Preşedintele Joseph Biden se declară "încântat" că îl va primi în SUA pe omologul ucrainean Volodimir Zelenski, afirmând că vor fi multe lucruri de discutat, în contextul în care, potrivit unui oficial de la Casa Albă, războiul intră într-o "nouă etapă", urmând să fie abordată şi tema negocierilor.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Franţa cu privire la posibile perturbări ale circulaţiei feroviare.
Când i s-a atras atenţia că vrea refacerea vechilor graniţe ale URSS, preşedintele Rusiei a negat cu tărie, susţinând că nu vrea refacerea imperiului, ci doar rezolvarea unui caz punctual: Ucraina.
Politicienii români care fac o vizită în Coreea de Sud s-au întâlnit la Ambasada României la Seul cu o parte a comunităţii româneşti din această ţară: o profesoară, o tânără care a convins un gigant IT, dar şi un tânăr care a cântat la nai.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind taxarea contractelor part-time, iar liderul USR, Cătălin Drulă spune că preşedintele „a mai pus o semnătură pe falimentul ţării” şi că „pedepseşte munca”.
Executivul urmează să renunţe la compensarea de 50 de bani pe litru de carburant, deoarece preţurile la benzină şi motorină sunt în scădere, au declarat surse politice pentru MEDIAFAX.
Reprezentanţii Filialei Braşov a Caravanei cu Medici au prezentat miercuri primele două defibrilatoare externe automatizate instalate pe domeniul public.
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a afirmat, miercuri, că va suplimenta echipamentele destinate forţelor armate ruse şi a cerut adaptarea instruirii militare pentru a face faţă capabilităţilor NATO, în timp ce Casa Albă a confirmat vizita în SUA a preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski.
Acestea sunt originare doar dintr-o mică parte a Insulelor Galapagos şi sunt considerate în pericol critic de dispariţie, mai rămânând doar câteva sute în lume, potrivit BBC. Au mai rămas doar aproximativ 200 de exemplare şi sunt limitate la pantele vulcanului Wolf din Isabela, ceea ce le face una dintre cele mai vulnerabile specii […]
Organismul de supraveghere nucleară a ONU, AIEA, a confirmat că şeful său, Rafael Grossi, se va deplasa joi la Moscova pentru a discuta despre siguranţa nucleară la centrala nucleară Zaporojie din sudul Ucrainei, scrie CNN.
Rokas Masiulis, şeful reţelei electrice din Lituania, a declarat că firma sa caută în depozite orice altceva de care Ucraina ar putea avea nevoie pentru a repara daunele provocate sistemului său de electricitate de atacurile repetate cu rachete ruseşti. „Ucrainenii spun că nu au nimic împotrivă să primească orice, inclusiv lucruri care nu funcţionează sau […]
La Ghimbav, în Braşov, a fost operaţionalizat miercuri al 10-lea punct de salvare aerienă din ţară. Elicopterul SMURD va deservi cu precădere zona montană.
Realitatea din economie a depăşit importanţa istoriei randamentelor, până acum. Se poate spune că statistica „votează” cu o redresare, în timp ce o serie de date macroeconomice şi de poziţionare, pe care le considerăm relevante, nu vin deloc în ajutorul optimiştilor pe final de an.
Tratamentul, dezvoltat de producătorul britanic de medicamente GlaxoSmithKline, este prima opţiune non-pastilă împotriva HIV, iar studiile au arătat că depăşeşte chiar şi eficacitatea pastilelor orale. „Aceste medicamente, trebuie să le iei în fiecare zi, iar dacă le iei exact la ora 9 dimineaţa, ar trebui să fie aşa până când mori”, a declarat Muwonge, […]
Federaţia Franceză de Fotbal (FFF) a condamnat abuzurile rasiste online la adresa jucătorilor săi şi a promis că va lua măsuri după ce aceştia au fost luaţi în vizor în momentul în care echipa a pierdut la penalty-uri în faţa Argentinei, duminică, în finala Cupei Mondiale din Qatar.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, este la Seul şi spune că atât el, cât şi miniştrii PSD sunt decişi ca alături de partenerii sud-coreeni să construiască proiecte economice solide şi cu impact major asupra economiilor celor două ţări.
Abu Dhabi National Oil Company (ADNOC) a ajuns la un acord să cumpere o participaţie de 24,9% în grupul austriac de petrol şi gaze OMV de la fondul de stat din Abu Dhabi Mubadala Investment Company, au anunţat miercuri cele două companii, scrie Reuters.
Premierul Nicolae Ciucă, aflat în vizită la Seul, susţine că România este deschisă să analizeze posibilităţile unei cooperări între ţara noastră, Coreea de Sud şi SUA în domeniul energiei nucleare.
Potrivit Temei de Proiectare, arhitecţii TESSERACT subliniază că în prezent, activitatea unităţii medicale se desfăşoară într-un complex spitalicesc dat în funcţiune în anul 1983, de tip monobloc, cu zona de servicii conexe (bucătărie, spălătorie şi logistică) poziţionată în clădiri situate vis-a-vis de spital şi legate de spital printr-un pasaj subteran. Provocarea arhitecţilor în cadrul acestui […]
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat marţi legea de aprobare a Ordonanţei 16/2022 de modificare a Codului Fiscal, care stabileşte un nou prag de preţ pentru aplicarea unei TVA de 5% la locuinţe, un nou plafon la microîntreprinderi şi o cotă de impozitare de 8% pentru veniturile din dividende.
Ultimele licenţe rămase necesare pentru ca Virgin Orbit să lanseze de la Spaceport Cornwall au fost eliberate de către autoritatea britanică de reglementare în domeniul spaţial.
Însă noile teste efectuate pe animale arată că acest colorant perturbă modul în care funcţionează bariera intestinală, dăunează sănătăţii intestinelor, încurajează inflamaţia şi poate declanşa boli inflamatorii intestinale (BII), cum ar fi boala Crohn şi colita ulcerativă. Cercetătorii de la Universitatea McMaster au descoperit că, prin perturbarea barierei intestinale, Allura Red AC creşte cantitatea […]
Portughezul a fost numit de cei de la Sofascore în cel mai slab 11 al Cupei Mondiale alături de alte nume sonore, printre care chiar şi un campion mondial, argentinianul Lautaro Martinez. Căpitanul Portugaliei, în vârstă de 37 de ani, a protesta după ce a fost înlocuit în înfrângerea din grupă cu 2-1 în faţa […]
Proiectul privind pensiile speciale nu le elimină, ci le cosmetizează, fiind atinse cam 10% din pensiile speciale din prezent, spune deputatul USR Cristina Prună.
Premierul Nicolae Ciucă spune că tinerii şi copiii trebuie să ştie cât rău a însemnat dictatura şi să cunoască meritele şi jertfa celor care au făcut posibilă libertatea de astăzi, într-un mesaj adresat cu ocazia Zilei Memoriei Victimelor Comunismului şi Zilei Victoriei Revoluţiei Române.
Cel mai nou Hotel de Gheaţă de la Bâlea Lac se deschide de joi. Va avea, pentru început, 10 camere, care vor purta numele unor mari capitale europene, anunţă reprezentanţii ineditului obiectiv. Majoritatea celor care vin la Bâlea Lac să se cazeze primii în Hotel sunt din Marea Britanie.
Raportul reuneşte concluziile conversaţiilor pe teme de dezvoltare sustenabilă, purtate, în 2022, cu peste 500 de de business, politici şi civici din România
Deputatul USR Cristina Prună spune că măsurile în energie sunt o „bătaie de joc” şi Guvernul nu gândeşte în perspectivă: „Când modifici o lege de şapte ori, înseamnă că ai greşit-o din capul locului”, spune ea.
Mai multe reţele de magazine retrag, pentru depăşirea valorilor admise de reziduuri de pesticide, grapefruitul roşu importat din Turcia, din lotul 318, comercializat în perioada 16 noiembrie - 9 decembrie.
ÎCCJ a decis că steagul judeţului Covasna poate fi folosit în continuare în mod oficial. Decizia e definitivă şi vine după ce Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş au depus la Curtea de Apel Braşov o cerere de chemare în judecată a Guvernului şi a judeţului Covasna.
Fostul preşedinte al Rusiei, Dmitri Medvedev a întreprins o călătorie surpriză la Beijing şi a purtat discuţii cu preşedintele chinez Xi Jinping, în timpul cărora a declarat că au discutat despre conflictul din Ucraina.
Marţi, conducătorii talibani din Afganistan au interzis femeilor să mai frecventeze universităţile, cu efect imediat, în cadrul celui mai recent edict de reprimare a drepturilor şi libertăţilor femeilor.