CELE MAI NOI ARTICOLE

Tăriceanu, despre întâlnirea Klemm-Zgonea: E nevoie ca Ministerul de Externe să intervină

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a cerut, luni, Ministerului de Externe să "intervină şi să pună lucrurile la punct" după întâlnirea dintre ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Tăriceanu, despre întâlnirea Klemm-Zgonea: E nevoie ca Ministerul de Externe să intervină

Cel puţin 18 persoane au murit în India, după ce vasul supraaglomerat în care se aflau s-a scufundat

Cel puţin 18 persoane au murit după ce un vas supraaglomerat cu lucrători care se întorceau acasă s-a scufundat în weekend în apropiere de o localitate din estul Indiei, relatează Associated Press, citând un oficial indian local.
Cel puţin 18 persoane au murit în India, după ce vasul supraaglomerat în care se aflau s-a scufundat

Forţele irakiene au declanşat o operaţiune ofensivă împotriva reţelei teroriste Stat Islamic

Forţele guvernamentale şi miliţiile aliate au declanşat, luni, o operaţiune ofensivă în provincia Anbar, vizând zonele ocupate de organizaţia teroristă Stat Islamic, se arată într-un comunicat al comandamentului forţelor militare din Irak, informează site-ul postului de televiziune France24.
Forţele irakiene au declanşat o operaţiune ofensivă împotriva reţelei teroriste Stat Islamic

Judecători: Firma Hexi Pharma nu poate fi dizolvată

Magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 au decis să admită cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind lichidarea societăţii Hexi Pharma, firmei fiindu-i interzisă dizolvarea, reducerea capitalului social sau înstrăinarea activelor, hotărârea nefiind definitivă.
Judecători: Firma Hexi Pharma nu poate fi dizolvată

Craiova: Anchetă la un centru de plasament după ce un copil a fost forţat să meargă la culcare

Poliţia a deschis o anchetă la un centru de plasament din Craiova după ce un copil cu handicap a fost forţat de către instructorul de educaţie să meargă la culcare, copilul prezentând echimoze pe gât şi pe spate, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Craiova: Anchetă la un centru de plasament după ce un copil a fost forţat să meargă la culcare

Rusia şi Belarus critică sistemul antirachetă NATO, cerând evitarea „liniilor de confruntare” în Europa

Rusia şi Belarus au exprimat preocupare în legătură cu instalarea elementelor antibalistice NATO în România şi Polonia, denunţând apariţia "liniilor de confruntare" în Europa, informează site-ul agenţiei Tass.
Rusia şi Belarus critică sistemul antirachetă NATO, cerând evitarea

Regiunea italiană Veneto urmează să aprobe recunoaşterea Crimeii ca parte a Rusiei

Consiliul regiunii italiene Veneto urmează să aprobe miercuri o propunere legislativă privind recunoaşterea Crimeii ca parte a Rusiei,condamnând politica "discriminatorie şi nedreaptă" a Uniunii Europene faţă de această controversă şi solicitând guvernului italian să-i urmeze exemplul,scrie Sputnik.
Regiunea italiană Veneto urmează să aprobe recunoaşterea Crimeii ca parte a Rusiei

Noul preşedinte din Filipine anunţă măsuri extreme pentru a combate criminalitatea din ţară. Printre acestea – reintroducerea pedepsei cu moartea şi dubla spânzurare: „Îmi place, pentru că sunt nebun”

Preşedintele ales din Filipine, Rodrigo Duterte, promite să reintroducă pedeapsa cu moartea şi să angajeze lunetişti pentru a-i prinde pe cei care comit infracţiuni considerate majore şi care se opun arestării.
Noul preşedinte din Filipine anunţă măsuri extreme pentru a combate criminalitatea din ţară. Printre acestea - reintroducerea pedepsei cu moartea şi dubla spânzurare:

O femeie a ajuns cu maşina într-un lac din cauza unei erori a dispozitivului GPS

O femeie de 23 de ani din Tobermory, Ontario, a ajuns cu maşina într-un lac, după ce dispozitivul GPS pe care se baza pentru navigaţie într-o noapte cu ceaţă a condus-o pe o rampă de lansare pentru bărci, scrie Go4it.
O femeie a ajuns cu maşina într-un lac din cauza unei erori a dispozitivului GPS

Târgurile de porci din Suceava, interzise de teama apariţiei gripei porcine africane, după ce a fost semnalat un focar în apropierea României

Târgurile de animale, aglomerările şi expoziţiile pentru suine au fost interzise de luni, în judeţul Suceava, potrivit unei decizii a Comitetului Local pentru Combatere Bolilor, după ce lângă judeţul Botoşani a fost semnalat un focar de gripă porcină africană, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Târgurile de porci din Suceava, interzise de teama apariţiei gripei porcine africane, după ce a fost semnalat un focar în apropierea României

Johnny Depp, Alice Cooper şi Joe Perry (Aerosmith) vin în România. Mesajul lui Alice Cooper către fani – VIDEO

România este singura ţară din estul Europei ce urmează să fie vizitată de Johnny Depp, Alice Cooper şi Joe Perry care vor concerta, alături de supergrupul Hollywood Vampires, în premieră la noi în ţară pe 6 iunie la Romexpo, o ocazie unică ce nu trebuie ratată.
Johnny Depp, Alice Cooper şi Joe Perry (Aerosmith) vin în România. Mesajul lui Alice Cooper către fani - VIDEO

Vremea va fi răcoroasă şi în general instabilă. Prognoza meteo pentru marţi şi miercuri

Vremea va fi răcoroasă şi în general instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în vest, în nord şi în centru unde va ploua pe arii relativ extinse, informează ANM.
Vremea va fi răcoroasă şi în general instabilă. Prognoza meteo pentru marţi şi miercuri

Motivul dramatic pentru care un oraş american a fost evacuat în totalitate în 1985

Oraşul Times Beach, din statul american Missouri a fost fondat ca parte a unui program de marketing mai puţin obişnuit, iar în anul 1925, proprietarii ziarului St. Louis Star - Times au împrejmuit un teren aflat de-a lungul râului Meremec şi au început să vândă parcele, scrie Descoperă.
Motivul dramatic pentru care un oraş american a fost evacuat în totalitate în 1985

Comisia Europeană se pregăteşte să amendeze Google cu 3,4 miliarde de dolari

Comisia Europeană (CE) se pregăteşte să-i aplice o amendă de 3,4 miliarde de dolari companiei Google, iar decizia finală va fi luată până în vară, în timp ce un anunţ ar putea fi făcut chiar la începutul lunii viitoare, potrivit unor surse ale The Telegraph.
Comisia Europeană se pregăteşte să amendeze Google cu 3,4 miliarde de dolari

Liderii sindicatelor vor participa la discuţii la Ministerul Muncii pe tema OUG-ului salarizării

Reprezentanţii sindicatelor vor participa la discuţii, marţi, la sediul Ministerului Muncii în legătură cu proiectul de ordonanţă de urgenţă privind salarizarea bugetarilor, a declarat luni Anton Hadăr, preşedintele Federaţiei Sindicale "Alma Mater", pentru MEDIAFAX.
Liderii sindicatelor vor participa la discuţii la Ministerul Muncii pe tema OUG-ului salarizării

Ciprian Marica a reziliat contractul cu Steaua

Atacantul Ciprian Marica nu va mai continua şi în sezonul la echipa Steaua Bucureşti şi a anunţat acest lucru pe contul său de Facebook şi a spus că îşi va anunţa viitoarea destinaţie în perioada următoare.
Ciprian Marica a reziliat contractul cu Steaua

Dragnea: Nu ştiu să fie vreun membru al Ambasadei SUA membru al PSD. În PSD Zgonea e istorie. Trei săptămâni de zile, Zorro se mai joacă puţin prin Parlament

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni că vizita ambasadorului SUA, Hans Klemm, la şeful Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a fost una instituţională şi că nu poate fi catalogată ca un semnal de susţinere a fostului preşedinte executiv, ceea ce s-a hotărât în PSD rămânând neschimbat.
Dragnea: Nu ştiu să fie vreun membru al Ambasadei SUA membru al PSD. În PSD Zgonea e istorie. Trei săptămâni de zile, Zorro se mai joacă puţin prin Parlament

Kovesi, despre dosarul „Diaspora”: Au fost audiaţi ambasadori şi şefi ai misiunilor diplomatice

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declara că în dosarul în care DNA a cerut urmărirea penală a fostului ministru al Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, au fost audiate mai multe persoane printre care ambasadori, şefi ai misiunilor diplomatice şi funcţionari ai MAE.
Kovesi, despre dosarul

Mama care şi-a abandonat bebeluşul lângă o pubelă, reţinută pentru tentativă de omor

Femeia care şi-ar fi abandonat bebeluşul lângă o pubelă din zona Ion Mihalache din Capitală, într-o pungă, în urmă cu o săptămână, a fost identificată luni de poliţişti şi dusă la audieri la sediul Poliţiei Capitalei, anunţă oficiali din cadrul instituţiei.
Mama care şi-a abandonat bebeluşul lângă o pubelă, reţinută pentru tentativă de omor

AFAN organizează la finala Cupei României o acţiune de ajutor pentru familia lui Patrick Ekeng

Toţi suporterii prezenţi la finala Cupei României dintre Dinamo şi CFR Cluj, care va avea loc pe 17 mai, de la 21:30, vor putea face donaţii în urnele ce vor fi amplasate lângă cele două magazine mobile ale clubului Dinamo din apropierea Arenei Naţionale.
AFAN organizează la finala Cupei României o acţiune de ajutor pentru familia lui Patrick Ekeng

„Dincolo de Panama Papers”: Cum să realizăm justiţia globală, dezbatere pe 25 mai

Thomas Pogge, profesor de filosofie şi relaţii internaţionale la Yale University, vine la o dezbatere, pentru a răspunde întrebărilor despre evaziunea fiscală, spălarea de bani şi corupţie, pe 25 mai, de la 17:00, la Impact Hub Bucharest.

Mircea Rednic: Putem să mai facem ceva pentru Patrick Ekeng, să câştigăm Cupa României

Mircea Rednic, antrenorul echipei Dinamo Bucureşti, a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că Dinamo trebuie să câştige Cupa României ca un omagiu pentru Patrick Ekeng. Dinamo - CFR Cluj, finala Cupei României, se va disputa, marţi, de la ora 21.30, pe Arena Naţională din Bucureşti.
Mircea Rednic: Putem să mai facem ceva pentru Patrick Ekeng, să câştigăm Cupa României

New York Times: Reticenţa autorităţilor ruse de a declara război corupţiei, cauzată de teama de schimbare

Reticenţa autorităţilor ruse de a declara război corupţiei se explică prin teama că orice campanie anticorupţie ar putea motiva poporul să ceară şi alte schimbări în societate, afirmă un analist bulgar într-un comentariu publicat de cotidianul New York Times în ediţia electronică.
New York Times: Reticenţa autorităţilor ruse de a declara război corupţiei, cauzată de teama de schimbare

Un cercetător francez susţine că marile religii ale lumii vor dispărea treptat, dar sigur

Conform unui studiu realizat anul trecut de WIN/Gallup International, 63% din populaţia lumii s-a declarat ca fiind religioasă, dar oamenii de ştiinţă susţin că principalele religii ale lumii, printre care creştinismul, islamismul, iudaismul, hinduismul şi budismul vor dispărea treptat, dar sigur.
Un cercetător francez susţine că marile religii ale lumii vor dispărea treptat, dar sigur

Director Spital de Copii Braşov: Vreau să acţionez în instanţă Hexi Pharma. „Cei din jur îmi spun să stau naibii şi să-mi văd de treabă, să demisionez din funcţie şi să fac doar medicină”

Directorul Spitalului Clinic de Copii Braşov, Liviu Muntean, vrea să acţioneze în instanţă Hexi Pharma şi spune că ia în calcul varianta de a nu se limita doar la această companie, fiind de părere că în scandalul dezinfectantelor poate fi vorba despre "un atentat la siguranţa naţională".
Director Spital de Copii Braşov: Vreau să acţionez în instanţă Hexi Pharma.

Profesoara din Braşov ar fi fost strangulată cu câteva zile înainte de a fi găsită pe Transfăgărăşan

Profesoara din Braşov, care a fost găsită moartă pe Transfăgărăşan, ar fi fost strangulată cu aproximativ 48 – 72 de ore înainte de a fi descoperită, a declarat Ion Veştemean, prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Profesoara din Braşov ar fi fost strangulată cu câteva zile înainte de a fi găsită pe Transfăgărăşan

Pregătiţi-vă pentru Noaptea Muzeelor!

Sâmbătă, 21 mai 2016, va avea loc o nouă ediţie a Nopţii Muzeelor. Data evenimentului este aleasă de Ministerul Culturii din Franţa şi este preluată de fiecare ţară care organizează acest eveniment.
Pregătiţi-vă pentru Noaptea Muzeelor!

Orange oferă Wi-Fi gratuit în trenurile de pe ruta Bucureşti-Constanţa, între 1 mai şi 15 septembrie

În perioada 1 mai – 15 septembrie, călătorii de pe ruta Bucureşti-Constanţa şi retur au Wi-Fi gratuit în vagoanele semnalizate cu "Orange Wi-Fi Zone", având acces la internet de mare viteză, fără a fi condiţionaţi de reţeaua de telefonie mobilă pe care o utilizează.
Orange oferă Wi-Fi gratuit în trenurile de pe ruta Bucureşti-Constanţa, între 1 mai şi 15 septembrie

STUDIU: Opt din 10 români au o infecţie orală, doi din 10 ştiu de ea şi doar unul se şi tratează

Opt din 10 români (80% din populaţie) suferă de boală parodontală, cunoscută şi ca “parodontoză”, o infecţie la nivelul cavităţii bucale din cauza bacteriillor şi a tartrului, însă doar doi din 10 români sunt conştienţi de asta şi numai unul dintre aceştia se tratează, arată un studiu.
STUDIU: Opt din 10 români au o infecţie orală, doi din 10 ştiu de ea şi doar unul se şi tratează

Sindicatele din sănătate cer ca medicii să nu mai efectueze gărzi de 31 de ore consecutive

Medicii sunt obligaţi „să efectueze un act medical continuu, de până la 31 ore, fără nicio posibilitate de refuz”, atrag atenţia, într-o scrisoare deschisă, adresată premierului Dacian Cioloş, reprezentanţii mai multor sindicate din Sănătate.
Sindicatele din sănătate cer ca medicii să nu mai efectueze gărzi de 31 de ore consecutive

Cioloş s-a întâlnit cu miniştrii Muncii şi Finanţelor pe tema OUG privind salarizarea

Premierul Dacian Cioloş, ministrul Muncii, Dragoş Pâslaru, şi ministrul Finanţelor, Anca Dragu, au discutat luni dimineaţa, la Guvern, despre varianta care va fi aleasă în ceea ce priveşte salarizarea bugetarilor, iar proiectul de ordonanţă de urgenţă urmează să fie prezentat partenerilor sociali.
Cioloş s-a întâlnit cu miniştrii Muncii şi Finanţelor pe tema OUG privind salarizarea

Călin Nistor, aviz favorabil de la CSM pentru un nou mandat de procuror şef adjunct al DNA

Călin Nistor a primit, luni, aviz favorabil de la Secţia pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) pentru un nou mandat de procuror şef adjunct al DNA.
Călin Nistor, aviz favorabil de la CSM pentru un nou mandat de procuror şef adjunct al DNA

Lacul din România care deţine 3 recorduri mondiale. Apa lacului deţine proprietăţi unice în intreaga Europă – GALERIE FOTO

Trei recorduri mondiale definesc Lacul Ursu din staţiunea Sovata, judetul Mureş, informează Business Magazin.
Lacul din România care deţine 3 recorduri mondiale. Apa lacului deţine proprietăţi unice în intreaga Europă - GALERIE FOTO

5 mari mistere nerezolvate ale mărilor şi oceanelor – FOTO, VIDEO

Există câteva zone ale oceanelor şi mărilor pe care nicio persoană nu le-a vizitat, iar alte zone care sunt marcate de dispariţii misterioase, ale căror explicaţii nu au fost găsită nici până în ziua de azi, potrivit Descoperă.
5 mari mistere nerezolvate ale mărilor şi oceanelor - FOTO, VIDEO

Horia Tecău a căzut pe locul 4 în clasamentul ATP. Florin Mergea a urcat pe 13

Tenismenul Horia Tecău a căzut pe locul 4 în clasamentul mondial la dublu, în timp ce Florin Mergea a urcat până pe poziţia a 13-a, potrivit datelor prezentate luni de către site-ul ATP.
Horia Tecău a căzut pe locul 4 în clasamentul ATP. Florin Mergea a urcat pe 13

A fost creat ceasul 28, care numără câte zile mai au oamenii de trăit – FOTO, VIDEO

Compania Seize Technology Day, din Los Angeles, a creat un dispozitiv numit 28, conceput pentru a motiva oamenii să profite de fiecare zi pe care o trăiesc şi să permită celor curioşi să afle câte zile mai au pentru a se bucura de viaţă, potrivit Descoperă.
A fost creat ceasul 28, care numără câte zile mai au oamenii de trăit - FOTO, VIDEO

Comercianţii cu afaceri de peste 10 mii de euro pe an vor fi obligaţi să accepte plata cu cardul

Comercianţii care înregistrează o cifră de afaceri de cel puţin 10.000 de euro pe an vor fi obligaţi să îţi instaleze POS-uri odată cu intrarea în vigoare, din 20 mai, a legii cash back, care le permite acestora să deburseze numerar la cererea clienţilor deţinători de carduri.
Comercianţii cu afaceri de peste 10 mii de euro pe an vor fi obligaţi să accepte plata cu cardul

Cei doi copii cu sindrom hemolitic-uremic (SHU) din Argeş şi Bacău sunt în stare stabilă

Ministerul Sănătăţii informează, luni, că cei doi copii cu sindrom hemolitic- uremic (SHU) din Argeş şi Bacău, care sunt internaţi în Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Marie Curie” şi Spitalul de Pediatrie din Iaşi, se află în stare stabilă.
Cei doi copii cu sindrom hemolitic-uremic (SHU) din Argeş şi Bacău sunt în stare stabilă

Ministerul Fondurilor Europene deschide pe platforma MySMIS două apeluri pentru proiecte integrate anti-sărăcie

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) deschide luni oficial pe platforma MySMIS primele două apeluri de proiecte care îşi propun reducerea sărăciei în comunităţile marginalizate, suma totală lansată fiind de 350 milioane de euro.
Ministerul Fondurilor Europene deschide pe platforma MySMIS două apeluri pentru proiecte integrate anti-sărăcie

NETFLIX va deschide ICEEfest 2016, la Bucureşti, cu prima prezentare pe care a susţinut-o până acum la un eveniment din estul Europei. Azi s-a publicat şi agenda festivalului

Pe lângă cei peste 100 de speakeri internationali de top deja confirmaţi, ICEEfest aduce pentru ediţia din acest an o surpriză de ultim moment: Netflix.
NETFLIX va deschide ICEEfest 2016, la Bucureşti, cu prima prezentare pe care a susţinut-o până acum la un eveniment din estul Europei. Azi s-a publicat şi agenda festivalului