CELE MAI NOI ARTICOLE

Remus Borza, deputat ALDE: La sistemul ăsta de salarizare vor intra în corpul demnitarilor doar mediocrii sau hoţii

Deputatul ALDE Remus Borza a declarat, luni, că la o retribuţie 1000 de euro/lună vor intra în corpul demnitarilor doar mediocrii sau hoţii, precizând că un demnitar nu se poate prezenta ca ”unii colegi, în blugi, bărboşi, slinoşi, să spună: eu sunt alesul neamului”.
Remus Borza, deputat ALDE: La sistemul ăsta de salarizare vor intra în corpul demnitarilor doar mediocrii sau hoţii

Familia româncei rănite în atentatul din Stockholm: A plecat să facă bani să terminăm casa

Într-o sărăcie lucie, în localitatea ieşeană Dancu, familia româncei rănite în atentatul din Suedia aşteaptă veşti. Pavel şi Lori, doi dintre fiii Păpuşei Ciuraru, au declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că mama lor a plecat cu unul dintre băieţi, cu Balodia, să adune bani pentru casă.
Familia româncei rănite în atentatul din Stockholm: A plecat să facă bani să terminăm casa

România cere acordul a 5 ministere străine pentru analiza comparativă a alimentelor: Nu se poate să mergi cu sacoşa la cumpărături în altă ţară şi să le analizezi în România

Pentru a verifica dacă retailerii practică standarde duble de calitate, Ministerul Agriculturii a transmis solicitări către ministerele similare din Franţa, Germania, Belgia, Italia şi Olanda, în vederea prelevării unor probe alimentare, a declarat luni ministrul Agriculturii, Petre Daea.
România cere acordul a 5 ministere străine pentru analiza comparativă a alimentelor: Nu se poate să mergi cu sacoşa la cumpărături în altă ţară şi să le analizezi în România

Reţeaua teroristă Stat Islamic intenţiona să atace baze americane din Kuwait

Presupuşi membri ai reţelei teroriste Stat Islamic arestaţi în Kuwait şi Filipine intenţionau să comită atentate împotriva trupelor americane de pe teritoriul kuwaitian, relatează cotidianul Al-Rai, citat de site-ul agenţiei Reuters.
Reţeaua teroristă Stat Islamic intenţiona să atace baze americane din Kuwait

Iranul avertizează SUA în privinţa comiterii unui alt atac în Siria

Hassan Rouhani, preşedintele iranian, a criticat decizia preşedintelui american, Donald Trump, de a lansa un atac asupra bazei aeriene siriene, avertizând SUA să nu repete operaţiunea militară întreprinsă vineri, informează Euronews.
Iranul avertizează SUA în privinţa comiterii unui alt atac în Siria

Avertismentul ÎNSPĂIMÂNTĂTOR transmis de Rusia şi Iran: „De acum vom răspunde cu forţa”

Liderii forţelor ruse şi iraniene l-au avertizat ieri pe Donald Trump că vor răspunde în forţă dacă Statele Unite mai lansează rachete în Siria.
Avertismentul ÎNSPĂIMÂNTĂTOR transmis de Rusia şi Iran:

Aleksei Navalnîi, liderul opoziţiei ruse, a fost eliberat din arest, după expirarea sentinţei de 15 zile de detenţie

Aleksei Navalnîi, liderul opoziţiei din Rusia, a fost eliberat din arest luni, după expirarea sentinţei de 15 zile de detenţie pentru nesupunere faţă de poliţie în timpul unui miting anticorupţie neautorizat care a avut loc la Moscova, relatează site-ul agenţiei Tass.
Aleksei Navalnîi, liderul opoziţiei ruse, a fost eliberat din arest, după expirarea sentinţei de 15 zile de detenţie

Dragnea: nem nyújtjuk be hétfőn az egységes bérezés tervét. Még maradjon egy hetet

Liviu Dragnea, a Szociáldemokrata Párt (PSD) elnöke hétfőn bejelentette, hogy mégsem terjesztik be hétfőn az egységes bérezésről szóló törvény tervezetét a parlament elé, azt akarja, hogy még egy hetet „maradjon”, és nyilvánosságra hozzák a sajtóban, hogy „mindenki véleményezhesse”.
Dragnea: nem nyújtjuk be hétfőn az egységes bérezés tervét. Még maradjon egy hetet

Ce surpriză i-a pregătit un bărbat soţiei sale. Cum a reacţionat femeia când a văzut ce avea bărbatul în mână

Femeia din imagini şi-a pierdut inelul de logodnă în urmă cu 15 ani.
Ce surpriză i-a pregătit un bărbat soţiei sale. Cum a reacţionat femeia când a văzut ce avea bărbatul în mână

CFR SA asigură luni şi marţi transbordare cu mijloace auto între staţiile Petroşani şi Pui

CFR SA continuă operaţiunile de ridicare a vagoanelor şi a locomotivei din zona staţiilor Băniţa-Merişor cu două trenuri-macara, iar pentru menţinerea traficului feroviar de călători operaţional pe Valea Jiului compania asigură luni şi marţi transbordare între staţiile Petroşani şi Pui.
CFR SA asigură luni şi marţi transbordare cu mijloace auto între staţiile Petroşani şi Pui

17 voluntari români duc aparatură medicală şi rechizite în Nepal, în cadrul celei mai mari expediţii

Două asociaţii din Cluj-Napoca şi Bucureşti organizează cea mai mare expediţie umanitară din România în străinătate, 17 voluntari ducând în Nepal aparatură medicală şi consumabile pentru un spital din Khatmandu, pentru intervenţi chirurgicale, dar şi rechizite şcolare.
17 voluntari români duc aparatură medicală şi rechizite în Nepal, în cadrul celei mai mari expediţii

Peste 1,2 milioane de turci din străinătate au votat la referendumul pentru revizuirea Constituţiei. Ce propune Erdogan şi când vor fi anunţate rezultatele finale

Peste 1,2 milioane de cetăţeni turci din străinătate au votat în cadrul referendumului privind extinderea prerogativelor prezidenţiale, potrivit datelor prezentate duminică de Consiliul Electoral Suprem din Turcia, relatează site-ul agenţiei Anadolu.
Peste 1,2 milioane de turci din străinătate au votat la referendumul pentru revizuirea Constituţiei. Ce propune Erdogan şi când vor fi anunţate rezultatele finale

Liviu Dragnea amână legea salarizării: Nu se va depune luni, să mai stea o săptămână

Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, luni, că proiectul de lege privind salarizarea unitară nu se va depune la Parlament în cursul zilei, el arătând că îşi doreşte ca acesta să "mai stea" o săptămână, pentru a fi publicat în presă, astfel încât "să-şi mai dea lumea cu părerea".
Liviu Dragnea amână legea salarizării: Nu se va depune luni, să mai stea o săptămână

Indicele Robor cu scadenţa la şase luni a CRESCUT astăzi la 1,10%, în timp ce şi Robor la 3 luni este pe creştere

Indicele Robor cu scandenţa la şase luni, utilizat în special pentru calculul costului creditelor corporate, a crescut astăzi la 1,10%, faţă de 1,07% în şedinţa de vineri.
Indicele Robor cu scadenţa la şase luni a CRESCUT astăzi la 1,10%, în timp ce şi Robor la 3 luni este pe creştere

Premierul Sorin Grindeanu, către Philip Morris International: Salutăm investiţiile care creează noi locuri de muncă

Reprezentanţii Philip Morris International i-au prezentat, luni, premierului Sorin Grindeanu proiectul unei "investiţii semnificative pentru piaţa locală", şeful guvernului salutând investiţiile care asigură crearea de noi locuri de muncă, plătite la un nivel cât mai apropiat celui european.
Premierul Sorin Grindeanu, către Philip Morris International: Salutăm investiţiile care creează noi locuri de muncă

Denunţătorii din dosarul Microsoft, Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, urmăriţi penal într-un nou dosar. DNA cere aviz pentru urmărirea penală a unui fost ministru al comunicaţiilor

Procurorii DNA cer procurorului general cererea şi referatul în vederea sesizării preşedintelui, pentru solicitarea avizului necesar urmăririi penale faţă de fostul ministru al Comunicaţiilor, Gabriel Sandu. Claudiu Florică şi Dinu Pescariu sunt urmăriţi penal, fiind plasaţi sub control judiciar.
Denunţătorii din dosarul Microsoft, Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, urmăriţi penal într-un nou dosar. DNA cere aviz pentru urmărirea penală a unui fost ministru al comunicaţiilor

VIDEO Organizatorii UNTOLD lansează NEVERSEA, cel mai mare festival pe plajă de la malul Mării Negre. CÂND va avea loc evenimentul

Primarul Municipiului Constanţa, Decebal Făgădău şi directorul general al festivalului UNTOLD, Bogdan Buta şi au semnat, luni, un protocol oficial de colaborare pentru organizarea unui festival muzical de amploare, NEVERSEA, eveniment ce îşi propune să strângă peste 150.000 de participanţi.
VIDEO Organizatorii UNTOLD lansează NEVERSEA, cel mai mare festival pe plajă de la malul Mării Negre. CÂND va avea loc evenimentul

Haosul de la Tarom: Un avion a decolat cu întârziere de patru ore din Cluj Napoca, cu destinaţia Bucureşti

Pasagerii unei curse Tarom, programată astăzi pe ruta Cluj-Napoca-Bucureşti, au aşteptat peste patru ore pentru a se îmbarca în avion din cauza unor probleme tehnice anunţate.
Haosul de la Tarom: Un avion a decolat cu întârziere de patru ore din Cluj Napoca, cu destinaţia Bucureşti

DECLARAŢIA ZILEI Sorin Grindeanu: Trecerea la euro, numai după ce românii vor avea venituri comparabile cu cele din UE

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, luni, că trecerea României la moneda euro se poate face numai după ce românii vor avea venituri comparabile cu cele ale cetăţenilor din statele membre ale Uniunii Europene şi că România trebuie să înveţe din practica ţărilor care au trecut deja la moneda unică.
DECLARAŢIA ZILEI Sorin Grindeanu: Trecerea la euro, numai după ce românii vor avea venituri comparabile cu cele din UE

GALERIE FOTO La Ploieşti, preţul cărnii de miel este în funcţie de client. Jumătate cumpără, jumătate se uită

Preţul cărnii de miel se negociază, luni, în Halele Centrale din Ploieşti, în funcţie de client, astfel încât toată lumea să fie mulţumită. Jumătate dintre cei care vin la piaţă, cumpără, spunând că nu vor fi preţuri mai bune; restul doar se uită la marfă şi aşteaptă tarife mai mici.
GALERIE FOTO La Ploieşti, preţul cărnii de miel este în funcţie de client. Jumătate cumpără, jumătate se uită

Viorel Hrebenciuc, ACHITAT în dosarul în care era acuzat de mărturie mincinoasă

Viorel Hrebenciuc a fost achitat în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru mărturie mincinoasă, în urma declaraţiilor din dosarul în care Ioan Niculae şi Gheorghe Bunea Stancu au fost condamnaţi definitiv pentru finanţarea ilegală a campaniei pentru alegerile prezidenţiale din anul 2009.
Viorel Hrebenciuc, ACHITAT în dosarul în care era acuzat de mărturie mincinoasă

Fostul ministru al Justiţiei, Florin Iordache, audiat la Parchetul General în dosarul OUG 13

Fostul ministru al Justiţiei, Florin Iordache, a fost audiat, în calitate de martor, la Parchetul General în dosarul ce vizează Ordonanţa 13, au confirmat surse judiciare pentru agenţia MEDIAFAX.
Fostul ministru al Justiţiei, Florin Iordache, audiat la Parchetul General în dosarul OUG 13

Vremea va fi în general instabilă. PROGNOZA METEO pentru marţi şi miercuri

În vestul, centrul, nordul ţării şi la munte vremea va fi în general instabilă, cu înnorări temporar accentuate şi mai ales după-amiaza şi în prima parte a nopţii vor fi averse şi descărcări electrice, informează ANM.
Vremea va fi în general instabilă. PROGNOZA METEO pentru marţi şi miercuri

Elevele care au transmis „ora de istorie” a familiei Ritzi pe Facebook vor avea media 6 la purtare

Consiliul profesoral de la Colegiul din Petroşani a decis mutarea disciplinară într-o clasă paralelă, dar şi scăderea mediei la purtare pentru două eleve care au postat pe facebook ora de istorie,în care dascălul „preda” istoria familiei Iacob-Ritzi, ancheta în cazul profesorului nefiind finalizată.
Elevele care au transmis „ora de istorie” a familiei Ritzi pe Facebook vor avea media 6 la purtare

Heti kétszer repül ezentúl Kolozsvárról Nizzába a Blue Air

Hétfőtől Nizzába is lehet utazni Kolozsvárról, a Blue Air fapados légitársaság ezentúl hetente kétszer – hétfőn és pénteken – teszi meg a távot oda és vissza.
Heti kétszer repül ezentúl Kolozsvárról Nizzába a Blue Air

Accidentul feroviar din Hunedoara. Unicom Tranzit, firma cu trenul deraiat la Merişor, nu exclude o eroare umană

Unicom Tranzit nu exclude o eroare umană în ceea ce priveşte accidentul feroviar din zona Merişor, în care mai multe vagoane ale unui tren de marfă au deraiat, iar doi mecanici de locomotivă au murit, potrivit unui răspuns transmis luni de companie la solicitarea MEDIAFAX.
Accidentul feroviar din Hunedoara. Unicom Tranzit, firma cu trenul deraiat la Merişor, nu exclude o eroare umană

ANAF modifică modelul şi conţinutul formularului 014 „Notificare privind modificarea anului fiscal”

ANAF anunţă că modifică modelul şi conţinutul formularului 014 „Notificare privind modificarea anului fiscal”, precum şi instrucţiunile de completare a acestuia.
ANAF modifică modelul şi conţinutul formularului 014 „Notificare privind modificarea anului fiscal”

Ministerul Muncii: Indemnizaţiile de şomaj şi pensiile se vor plăti mai repede în luna aprilie

Indemnizaţiile de şomaj şi pensiile se vor plăti mai repede în luna aprilie, în contextul Sărbătorilor Pascale, anunţă Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale.
Ministerul Muncii: Indemnizaţiile de şomaj şi pensiile se vor plăti mai repede în luna aprilie

Ministerul Muncii vrea prelungirea perioadei de plată a asigurărilor de către cei care n-au cotizat la sistemul de pensii

Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale a propus prelungirea cu încă 6 luni, până la 31 decembrie 2017, a perioadei în care persoanele care nu au acumulat suficienţi ani de vechime pentru a primi pensie pot plăti asigurările sociale pentru anii în care nu au cotizat.
Ministerul Muncii vrea prelungirea perioadei de plată a asigurărilor de către cei care n-au cotizat la sistemul de pensii

Munkaügyi minisztérium: áprilisban hamarabb kifizetik a nyugdíjat és amunkanélküliségi segélyt

A húsvéti ünnep miatt áprilisban hamarabb kifizetik a nyugdíjat és amunkanélküliségi segélyt – közölte hétfőn a munkaügyi minisztérium.
Munkaügyi minisztérium: áprilisban hamarabb kifizetik a nyugdíjat és amunkanélküliségi segélyt

Magazinele Lidl vor fi închise de Paşte

Magazine Lidl din România vor fi închise pe 16 şi 17 aprilie, în prima şi a doua zi de Paşte, a anunţat, luni, compania.
Magazinele Lidl vor fi închise de Paşte

Israelul închide un punct de trecere la frontiera cu Egiptul, din cauza unui posibil atac TERORIST

Israelul a închis luni punctul de trecere spre Egipt, Taba, în urma unui avertizări a Biroului antiterorism cu privire la ”iminenţa” unui atac terorist, informează Associated Press.
Israelul închide un punct de trecere la frontiera cu Egiptul, din cauza unui posibil atac TERORIST

Blue Air a inaugurat, în PREMIERĂ, cursa Cluj-Napoca – Nisa, de două ori pe săptămână

Compania aeriană Blue Air a inaugurat, luni, în premieră, cursa Cluj-Napoca – Nisa care va fi operată cu o frecvenţă de două ori pe săptămână, în zilele de luni şi vineri, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Blue Air a inaugurat, în PREMIERĂ, cursa Cluj-Napoca – Nisa, de două ori pe săptămână

Kolozs megye: bírság egy ittasan vezető iskolabuszsofőrnek

Tizennégy diákot szállított az az iskolabusz, amelynek sofőrjét ittas vezetésen kapták hétfőn a dési rendőrök. Megbírságolták, gépjárművezetői jogosítványát pedig 90 napra bevonták.
Kolozs megye: bírság egy ittasan vezető iskolabuszsofőrnek

Un şofer de microbuz şcolar, depistat în trafic băut, a fost amendat de poliţişti

Un şofer care conducea un microbuz şcolar în care se aflau 14 elevi a fost depistat de poliţişti, luni, pe o stradă din municipiul Dej, judeţul Cluj, sub influenţa alcoolului, acesta fiind amendat, iar dreptul de a conduce vehicole i-a fost suspendat pe o perioadă de 90 de zile.
Un şofer de microbuz şcolar, depistat în trafic băut, a fost amendat de poliţişti

PNL Slatina îşi caută membrii din uşă-n uşă după ce i-a apelat telefonic, dar n-a răspuns nimeni

PNL Slatina îşi caută membrii de partid din uşă-n uşă pentru că nu răspund la telefon când sunt convocaţi la partid, în contextul în care mulţi au părăsit organizaţia după alegerile parlamentare, transmite corespondentul MEDIAFAX.
PNL Slatina îşi caută membrii din uşă-n uşă după ce i-a apelat telefonic, dar n-a răspuns nimeni

Mazda Sales In Romania Up 17% To 371 Units In January-March 2017

Sales of Japanese automaker Mazda on the Romanian market surged 17% on the year in the first three months of 2017, to 371 units sold, the company said in a statement Monday.
Mazda Sales In Romania Up 17% To 371 Units In January-March 2017

A Román Nemzeti Bank devizaárfolyamai 2017. április 10-én

A Román Nemzeti Bank devizaárfolyamai 2017. április 10-én
A Román Nemzeti Bank devizaárfolyamai 2017. április 10-én

Competition Council Clears Takeover Of Elgan Automotive KFT And Elgan Automotive SRL By Globalworth

Romania’s Competition Council has approved the transaction whereby Globalworth Real Estate Investments Limited is acquiring Elgan Automotive KFT S.C. and Elgan Automotive S.R.L.
Competition Council Clears Takeover Of Elgan Automotive KFT And Elgan Automotive SRL By Globalworth

BNR Exchange Reference Rates of April 10

Following is the Romanian National Bank exchange rate chart for the Romanian leu.
BNR Exchange Reference Rates of April 10