CELE MAI NOI ARTICOLE

UNTOLD nu e pe placul tuturor | Ce reclamaţii au primit organizatorii festivalului la Primăria Cluj-Napoca

Zeci de persoane reclamă la Primăria Cluj-Napoca nivelul de zgomot al muzicii de la festivalul Untold, unele dintre acestea locuind în cartiere situate la mare distanţă faţă de stadionul Cluj Arena şi Parcul Central, unde au loc concertele, transmite corespondentul MEDIAFAX.
UNTOLD nu e pe placul tuturor | Ce reclamaţii au primit organizatorii festivalului la Primăria Cluj-Napoca

Valul de căldură continuă să se intensifice | Peste 500 de persoane au apelat Ambulanţa în Bucureşti, iar doi oameni au leşinat pe stradă, la Brăila/ O persoană fără adăpost, în vârstă de 28 de ani, a murit din cauza caniculei

Peste 500 de persoane au solicitat ajutor de la Ambulanţă, în cursul zilei de sâmbătă, aproape 300 dintre acestea fiind urgenţe, a declarat, pentru MEDIAFAX, managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABIF), Alis Grasu.
Valul de căldură continuă să se intensifice | Peste 500 de persoane au apelat Ambulanţa în Bucureşti, iar doi oameni au leşinat pe stradă, la Brăila/ O persoană fără adăpost, în vârstă de 28 de ani, a murit din cauza caniculei

Gigi Becali îşi cere SCUZE: Îmi cer iertare conducerii lui Dinamo, jucătorilor şi clubului

Gigi Becali ţinut să-şi ceară scuze, sâmbătă, în faţa reprezentanţior clubului Dinamo după ce a ironizat în direct la TV clubul din Şoseaua Ştefan cel Mare pentru eliminarea din Europa League, în urma dublei cu echipa Athletic Bilbao.
Gigi Becali îşi cere SCUZE: Îmi cer iertare conducerii lui Dinamo, jucătorilor şi clubului

FOTO, VIDEO | Cum arată Neymar, cel mai scump jucător transferat vreodată, la prima apariţie în noul echipament sportiv

Cel mai scump jucător transferat vreodată, Neymar, a fost prezentat suporterilor, sâmbătă, înaintea primei etape din campionatul francez.
FOTO, VIDEO | Cum arată Neymar, cel mai scump jucător transferat vreodată, la prima apariţie în noul echipament sportiv

ALERTĂ ANM: Avertizare Cod Portocaliu de averse pentru câteva localităţi din judeţul Constanţa

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod Portocaliu de averse şi vijelii, valabilă până la ora 18.15, în câteva localităţi din judeţul Constanţa.
ALERTĂ ANM: Avertizare Cod Portocaliu de averse pentru câteva localităţi din judeţul Constanţa

Care este temperatura potrivită la care trebuie setat aerul condiţionat pe timp de CANICULĂ

Temperaturile ridicate din această perioadă dau bătăi de cap oricui, iar una dintre cele mai comune soluţii rămâne aerul condiţionat, însă pentru a beneficia în mod corespunzător de aerul rece emanat de aparat, trebuie să ştii temperatura la care acesta trebuie setat.
Care este temperatura potrivită la care trebuie setat aerul condiţionat pe timp de CANICULĂ

Moscova afirmă că sancţiunile Uniunii Europene privind transferul unor turbine încalcă legislaţia internaţională

Decizia Uniunii Europene de impune noi sancţiuni împotriva Rusiei, în cazul transferului în regiunea Crimeea a unor turbine de gaze fabricate de grupul german Siemens, este una motivată politic şi ilegală, a transmis Ministerul Energiei de la Moscova, potrivit Reuters online.
Moscova afirmă că sancţiunile Uniunii Europene privind transferul unor turbine încalcă legislaţia internaţională

GALERIE FOTO | Sofia Vergara, şedinţă foto NUD. Cum arată actriţa la 45 de ani

Actriţa Sofia Vergara a pozat nud la vârsta de 45 de ani pentru coperta ediţiei din luna septembrie a revistei Women's Health, ONE.
GALERIE FOTO | Sofia Vergara, şedinţă foto NUD. Cum arată actriţa la 45 de ani

Fostul ambasador rus în SUA afirmă că discuţiile sale cu Michael Flynn au fost „complet transparente”

Serghei Kisliak, fost ambasador al Rusiei la Washington, a declarat sâmbătă că discuţiile sale cu fostul consilier prezidenţial Michael Flynn au fost transparente şi s-au axat pe chestiuni ce privesc cooperarea ruso-americană, informează agenţia de ştiri Reuters.
Fostul ambasador rus în SUA afirmă că discuţiile sale cu Michael Flynn au fost

The New York Times: Echipa procurorului special Robert Mueller a cerut Casei Albe să predea documente despre Michael Flynn

Echipa procurorului special Robert Mueller, care anchetează ingerinţele Rusiei în scrutinul prezidenţial din SUA, a cerut Casei Albe să predea o serie de documente referitoare la fostul consilier prezidenţial Michael Flynn, care a avut mai multe întrevederi cu ambasadorul rus la Washington.
The New York Times: Echipa procurorului special Robert Mueller a cerut Casei Albe să predea documente despre Michael Flynn

O femeie a murit în nord-estul Italiei în urma unei viituri provocate de furtunile puternice

O femeie a decedat după ce vehiculul în care se afla a fost luată de ape în apropiere de staţiunea turistică Cortina d'Ampezzo din nord-estul Italei, în condiţiile în care furtunile au provocat viituri în regiune, în timp ce restul ţării se confruntă cu o vreme caniculară, potrivit France 24.
O femeie a murit în nord-estul Italiei în urma unei viituri provocate de furtunile puternice

Autobuz cu 40 de pasageri implicat într-un accident de circulaţie, în Prahova

Un autobuz în care se aflau 40 de persoane a fost implicat, sâmbătă, într-un accident de circulaţie. Cincisprezece persoane au fost asistate medical după coliziunea dintre mijlocul de transportul în comun şi un autoturism, dar au refuzat transportul la spital, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Autobuz cu 40 de pasageri implicat într-un accident de circulaţie, în Prahova

TRAGEDIE pe litoral: Un bărbat a murit la Costineşti/ UPDATE Poliţie: Bărbatul care a murit conducea skijetul, nu a fost lovit de acesta

Poliţiştii din Constanţa precizează că bărbatul în vârstă de 41 de ani care a murit, sâmbătă, la Costineşti, conducea skijetul şi a intrat cu viteză într-un ansamblu de plase pescăreşti, transmite corespondentul MEDIAFAX.
TRAGEDIE pe litoral: Un bărbat a murit la Costineşti/ UPDATE Poliţie: Bărbatul care a murit conducea skijetul, nu a fost lovit de acesta

VIDEO | Cea mai lungă tiroliană din Capitală a fost inaugurată în parcul Orăşelul Copiilor

Primăria Sectorului 4 a inaugurat, sâmbătă, cea mai lungă tiroliană din Bucureşti, care face legătura, prin aer, între Parcul Orăşelul Copiilor şi Parcul Lumea Copiilor.
VIDEO | Cea mai lungă tiroliană din Capitală a fost inaugurată în parcul Orăşelul Copiilor

Un profesor universitar renumit, expulzat din Singapore pentru că ar fi acţionat ca „agent de influenţă” al altei ţări

Un profesor universitar cu cetăţenie americană va fi expulzat din Singapore, au anunţat autorităţile din micul stat asiatic, precizând că este acuzat că ar fi acţionat ca "agent de influenţă al unei ţări străine", informează site-ul postului CNN.
Un profesor universitar renumit, expulzat din Singapore pentru că ar fi acţionat ca

Toate rezultatele meciurilor jucate sâmbătă în prima etapă a noului sezon din Liga 2

Academica Clinceni, AFC Hermannstadt, UTA Arad, CS Mioveni, ASU Politehnica Timişoara, Olimpia Satu Mare şi Ripensia Timişoara au obţinut victorii, sâmbătă, în prima etapă a noului sezon din Liga 2.
Toate rezultatele meciurilor jucate sâmbătă în prima etapă a noului sezon din Liga 2

TRAFIC îngreunat pe DN1: Maşinile circulă în coloană în Buşteni şi pe tronsonul Nistoreşti – Comarnic

Circulaţia rutieră pe sensul de urcare, către Braşov, al DN1 Ploieşti – Braşov, se desfăşoară la îngreunat, existând coloane de maşini în special în zona staţiunii prahovene Buşteni şi pe tronsonul Nistoreşti – Comarnic, informează Centrul Infotrafic, din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
TRAFIC îngreunat pe DN1: Maşinile circulă în coloană în Buşteni şi pe tronsonul Nistoreşti – Comarnic

VIDEO | Ucraina avertizează: Decizia Scooter de a susţine un concert în Crimeea „nu este doar un scandal, ci o infracţiune cu consecinţe legale serioase”

Ambasadorul Ucrainei la Berlin a declarat că decizia grupului muzical german Scooter de a călători "ilegal" în regiunea Crimeea pentru un concert "nu este doar un scandal, ci o infracţiune cu consecinţe legale serioase", informează site-ul agenţiei Reuters.
VIDEO | Ucraina avertizează: Decizia Scooter de a susţine un concert în Crimeea

GALERIE FOTO, VIDEO | Preşedintele Klaus Iohannis, prezent la cea de a 27-a Întâlniri a Saşilor transilvăneni, la Sibiu

Preşedintele Klaus Iohannis a participat sâmbătă la deschiderea celei de a 27-a Întânire a Saşilor transilvăneni, unde a făcut apel la solidaritate şi toleranţă, dar a vorbit şi despre pierderea unor tradiţii săseşti.
GALERIE FOTO, VIDEO | Preşedintele Klaus Iohannis, prezent la cea de a 27-a Întâlniri a Saşilor transilvăneni, la Sibiu

PMP îi cere premierului Mihai Tudose să demită conducerea Ministerului Sănătăţii

Preşedintele executiv al PMP Eugen Tomac a declarat sâmbătă că îi cere premierului Mihai Tudose să îl demită pe ministrul Sănătăţii Florian Bodog, dar şi pe secretarii de stat din Ministerul Sănătăţii pentru întârzierea adoptării unui act normativ privind problema vaccinării.
PMP îi cere premierului Mihai Tudose să demită conducerea Ministerului Sănătăţii

FOTO | Incendiul din Parcul Domogled, în a treia zi consecutiv: Intervenţia pompierii din Mehedinţi îngreunată de caniculă

Pompierii din Mehedinţi se luptă cu incendiul din Parcul Domogled pentru a treia zi consecutiv, intervenţia fiind îngreunată de caniculă. Reprezentanţii ISU Mehedinţi au fost nevoiţi să cheme pompierii la lucru din timpul liber, transmite corespondentul MEDIAFAX.
FOTO | Incendiul din Parcul Domogled, în a treia zi consecutiv: Intervenţia pompierii din Mehedinţi îngreunată de caniculă

CNN: FBI a monitorizat reţelele de socializare în ziua alegerilor din Statele Unite pentru a depista „ştirile false”

FBI a monitorizat reţelele de socializare în ziua alegerilor prezidenţiale şi legislative din Statele Unite într-un efort de a depista "ştirile false" promovate de presupusa campania de dezinformare rusă, informează site-ul postului CNN, citând mai mulţi oficiali americani.
CNN: FBI a monitorizat reţelele de socializare în ziua alegerilor din Statele Unite pentru a depista

Medicii spun că reacţiile adverse ale vaccinării sunt minore şi rar întâlnire

Medicii pediatrii şi specialiştii în microbiologie explică faptul că cea mai întâlnită reacţie adeversă a vaccinării este febra, dar mai pot apărea şi alte efecte cum ar fi lipsa poftei de mâncare sau mărirea ganglionilor, toate fiind se scurtă durată şi uşor tratabile.
Medicii spun că reacţiile adverse ale vaccinării sunt minore şi rar întâlnire

MApN: Militar român, rănit la antebraţ, în timpul unei misiuni în Afganistan

Un militar român a fost rănit uşor la antebraţ, în timpul unei misiuni de patrulă, în Afganistan, el primind îngrijiri medicale, iar rana nepunându-i viaţa în pericol, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN).
MApN: Militar român, rănit la antebraţ, în timpul unei misiuni în Afganistan

COMENTARIU: I-a tăiat o ureche, a scalpat-o şi a ucis-o, acum să găsim un hashtag

Pensiile şi pensionările speciale, vaccinarea obligatorie, Popoviciu plecat după Ghiţă, monumentul ţepos al Unirii au fost zilele astea teme de neratat în social media.
COMENTARIU: I-a tăiat o ureche, a scalpat-o şi a ucis-o, acum să găsim un hashtag

Generalul Ştefan Dănilă, fost şef al Armatei: Parada cu pensiile şi linşajul generalilor şi-au atins scopurile. Rezultatul: „a murit şi capra nesimţiţilor…dar nu era cea grasă”

Parada cu "pensiile incredibile ale unora", urmată de un "linşaj mediatic al generalilor" şi-a atins scopul, rezultatul fiind de felul "a murit şi capra nesimţiţilor...dar nu era cea grasă", a comentat pe pagina sa de Facebook, generalul (r) cu patru stele Ştefan Dănilă, fost şef al Armatei Române.
Generalul Ştefan Dănilă, fost şef al Armatei: Parada cu pensiile şi linşajul generalilor şi-au atins scopurile. Rezultatul:

Eurostat: 29% din utilizatorii de internet şi 9% din companii foloseau servicii de cloud în 2016

Aproape o treime din utilizatorii români de internet din ultimele trei luni foloseau servicii de cloud, în timp ce doar 9% din companiile româneşti au achiziţionat servicii de cloud în 2016, potrivit unui raport Eurostat.
Eurostat: 29% din utilizatorii de internet şi 9% din companii foloseau servicii de cloud în 2016

Ovidiu Raeţchi, deputat PNL, depune o lege care protejează dreptul femeilor de a alăpta în spaţii publice

Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi a declarat, sâmbătă, că va depune un proiect de lege care protejează dreptul femeilor de a alăpta în spaţii publice, urmând ca interzicerea acestui drept să fie sancţionat cu amendă, afirmând că obiectivul este de a împiedica "un comportament discriminatoriu".
Ovidiu Raeţchi, deputat PNL, depune o lege care protejează dreptul femeilor de a alăpta în spaţii publice

FOTO | Un tânăr din Azuga îşi petrece vara pe pârtie, făcând schi pe iarbă. El vrea să breveteze o tehnică

Un tânăr din Azuga, Andrei Pintenaru, îşi petrece vara pe pârtie, făcând schi pe iarbă. El vrea să breveteze o tehnică de predare a acestui sport, despre care spune că poate corecta poziţia pentru schiul de iarnă. Anul viitor, el vrea să reprezinte România la campionatul mondial de schi pe role.
FOTO | Un tânăr din Azuga îşi petrece vara pe pârtie, făcând schi pe iarbă. El vrea să breveteze o tehnică

Primaria Capitalei plăteşte o săptămână de cazare la mare, all inclusive, pentru 1.740 de studenţi

Primăria Capitalei desfăşoară, între 30 iulie şi 9 septembrie, o serie de şcoli de vară, pe litoralul românesc, destinate studenţilor cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, cărora le achită şase nopţi de cazare şi trei mese în fiecare zi, conform unui anunţ postat pe site-ul Municipalităţii.
Primaria Capitalei plăteşte o săptămână de cazare la mare, all inclusive, pentru 1.740 de studenţi

Oficial SUA:Forţele rebele siriene controlează aproximativ 45% din Raqqa, principalul bastion al reţelei Stat Islamic

Forţele alianţei kurdo-arabe, care luptă împotriva militanţilor Stat Islamic (SI) cu sprijinul coaliţiei internaţionale coordonate de SUA, controlează aproximativ 45% din oraşul sirian Raqqa, principalul bastion al reţelei teroriste, a declarat un oficial american, potrivit postului France 24.
Oficial SUA:Forţele rebele siriene controlează aproximativ 45% din Raqqa, principalul bastion al reţelei Stat Islamic

Simona Halep despre abandonul de la Washington: Am cerut să fiu programată puţin mai târziu

Simona Halep a abandonat în sferturi la turneul de la Washington. Decizia sportivei din Constanţa a fost motivată de temperatura ridicată de la Washington, în timpul partidei cu Ekaterina Makarova înregistrându-se 34 de grade Celsius.
Simona Halep despre abandonul de la Washington: Am cerut să fiu programată puţin mai târziu

GALERIE FOTO, VIDEO | Mărăşeşti – oraşul care moare încet în vecinătatea Mausoleului

Se împlinesc 100 de ani de la luptele de la Mărăşeşti – dacă armata română n-ar fi rezistat aici, în vara anului 1917, ofensivei declanşate de Puterile Centrale, despre România nu s-ar mai fi vorbit decât la trecut.
GALERIE FOTO, VIDEO | Mărăşeşti – oraşul care moare încet în vecinătatea Mausoleului

Monica Niculescu a fost eliminată în sferturile de finală ale turneului de la Washington

Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu, locul 59 în clasamentul WTA, a fost eliminată, vineri noapte, în sferturile de finală ale turneului de la Washington (SUA), dotat cu premii în valoare totală de 226.750 de dolari.
Monica Niculescu a fost eliminată în sferturile de finală ale turneului de la Washington

Paris Saint-Germain a vândut 10.000 de tricouri cu Neymar în prima zi a brazilianului la club: Stocul a fost epuizat

Clubul francez Paris Saint-Germain a vândut, vineri, în prima zi a lui Neymar ca jucător al echipei din capitala Franţei, 10.000 de tricouri cu numele celui mai scump fotbalist din istorie, scrie francebleu.fr.
Paris Saint-Germain a vândut 10.000 de tricouri cu Neymar în prima zi a brazilianului la club: Stocul a fost epuizat

TRAFIC intens pe Autostrada Soarelui, pe sensul către litoral, din Bucureşti

Circulaţia pe sensul către litoral, dinspre Capitală, pe Autostrada A2, este foarte intensă, sâmbătă dimineaţa, fiind înregistrate aproximativ 50 de autovehicule pe minut, informează Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
TRAFIC intens pe Autostrada Soarelui, pe sensul către litoral, din Bucureşti

DEMSIA ministrului Justiţiei şi majorarea salariilor cu 15%, cerute de angajaţii din penitenciare. Lista evendicărilor

Angajaţii din penitenciare cer demisia ministrului Justiţiei şi majorarea salariilor de bază cu 15%, acuzând Guvernul că discriminează salariaţii din închisori, potrivit unui comunicat de presă al Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
DEMSIA ministrului Justiţiei şi majorarea salariilor cu 15%, cerute de angajaţii din penitenciare. Lista evendicărilor

FOTO | Incendiu puternic la un transformator electric din Timişoara: flăcările, stinse după aproape 4 ore

Un incendiu puternic a izbucnit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la un transformator electric aflat în apropierea unui complex comercial din Timişoara, după ce bazinul de ulei, de aproximativ 15.000 litri, a luat foc, flăcările fiind stinse după trei ore şi jumătate.
FOTO | Incendiu puternic la un transformator electric din Timişoara: flăcările, stinse după aproape 4 ore

Barcelona a anulat plata a 26 de milioane de euro către tatăl lui Neymar, după transferul la PSG

Tatăl lui Neymar nu va primi comisionul de 26 de milioane de euro, stabilit în 2016, atunci când brazilianul a semnat prelungirea contractului cu Barcelona, a anunţat, vineri, gruparea catalană, prin intermediul purtătorului de cuvânt, Josep Vives, citat de Marca.
Barcelona a anulat plata a 26 de milioane de euro către tatăl lui Neymar, după transferul la PSG

Veşti bune pentru şoferii care se judecau să îşi recupereze banii: Taxa pe poluare şi timbrul de mediu, restituite de Guvern în 2018-2019

Guvernul a adoptat, vineri, o ordonanţă de urgenţă care stabileşte că sumele de bani încasate de stat pentru taxa de poluare pentru autovehicule şi timbru de mediu vor fi restituite plătitorilor începând cu 1 ianuarie 2018, până la finalul lunii martie 2019.
Veşti bune pentru şoferii care se judecau să îşi recupereze banii: Taxa pe poluare şi timbrul de mediu, restituite de Guvern în 2018-2019