CELE MAI NOI ARTICOLE

BNR şi-a deschis cont de Instagram

Banca Naţională a României (BNR) îşi extinde prezenţa în mediul online prin lansarea oficială a contului de Instagram, potrivit unui comunicat al instituţiei remis, luni, MEDIAFAX.
BNR şi-a deschis cont de Instagram

Uber, apel în instanţă pentru redobândirea licenţei de operare în Londra

Uber a depus o contenstaţie împotriva deciziei Autorităţii de Transport din Londra (TfL) de a-i retrage companiei dreptul de a opera în capitala Marii Britanii, începând astfel un proces de lungă durată, transmite Reuters.
Uber, apel în instanţă pentru redobândirea licenţei de operare în Londra

VIDEO. Firea se încălzeşte în biroul de la primărie cu un calorifer electric

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, apare într-o filmare pe Facebook, din biroul de la Primăria Capitalei, în care se vede un calorifer electric, semn că inclusiv în instituţia pe care o conduce sunt probleme din cauza sistemului de termoficare.
VIDEO. Firea se încălzeşte în biroul de la primărie cu un calorifer electric

A fost descoperită epava celei mai mari nave a Imperiului Roman – FOTO

Arheologii au făcut de curând o descoperire importantă şi anume, cea mai mare navă care a aparţinut Imperiului Roman zace de 2000 de ani pe fundul Mării Mediterane, relatează CNN.
A fost descoperită epava celei mai mari nave a Imperiului Roman - FOTO

Ludovic Orban: Cea mai bună dată a plenului în care Guvernul îşi asumă răspunderea pe buget e 23 decembrie / Ce spune premierul despre subvenţiile partidelor pentru 2020

Ludovic Orban a declarat că cea mai potrivită dată pentru plenul reunit, în cazul în care Guvernul îşi asumă răspunderea pe Legea bugetului de stat pe anul viitor, este 23 decembrie. Premierul a precizat că Executivul va decide marţi procedura pe care o va urma pentru adoptarea actului normativ.
Ludovic Orban: Cea mai bună dată a plenului în care Guvernul îşi asumă răspunderea pe buget e 23 decembrie / Ce spune premierul despre subvenţiile partidelor pentru 2020

China condamnă decizia SUA de expulzare a unor diplomaţi chinezi

Administraţia Chinei a condamnat vehement decizia Statelor Unite de expulzare a doi diplomaţi chinezi, cerând Washingtonului să revină asupra deciziei, care constituie o încălcare a Convenţiei de la Viena, a transmis luni Ministerul de Externe de la Beijing.
China condamnă decizia SUA de expulzare a unor diplomaţi chinezi

Motivul pentru care americanii au scos marijuana şi cocaina de pe lista substanţelor interzise

MLB (Major League Baseball) a decis ca, din anul 2020, să scoată de pe lista substanţelor interzise marijuana şi cocaina.
Motivul pentru care americanii au scos marijuana şi cocaina de pe lista substanţelor interzise

Prima reacţie a unuia dintre patronii Colectiv: Decizia TMB, nedreaptă. Nu au fost administrate toate probele. Voi contesta sentinţa

Costin Mincu, unul dintre patronii clubului Colectiv, a declarat, pentru MEDIAFAX, că decizia tribunalului, respectiv de condamnare a sa la 11 ani şi opt luni de închisoare, este una „nedreaptă”, motivând că nu au fost administrate toate probleme, arătând că va contesta sentinţa.
Prima reacţie a unuia dintre patronii Colectiv: Decizia TMB, nedreaptă. Nu au fost administrate toate probele. Voi contesta sentinţa

Noi detalii au ieşit la iveală despre reuniunile de consum de droguri în care e implicat Gelu Oltean, fostul şef al serviciului secret al Ministerului de Interne – VIDEO

DIICOT dă detalii despre reuniunile de consum de droguri organizate într-o casă din Dâmboviţa. Fostul şef al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI), actualmente DGPI, din Ministerul Afacerilor Interne, a fost arestat în acest caz, alături de două persoane.
Noi detalii au ieşit la iveală despre reuniunile de consum de droguri în care e implicat Gelu Oltean, fostul şef al serviciului secret al Ministerului de Interne - VIDEO

VIDEO | Momentul în care Jay-Z smulge telefonul unui bărbat care încerca să o filmeze pe Beyonce

Rapperul american Jay-Z i-a smuls telefonul din mână unui bărbat pe care l-a surprins încercând să o filmeze pe soţia sa, Beyonce, dansând la petrecerea aniversară a lui P. Diddy, arată Metro News.
VIDEO | Momentul în care Jay-Z smulge telefonul unui bărbat care încerca să o filmeze pe Beyonce

Medicul Gheorghe Burnei, condamnat la 3 ani închisoare cu suspendare pentru luare de mită

Magistraţii Tribunalului Bucureşti l-au condamnat, luni, pe medicul Gheorghe Burnei, la 3 ani de închisoare cu suspendare, în dosarul în care a fost cercetat pentru luare de mită (21 de fapte). Decizia poate fi atacată.
Medicul Gheorghe Burnei, condamnat la 3 ani închisoare cu suspendare pentru luare de mită

Germania marchează 250 de ani de la naşterea lui Beethoven prin sute de evenimente

Germania îl sărbătoreşte pe compozitorul Ludwig van Beethoven, de la a cărui naştere se împlinesc, pe 15 sau 16 decembrie 2020, 250 de ani, prin peste 700 de evenimente, care debutează luni şi se vor încheia anul viitor, pe 17 decembrie, potrivit dw.com.
Germania marchează 250 de ani de la naşterea lui Beethoven prin sute de evenimente

Cum va fi modificată OUG 114 de către Guvernul Orban

Printre modificările OUG 114/2018 sunt cele legate de îngheţarea indeminizaţiilor demnitarilor în 2020, interzicerea cumului pensiei cu salariul la stat şi a detaşărilor din privat la stat, potrivit documentului obţinut de MEDIAFAX. Guvernul ar putea să-şi asume răspunderea pe proiect, miercuri.
Cum va fi modificată OUG 114 de către Guvernul Orban

Ministrul Economiei: Deşi OUG 114 a scăzut preţul de achiziţie al gazelor, cel casnic e la fel de ridicat

Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu a declarat luni, la Forumul Capitalului Românesc că deşi preţurile de achiziţie a gazelor au scăzut pentru furnizori prin OUG 114, consumatorii casnici plătesc la fel de mult. Doar furnizorii şi-au mărit profitul, a spus acesta.
Ministrul Economiei: Deşi OUG 114 a scăzut preţul de achiziţie al gazelor, cel casnic e la fel de ridicat

Studiu | Paradoxul celor mai sărace ţări: se confruntă simultan cu problema obezităţii, dar şi cu subnutriţia

Un nou studiu arată că cele mai sărace ţări se confruntă simultan cu un nivel ridicat al obezităţii şi cu o rată crescută a malnutriţiei, relatează BBC
Studiu | Paradoxul celor mai sărace ţări: se confruntă simultan cu problema obezităţii, dar şi cu subnutriţia

VIDEO. Poliţist filmat de un cetăţean în timp ce fumează în birou

Un agent de poliţie a fost filmat de un cetăţean în timp ce fuma în incinta Postului de Poliţie din Fărcaşa, iar conducerea IPJ Maramureş a declanşat verificări în acest caz.
VIDEO. Poliţist filmat de un cetăţean în timp ce fumează în birou

Peste 8,1 milioane de euro, despăgubiri pentru tratarea şi transportul victimelor de la Colectiv

Judecătorii au decis, prin sentinţa de luni, ca vinovaţii de incendiul de la Colectiv să plătească despăgubirile pentru tratamentul victimelor din clubul din Capitală, dar şi transportul acestora la spitalele din România sau din străinătate, suma ridicându-se la peste opt milioane de euro.
Peste 8,1 milioane de euro, despăgubiri pentru tratarea şi transportul victimelor de la Colectiv

Vremea de Crăciun 2019: Meteorologii anunţă unde va ninge

Crăciunul vine cu temperaturi de până la 16 grade şi ploi în majoritatea regiunilor ţării, potrivit prognozei pe două săptămâni emise, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Zăpadă va fi doar la munte, unde va ninge local şi destul de rar.
Vremea de Crăciun 2019: Meteorologii anunţă unde va ninge

Boris Johnson va prezenta vineri Acordul Brexit spre aprobarea Camerei Comunelor

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, intenţionează să prezinte vineri Camerei Comunelor proiectul de acord privind retragerea ţării din Uniunea Europeană, anunţă Biroul şefului Guvernului de la Londra.
Boris Johnson va prezenta vineri Acordul Brexit spre aprobarea Camerei Comunelor

Reacţiile antrenorilor echipelor Barcelona şi Napoli, despre duelul din optimile Ligii Campionilor

Napoli şi FC Barcelona se vor întâlni în optimile Ligii Campionilor. Luni, 16 decembrie, la Nyon (Elveţia) au avut loc tragerile la sorţi, iar campioana Spaniei o va întâlni pe vicecampioana Italiei în lupta pentru sferturile de finală ale celei mai tari competiţii dintre cluburi din Europa.
Reacţiile antrenorilor echipelor Barcelona şi Napoli, despre duelul din optimile Ligii Campionilor

Deputat USR, către Meleşcanu: E absurd să conduceţi şedinţa, un comunist cu ştate vechi. Săftoiu: În ’89 făceau parte din Securitate. Azi vorbesc relaxaţi în Parlamentului

Deputatul USR Iulian Bulai i-a transmis, luni, preşedintelui Senatului, Teodor Meleşcanu, că e absurd să conducă şedinţa solemnă ”un comunist cu ştate vechi” şi că un moment solemn a fost transformat ”într-un paradox de neimaginat”.
Deputat USR, către Meleşcanu: E absurd să conduceţi şedinţa, un comunist cu ştate vechi. Săftoiu: În '89 făceau parte din Securitate. Azi vorbesc relaxaţi în Parlamentului

Prima regulă în recrutarea noilor angajaţi în industria de gaming

Pasiunea pentru jocuri a candidaţilor reprezintă prima regulă în recrutarea de noi angajaţi în industria de gaming, arată compania Bandai Namco Entertainment România, într-un comunicat remis MEDIAFAX.
Prima regulă în recrutarea noilor angajaţi în industria de gaming

CFR Cluj şi-a aflat adversara din şaisprezecimile de finală ale Europa League

CFR Cluj va întâlni formaţia spaniolă FC Sevilla, în şaisprezecimile de finală ale Europa League. Tragerea la sorţi a avut loc luni, la Nyon (Elveţia)
CFR Cluj şi-a aflat adversara din şaisprezecimile de finală ale Europa League

Condamnările în dosarul Colectiv. Reacţiile supravieţuitorilor: „Legea penală este prea blândă. Nu cred că se va face dreptate niciodată”

Condamnările în dosarul Colectiv. Unul dintre supravieţuitorii de la Clubul Colectiv, Adrian Albu, a explicat, luni, pentru MEDIAFAX, că pedepsele date de judecători, luni, sunt „foarte uşoare”, subliniind că el nu consideră că se va face vreodată dreptate, având în vedere că legea penală este „foarte blândă”.
Condamnările în dosarul Colectiv. Reacţiile supravieţuitorilor: „Legea penală este prea blândă. Nu cred că se va face dreptate niciodată”

Bogdan Stancu, al şaptelea jucător din istoria clubului Genclerbirligi care ajunge la 50 de goluri marcate

Bogdan Stancu (32 de ani) a devenit al şaptelea jucător din istoria clubului turc Genclerbirligi care ajunge la 50 de goluri marcate. Atacantul român a atins această bornă având cel mai mic număr de meciuri.
Bogdan Stancu, al şaptelea jucător din istoria clubului Genclerbirligi care ajunge la 50 de goluri marcate

O dronă turcă de explorare a aterizat pe un aeroport din Cipru

O dronă turcă menită să ajute la căutarea hidrocarburilor din estul Mediteranei a aterizat luni pe un aeroport din Cipru, a declarat un oficial turc, într-o acţiune care ar putea tensiona şi mai mult relaţiile dintre Turcia şi Grecia, potrivit Reuters.
O dronă turcă de explorare a aterizat pe un aeroport din Cipru

Tăriceanu, despre Băsescu: Am avut un informator al Securităţii în funcţia de preşedinte timp de 10 ani

Călin Popescu-Tăriceanu a declarat, luni, în cadrul şedinţei solemne din Parlament, că România a eşuat în a ţine nomenclatura departe de conducerea statului, afirmând că "am ajuns în situaţia de a avea un informator al Securităţii în funcţia de preşedinte al României, nu mai puţin de zece ani".
Tăriceanu, despre Băsescu: Am avut un informator al Securităţii în funcţia de preşedinte timp de 10 ani

Orban despre amenzile în selectarea colectiva a deşeurile: Autorităţile locale nu au „cojones”

Premierul Ludovic Orban a folosit luni, la Formul Capitalului Românesc, un termen licenţios pentru a defini activitatea autorităţilor locale în privinţa colectării selective a deşeurilor, acestea fiind lipsite de "cojones" în a da amenzi, înaintea alegerilor locale de anul viitor.
Orban despre amenzile în selectarea colectiva a deşeurile: Autorităţile locale nu au

VIDEO| Şedinţă solemnă în Parlament, la 30 de ani de la Revoluţie. Ce discursuri au avut Orban, Ciolacu şi Barna

Parlamentul s-a reunit, luni, în şedinţă solemnă consacrată aniversării a 30 de ani de la Revoluţia Română din decembrie 1989. La începutul şedinţei, parlamentarii şi invitaţii la eveniment au ţinut un moment de reculegere în memoria celor care au murit în timpul Revoluţiei.
VIDEO| Şedinţă solemnă în Parlament, la 30 de ani de la Revoluţie. Ce discursuri au avut Orban, Ciolacu şi Barna

Două femei, agresate de un necunoscut, cu un cuţit, în Capitală. Un cetăţean străin a fost reţinut

Un cetăţean israelian a fost reţinut de autorităţile române după agresarea a două femei în centrul Bucureştiului, afirmă surse citate de site-ul Ynetnews.com.
Două femei, agresate de un necunoscut, cu un cuţit, în Capitală. Un cetăţean străin a fost reţinut

Doi poliţişti locali, atacaţi în centrul oraşului Timişoara

Doi poliţişti locali au fost atacaţi în centrul Timişoarei, de către două persoane agresive. Una dintre acestea ameninţa oamenii cu un cuţit.
Doi poliţişti locali, atacaţi în centrul oraşului Timişoara

Placido Domingo, ovaţionat îndelung la gala ce a marcat 50 de ani de la debutul la Scala din Milano

Tenorul spaniol Placido Domingo, care, în ultimele luni, a fost acuzat de hărţuire sexuală de peste 20 de femei, a fost ovaţionat îndelung la gala care a marcat 50 de ani de la debutul pe scena teatrului La Scala din Milano, Italia, potrivit Associated Press.
Placido Domingo, ovaţionat îndelung la gala ce a marcat 50 de ani de la debutul la Scala din Milano

Tânărul care a evadat din Spitalul de Neuropsihiatrie din Săpoca s-a spânzurat

Tânărul care a evadat, luni, din Spitalul de Neuropsihiatrie din Săpoca a fost găsit mort. Potrivit primelor date, acesta s-a sinucis. Era internat pentru că a încercat, în luna octombrie, să îşi omoare părinţii, înjunghiindu-i după un scandal, au declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, surse din anchetă.
Tânărul care a evadat din Spitalul de Neuropsihiatrie din Săpoca s-a spânzurat

Spitalul de Urgenţă din Galaţi devine centru regional pentru tratamentul bolnavilor de cancer

Spitalul de Urgenţă din Galaţi devine, de luni, centru regional de radioterapie, după o investiţie de peste 15 milioane de lei în inaugurarea noii secţii şi a acceleratorului liniar de particule, aparat ce a primit avizul de funcţionare al Comisiei Europene de Control al Activităţii Nucleare din Viena.
Spitalul de Urgenţă din Galaţi devine centru regional pentru tratamentul bolnavilor de cancer

Care este cel mai bun film al anului 2019 în topul IMDb

"Joker", filmul cu subiect întunecat produs de DC Comics, s-a situat pe primul loc în topul celor mai bune pelicule ale anului 2019 realizat de platforma online Internet Movie Database (IMDb), după un succes de box office de 1 miliard de dolari, arată Daily Mail.
Care este cel mai bun film al anului 2019 în topul IMDb

Suma uriaşă pentru care a fost vândută la licitaţie bâta folosită de Babe Ruth la al 500-lea home run

Bâta fostului mare jucător de baseball Babe Ruth, folosită în 1929, când a reuşit al 500-lea home run din cariera sa, a fost vândută la licitaţie, duminică, pentru suma de 1.000.800 de dolari, transmite NBC.
Suma uriaşă pentru care a fost vândută la licitaţie bâta folosită de Babe Ruth la al 500-lea home run

Au fost trase la sorţi meciurile din optimile Ligii Campionilor

Luni, 16 decembrie, la Nyon (Elveţia), au avut loc tragerile la sorţi pentru optimile Ligii Campionilor. Cele mai importante 16 cluburi din Europa, care s-au calificat în următoarea fază a celei mai tari competiţii intercluburi de pe continent, şi-au aflat adversarele din optimi.
Au fost trase la sorţi meciurile din optimile Ligii Campionilor

Licitaţie de cărţi rare şi manuscrise, oprită de autorităţile din Dolj

Autorităţile din Dolj au reuşit să oprească o licitaţie de zeci de cărţi rare, manuscrise şi obiecte personale aparţinând lui Mircea Eliade, Emil Cioran, Nae Ionescu şi Benjamin Fundoianu, lansând o ofertă de preţ. Astfel, licitaţia care urma să aibă loc luni s-a anulat.
Licitaţie de cărţi rare şi manuscrise, oprită de autorităţile din Dolj

Motivul pentru care nu poate fi construit Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac

Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac, construit de 15 ani în Munţii Făgăraş, cu blocuri mari de gheaţă din lacul Bâlea, nu poate fi ridicat din cauza vremii prea calde. Este prima dată când turiştii au fost anunţaţi că nu vor putea fi primiţi, deoarece la Bâlea zăpadă este puţină, iar gheaţa lipseşte.
Motivul pentru care nu poate fi construit Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac