CELE MAI NOI ARTICOLE

O ambulanţă aflată în misiune a fost lovită de un autoturism, pe Valea Oltului

O ambulanţă care se afla în misiune şi ducea u pacient la Sibiu a fost lovită de un autoturism, sâmbătă seara, pe DN 7 – Valea Oltului, în localitatea vâlceană Robeşti. O persoană a fost rănită, transmite corespondentul MEDIAFAX.
O ambulanţă aflată în misiune a fost lovită de un autoturism, pe Valea Oltului

Mesajul „La naiba, PSD” a fost scris pe insula formată pe Dunăre în dreptul oraşului Galaţi. Şapte persoane au participat la operaţiune

Mesajul „La naiba, PSD” a fost scris pe nisip, sâmbătă, pe insula formată pe Dunăre, în dreptul oraşului Galaţi, fiind vorba de un text care se întinde pe o lungime de 100 de metri, unde fiecare literă are 10 metri, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Mesajul „La naiba, PSD” a fost scris pe insula formată pe Dunăre în dreptul oraşului Galaţi. Şapte persoane au participat la operaţiune

Marş al veganilor la Cluj-Napoca: „Foaie verde de şofran, ce bine-i să fii vegan”

Zeci de persoane participă, sâmbătă, la Cluj-Napoca, la Marşul veganilor, unde oamenii cer să fie oprită uciderea animalelor pentru consum şi susţin o alimentaţie bazată pe plante, deoarece consideră carnea ca având risc de producere a cancerului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Marş al veganilor la Cluj-Napoca: „Foaie verde de şofran, ce bine-i să fii vegan”

Marinarul care a căzut de la bordul unei nave în Canalul Dunăre-Marea Neagră a fost găsit mort

Marinarul care a fost dat dispărut, sâmbătă, după ce a căzut de la bordul unei nave în Canalul Dunăre-Marea Neagră a fost găsit, sâmbătă după-amiaza, de scafandri, înecat, la aproximativ un kilometru de locul din care a dispărut.
Marinarul care a căzut de la bordul unei nave în Canalul Dunăre-Marea Neagră a fost găsit mort

Augustin Lazăr îi răspunde lui Toader: Tema protocoalelor e falsă. Am respectat legea, am informat Ministerul Justiţiei şi CSM

Procurorul general, Augustin Lazăr, a precizat, după ce Tudorel Toader a anunţat că începe evaluarea lui, că întreaga colaborare PG-SRI a fost efectuată în cadrul legii şi că va publica toată corespondenţa cu CSM şi Ministerul Justiţiei privind tema protocoalelor care este, de fapt, una falsă.
Augustin Lazăr îi răspunde lui Toader: Tema protocoalelor e falsă. Am respectat legea, am informat Ministerul Justiţiei şi CSM

Cod PORTOCALIU de ploi în Timiş şi Suceava. Alte şapte judeţe sunt sub cod galben, în următoarea oră

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenţionare cod portocaliu de ploi şi vijelii pentru judeţele Timiş şi Arad. În alte şapte judeţe este cod galben de ploi în următoarea oră.
Cod PORTOCALIU de ploi în Timiş şi Suceava. Alte şapte judeţe sunt sub cod galben, în următoarea oră

Un fost fotbalist de la West Ham ar putea fi condamnat la închisoare după ce a publicat imagini cu fosta soţie pe internet

Tomas Repka, un fost jucător de la echipa de fotbal West Ham, riscă să ajungă în închisoare după ce a fost găsit vinovat de distribuirea pe internet de imagini indecente cu fosta lui soţie. O instanţă din Brno l-a condamnat la şase luni de detenţie, dar bărbatul a făcut apel.
Un fost fotbalist de la West Ham ar putea fi condamnat la închisoare după ce a publicat imagini cu fosta soţie pe internet

Preşedinte Asociaţiei Magistraţilor din România, despre protocolul dintre SRI şi Parchetul General: PG, părtaş în cooperări dincolo de lege ce lovesc independenţa procurorilor

Preşedintele AMR, Andreea Ciucă, a precizat că protocolul încheiat între Ministerul Public şi SRI creează confuzii, deoarece parchetul a reclamat mereu lipsa independenţei procurorilor, dar este părtaş la cooperări dincolo de lege, în baza documentului, ceea ce afectează tocmai acest drept.
Preşedinte Asociaţiei Magistraţilor din România, despre protocolul dintre SRI şi Parchetul General: PG, părtaş în cooperări dincolo de lege ce lovesc independenţa procurorilor

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, îl atacă dur pe Tudorel Toader, după ce ministrul a anunţat declanşarea procedurii de evaluare a procurorului general Lazăr

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat sâmbătă că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, îşi exercită mai departe ”misiunea de slugă a PSD” şi vrea înlocuirea lui Augustin Lazăr pentru a ascunde vinovaţii pentru evenimentele din 10 august.
Preşedintele PMP, Eugen Tomac, îl atacă dur pe Tudorel Toader, după ce ministrul a anunţat declanşarea procedurii de evaluare a procurorului general Lazăr

Dan Barna, USR: Toader vrea înlocuirea lui Lazăr după ce dosarul violenţelor din 10 august a ajuns la Parchetul General

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat sâmbătă pentru MEDIAFAX că adevăratul motiv pentru care ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, vrea înlocuirea procurorului general, Augustin Lazăr, este acela de a ascunde realitatea mitingului din 10 august, după ce dosarul a ajuns la Parchetul General.
Dan Barna, USR: Toader vrea înlocuirea lui Lazăr după ce dosarul violenţelor din 10 august a ajuns la Parchetul General

Daniel Dragomir, despre evaluarea procurorului general: Tovarăşul Lazăr trebuie să plece. Minte cum respiră

Fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir a declarat, după ce Tudorel Toader a anunţat că începe evaluarea lui Augustin Lazăr, că toată lumea trebuie evaluată şi că procurorul general trebuie să plece din funcţie deoarece minte, întrucât a spus în plenul CSM că nu a semnat protocoale.
Daniel Dragomir, despre evaluarea procurorului general: Tovarăşul Lazăr trebuie să plece. Minte cum respiră

Dacian Cioloş: Tudorel Toader încearcă să DECAPITEZE Parchetul General

Fostul premier Dacian Cioloş a declarat, sâmbătă, că ministrul Tudorel Toader, după ce a anunţat evaluarea lui Augustin Lazăr, încearcă să pună presiune pe dosarul violenţelor la care au fost supuşi cetăţenii care au protestat în 10 august şi să decapiteze conducerea Parchetului General.
Dacian Cioloş: Tudorel Toader încearcă să DECAPITEZE Parchetul General

Mihai Fifor: Derulăm procedura de achiziţie pentru cele patru corvete multifuncţionale

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a declarat, sâmbătă, la Vaslui, că există în derulare procedura de achiziţie pentru cele patru corvete multifuncţionale din offset-ul cărora se vor moderniza cele două fregate cumpărate de la Marina Britanică.
Mihai Fifor: Derulăm procedura de achiziţie pentru cele patru corvete multifuncţionale

Doi soţi disperaţi să aibă un copil au constatat, la doctor, că nu s-au „iubit” cum trebuie timp de patru ani

Un cuplu din China, disperat să aibă un copil, a mers la doctor, după ce femeia nu a rămas însărcinată o perioadă lungă de timp.
Doi soţi disperaţi să aibă un copil au constatat, la doctor, că nu s-au „iubit” cum trebuie timp de patru ani

Vicepreşedinte PSD: Am tot mai puţine argumente în faţă celor care cer SUSPENDAREA preşedintelui

Vicepreşedintele PSD Gabriel Zetea a declarat, sâmbătă, că, deşi a fost unul dintre cei care s-au tot opus procedurii de suspendare a preşedintelui Iohannis, în ultima perioadă are tot mai puţine argumente în faţă colegilor partid care cer imperativ suspendarea din funcţie a şefului statului.
Vicepreşedinte PSD: Am tot mai puţine argumente în faţă celor care cer SUSPENDAREA preşedintelui

Ludovic Orban despre presupusa tentativă de asasinat asupra lui Liviu Dragnea: O poveste de adormit copiii

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, crede că presupusa tentativă de asasinat asupra liderului PSD, Liviu Dragnea, este „o poveste de adormit copiii” şi dezbaterea cu această „năzdrăvănie” nu trebuie prelungită.
Ludovic Orban despre presupusa tentativă de asasinat asupra lui Liviu Dragnea: O poveste de adormit copiii

Miting pentru susţinerea Jandarmeriei, la PÎCCJ: Dacă nu te îndepărtezi de huligani, îţi asumi bătăiţa

Aproximativ 30 de persoane, potrivit organizatorilor, se află la ora transmiterii ştirii în faţa Parchetului General pentru a susţine Jandarmeria, subliniind că apreciază intervenţia forţelor de ordine la protestul din 10 august. Aceştia spun că protestatarii agresaţi trebuie să-şi asume „bătăiţa”.
Miting pentru susţinerea Jandarmeriei, la PÎCCJ: Dacă nu te îndepărtezi de huligani, îţi asumi bătăiţa

Ludovic Orban: Înscrierile pentru europarlamentare se vor face până la data 1 octombrie

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă, la Sibiu, că înscrierile pentru europarlamentare se vor face până la data 1 octombrie, iar lista finală ar putea fi cunoscută până la finalul anului.
Ludovic Orban: Înscrierile pentru europarlamentare se vor face până la data 1 octombrie

Perechea formată din Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer a câştigat turneul de la Winston Salem, SUA

Veste bună dinspre Horia Tecău (33 de ani, 15 ATP, la dublu). Constănţeanul a câştigat, alături de olandezul Jean-Julien Rojer (37 de ani, 9 ATP, la dublu) primul trofeu de la revenirea în circuit, la Winston Salem, în Statele Unite ale Americii, competiţie la care triumfase şi în 2017.
Perechea formată din Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer a câştigat turneul de la Winston Salem, SUA

Bayern Munchen a câştigat prima etapă din noul sezon din Bundesliga

Bayern Munchen şi-a respectat statutul de campioană a ultimilor şase ani din Bundesliga şi a început perfect noul sezon, 3-1 pe teren propriu cu Hoffenheim.
Bayern Munchen a câştigat prima etapă din noul sezon din Bundesliga

Dumitru Dragomir: Andrei Ivan s-a născut talent, dar mă tem că va muri speranţă

Dumitru Dragomir (72 de ani) consideră că transferul de trei milioane de euro, la Krasnodar, a fost marele pas în spate făcut de Andrei Ivan (21 de ani).
Dumitru Dragomir: Andrei Ivan s-a născut talent, dar mă tem că va muri speranţă

Nicolae Dică, antrenor FCSB: Dacă la un moment dat se va decide să fiu dat afară, asta e

O eventuală eliminare în faţa lui Rapid Viena, în play-off-ul Europa League, nu-i pune postul în pericol lui Nicolae Dică. Cel puţin aşa susţine antrenorul de 38 de ani, care anunţă că nu a avut nicio discuţie cu Gigi Becali legată de acest aspect.
Nicolae Dică, antrenor FCSB: Dacă la un moment dat se va decide să fiu dat afară, asta e

Portarul lui Tottenham, Hugo Lloris, a fost prins în stare de ebrietate la volan

Tottenham a început bine acest sezon de Premier League, cu două victorii împotriva celor de la Newcastle şi Fulham.
Portarul lui Tottenham, Hugo Lloris, a fost prins în stare de ebrietate la volan

Ludovic Orban: Nu vom vota actuala rectificare bugetară. Este o mare minciună

Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă, la Sibiu, că partidul pe care îl conduce nu va vota actuala rectificare bugetară, pe care o consideră „o mare minciună”, deoarece sunt prevăzute cheltuieli mai mari decât încasările.
Ludovic Orban: Nu vom vota actuala rectificare bugetară. Este o mare minciună

Codrin Ştefănescu: Iohannis este dispus să se facă frate cu dracul Dacian Cioloş pentru un nou mandat

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a declarat sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că afirmaţiile pe care preşedintele Klaus Iohannis le-a făcut vineri, la şedinţa PNL de la Sibiu, arată că şeful statului este dispus „să se facă frate cu dracul" Dacian Cioloş pentru un nou mandat.
Codrin Ştefănescu: Iohannis este dispus să se facă frate cu dracul Dacian Cioloş pentru un nou mandat

Călin Popescu Tăriceanu: Declaraţia ministrului Toader este încurajatoare

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a afirmat, sâmbătă, că declaraţia ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, despre evaluarea procurorului general, Augustin Lazăr, este încurajatoare şi că prezenţa şi nivelul de infiltrare a statului paralel în justiţia din România este de netolerat.
Călin Popescu Tăriceanu: Declaraţia ministrului Toader este încurajatoare

Angela Merkel face apel la dezvoltarea relaţiilor economice cu Azerbaidjan

Cancelarul german Angela Merkel a făcut sâmbătă apel la dezvoltarea relaţiilor economice cu Azerbaidjan, în special în sectorul energetic, în cadrul unei întrevedere cu preşedintele azer Ilham Aliyev la Baku, relatează site-ul agenţiei Dpa.
Angela Merkel face apel la dezvoltarea relaţiilor economice cu Azerbaidjan

Al doilea oraş din România, după Bucureşti, care ar putea avea metrou. Care sunt firmele interesate de proiect

Firme din Japonia sunt interesate de proiectul de construire a metroului la Cluj-Napoca, pentru care se va realiza, într-o primă etapă, studiul de prefezabilitate, care va oferi informaţii despre costuri şi traseu, declară primarul Emil Boc, citat de corespondentul MEDIAFAX.
Al doilea oraş din România, după Bucureşti, care ar putea avea metrou. Care sunt firmele interesate de proiect

Codrin Ştefănescu: Agenţi infiltraţi în ministere blochează activitatea Guvernului. Hellvig să ia măsuri

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a declarat sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că directorul SRI, Eduard Hellvig, trebuie să rezolve problema acelor „colaboratori, informatori şi agenţi infiltraţi în ministere" care blochează activitatea Guvernului în ansamblu.
Codrin Ştefănescu: Agenţi infiltraţi în ministere blochează activitatea Guvernului. Hellvig să ia măsuri

STUDIU: Românii sunt pe primul loc în lume la consumul moderat de alcool

Bărbaţii din România se situează pe primul loc la consumul moderat de alcool, cu aproximativ 8,2 băuturi pe zi, se arată într-un studiu privind limita de siguranţă în consumarea băuturilor alcoolice, arată o analiză internaţională realizată pentru Global Burden of Disease Study.
STUDIU: Românii sunt pe primul loc în lume la consumul moderat de alcool

Un bărbat care a căzut de la bordul unei nave în Canalul Dunăre-Marea Neagră este căutat de scafandri

Un bărbat dat dispărut, sâmbătă, după ce a căzut de la bordul unei nave în Canalul Dunăre-Marea Neagră este căutat de mai multe echipaje de scafandri ai ISU „Dobrogea”, primele date fiind că acesta este marinar, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Un bărbat care a căzut de la bordul unei nave în Canalul Dunăre-Marea Neagră este căutat de scafandri

Actorul Rudy Rosenfeld a încetat din viaţă

Actorul Rudy Rosenfeld s-a stins din viaţă vineri, la 77 de ani, anunţă reprezentanţii Teatrului Evreiesc de Stat, ce precizează că înmormântarea va avea loc duminică, la Cimitirul Sefard. Actorul a fost distins recent cu Ordinul Naţional „Pentru Merit“ în grad de Ofiţer de către Preşedintele ţării.
Actorul Rudy Rosenfeld a încetat din viaţă

Drone care ating viteze de 200 de km/oră se întrec într-un concurs internaţional la Cluj-Napoca | VIDEO

Drone care ating viteze cuprinse între 160 şi 200 de kilometri pe oră se întrec, sâmbătă şi duminică, la Cluj-Napoca, în concursul internaţional „Liberty Multirotor Racing 2018”, pe un traseu tridimensional cu o lungime de peste un kilometru, piloţii urmărind evoluţia cu ochelari speciali.
Drone care ating viteze de 200 de km/oră se întrec într-un concurs internaţional la Cluj-Napoca | VIDEO

Rovana Plumb: Iohannis este dispus să blocheze toată România

Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a declarat sâmbătă că preşedintele Klaus Iohannis blochează rectificarea bugetară pentru că vrea să menţină bugetele ridicate la Administraţia Prezidenţială şi la serviciile secrete, în caz contrar şeful statului fiind ”dispus să blocheze toată România”.
Rovana Plumb: Iohannis este dispus să blocheze toată România

Peste 100 de pompieri pedalează pe străzile Timişoarei pentru a promova voluntariatul

Peste 100 de pompieri, şi nu numai, s-au plimbat cu bicicletele, sâmbătă, la Timişoara, pe un traseu de 12 kilometri, pentru a atrage voluntari în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Timiş, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Peste 100 de pompieri pedalează pe străzile Timişoarei pentru a promova voluntariatul

Vioara lui George Enescu, în cadrul unui spectacol dedicat Centenarului Marii Uniri, la Constanţa

Spectacole puse în scenă de artişti din toată ţara au loc, sâmbătă, în Piaţa Ovidiu din Constanţa, pentru a celebra valorile României Mari, într-un eveniment dedicat Centenarului Marii Uniri. Invitat special este Gabriel Croitoru, care aduce la malul mării vioara lui George Enescu.
Vioara lui George Enescu, în cadrul unui spectacol dedicat Centenarului Marii Uniri, la Constanţa

Agenţia Moody’s reconfirmă ratingul de ţară al României cu perspectivă stabilă

Agenţia de rating Moody’s menţine calificativul BBB-/A-3 aferent datoriei guvernamentale a României pe termen lung şi scurt în valută şi în monedă locală, informează Ministerul Finanţelor.
Agenţia Moody’s reconfirmă ratingul de ţară al României cu perspectivă stabilă

Burgeri „Jandarm”, cu carne bătută, sau „Jandarmeriţa picantă”, vândute într-o rulotă fast-food

Incidentele petrecute în timpul protestului din 10 august l-au inspirat pe patronul unei rulote fast-food din Timişoara, care le oferă clienţilor burgeri „Jandarm”, cu carne bătută cu pulanul, sau „Jandarmeriţa picantă”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Burgeri „Jandarm”, cu carne bătută, sau „Jandarmeriţa picantă”, vândute într-o rulotă fast-food

Cel puţin trei persoane au murit într-un atac sinucigaş comis în Afganistan

Cel puţin trei persoane au murit, sâmbătă, în urma unui atac sinucigaş comis în apropierea biroului unei comisii electorale din oraşul Jalalabad, aflat în estul Afganistanului, a informat un oficial, relatează site-ul agenţiei Reuters.
Cel puţin trei persoane au murit într-un atac sinucigaş comis în Afganistan

Lideri PSD: Prin amânarea CSAT, Iohannis întârzie banii pentru mame şi pensionari!

Liderii PSD l-au criticat, sâmbătă, pe preşedintele Klaus Iohannis, pentru că nu a convocat ”de urgenţă” şedinţa CSAT, aşa cum a cerut Executivul, liderul europarlamentarilor social-democraţi, Dan Nica, afirmând că, prin amânarea CSAT, şeful statului ”întârzie banii pentru mame şi pensionari”.
Lideri PSD: Prin amânarea CSAT, Iohannis întârzie banii pentru mame şi pensionari!