CELE MAI NOI ARTICOLE

Joe Biden se gândeşte serios dacă să scoată Rusia din SWIFT – CNN

Preşedintele SUA, Joe Biden, analizează serios dacă să scoată Rusia din SWIFT, reţeaua de înaltă securitate care conectează mii de instituţii financiare din întreaga lume, dar nu a luat încă o decizie finală, potrivit mai multor apropiaţo, scrie CNN.
Joe Biden se gândeşte serios dacă să scoată Rusia din SWIFT - CNN

Pandemia Covid a lăsat orfani peste 5 milioane de copii

Cercetările efectuate de Imperial College din Londra şi publicate în The Lancet Child & Adolescent Health se bazează pe datele privind mortalitatea şi rata natalităţii din cauza Covid-19 în 20 de ţări.
Pandemia Covid a lăsat orfani peste 5 milioane de copii

Vaccinare în România, 26 februarie. Doar 4.800 de români s-au vaccinat în ultimele 24 de ore

Doar 4.867 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, conform statisticii realizate de Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19. Dintre acestea, 654 s-au vaccinat cu prima doză.
Vaccinare în România, 26 februarie. Doar 4.800 de români s-au vaccinat în ultimele 24 de ore

Internetul în Ucraina prezintă întreruperi în timp ce trupele ruseşti avansează

Conectivitatea internetului în Ucraina a fost afectată de invazia rusă, în special în sudul şi estul ţării, unde luptele au fost cele mai intense, au declarat sâmbătă observatorii de internet, citaţi de Reuters.
Internetul în Ucraina prezintă întreruperi în timp ce trupele ruseşti avansează

Gruparea Anonymous revendică responsabilitatea pentru piratarea „continuă” a site-urilor ruseşti

Gruparea Anonymous revendică responsabilitatea pentru piratarea "continuă" a site-urilor guvernamentale ruseşti, relatează CNN, în condiţiile în care unele site-uri guvernamentale ruseşti au continuat să nu funcţioneze sâmbătă.
Gruparea Anonymous revendică responsabilitatea pentru piratarea

Tot mai multe ţări interzic companiilor aeriene ruseşti accesul în spaţiul lor aerian

Estonia şi România vor interzice companiilor aeriene ruseşti accesul în spaţiul lor aerian, au anunţat sâmbătă cele două ţări, relatează CNN.
Tot mai multe ţări interzic companiilor aeriene ruseşti accesul în spaţiul lor aerian

Turcia cere Rusiei să înceteze atacul asupra Ucrainei, dar nu confirmă închiderea Strâmtorii Bosfor

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a cerut Rusiei să înceteze imediat operaţiunea militară din Ucraina şi a anunţat că depune eforturi pentru un armistiţiu, dar Ankara nu a confirmat afirmaţiile preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, privind închiderea Strâmtorii Bosfor.
Turcia cere Rusiei să înceteze atacul asupra Ucrainei, dar nu confirmă închiderea Strâmtorii Bosfor

USR Constanţa cere Patriarhiei sancţionarea poziţiilor pro-ruse exprimate de arhiepiscopul Teodosie

USR Constanţa cere Patriarhiei Române sancţionarea publică a poziţiilor pro-ruse exprimate de arhiepiscopul Teodosie, arată o postare pe Facebook.
USR Constanţa cere Patriarhiei sancţionarea poziţiilor pro-ruse exprimate de arhiepiscopul Teodosie

Radioul şi televiziunea din Rusia ignoră atacul asupra Ucrainei şi vorbesc de intervenţie defensivă

O altă realitate este prezentată de mass-media din Rusia.
Radioul şi televiziunea din Rusia ignoră atacul asupra Ucrainei şi vorbesc de intervenţie defensivă

Forţe britanice au sosit în Europa de Est pentru a întări frontul estic al NATO

Nave ale Marinei Regale, trupe ale Armatei Britanice şi avioane de luptă ale Forţelor Aeriene Regale au fost desfăşurate în Europa de Est pentru a consolida frontul estic al NATO, potrivit unei declaraţii de sâmbătă a Ministerului britanic al Apărării, anunţă CNN.
Forţe britanice au sosit în Europa de Est pentru a întări frontul estic al NATO

Miracolul din război. Fetiţa născută la metroul din Kiev

Un miracol în absurdul războiului din Ucraina. Naşterea unui copil într-o staţie de metrou din Kiev ar putea deveni simbolul vieţii care prevalează asupra morţii şi a distrugerii. În metroul din Kiev, folosit ca adăpost, s-a născut o fetiţă căreia i s-a dat numele Mia, susţine presa locală. Nu se ştie în ce staţie de […]
Miracolul din război. Fetiţa născută la metroul din Kiev

MAE: Se împlinesc opt ani de la anexarea Peninsulei Crimeea, România condamnă ferm acest act

Romania reiterează, la opt ani de la anexarea ilegală de către Federaţia Rusă a Republicii Autonome Crimeea şi a oraşului Sevastopol, poziţia de condamnare fermă a acestui act de încălcare a principiilor şi normelor de drept internaţional, anunţă Ministerul Afacerilor Externe într-un comunicat.
MAE: Se împlinesc opt ani de la anexarea Peninsulei Crimeea, România condamnă ferm acest act

Turcia va bloca trecerea prin strâmtori a navelor de război ruseşti – Zelenski

Turcia nu va permite navelor de război ruseşti să folosească strâmtorile Dardanele şi Bosfor, care leagă Marea Neagră de Marea Mediterană, anunţă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, pe Twitter.
Turcia va bloca trecerea prin strâmtori a navelor de război ruseşti - Zelenski

Primul efect al sancţiunilor: nava rusească Liderul Baltic, blocată pe Canalul Mânecii

Nava transporta maşini la Sankt Petersburg.
Primul efect al sancţiunilor: nava rusească Liderul Baltic, blocată pe Canalul Mânecii

Şi femeile merg la război în Ucraina. Kira, fost manager Amazon, se opune Rusiei cu arma în mână: „Tragem pentru a proteja ţara şi ceea ce iubim”

Rudik, 36 de ani, fost deputat în Parlamentul ucrainean, a decis să se înarmeze: „Ne-am întrebat mereu care ar fi forţa care l-ar fi oprit pe Putin. Am crezut că va fi o coaliţie de ţări mari”.
Şi femeile merg la război în Ucraina. Kira, fost manager Amazon, se opune Rusiei cu arma în mână: „Tragem pentru a proteja ţara şi ceea ce iubim”

Kuleba anunţă că au început pregătirile pentru eliminarea Rusiei din SWIFT

Ministrul ucrainean de Externe, Dmytro Kuleba, anunţă într-un mesaj pe Twitter că au început pregătirile tehnice pentru deconectarea Rusiei de la sistemul internaţional de plăţi SWIFT.
Kuleba anunţă că au început pregătirile pentru eliminarea Rusiei din SWIFT

Tabăra de refugiaţi de la Siret cu 201 locuri, ridicată în două ore. La amenajarea acesteia lucrează 140 de pompieri

Prima tabără de refugiaţi din judeţul Suceava a fost ridicată în apropierea Vămii Siret, pe jumătate din terenul de fotbal al localităţii. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Bucovina” Suceava, căpitanul Alin Găleată, susţine că este vorba despre o tabără mobilă, care ”conţine 30 de corturi de cazare a câte 25 de […]
Tabăra de refugiaţi de la Siret cu 201 locuri, ridicată în două ore. La amenajarea acesteia lucrează 140 de pompieri

România se pune la adăpost: închide spaţiul aerian pentru Rusia

România a închis spaţiul aerian pentru aeronavele din Rusia, de sâmbătă, la ora 15:00, anunţă Autoritatea Aeronautică Civilă.
România se pune la adăpost: închide spaţiul aerian pentru Rusia

Apelul doctorilor care tratează copiii bolnavi de cancer din Ucraina: „Sprijiniţi-ne să oprim agresiunea lui Putin”

Situaţie de criză medicală şi umanitară în spitalele din Kiev: stocurile de medicamente sunt pe final.
Apelul doctorilor care tratează copiii bolnavi de cancer din Ucraina: „Sprijiniţi-ne să oprim agresiunea lui Putin”

Florin Cîţu: România trebuie să se retragă din BII şi BICE

România trebuie să se retragă din Banca Internaţională de Cooperare Economică (BICE) şi din Banca Internaţională de Investiţii (BII), spune preşedintele PNL Florin Cîţu, într-o postare pe Facebook.
Florin Cîţu: România trebuie să se retragă din BII şi BICE

COMENTARIU Lelia Munteanu: Dezlegare de călătorie în Shabbat pentru evreii din Ucraina

Cetăţenii israelieni (aproximativ 15.000) surprinşi de invazia rusă n-au ţinut cont de avertismentele timpurii ale Ministerului de Externe de la Ierusalim şi iau acum cu asalt graniţele de vest ale Ucrainei.  La fiecare punct de control există şi reprezentaţi ai statului Israel, dar nu mulţi reuşesc să ajungă până acolo. Câteva mii de evrei ucrainieni […]
COMENTARIU Lelia Munteanu: Dezlegare de călătorie în Shabbat pentru evreii din Ucraina

Războiul din Ucraina. Televiziunea de stat difuzează tutoriale despre cum se fac cocktailurile Molotov

Ucraina rezistă. Şi o face cu orice pret, prin orice mijloace, inclusiv cele artizanale.
Războiul din Ucraina. Televiziunea de stat difuzează tutoriale despre cum se fac cocktailurile Molotov

MAE: Repatrierea în România a personalului Ambasadei României la Kiev s-a încheiat cu succes

Repatrierea în România a personalului Ambasadei României la Kiev s-a încheiat sâmbătă cu succes, urmare unui efort inter-instituţional, anunţă Ministerul Afacerilor Externe.
MAE: Repatrierea în România a personalului Ambasadei României la Kiev s-a încheiat cu succes

Rusia a închis partea de nord-vest a Mării Negre, potrivit Serviciului de Frontieră de Stat

Serviciul ucrainean al poliţiei de frontieră a declarat sâmbătă că Rusia a închis partea de nord-vest a Mării Negre.
Rusia a închis partea de nord-vest a Mării Negre, potrivit Serviciului de Frontieră de Stat

Viceprimarul Craiovei pune la dispoziţia refugiaţilor apartamentul în care a locuit fiul său. Legătură dintre tragedia din familia Aureliei Filip şi drama ucraineană

Aurelia Filip, viceprimar în Craiova, a anunţat public, într-o postare pe Facebook, că pune la dispoziţia refugiaţilor din Ucraina apartamentul cu 3 camere în care au trăit fiul şi nora sa, decedaţi în septembrie 2020, într-un accident auto. Locuinţa a fost cumpărată de Aurelia Filip pentru fiul său, iar acum poate fi adăpost pentru persoane […]
Viceprimarul Craiovei pune la dispoziţia refugiaţilor apartamentul în care a locuit fiul său. Legătură dintre tragedia din familia Aureliei Filip şi drama ucraineană

Cine este Valery Gergiev, dirijorul care refuză să se dezică de Vladimir Putin. Directorul fost înlocuit la cârma orchestrei Wiener Philharmoniker în turneul din SUA

Decizia vine după ameninţările cu protestele referitoare la prezenţa directorului, Valery Gergiev, un prieten personal şi susţinător al lui Vladimir Putin, după atacul rusesc asupra Ucrainei şi după ce La Scala i-a cerut dirijorului de orchestra să ia atitudine.
Cine este Valery Gergiev, dirijorul care refuză să se dezică de Vladimir Putin. Directorul fost înlocuit la cârma orchestrei Wiener Philharmoniker în turneul din SUA

Prezenţa în bănci revine la nivelul ante-pandemie în şcolile din România. Scădere importantă a numărului de clase în online

Numărul de infectări cu SARS-CoV-2 în şcoli a continuat să scadă şi în ultima săptămână, anunţă ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. Implicit, a scăzut şi numărul de clase şi şcoli în online.
Prezenţa în bănci revine la nivelul ante-pandemie în şcolile din România. Scădere importantă a numărului de clase în online

Cum pot fi ajutaţi refugiaţii din Ucraina. Platformă pentru sprijinirea persoanelor care au fugit din calea bombelor

O platformă pentru sprijinirea refugiaţilor din Ucraina poate fi accesată începând de sâmbătă în România. Sunt deja peste 100 de oferte de implicare, spune purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.
Cum pot fi ajutaţi refugiaţii din Ucraina. Platformă pentru sprijinirea persoanelor care au fugit din calea bombelor

Informaţii despre planul de război rusesc: „Atacuri cibernetice şi control al cerului, pentru a ocupa birouri instituţionale”

Analiştii militari au aflat planul operaţional al Federaţiei Ruse în Ucraina.
Informaţii despre planul de război rusesc: „Atacuri cibernetice şi control al cerului, pentru a ocupa birouri instituţionale”

Kinjal şi Zircon, noile „arme invincibile” ale lui Putin

Rachete balistice şi de croazieră hipersonice formează tehnologia militară cu care se schimbă scenariul de război, conform Kremlinului.
Kinjal şi Zircon, noile „arme invincibile” ale lui Putin

România ridică două tabere pentru refugiaţi, la Sighet şi Siret

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a declarat, sâmbătă, că, au fost instalate corturi pentru cetăţenii ucraineni intraţi deja în România care au ales să îşi aştepte rudele sau prietenii care se apropie de punctul de trecere a frontierei. „Au fost instalate corturi pentru ca oamenii să nu aştepte în frig, să poată să […]
România ridică două tabere pentru refugiaţi, la Sighet şi Siret

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Biserica şi războiul ucrainean: căldura unui lighean albastru cu gogoşi, împărţite la frontieră pentru refugiaţi

O imagine a unui preot, împărţind dintr-un lighean albastru de plastic gogoşi calde copiilor ucraineni, refugiaţi peste graniţă în România din calea războiului este, în opinia mea, emblematică pentru bunătatea născută din credinţă. E un rol pe care Biserica l-a înţeles cu asupra de măsură în ultimii ani, şi l-a însuşit pe deplin şi îl îndeplineşte cu smerenie şi fără publicitate.
PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Biserica şi războiul ucrainean: căldura unui lighean albastru cu gogoşi, împărţite la frontieră pentru refugiaţi

Cărbunaru: 14.000 de cetăţeni ucrainieni se află în România, 54 au cerut azil

Aproximativ 14.000 de cetăţeni ucrainieni se află în România de la începutul crizei din Ucraina. Doar 54 dintre aceştia au cerut azil în România. La frontiere se organizează zone tampon, zone de aşteptare şi puncte de asigurare a hranei şi a apei.
Cărbunaru: 14.000 de cetăţeni ucrainieni se află în România, 54 au cerut azil

Personalul ambasadei israeliene din Lviv se va muta în partea poloneză a frontierei

Ambasada Israelului din Ucraina a hotărât să îşi mute sediul pe teritoriul statului polonez, subliniind că, în fiecare zi, personalul va trece graniţa cu statul vecin pentru a-şi ajuta cetăţenii.
Personalul ambasadei israeliene din Lviv se va muta în partea poloneză a frontierei

România începe procedurile de suspendare a dreptului de survol pentru Rusia

România începe procedurile de suspendare a dreptului de survol pentru Rusia, precum şi a dreptului de aterizare în România pentru aeronavele care aparţin companiilor din Rusia.
România începe procedurile de suspendare a dreptului de survol pentru Rusia

VIDEO Noi imagini cu blocul din Kiev lovit de o rachetă rusă

Pompierii ucraineni au declarat că şase persoane au fost rănite când o rachetă a lovit sâmbătă o clădire înaltă de la periferia sud-vestică a Kievului, în apropiere de aeroportul Zhuliany.
VIDEO Noi imagini cu blocul din Kiev lovit de o rachetă rusă

Ambasadorul Rusiei la Dublin a avut parte de o „întâmpinare” mai puţin diplomată

Protestatarii au oprit maşina, punându-se în faţa ei şi au scandat mesaje de solidaritate cu Ucraina. Un protestatar a pus steagul Ucrainei pe parbrizul maşinii în care se afla ambasadorul.  Şoferului i-a fost greu să conducă prin mulţimea furioasă. Alţi protestatari au lovit maşina cu sticle de apă şi cu pumnii şi picioarele.   Poliţia […]
Ambasadorul Rusiei la Dublin a avut parte de o „întâmpinare” mai puţin diplomată

Macron: Franţa va susţine Republica Moldova şi Georgia pentru a contracara „destabilizarea”

Franţa este determinată să ofere susţinere Republicii Moldova şi Georgiei pentru a contracara orice tentative în sensul "destabilizării", a declarat sâmbătă preşedintele Emmanuel Macron, după conversaţii cu lideri din cele două ţări.
Macron: Franţa va susţine Republica Moldova şi Georgia pentru a contracara

Salvaţi Copiii: 60 de copii ucrainieni au primit asistenţă şi jucării, la Siret

Echipele Salvaţi Copiii România sunt pe teren, lângă punctele de frontieră cu Ucraina, şi acordă asistenţă umanitară copiilor şi familiilor acestora care se refugiază din calea războiului. Echipa locală a filialei din Suceava şi voluntarii Salvaţi Copiii România au rămas pe teren, la punctul de trecere a frontierei din Siret, pentru a acorda sprijin imediat […]
Salvaţi Copiii: 60 de copii ucrainieni au primit asistenţă şi jucării, la Siret

Aproximativ 100.000 de refugiaţi ucraineni au ajuns în Polonia

Aproximativ 100.000 de refugiaţi ucraineni au ajuns în Polonia de la începerea atacului Rusiei, în urmă cu mai mult de 48 de ore, anunţă Guvernul de la Varşovia, potrivit cotidianului Le Monde.
Aproximativ 100.000 de refugiaţi ucraineni au ajuns în Polonia