Zeci de mii de oameni au protestat în Piaţa Victoriei: „Ne-aţi ciuruit, vă ciuruim”, „Vă dăm 25% din salarii dacă plecaţi”
14:17, 19 Mai 2010
Peste 50.000 de protestatari au participat, miercuri dimineaţa, în Piaţa Victoriei, la mitingul organizat de cele cinci confederaţii sindicale, în semn de protest faţă de scăderea salariilor şi pensiilor, potrivit estimărilor sindicaliştilor. Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Marius Militaru, a declarat pentru MEDIAFAX că aproape 30.000 de sindicalişti au participat la miting.