CELE MAI NOI ARTICOLE

Călătoria surprinzătoare a unui balon cu heliu. A zburat peste 2.500 de kilometri şi a îndeplinit dorinţe

Un balon cu heliu a călătorit mai mult de 2.500 km în aer, ajungând dintr-un mic oraş austriac într-un sat muntos din Rusia. Călătoria neaşteptată a fost descrisă de presa locală drept una dintre cele mai uimitoare poveşti de Crăciun din acest an.
Călătoria surprinzătoare a unui balon cu heliu. A zburat peste 2.500 de kilometri şi a îndeplinit dorinţe

Simona Halep a urcat în clasamentul WTA. Pe ce loc se află acum campioana de la Wimbledon

Simona Halep a urcat o poziţie în clasamentul WTA actualizat luni, aflându-se pe locul 3, cu 5462 de puncte acumulate. Deşi nu a mai evoluat de la începutul lunii noiembrie, românca a profitat de punctele pierdute de japoneza Naomi Osaka, care a coborât pe poziţia a patra.
Simona Halep a urcat în clasamentul WTA. Pe ce loc se află acum campioana de la Wimbledon

Donald Trump ameninţă Bagdadul, după cererea de retragere a trupelor americane din Irak: „Le vom impune sancţiuni aşa cum nu au mai văzut niciodată”

Preşedintele american Donald Trump a ameninţat cu sancţiuni împotriva Bagdadului, după ce parlamentul irakian a cerut trupelor americane să părăsească ţara, spunând că, dacă trupele vor pleca, Irakul va trebui să plătească Statelor Unite costul bazei militare aeriene de acolo, potrivit Reuters.
Donald Trump ameninţă Bagdadul, după cererea de retragere a trupelor americane din Irak: „Le vom impune sancţiuni aşa cum nu au mai văzut niciodată”

Surpriza de proporţii pe care au avut-o poliţiştii germani când au inspectat un camion la 3 dimineaţa. Ce făcuse şoferul român

Poliţiştii germani au avut parte de o experienţă inedită duminică dimineaţă, în jurul orei 03:00.
Surpriza de proporţii pe care au avut-o poliţiştii germani când au inspectat un camion la 3 dimineaţa. Ce făcuse şoferul român

Cele mai bune glume ale lui Ricky Gervais la Globurile de Aur 2019. I-a făcut ipocriţi pe actori: „Dacă ISIS ar începe un serviciu de streaming, v-aţi suna agenţii, nu-i aşa?”

Comediantul şi actorul britanic Ricky Gervais a fost, pentru a cincea oară, gazda ceremoniei de decernare a Globurilor de Aur, unde nu s-a putut abţine să nu facă spectacol pe seama membrilor elitei hollywoodiene. Glumele sale au stârnit atât zâmbete, cât şi dezaprobare, unii considerându-le de-a dreptul ofensatoare, potrivit Reuters.
Cele mai bune glume ale lui Ricky Gervais la Globurile de Aur 2019. I-a făcut ipocriţi pe actori: „Dacă ISIS ar începe un serviciu de streaming, v-aţi suna agenţii, nu-i aşa?”

Alte indicatoare rutiere în maghiară au fost vandalizate. Vinovatul a fost prins – FOTO

Un bărbat din Bacău a fost prins de poliţiştii harghiteni după ce a vopsit cu negru mai multe indicatoare rutiere din judeţul Harghita. Poliţiştii au găsit în maşina acestuia un spray cu vopsea. Băcăuanul riscă până la 2 ani închisoare.
Alte indicatoare rutiere în maghiară au fost vandalizate. Vinovatul a fost prins - FOTO

Irina Begu, eliminată în primul tur de la Shenzhen

Irina Begu (102 WTA) a fost eliminată în prima rundă a turneului WTA International din Shenzhen (China), luni dimineaţă, după ce a cedat contra sportivei din Cehia, Kristyna Pliskova (67 WTA), scor 3-6, 3-6.
Irina Begu, eliminată în primul tur de la Shenzhen

O carte pe zi: „Pierduţi în Cartierul Spaniol”, de Heddi Goodrich

Napoli văzut prin ochii unei străine, ca un oraş fermecător şi enigmatic, loc ideal pentru o poveste de dragoste intensă, dar tristă.
O carte pe zi: „Pierduţi în Cartierul Spaniol”, de Heddi Goodrich

Ministrul Marcel Vela: Elicopterele SMURD vor efectua intervenţii ziua şi noaptea

Ministrul de Interne Marcel Vela a anunţat, luni, că aeronavele SMURD vor putea efectua intervenţii atât ziua, cât şi noaptea, după ce patru piloţi în rezervă au acceptat să revină în sistem pe posturile de comandant de aeronavă. Astfel, 6 aeronave vor fi disponibile în România.
Ministrul Marcel Vela: Elicopterele SMURD vor efectua intervenţii ziua şi noaptea

Mii de poliţişti şi jandarmi, trimişi în stradă cu ocazia sărbătorii de Bobotează

Aproximativ 3.500 de poliţişti şi jandarmi şi 200 de angajaţi ai IGSU vor fi angrenaţi, luni, la nivel naţional, la manifestările organizate cu ocazia sărbătorii de Bobotează, anunţă Ministerul Afecerilor Interne (MAI), într-un comunicat de presă.
Mii de poliţişti şi jandarmi, trimişi în stradă cu ocazia sărbătorii de Bobotează

Globurile de Aur 2020 | Tendinţele de pe covorul roşu: Haute couture, bijuterii rafinate şi costume cu pantaloni

Ţinutele haute couture, rochiile de bal spectaculoase, bijuteriile rafinale şi multe costume cu pantaloni s-au numărat printre tendinţele de pe covorul roşu la cea de-a 77-a ediţie a galei Globurilor de Aur, care a avut loc duminică noapte, la Los Angeles.
Globurile de Aur 2020 | Tendinţele de pe covorul roşu: Haute couture, bijuterii rafinate şi costume cu pantaloni

Noul şef al Forţei Quds din Iran spune că are ca scop îndepărtarea SUA din regiune

Noul şef al Forţei Quds din Iran, Esmail Qaani, a declarat că are drept scop îndepărtarea Statelor Unite din regiune, după ce comandantul Qassem Soleimani a fost ucis vineri într-un atac aerian american în capitala irakiană Bagdad, a informat luni presa de stat iraniană, potrivit Reuters.
Noul şef al Forţei Quds din Iran spune că are ca scop îndepărtarea SUA din regiune

Donald Trump şi Boris Johnson au discutat despre situaţia din Iran şi Irak

Preşedintele SUA, Donald Trump, a discutat duminică cu premierul britanic Boris Johnson despre situaţia actuală din Irak şi Iran, a anunţat Casa Albă printr-un comunicat, potrivit site-ului agenţie Reuters.
Donald Trump şi Boris Johnson au discutat despre situaţia din Iran şi Irak

ALERTĂ METEO | Cod galben de vânt puternic în 19 judeţe. Rafalele vor depăşi la 80 km/h

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o atenţionare cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 22.00 în 19 judeţe.
ALERTĂ METEO | Cod galben de vânt puternic în 19 judeţe. Rafalele vor depăşi la 80 km/h

Mesajul comun al Franţei, Germaniei şi Marii Britanii: Iranul trebuie să-şi respecte angajamentele din Acordul nuclear

Grupul de ţări „E3” format din Franţa, Marea Britanie şi Germania au solicitat Iranului să se abţină de la orice acţiune violentă şi au îndemnat Iranul să se întoarcă la respectarea angajamentelor stabilite în acordul nuclear JCPOA din 2015 cu puterile mondiale, potrivit Reuters.
Mesajul comun al Franţei, Germaniei şi Marii Britanii: Iranul trebuie să-şi respecte angajamentele din Acordul nuclear

„Once Upon a Time in Hollywood”, de Quentin Tarantino, marele câştigător al galei Globurilor de Aur

„Once Upon A Time In Hollywood" a fost, cu trei trofee, marele câştigător al galei Globurilor de Aur 2020, fiind desemnat cea mai bună comedie, în timp ce "1917", de Sam Mendes, a primit premiul pentru cea mai bună dramă. „Succession", „Fleabag" şi „Cernobîl" au primit majoritatea premiilor TV.
„Once Upon a Time in Hollywood”, de Quentin Tarantino, marele câştigător al galei Globurilor de Aur

#euprimar România stă pe loc. Marile oraşe, sufocate de trafic / Turismul de la mare şi munte se face în maşină

Nu există oraş în România unde traficul să nu fie o problemă. Indiferent de culoarea politică, de durata mandatelor, edilii locali nu au reuşit, în ultimii 30 de ani, să ţină pasul cu numărul tot mai mare de maşini.
#euprimar România stă pe loc. Marile oraşe, sufocate de trafic / Turismul de la mare şi munte se face în maşină

Trump renunţă la discursul pacifist si ameninţă Iranul: ”Poate răspundem cu o forţă disproporţionată”

Donald Trump, preşedintele Statelor Unite ale Americii, a reacţionat pe contul său de Twitter ca urmare a escaladării situaţiei tensionate din Orientul Mijlociu.
Trump renunţă la discursul pacifist si ameninţă Iranul: ”Poate răspundem cu o forţă disproporţionată”

Lista completă a câştigătorilor premiilor Globurile de Aur 2020

Prezentăm mai jos lista completă a câştigătorilor celei de-a 77-a ediţii a galei Globurilor de Aur, care a avut loc duminică noapte, la Beverly Hilton Hotel din Los Angeles.
Lista completă a câştigătorilor premiilor Globurile de Aur 2020

Renée Zellweger, premiată cu Globul de Aur 2020 pentru cea mai bună actriţă într-un film dramă

Renée Zellweger a fost premiată cu Globul de Aur pentru cea mai bună actriţă într-un film dramă, cel din "Judy", de Rupert Goold, la cea de-a 77-a ediţie a galei, care are loc duminică noapte, la Los Angeles.
Renée Zellweger, premiată cu Globul de Aur 2020 pentru cea mai bună actriţă într-un film dramă

Globurile de Aur 2020: Joaquin Phoenix, desemnat cel mai bun actor într-un film dramă

Joaquin Phoenix a fost desemnat cel mai bun actor într-un film dramă, pentru rolul din "Joker", de Todd Phillips, la cea de-a 77-a ediţie a galei Globurilor de Aur, care are loc duminică noapte, la Los Angeles.
Globurile de Aur 2020: Joaquin Phoenix, desemnat cel mai bun actor într-un film dramă

Globurile de Aur 2020: „Once Upon A Time In Hollywood”, desemnat cel mai bun film de comedie

Lungmetrajul "Once Upon A Time In Hollywood", de Quentin Tarantino, a fost desemnat cel mai bun film comedie/ musical la cea de-a 77-a ediţie a galei Globurilor de Aur, care are loc duminică noapte, la Los Angeles.
Globurile de Aur 2020: „Once Upon A Time In Hollywood”, desemnat cel mai bun film de comedie

Brad Pitt a primit Globul de Aur 2020, pentru rolul secundar din „Once Upon A Time In Hollywood”

Actorul american Brad Pitt a primit Globul de Aur pentru cel mai bun rol secundar masculin, cel din lungmetrajul regizat de Quentin Tarantino "Once Upon A Time In Hollywood", la cea de-a 77-a ediţie a galei, care are loc duminică noapte, la Los Angeles.
Brad Pitt a primit Globul de Aur 2020, pentru rolul secundar din „Once Upon A Time In Hollywood”

„Cernobîl/ Chernobyl” – Globul de Aur 2020 pentru cea mai bună miniserie

Producţia HBO "Cernobîl/ Chernobyl" a primit Globul de Aur pentru cea mai bună miniserie/ cel mai bun film TV la cea de-a 77-a ediţie a galei, care are loc duminică noapte, la Los Angeles.
„Cernobîl/ Chernobyl” - Globul de Aur 2020 pentru cea mai bună miniserie

HOROSCOP 6 IANUARIE 2020. Zodiile care nu vor fi într-o formă prea bună astăzi

HOROSCOP 6 IANUARIE 2020. În dimineaţa primei zile a acestei săptămâni avem parte de un aspect tensionat de careu între Luna din Taur şi Venus din Vărsător, semn că zodiile Fixe (Taur, Leu, Scorpion şi Vărsător) nu vor fi într-o formă prea bună atunci.
HOROSCOP 6 IANUARIE 2020. Zodiile care nu vor fi într-o formă prea bună astăzi

Michelle Williams, premiată cu Globul de Aur 2020 pentru cea mai bună actriţă într-o miniserie TV

Michelle Williams a fost premiată cu Globul de Aur pentru cea mai bună actriţă într-o miniserie/ într-un film TV, pentru rolul din "Fosse/Verdon", la cea de-a 77-a ediţie a galei, care are loc duminică noapte, la Los Angeles.
Michelle Williams, premiată cu Globul de Aur 2020 pentru cea mai bună actriţă într-o miniserie TV

Olivia Colman a primit Globul de Aur 2020 pentru cea mai bună actriţă într-un serial dramă

Artista britanică Olivia Colman a primit Globul de Aur pentru cea mai bună actriţă într-un serial dramă, "The Crown", la cea de-a 77-a ediţie a galei, care are loc duminică noapte, la Los Angeles.
Olivia Colman a primit Globul de Aur 2020 pentru cea mai bună actriţă într-un serial dramă

Hezbollah susţine că asasinarea comandantului iranian reprezintă „o nouă etapă” pentru regiune

Liderul Hezbollah, care este aliată cu Teheranul, a declarat că asasinarea comandantului irianian Qassem Soleimani în Irak reprezintă "o nouă etapă" pentru Orientul Mijlociu, relatează site-ul agenţiei Dpa.
Hezbollah susţine că asasinarea comandantului iranian reprezintă

Globurile de Aur 2020: Brian Cox, desemnat cel mai bun actor într-un serial dramă

Brian Cox a fost desemnat cel mai bun actor într-un serial dramă, pentru rolul din "Succession", la cea de-a 77-a ediţie a galei Globurilor de Aur, care are loc duminică noapte, la Los Angeles.
Globurile de Aur 2020: Brian Cox, desemnat cel mai bun actor într-un serial dramă

„Parasite”, de Bong Joon-Ho, premiat cu Globul de Aur 2020 pentru cel mai bun film străin

Lungmetrajul sud-coreean "Parasite", de Bong Joon-Ho, a fost premiat cu Globul de Aur pentru cel mai bun film străin la cea de-a 77-a ediţie a galei, care are loc duminică noapte, la Los Angeles.

Globurile de Aur 2020:Phoebe Waller-Bridge, desemnată cea mai bună actriţă într-un serial de comedie

Phoebe Waller-Bridge a primit premiul Globul de Aur pentru cea mai bună actriţă într-un serial de comedie, "Fleabag", la cea de-a 77-a ediţie a galei, care are loc duminică noapte, la Los Angeles.
Globurile de Aur 2020:Phoebe Waller-Bridge, desemnată cea mai bună actriţă într-un serial de comedie

Globurile de Aur 2020: Russell Crowe, desemnat cel mai bun actor într-o miniserie TV

Actorul neozeelandez Russell Crowe a primit premiul Globul de Aur pentru cel mai bun rol principal într-o miniserie/ într-un film TV, cel din "The Loudest Voice", la cea de-a 77-a ediţie a galei, care are loc duminică noapte, la Los Angeles.
Globurile de Aur 2020: Russell Crowe, desemnat cel mai bun actor într-o miniserie TV

Globurile de Aur 2020 | „Once Upon a Time in Hollywood”, de Quentin Tarantino, marele câştigător al galei / „1917” – desemnat cel mai bun film dramă / Lista completă a laureaţilor. FOTO

Cea de-a 77-a ediţie a galei Globurilor de Aur are loc duminică noapte, la Los Angeles şi dă startul sezonului marilor premii cinematografice de la Hollywood. Ramy Youssef este primul câştigător al serii, fiind desemnat cel mai bun actor într-un serial de comedie.
Globurile de Aur 2020 | „Once Upon a Time in Hollywood”, de Quentin Tarantino, marele câştigător al galei / „1917” - desemnat cel mai bun film dramă / Lista completă a laureaţilor. FOTO

Reuniune de urgenţă a NATO în contextul situaţiei din Orientul Mijlociu

Ambasadorii statelor membre NATO se vor reuni luni la Bruxelles într-o şedinţă de urgenţă pe tema situaţiei din Orientul Mijlociu, după ce după asasinarea de către armata americană a unui comandant militar iranian în Bagdad, relatează Reuters.
Reuniune de urgenţă a NATO în contextul situaţiei din Orientul Mijlociu

Boboteaza, 6 ianuarie | Ziua când sunt sfinţite apele, iar fetele îşi visează ursitul. Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii la români

Boboteaza sau Botezul Domnului, una dintre cele 12 sărbători creştine importante, este celebrată pe 6 ianuarie. Pe lângă tradiţia sfinţirii apelor, include şi o serie de obiceiuri populare, ca acela în care bărbaţii scot crucea din apă, şi superstiţii, precum aflarea ursitului.
Boboteaza, 6 ianuarie | Ziua când sunt sfinţite apele, iar fetele îşi visează ursitul. Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii la români

Mike Pompeo apără decizia privind asasinarea comandantului iranian Qassem Soleimani

Secretarul de Stat american Mike Pompeo a apărat duminică decizia preşedintelui Donald Trump, care a dus la asasinarea comandantului iranian Qassem Soleimani, în contenxtul în care democraţii din Congresul SUA au întrebat dacă această acţiune a fost justificată, relatează Reuters.
Mike Pompeo apără decizia privind asasinarea comandantului iranian Qassem Soleimani

O fată de 13 ani din Voineasa, căutată de poliţişti. Minora a plecat de acasă şi nu s-a mai întors – FOTO

O fată de 13 ani din comuna Voineasa, judeţul Olt, este căutată, duminică seara, de poliţişti, jandarmi, echipe ale Serviciului pentru Acţiuni Speciale Olt, dar şi localnici. Autorităţile au fost sesizate prin 112, după ce fata a plecat de acasă şi nu a mai revenit.
O fată de 13 ani din Voineasa, căutată de poliţişti. Minora a plecat de acasă şi nu s-a mai întors - FOTO

Mircea Lucescu: Să zicem că aș putea să cumpăr Dinamo, apoi ce fac?

Mircea Lucescu a oferit, duminică, soluția care ar putea salva clubul Dinamo București. Lucescu este de părere că Dinamo are nevoie de un investitor implicat pe termen lung.
Mircea Lucescu: Să zicem că aș putea să cumpăr Dinamo, apoi ce fac?

Răspunsul lui Nicolae Robu când a fost întrebat dacă va candida ca independent pentru un nou mandat la Primăria Timişoara

Nicolae Robu nu exclude o eventuală candidatură ca independent pentru un nou mandat la Primăria Timişoara. Întrebat de MEDIAFAX despre această posibilitate, Robu a spus: „Dacă simt că timişorenii doresc să le fiu primar în continuare, atunci desigur voi candida”.
Răspunsul lui Nicolae Robu când a fost întrebat dacă va candida ca independent pentru un nou mandat la Primăria Timişoara

Ciolacu anunţă că Firea va candida la Primăria Capitalei din partea PSD: Eu o să o susţin

Marcel Ciolacu a anunţat, duminică seară, că Gabriela Firea va candida pentru un nou mandat la Primăria Capitalei din partea PSD. El a precizat că o va susţine pe Firea din toate poziţiile pe care le deţine, inclusiv din cea de preşedinte al Camerei Deputaţilor.
Ciolacu anunţă că Firea va candida la Primăria Capitalei din partea PSD: Eu o să o susţin