CELE MAI NOI ARTICOLE

Dublu atentat la Kabul: Cel puţin 25 de morţi, inclusiv jurnalişti, iar alte 45 de persoane au fost rănite/ Stat Islamic revendică masacrul

Cel puţin 25 de oameni au murit, inclusiv şase jurnalişti, în urma a două atentate sinucigaşe coordonate, revendicate de Stat Islamic, care au avut loc luni dimineaţa în centrul oraşului Kabul, într-o zonă în care se află sediile mai multor instituţii afgane şi ambasade străine.
Dublu atentat la Kabul: Cel puţin 25 de morţi, inclusiv jurnalişti, iar alte 45 de persoane au fost rănite/ Stat Islamic revendică masacrul

Interesul românilor pentru dieta sănătoasă, tot mai mare: Piaţa alimentelor ecologice pentru copii este în creştere

Compania pentru produse dedicate nou-născuţilor Superfood estimează o majorare de 5% pe segmentul produselor alimentare ecologice destinate copiilor de până la 3 ani, iar valoarea totală a pieţei alimentelor ecologice pentru sugari şi copii mici este de 7,5 milioane de euro.
Interesul românilor pentru dieta sănătoasă, tot mai mare: Piaţa alimentelor ecologice pentru copii este în creştere

Siria susţine că „inamicii” ţării au atacat cu rachete mai multe baze militare siriene

Forţele armate loiale regimului de la Damasc au anunţat că mai multe baze din provinciile siriene Hama şi Alep au fost vizate de un atac cu rachete, catalogând incidentul drept o nouă "agresiune" comisă de inamicii ţări, informează site-ul postului France 24, citând mass-media de stat din Siria.
Siria susţine că

Trafic rutier îngreunat din cauza ceţii dense pe autostrăzile A2 şi A4

Traficul rutier se desfăşoară îngreunat, luni dimineaţă, din cauza ceţii dense, pe autostrăzile A2 Bucureşti – Constanţa, între kilometrii 144 şi 212, şi A4 Ovidiu –Agigea.
Trafic rutier îngreunat din cauza ceţii dense pe autostrăzile A2 şi A4

Minivacanţa de 1 Mai: Zeci de mii de tineri se află zilele acestea pe litoral. Care sunt cele mai aglomerate staţiuni | GALERIE FOTO, VIDEO

Zeci de mii de tineri se află zilele acestea pe litoral, în miniacanţa de 1 Mai, pentru ei fiind pregătite festivaluri de muzică, gastronomice şi de bere, întreceri de maşini şi multe concerte, cele mai aglomerate staţiuni fiind şi în acest an Mamaia şi Vama Veche.
Minivacanţa de 1 Mai: Zeci de mii de tineri se află zilele acestea pe litoral. Care sunt cele mai aglomerate staţiuni | GALERIE FOTO, VIDEO

România nu găseşte bani pentru boala care ucide 5 femei pe zi. Bugetul Ministerul Sănătăţii „nu permite” cumpărarea vaccinului care o poate preveni

În fiecare an 4.000 de românce sunt diagnosticate cu cancer de col uterin, principala cauză a apariţiei acestui tip de cancer fiind infecţia cu virusul papiloma uman (HPV). Dintre acestea, peste 1.900 mor, adică nu mai puţin de 5 pe zi, potrivit datelor Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP). Cu toate acestea, Ministerul Sănătăţii nu găseşte banii necesari achiziţionării dozelor necesare de vaccin anti-HPV.
România nu găseşte bani pentru boala care ucide 5 femei pe zi. Bugetul Ministerul Sănătăţii

Vladimir Putin: Rusia este pregătită să ajute la dezvoltarea relaţiilor de cooperare între cele două Corei/ Ce proiecte trilaterare propune Moscova

Preşedintele rus Vladimir Putin a discutat telefonic cu omologul său sud-coreean, Moon Jae-In, căruia i-a transmis că Moscova doreşte să ajute la dezvoltarea cooperării în Peninsula Coreea, inclusiv cu proiecte trilaterale de infrastructură şi energie în această regiune, informează agenţia Tass.
Vladimir Putin: Rusia este pregătită să ajute la dezvoltarea relaţiilor de cooperare între cele două Corei/ Ce proiecte trilaterare propune Moscova

Cum poate fi salvată ciocolata de la pericolul de a dispărea de pe piaţă, aşa cum ne previn experţii

Arborele de cacao este osândit să dispară mai devreme de 2050, datorită încălzirii globale şi datorită condiţiilor uscate de mediu, scrie site-ul oficial al Forumului Economic Mondial.
Cum poate fi salvată ciocolata de la pericolul de a dispărea de pe piaţă, aşa cum ne previn experţii

Garda de Mediu face verificări după incendiul din Hunedoara. Fumul gros, vizibil de la 10 kilometri | FOTO

O echipă de la Garda de Mediu s-a deplasat, duminică noaptea, la fabrica din apropierea municipiului Hunedoara, unde a izbucnit un incendiu la o fabrică de mase plastice, deoarece norul de fum s-a ridicat la mare înălţime putând fi văzut de la o distanţă de aproximativ 10 kilometri.
Garda de Mediu face verificări după incendiul din Hunedoara. Fumul gros, vizibil de la 10 kilometri | FOTO

Cum a ajuns unul din cei mai influenţi oameni din Washington să piardă tot ce avea | FOTO

Lobbystul democrat Tony Podesta a avut bani, relaţii puternice şi o colecţie de artă rară. Apoi a venit un divorţ, Paul Manafort şi Donald Trump, iar lumea lui Podesta a începu să se destrame, scrie The Wall Street Journal.
Cum a ajuns unul din cei mai influenţi oameni din Washington să piardă tot ce avea | FOTO

Un român ar putea revoluţiona modul în care călătorim. Proiectul său face înconjurul lumii

Un super iaht şi un dirijabil. Împreună. O călătorie spre orizontul nesfârşit al mării şi un zbor spre înaltul cerului. Conceptul superiahtului „Dare to Dream” ar putea revoluţiona modul în care călătorim. Autorul acestui concept este orădeanul George Lucian.
Un român ar putea revoluţiona modul în care călătorim. Proiectul său face înconjurul lumii

Închisoarea de weekend şi cea la domiciliu | CCR dezbate în 30 mai sesizarea ÎCCJ pe Legea privind măsurile alternative de executare a pedepselor

Curtea Constituţională a României va discuta sesizarea trimisă, joi, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) pe Legea privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate adoptat în plenul de miercuri al Camerei Deputaţilor.
Închisoarea de weekend şi cea la domiciliu | CCR dezbate în 30 mai sesizarea ÎCCJ pe Legea privind măsurile alternative de executare a pedepselor

Final dramatic pentru poliţistul din Olt, împuşcat în cap de iubita sa în urmă cu trei luni. Bărbatul, pe care medicii reuşiseră să-l stabilizeze, a murit la spitalul unde era internat

Poliţistul SCCO Olt, Bogdan Dumitrescu, împuşcat în cap din greşeală, în urmă cu trei luni, a murit, la Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova, unde era internat, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Final dramatic pentru poliţistul din Olt, împuşcat în cap de iubita sa în urmă cu trei luni. Bărbatul, pe care medicii reuşiseră să-l stabilizeze, a murit la spitalul unde era internat

CAMION încărcat cu batoane de ciocolată, în flăcări pe un drum naţional. Circulaţia, BLOCATĂ

Pompierii intervin, duminică noaptea, pe Drumul Naţional 7, în zona localităţii Morăreşti, judeţul Argeş, unde un camion care transporta batoane de ciocolată a luat foc în timpul mersului. Traficul în zonă a fost blocat, transmite corespondentul MEDIAFAX.
CAMION încărcat cu batoane de ciocolată, în flăcări pe un drum naţional. Circulaţia, BLOCATĂ

De ce a băgat Iohannis Banca Naţională în războiul lui cu Liviu Dragnea şi PSD? De ce preşedintele îl forţează pe Isărescu să îi devină aliat?

Înainte să ceară public demisia premierului Viorica Dăncilă (vineri la ora 11.06), preşedintele României Klaus Iohannis a aruncat Banca Naţională în lupta lui cu PSD şi cu Liviu Dragnea.
De ce a băgat Iohannis Banca Naţională în războiul lui cu Liviu Dragnea şi PSD? De ce preşedintele îl forţează pe Isărescu să îi devină aliat?

Cum arată pădurea de pin din Parcul Domogled, mistuită de foc. Pompierii s-au retras neputincioşi duminică seara

Incendiul de la pădurea de pin din Parcul Naţional Domogled nu a fost stins de mai bine de 48 de ore, iar pompierii s-au retras din zonă, duminică seara, urmând să reia acţiunile în cursul zilei de luni. Pe 100 de metri liniari arde intens, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Cum arată pădurea de pin din Parcul Domogled, mistuită de foc. Pompierii s-au retras neputincioşi duminică seara

INCENDIU puternic la o fabrică de mase plastice din Hunedoara. Fumul dens face dificilă intervenţia pompierilor. O victimă are arsuri pe membre

Un bărbat a fost transportat la spital, duminică seara, cu arsuri la picioare, în urma unui incendiu puternic izbucnit la o fabrică de mase plastice din apropierea municipiului Hunedoara, fiind afectată zona în care erau colectate deşeurile, transmite corespondentul MEDIAFAX.
INCENDIU puternic la o fabrică de mase plastice din Hunedoara. Fumul dens face dificilă intervenţia pompierilor. O victimă are arsuri pe membre

Cum arată primele autobuze electrice care vor circula în România. Vehiculele sunt produse în fabrica Solaris din Polonia – FOTO

Primele autobuze electrice care vor circula în România, pe străzile din Cluj-Napoca, aşteaptă ultima inspecţie pentru a fi livrate. Vehiculele Urbino 12 Electric sunt pregătite de plecare în fabrica Solaris din Polonia, compania care a câştigat licitaţia privind furnizarea autobuzelor.
Cum arată primele autobuze electrice care vor circula în România. Vehiculele sunt produse în fabrica Solaris din Polonia - FOTO

Cea mai importantă clădire din Galaţi a celebrat 112 ani. Sute de oameni i-au aflat istoria

Cea mai veche clădire din Galaţi, Palatul Administrativ, ale cărei lucrări au fost coordonate de celebrul arhitect Ion Mincu, a împlinit 112 ani, iar sute de localnici au putut vizita, duminică, imobilul în care, în prezent, funcţionează Prefectura, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Cea mai importantă clădire din Galaţi a celebrat 112 ani. Sute de oameni i-au aflat istoria

Uniunea Europeană schimbă din nou regulile şi forţează Netflix şi Amazon să finanţeze conţinuturi europene

Parlamentarii Uniunii Europene şi statele membre comitetului UE au încheiat joi o înţelegere care va permite ţărilor să forţeze serviciile de streaming online, inclusiv serviciile video Netflix şi Amazon, pentru a ajuta la finanţarea producţiei de filme şi emisiuni TV europene, scrie Reuters.
Uniunea Europeană schimbă din nou regulile şi forţează Netflix şi Amazon să finanţeze conţinuturi europene

Imagini VIDEO cu femeia şi copilul salvaţi de pe Jepii Mici, un traseu pe care accesul era interzis

O femeie şi un copil au fost răniţi, duminică, pe un traseu închis din Munţii Bucegi, unde încă mai este zăpadă. Pentru salvarea lor, au intervenit salvamontiştii din Buşteni, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Imagini VIDEO cu femeia şi copilul salvaţi de pe Jepii Mici, un traseu pe care accesul era interzis

COMENTARIU: Cum se împarte viitorul buget al UE: poveşti de succes şi poveşti cu zâne

Doi oficiali europeni – Mario Centeno, şeful Eurogrup, şi Pierre Moscovici, comisarul pentru afaceri economice – au folosit zilele trecute formula „poveştii de succes” referindu-se la o ţară care e în topul beneficiarilor neţi de fonduri de la bugetul UE.
COMENTARIU: Cum se împarte viitorul buget al UE: poveşti de succes şi poveşti cu zâne

Peste 100 de persoane au cerut DEMISIA premierului Dăncilă, la un protest în Cluj-Napoca: „Iohannis nu-i ierta, demisia!” – FOTO

Peste 100 de persoane protestează, duminică seara, pe Bulevardul Eroilor din Cluj-Napoca şi cer demisia premierului Viorica Dăncilă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Peste 100 de persoane au cerut DEMISIA premierului Dăncilă, la un protest în Cluj-Napoca:

Bărbat cu arsuri grave pe tot corpul, transportat cu elicopterul la București

Un bărbat cu arsuri grave pe aproape tot corpul va fi preluat, duminică, de un elicopter SMURD de pe stadionul din Curtea de Argeș pentru a fi transportat la Spitalul de Arși din București, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Bărbat cu arsuri grave pe tot corpul, transportat cu elicopterul la București

Al doilea transplant cardiac din acest an din România, încheiat cu succes. Pacientul se afla pe lista de aşteptare de peste 2 ani

Al doilea transplant de cord a fost efectuat la Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş, un bărbat de 39 de ani din Bucureşti primind inima unui tânăr de 17 ani aflat în moarte cerebrală. Operaţia a durat şase ore.
Al doilea transplant cardiac din acest an din România, încheiat cu succes. Pacientul se afla pe lista de aşteptare de peste 2 ani

Accident cu PARAPANTA. Un turist din Ungaria, rănit grav după ce a căzut cu aparatul de zbor

Un parapantist din Ungaria a căzut, duminică, aproape de Odorheiu Secuiesc, şi a fost transportat cu elicopterul SMURD la Spitalul din Târgu Mureş, bărbatul fiind suspect că şi-a fracturat coloana vertebrală în zona Vârfului Rez, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Accident cu PARAPANTA. Un turist din Ungaria, rănit grav după ce a căzut cu aparatul de zbor

Tânăr muşcat de viperă, preluat de un elicopter SMURD şi adus de urgenţă în Capitală

Elicopterul SMURD a fost solicitat, duminică, pentru a prelua, din Curtea de Argeş, un tânăr de 17 ani care ar fi fost muşcat de o viperă în zona Transfăgărăşan. La spitalul din localitate nu există ser antiviperin, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Tânăr muşcat de viperă, preluat de un elicopter SMURD şi adus de urgenţă în Capitală

Rivalizează cu Hollywood-ul. O companie chineză a investit aproape 8 miliarde de dolari într-un complex cinematografic

Un complex de studiouri de film, cu un parc tematic, un club de iahturi şi un hotel, a fost deschis în estul Chinei de compania Dalian Wanda, care a investit 7,9 miliarde de dolari în Qingdao Metropolis, sperând că va atrage producători străini în ţară, relatează BBC.
Rivalizează cu Hollywood-ul. O companie chineză a investit aproape 8 miliarde de dolari într-un complex cinematografic

Discuţie telefonică între liderii celor trei mari puteri ale Europei pentru a cere SUA să nu impună măsuri comerciale unilaterale

Liderii Franţei, Germaniei şi Marii Britanii au căzut de acord că SUA nu ar trebui să impună măsuri comerciale unilaterale împotriva Uniunii Europene, ori în caz contrar, UE ar trebui să se pregătească să-şi apere interesele, informează agenţia de ştiri Reuters.
Discuţie telefonică între liderii celor trei mari puteri ale Europei pentru a cere SUA să nu impună măsuri comerciale unilaterale

Fetiţă de 4 ani, internată în spital după ce a mâncat o prăjitură cu marijuana. Poliţia investighează cum a ajuns desertul în posesia copilului

O fetiţă de patru ani a fost internată, duminică, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, după ce a mâncat o prăjitură adusă din Olanda şi în care era marijuana, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Fetiţă de 4 ani, internată în spital după ce a mâncat o prăjitură cu marijuana. Poliţia investighează cum a ajuns desertul în posesia copilului

Un poliţist, aflat în timpul liber, bătut de patru bărbaţi, în Mangalia, după o şicanare în trafic. Agresorii, prinşi imediat

Anchetă a poliţiştilor din Mangalia după ce, un coleg de-al lor, aflat în timpul liber, a fost implicat într-un scandal, pe stradă, ce a izbucnit între el şi alte patru persoane, ca urmare a unei şicanări în trafic, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Un poliţist, aflat în timpul liber, bătut de patru bărbaţi, în Mangalia, după o şicanare în trafic. Agresorii, prinşi imediat

Noi IMAGINI cu elicopterul care a adus nişte tineri la un club de „fiţe” din Mamaia şi a aterizat într-o parcare. Elicea a ridicat praful şi a desprins mai multe panouri

Imagini cu un elicopter care a adus un grup de tineri la inaugurarea unui club de fiţe din Mamaia au devenit virale pe internet, strângând peste 240.000 de de vizualizări, mai ales că se vede cum aparatul de zbor a întâmpinat probleme la aterizare.
Noi IMAGINI cu elicopterul care a adus nişte tineri la un club de

Ştii cine are mai multe informaţii personale despre tine decât are Facebook? Există un alt „big brother” şi mai documentat

Google adună mai multe informaţii ale utilizatorilor decât Facebook, din aproape orice punct de vedere, scrie The Wall Street Journal.
Ştii cine are mai multe informaţii personale despre tine decât are Facebook? Există un alt

Donald Trump, ridiculizat în absenţă la Dineul Asociaţiei Corespondenţilor de la Casa Albă

Preşedintele american Donald Trump a refuzat pentru a doua oară să participe la Dineul Asociaţiei Corespondenţilor de la Casa Albă, preferând în schimb să participe la un miting pro-Trump din oraşul Washington din statul Michigan, informează presa internaţională.
Donald Trump, ridiculizat în absenţă la Dineul Asociaţiei Corespondenţilor de la Casa Albă

Dana Grecu iese din grila Antena 3. Anunţul făcut de prezentatoarea TV în ultima emisiune

Dana Chera, ex-Grecu, nu va mai apărea în emisiunile postului Antena 3. Cel puţin pentru o perioadă, vedeta TV intrând în concediu de maternitate, scrie Gândul.
Dana Grecu iese din grila Antena 3. Anunţul făcut de prezentatoarea TV în ultima emisiune

Microsoft anunţă o nouă actualizare pentru Windows 10

O nouă actualizare pentru sistemul de operare Windows 10 va fi disponibilă din 30 aprilie, arată un comunicat al Microsoft.
Microsoft anunţă o nouă actualizare pentru Windows 10

Ecourile întâlnirii Merkel – Trump, la Casa Albă. Un subiect sensibil, încă în divergenţă între cele două ţări

Liderii germani de afaceri s-au declarat dezamăgiţi de întâlnirea dintre Donald Trump şi Angela Merkel, spunând că „nu a dat naştere unor progrese palpabile asupra chestiunilor controversate dintre Germania şi SUA”, relatează Reuters.
Ecourile întâlnirii Merkel - Trump, la Casa Albă. Un subiect sensibil, încă în divergenţă între cele două ţări

Defecţiunea unui tren a OPRIT traficul feroviar

Traficul feroviar este oprit, duminică, pe secţia de cale ferată 906 Bucureşti – Câmpulung, din cauza defecţiunii tehnice survenite la un tren, la ieşirea din staţia Goleşti, judeţul Argeş.
Defecţiunea unui tren a OPRIT traficul feroviar

MINIVACANŢA de 1 Mai, pe Litoral: Concerte, festivaluri şi plimbări cu telegondola. Care sunt atracţiile pregătite pentru turişti

Concerte, festivaluri, reconstituiri istorice şi plimbări cu telegondola sunt doar câteva din atracţiile pregătite pentru turişti în minivacanţa de 1 Mai, pe Litoral. Petreceri sunt oganizate în cluburi şi pe plajele din Mamaia, Mamaia Nord - Navodari şi Vama Veche,transmite corespondentul MEDIAFAX.
MINIVACANŢA de 1 Mai, pe Litoral: Concerte, festivaluri şi plimbări cu telegondola. Care sunt atracţiile pregătite pentru turişti

Cinci persoane, între care doi copii, rănite într-un accident în judeţul Constanţa

Cinci persoane, între care doi copii, au fost rănite, duminică, în urma unui accident care a avut loc în localitatea Valu lui Traian, din judeţul Constanţa, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Cinci persoane, între care doi copii, rănite într-un accident în judeţul Constanţa