei operaţiuni contra mafiei ruse

Preţul ouălor nu se va majora în perioada sărbătorilor de Paşte

Producătorii de ouă membri ai Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR) nu vor majora preţurile în perioada sărbătorilor de Paşte şi vor putea face faţă unei cereri crescute cu până la 50%, potrivit unui comunicat al UCPR transmis luni MEDIAFAX.
Preţul ouălor nu se va majora în perioada sărbătorilor de Paşte

Procurorii au identificat martori în cazul Ramona Cîciu

Procurorii bucureşteni care anchetează cazul Ramonei Cîciu au identificat potenţiali martori care vor fi chemaţi la audieri şi au transmis adrese pentru ridicarea de documente către Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), unde a fost internată femeia, şi către firma la care aceasta muncea.
Procurorii au identificat martori în cazul Ramona Cîciu

Becali: Rapid va fi depunctată, dar poate cere daune din partea LPF

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, luni, că în opinia lui echipa Rapid va fi depunctată în cazul "Varga-Bălan", dar gruparea "alb-vişinie" va cere daune din partea Ligii Profesioniste de Fotbal, pe care are şanse mari să le primească.
Becali: Rapid va fi depunctată, dar poate cere daune din partea LPF

Laszlo Tokes: Autonomia nu este de la diavol, este o subspecie a libertăţii

Europarlamentarul Laszlo Tokes apreciază că autonomia "nu este de la diavol", ci este o "subspecie a libertăţii" deoarece înseamnă libertate de organizare a localităţilor, a culturii, a bisericii, a prezentului şi a viitorului, iar prejudecăţile legate de aceasta nu sunt îndreptăţite.
Laszlo Tokes: Autonomia nu este de la diavol, este o subspecie a libertăţii

Some 7M Romanian Lending Contracts To Undergo EU Imposed Amendments

The amendment of the Romanian legislation on the loans taken out by individuals will have an impact on over seven million contracts concluded with banks, according to consumer protection authority (ANPC) president Constantin Cerbulescu.
Some 7M Romanian Lending Contracts To Undergo EU Imposed Amendments

Romanian President Says Constitution Revision Should Go Beyond Issues Addressed In Referendum

Romanian President Traian Basescu said Monday the country’s Constitution should be revised beyond the questions raised in a national referendum regarding Parliament and should include clearer state power separation limits.
Romanian President Says Constitution Revision Should Go Beyond Issues Addressed In Referendum

Peste 50 de studenţi au pichetat sediul Ministerului Educaţiei

Peste 50 de studenţi de la Uniunea Naţională a Studenţilor au pichetat, luni, sediul Ministerul Educaţiei, cerând ministrului Daniel Funeriu încheierea unui protocol care să prevadă respectarea drepturilor referitoare la burse, tabere şi consultarea studenţilor în problemele care îi priveşte.
Peste 50 de studenţi au pichetat sediul Ministerului Educaţiei

Şi PSD şi PC au ieşit de la consultările de la Cotroceni

Reprezentanţii PSD şi PC au ieşit, luni, de la consultările iniţiate de preşedintele Traian Băsescu pe tema revizuirii Constituţiei, la Cotroceni, la câteva minute de la începutul întâlnirii, fiind nemulţumiţi că a fost invitat şi grupul parlamentar al independenţilor, la fel ca şi delegaţia PNL.
Şi PSD şi PC au ieşit de la consultările de la Cotroceni

O fetiţă a murit lovită, pe trecerea de pietoni,de o maşină condusă de o călugăriţă

O fetiţă în vârsta de 12 ani a murit, iar o alta de 10 ani a fost transportată în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea, după ce au fost lovite, în timp ce traversau strada pe trecerea de pietoni, de un autoturism condus de o călugăriţă.
O fetiţă a murit lovită, pe trecerea de pietoni,de o maşină condusă de o călugăriţă

One In Three Unemployed Romanians Has Been Jobless For More Than One Year

One in three unemployed people in Romania has been jobless for more than one year, a level similar to that reported overall in the EU, where the risk of long-term unemployment is significant, leading to increased social exclusion and poverty, according to a Eurostat study.
One In Three Unemployed Romanians Has Been Jobless For More Than One Year

Peste 7.000 de persoane au participat la manifestările de Ziua Maghiarilor, la Târgu Secuiesc

Peste 7.000 de persoane au participat, luni, în centrul municipiului Târgu Secuiesc, judeţul Covasna, la manifestările organizate cu ocazia Zilei Naţionale a Maghiarilor de Pretutindeni, la eveniment fiind prezenţi ministrul Culturii, Kelemen Hunor, şi liderul CNMT, Laszlo Tokes.
Peste 7.000 de persoane au participat la manifestările de Ziua Maghiarilor, la Târgu Secuiesc

PNL a ieşit de la consultările cu Traian Băsescu, la câteva minute de la începutul întâlnirii

Reprezentanţii PNL au ieşit, luni, de la consultările iniţiate de preşedintele Traian Băsescu pe tema revizuirii Constituţiei, organizate la Cotroceni, la câteva minute de la începutul întâlnirii, fiind nemulţumiţi că a fost invitat şi grupul parlamentar al independenţilor.
PNL a ieşit de la consultările cu Traian Băsescu, la câteva minute de la începutul întâlnirii

Benone Lazăr: Nu s-a pus problema înlocuirii lui Badea

Finanţatorul clubului FC Internaţional Curtea de Argeş, Benone Lazăr, a declarat, luni, că nu s-a pus deloc problema demiterii antrenorului Ionuţ Badea.
Benone Lazăr: Nu s-a pus problema înlocuirii lui Badea

Ponta: Cei îndrăgostiţi de Traian Băsescu nu au ce căuta în PSD

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a afirmat, luni, că membrii de partid care "îl plac" pe Traian Băsescu nu au ce căuta în PSD, el neafirmând însă explicit că cei în cauză vor fi excluşi din partid.
Ponta: Cei îndrăgostiţi de Traian Băsescu nu au ce căuta în PSD

Becali îi va premia pe jucători cu 4.000 de euro pentru victoria cu Dinamo

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, luni, că jucătorii "roş-albaştri" vor avea o primă specială pentru meciul cu Dinamo, de 4.000 de euro, el precizând că îşi doreşte ca fotbaliştii antrenaţi de Mihai Stoichiţă să "ciuruiască" gruparea din Şoseaua Ştefan Cel Mare.
Becali îi va premia pe jucători cu 4.000 de euro pentru victoria cu Dinamo

Băsescu vrea un consens privind modernizarea statului

Preşedintele Traian Băsescu le-a spus reprezentanţilor partidelor şi formaţiunilor parlamentare, în debutul consultărilor de luni de la Palatul Cotroceni, că obiectivul său este realizarea unui consens în privinţa modernizării statului.
Băsescu vrea un consens privind modernizarea statului

Mutu: Aştept decizia, nu are rost să comentez mai mult

Atacantul formaţiei Fiorentina, Adrian Mutu, care a venit pentru două zile în România, a declarat că aşteaptă decizia Tribunalul Antidoping al CONI, precizând că nu are rost să comenteze mai mult până la aflarea verdictului, informează, luni, site-ul Sport.ro.
Mutu: Aştept decizia, nu are rost să comentez mai mult

IMF Chief To Visit Romania March 30

Dominique Strauss-Kahn, Managing Director of the International Monetary Fund, will visit Bucharest on March 30, as part of his tour to Europe, an IMF official said Monday.
IMF Chief To Visit Romania March 30

Jude Law îşi va putea vedea fiica cea mică doar de două ori pe an

Actorul britanic Jude Law a ajuns la o înţelegere legală cu modelul american Samantha Burke, mama celui de-al patrulea său copil, în urma căreia va putea să îşi vadă fiica doar de două ori pe an şi va trebui să plătească pensie alimentară, informează femalefirst.co.uk.
Jude Law îşi va putea vedea fiica cea mică doar de două ori pe an

Romanian Labor Min Mulls Lowering Retirement Age For Mothers

The Romanian Ministry of Labor could agree to reduce the retirement age for women who have children and a proposition will be made in this respect by Labor Minister Mihai Seitan in his meeting with Prime Minister Emil Boc on Friday.
Romanian Labor Min Mulls Lowering Retirement Age For Mothers

X-Trade Brokers: Sunt puţine şanse ca situaţia Greciei sǎ afecteze dramatic România

Analiştii casei de brokeraj X-Trade Brokers consideră că România nu va fi afectată în mod special, comparativ cu alte ţări, de problemele din Grecia şi afirmă că dacă această ameninţare ar fi fost reală agenţiile de evaluare nu ar fi ridicat recent perspectiva ratingului României.
X-Trade Brokers: Sunt puţine şanse ca situaţia Greciei sǎ afecteze dramatic România

Finanţele pregătesc noi măsuri pentru limitarea evaziunii

Finanţele au în vedere măsuri suplimentare pentru limitarea evaziunii pe TVA intracomunitar, cesionarea firmelor, antrepozitele fiscale şi jocurile de noroc, a declarat, luni, ministrul de resort Sebastian Vlădescu.
Finanţele pregătesc noi măsuri pentru limitarea evaziunii

Sindicaliştii acceptă indexarea punctului de pensie cu inflaţia dar cer stabilirea unui plafon minim

Sindicatele ar putea accepta prevederea din proiectul de Lege a pensiilor privind indexarea punctului de pensie cu inflaţia, dar cer ca legea să prevadă un nivel minim, de 42 – 43 la sută din salariul mediu brut, sub care acesta să nu scadă.
Sindicaliştii acceptă indexarea punctului de pensie cu inflaţia dar cer stabilirea unui plafon minim

Strauss-Kahn va veni în România pe 30 martie

Directorul executiv al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn, va vizita România pe 30 martie, unde se va întâlni cu preşedintele, premierul, preşedinţii celor două Camere ale legislativului, ministrul Finanţelor şi guvernatorul BNR, şi se va adresa Parlamentului.
Strauss-Kahn va veni în România pe 30 martie

Renault vrea ca Daimler să intre în alianţa pe care grupul francez o are cu Nissan

Renault, proprietarul Dacia, încearcă să convingă Daimler să între în alianţa pe care grupul auto francez o are cu cel nipon Nissan, printr-o achiziţie sau schimb de acţiuni, transmite Bloomberg.
Renault vrea ca Daimler să intre în alianţa pe care grupul francez o are cu Nissan

Conducerile filialelor PNL Arad, Dâmboviţa, Ialomiţa, Sector 2 şi Sector 5 au fost dizolvate

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat, luni, dizolvarea conducerilor organizaţiilor şi numirea unor lideri interimari la Arad, Dâmboviţa, Ialomiţa, Sector 2 şi Sector 5, motivaţia fiind scorul de la prezidenţiale, iar în cazul filialelor din Bucureşti tensiunile generate de foştii lideri.
Conducerile filialelor PNL Arad, Dâmboviţa, Ialomiţa, Sector 2 şi Sector 5 au fost dizolvate

FORT: Constructorii de drumuri trebuie impozitaţi suplimentar

Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) cere Guvernului ca firmele de construcţii de drumuri să plătească un impozit suplimentar pentru marjele de profit care depăşesc 5%, întrucât comenzile de la stat asigură randamente de până la 40%, iar calitatea lucrărilor este de multe ori proastă.
FORT: Constructorii de drumuri trebuie impozitaţi suplimentar

Cataramă, exclus din PNL la propunerea lui Antonescu

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, la finalul CNEx, că Viorel Cataramă a fost exclus din partid, la propunerea sa, pentru "ştirbirea imaginii partidului" şi "lezarea intereselor şi imaginii partidului", precizând că excluderea a fost votată de 39 de liberali, doar 6 fiind împotrivă.
Cataramă, exclus din PNL la propunerea lui Antonescu

Modificarea legii privind creditarea va afecta peste 7 mil. de contracte încheiate de bănci

Modificarea legislaţiei privind creditele angajate de persoanele fizice va afecta peste 7 milioane de contracte încheiate cu băncile, a declarat Constantin Cerbulescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).
Modificarea legii privind creditarea va afecta peste 7 mil. de contracte încheiate de bănci

Vlădescu: Creşterea economică de 1,3% poate fi atinsă, dacă pieţele internaţionale nu se tulbură

PIB-ul României poate înregistra în acest an un avans de 1,3%, prognozat de autorităţi, dacă nu există turbulenţe pe pieţele internaţionale, revenirea economiei româneşti fiind legată în principal de evoluţiile din Europa şi partenerii tradiţionali, a spus ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu.
Vlădescu: Creşterea economică de 1,3% poate fi atinsă, dacă pieţele internaţionale nu se tulbură