CELE MAI NOI ARTICOLE

ALERTĂ în Marea Britanie: Un templu sikh, ocupat de indivizi înarmaţi cu cuţite/ Peste 50 de persoane au fost arestate – FOTO

Cincizeci şi cinci de persoane au fost arestate şi un număr "considerabil" de cuţite au fost confiscate în incidentul de la templul sikh din Anglia, care, potrivit unor informaţii, ar fi degenerat dintr-un protest faţă de faptul că lăcaşul era folosit pentru o ceremonie de căsătorie mixtă.
ALERTĂ în Marea Britanie: Un templu sikh, ocupat de indivizi înarmaţi cu cuţite/ Peste 50 de persoane au fost arestate - FOTO

Cât au cheltuit străinii care au venit în România în prima parte a anului

Românii au cheltuit 852 de milioane de euro pe călătoriile în străinătate în perioada ianuarie-iunie anul acesta, faţă de 856 de milioane de euro în perioada similară a anului anterior, arată datele de la BNR.
Cât au cheltuit străinii care au venit în România în prima parte a anului

Epurările continuă în Turcia: Autorităţile au revocat din funcţie 28 de primari din comunele din sud-estul ţării

Autorităţile turce au revocat duminică din funcţie 28 de primari din comunele din sud-estul ţării, o regiune majoritar kurdă, în urma unor acuzaţii că ar avea legături cu separatiştii sau cu autorii loviturii de stat eşuate, potrivit Le Figaro.
Epurările continuă în Turcia: Autorităţile au revocat din funcţie 28 de primari din comunele din sud-estul ţării

Vremea va fi mult mai caldă decât ar fi normal pentru această perioadă. PROGNOZA METEO pentru luni şi marţi

Vremea va fi în continuare mult mai caldă decât ar fi normal pentru a doua decadă a lunii septembrie; temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 32 de grade, iar cele minime între 12 şi 20 de grade, uşor mai scăzute doar în depresiuni.
Vremea  va fi mult mai caldă decât ar fi normal pentru această perioadă. PROGNOZA METEO pentru luni şi marţi

Adolescent de 15 ani suspectat că intenţiona să comită un atentat, arestat la Paris. Se lăuda că vrea să „ucidă oameni”

Direcţia Generală de Securiate Internă din Franţa a arestat, sâmbătă, un minor în vârstă de 15 ani în arondismentul al XII-lea din Paris, care, potrivit surselor din cadrul poliţiei, intenţiona să comită un atentat într-un loc public cu o armă albă sau o armă de foc, relatează RTL.
Adolescent de 15 ani suspectat că intenţiona să comită un atentat, arestat la Paris. Se lăuda că vrea să

Tomac şi Steriu vor să candideze în Bucureşti. PMP speră şi la aceste alegeri că Băsescu va candida

PMP face la sfârşitul lunii un sondaj pentru a vedea în ce măsură o candidatură a lui Traian Băsescu ar ajuta PMP, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din PMP, afirmând că Eugen Tomac şi Valeriu Steriu vor să candideze în Bucureşti, la Camera Deputaţilor, în calcul fiind luat şi Robert Turcescu.
Tomac şi Steriu vor să candideze în Bucureşti. PMP speră şi la aceste alegeri că Băsescu va candida

Atentatele din 11 septembrie în filme şi literatură: Omul ce se aruncă în gol de pe turnurile gemene – VIDEO

"Omul care cade" este titlul fotografiei lui Richard Drew,de la Associated Press,în care este înfăţişat un om care se aruncă de pe Turnul de Nord în 11 septembrie 2001.De frica focului şi a fumului.Se lasă liber în vid. Fotografia l-a inspirat pe Don Delillo să scrie un roman cutremurător.
Atentatele din 11 septembrie în filme şi literatură: Omul ce se aruncă în gol de pe turnurile gemene - VIDEO

Liviu Dragnea le dă libertate parlamentarilor PSD să decidă „fără linie de la partid” în dosarul lui Gabriel Oprea de ucidere din culpă

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică, la Ţebea, în judeţul Hunedoara, că nu a impus parlamentarilor partidului o linie cu privire la votul cererii DNA de urmărire penală a senatorului Gabriel Oprea, în dosarul privind moartea poliţistului Gigină.
Liviu Dragnea le dă libertate parlamentarilor PSD să decidă

Liviu Dragnea îi cere lui Victor Ponta „să clarifice fără dubiu” că nu susţine alt partid: ”Nu putem vorbi de împăcare pentru că nu ne-am certat”

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică, la Ţebea, că Victor Ponta trebuie să clarifice dacă susţine sau nu Partidul România Unită (PRU), adăugând că nu s-a certat cu fostul premier şi că acesta urmează să promoveze programul de guvernare al social-democraţilor.
Liviu Dragnea îi cere lui Victor Ponta

Rechizitoriu din dosarul lui Oprea: Fondurile operative ale DIPI, consumate pe acţiuni de protocol la întâlniri dintre şefii Parchetelor şi Preşedinţie

Bani din fondurile operative al DIPI ar fi fost cheltuiţi pentru cadouri şi produse de consumaţie folosite la întâlniri festive şi de natură informativ-operativă, la care au participat şefii parchetelor, ai altor servicii de informaţii şi conducerea Preşedinţiei, potrivit declaraţiilor din dosar.
Rechizitoriu din dosarul lui Oprea: Fondurile operative ale DIPI, consumate pe acţiuni de protocol la întâlniri dintre şefii Parchetelor şi Preşedinţie

Statele Unite marchează duminică împlinirea a 15 ani de la cel mai mare atac terorist din ţară

Statele Unite marchează duminică împlinirea a 15 ani de la cel mai mare atac terorist din ţară, plănuit şi executat de organizaţia teroristă Al-Qaida, în care au murit aproximativ 3.000 de bărbaţi, femei şi copii.
Statele Unite marchează duminică împlinirea a 15 ani de la cel mai mare atac terorist din ţară

Ministrul Justiţiei: Câteva mii de deţinuţi ar putea ieşi mai repede din închisori

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat că o procedură simplificată a modului în care sunt eliberaţi condiţionat deţinuţii din penitenciare ar putea duce la eliberarea mai rapidă a câteva mii de persoane aflate în închisori.
Ministrul Justiţiei: Câteva mii de deţinuţi ar putea ieşi mai repede din închisori

Raidurile aeriene turce au eliminat 20 de militanţi Stat Islamic în Siria

Raidurile aeriene turce au eliminat, sâmbătă, 20 de militanţi Stat Islamic în nordul Siriei, a anunţat CNN Turk, citând informaţii transmise de armata turcă.
Raidurile aeriene turce au eliminat 20 de militanţi Stat Islamic în Siria

Premiera filmului politic „Snowden”: Spionajul american global. Poveste pentru Hollywood

Regizorul Oliver Stone vorbeşte despre "Snowden", filmul său despre fostul agent al Agenţiei Naţionale pentru Securitate (NSA) din Statele Unite, care a făcut o serie de dezvăluiri senzaţionale despre programele de supraveghere şi monitorizare electronică adoptate de Statele Unite şi Marea Britanie.
Premiera filmului politic

Ewan McGregor debutează în regia de film cu „Pastorala Americană”: „Sunt foarte emoţionat”

Actorul scoţian Ewan McGregor a dezvăluit sâmbătă, într-o conferinţă de presă, după premiera din cadrul Festivalului de la Toronto a filmului "American Pastoral", pe care l-a regizat şi în care joacă rol principal, că e foarte dificil să ecranizezi un roman al scriitorului american Philip Roth.
Ewan McGregor debutează în regia de film cu

Peste 9.000 de poliţişti şi 1.000 de jandarmi vor acţiona începând de luni în zona şcolilor

Peste 9.000 de poliţişti şi 1.000 de jandarmi vor patrula începând de luni în zona unităţilor de învăţământ, pentru măsuri de siguranţă a elevilor, anunţă Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
Peste 9.000 de poliţişti şi 1.000 de jandarmi vor acţiona începând de luni în zona şcolilor

Lil Wayne neagă zvonurile că s-ar retrage: A publicat pe o reţea de socializare o nouă piesă

Rapperul Lil Wayne neagă zvonurile că s-ar retrage din industria muzicală, după ce a publicat pe Twitter o nouă piesă, intitulată "Grateful", relatează nme.com.
Lil Wayne neagă zvonurile că s-ar retrage: A publicat pe o reţea de socializare o nouă piesă

ING a transmis clarificări privind indisponibilitatea serviciilor ING în data de 10 septembrie

ING Bank România, sucursala locală a grupului olandez cu acelaşi nume, a transmis un set de clarificări privind indisponibilitatea serviciilor pentru clienţii băncii în data de 10 septembrie datorată "unor serioase probleme tehnice".
ING a transmis clarificări privind indisponibilitatea serviciilor ING în data de 10 septembrie

Constanţa: Teatru în stradă cu Horaţiu Mălăele, în ultima zi a Festivalului de Teatru Independent – FOTO/VIDEO

Sute de persoane s-au strâns, sâmbătă seară, în faţa Teatrului de Stat din Constanţa, pentru a asista la spectacolul „Sunt un orb“, marca Horaţiu Mălăele, ultima reprezentaţie din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru Independent, ce a avut loc săptămâna aceasta la Constanţa.
Constanţa: Teatru în stradă cu Horaţiu Mălăele, în ultima zi a Festivalului de Teatru Independent - FOTO/VIDEO

Coreea de Nord cere să fie recunoscută drept „stat dotat cu arme nucleare”

Coreea de Nord a cerut duminică Statelor Unite să o recunoască drept "stat dotat cu arme nucleare", la două zile de la al cincilea test nuclear efectuat de regimul de la Phenian, relatează Le Figaro online.
Coreea de Nord cere să fie recunoscută drept

Naşterea prin cezariană creşte riscul apariţiei obezităţii la nou-născuţi

Copiii născuţi prin cezariană pot deveni obezi mult mai uşor decât cei născuţi prin naştere naturală, conform unui studiu recent.
Naşterea prin cezariană creşte riscul apariţiei obezităţii la nou-născuţi

O lege care permite „cumpărarea” de vechime, pe ultima sută de metri în Parlament

O iniţiativă legislativă care permite ''cumpărarea'' de vechime pentru persoanele care nu au stagiul de pensie complet se află pe ultima sută de metri în Parlament după ce a fost adoptată de Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor, PNL urmând să decidă săptămâna viitoare dacă o susţine.
O lege care permite

FOCUS Topul piedicilor din calea accesării fondurilor nerambursabile

Capacitatea redusă a administraţiei de a implementa proiecte viabile este cel mai important motiv pentru care România nu reuşeşte să folosească toţi banii daţi de Comunitatea Europeană.
FOCUS Topul piedicilor din calea accesării fondurilor nerambursabile

Arad: 20 de migranţi, printre care 7 copii, prinşi pe un câmp încercând să intre ilegal în Ungaria – FOTO/VIDEO

Un număr de 20 de migranţi sirieni, iranieni şi irakieni, printre care şi 7 copii, au fost prinşi, în noaptea de sâmbătă spre duminică, de poliţiştii de frontieră şi de jandarmi, în timp ce încercau să treacă ilegal în Ungaria, printre cei prinşi fiind şi persoane care cer azil în România.
Arad: 20 de migranţi, printre care 7 copii, prinşi pe un câmp încercând să intre ilegal în Ungaria - FOTO/VIDEO

FOCUS 9/11 Măsuri de securitate – mai multă protecţie şi supraveghere, drepturi cetăţeneşti limitate

După atacurile de la 11 septembrie, într-o atmosferă dominată de teamă şi insecuritate, prima preocupare a cetăţenilor americani a fost aceea de a cere pedepsirea celor responsabili şi întărirea securităţii, dar ulterior au ieşit la iveală detalii îngrijorătoare despre impactul noilor măsuri
FOCUS 9/11 Măsuri de securitate - mai multă protecţie şi supraveghere, drepturi cetăţeneşti limitate

Ministrul Sănătăţii, despre intrarea în politică: Nu neg că au existat oferte. O să mă gândesc

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a admis că a primit oferte din partea mai multor formaţiuni politice de a intra în politică, dar a precizat că "are foarte multă treabă" la Ministerul Sănătăţii momentan, declarând că se va gândi dacă va intra sau nu în politică.
Ministrul Sănătăţii, despre intrarea în politică: Nu neg că au existat oferte. O să mă gândesc

Două persoane au fost transportate la spital după un accident produs la Fântâna Mioriţa din Capitală – VIDEO

Două persoane au fost transportate la spital după ce au fost implicate într-un accident rutier produs, duminică, în zona Fântânii Mioriţa din Capitală, potrivit reprezentanţilor Brigăzii Rutiere Bucureşti.
Două persoane au fost transportate la spital după un accident produs la Fântâna Mioriţa din Capitală - VIDEO

FOCUS Mâine începe Şcoala, sună clopoţelul. Filme despre Elevi, Profesori şi Politicieni – FOTO

Aţi văzut "Elections", cu Reese Witherspoon, filmul despre tocilara gen vulpiţă de liceu care vânează note & popularitate? Tipa candidează pentru titlul de conducător al senatului elevilor. În film vedem cum arată un şcolar cu fler pentru politică. Dar comedia "Rushmore"? Iată 2 recomandări de filme:
FOCUS Mâine începe Şcoala, sună clopoţelul. Filme despre Elevi, Profesori şi Politicieni - FOTO

Trei persoane au fost rănite după ce un autobuz al liniei 116 a lovit două maşini şi un copac

Trei persoane au fost rănite uşor după ce un autobuz al liniei 116 a ieşit de pe drum, a lovit două maşini şi un copac, potrivit reprezentanţilor Brigăzii Rutiere Bucureşti.
Trei persoane au fost rănite după ce un autobuz al liniei 116 a lovit două maşini şi un copac

FOCUS 9/11: Cetăţenii americani de origine română care au pierit în urma atacului din 11 septembrie

Cel mai mare atac terorist din Statele Unite, comis în urmă cu 15 ani, s-a soldat cu moartea a aproximativ 3.000 de oameni, printre ei numărându-se şi cinci cetăţeni americani de origine română: Eugen Gabriel Lazăr, Corina şi Alexandru Liviu Stan, Joshua Poptean şi Ana Fosteris.
FOCUS 9/11: Cetăţenii americani de origine română care au pierit în urma atacului din 11 septembrie

Angelique Kerber a învins-o pe Karolina Pliskova şi a cucerit titlul la US Open / Kerber: E incredibil. Toate visurile mele au devenit realitate

Jucătoarea germană de tenis Angelique Kerber, a doua favorită, a învins-o, sâmbătă seară, scor 6-3, 4-6, 6-4, pe Karolina Pliskova din Cehia, cap de serie numărul 10, în finala turneului de Mare Şlem de la US Open.
Angelique Kerber a învins-o pe Karolina Pliskova şi a cucerit titlul la US Open / Kerber: E incredibil. Toate visurile mele au devenit realitate

Regula celor 5 secunde – mit sau adevăr?

În gospodării, bucătării, restaurante şi aproape oriunde oamenii se pregătesc să consume alimente, veţi auzi din când în când despre regula celor cinci secunde – dacă mâncarea loveşte podeaua dar este ridicată în mai puţin de cinci secunde, atunci se poate consuma fără probleme, notează CSID.
Regula celor 5 secunde – mit sau adevăr?

Peste 800 de instituţii preşcolare din Republica Moldova au fost renovate printr-un grant oferit de România

Peste 800 de instituţii preşcolare din Republica Moldova au fost renovate cu ajutorul unui grant în valoare de 20 de milioane de euro oferit de Guvernul României, în cadrul Proiectului de asistenţă financiară pentru grădiniţe, relatează Unimedia şi Publika.md.
Peste 800 de instituţii preşcolare din Republica Moldova au fost renovate printr-un grant oferit de România

România salută acordul SUA – Federaţia Rusă privind încetarea focului în Siria

Ministerul Afacerilor Externe salută acordul intervenit recent între SUA şi Federaţia Rusă în privinţa încetării ostilităţilor militare în Siria.
România salută acordul SUA – Federaţia Rusă privind încetarea focului în Siria

Topul sectoarelor unde se câştigă cele mai mari şi cele mai mici salarii – FOTO

Salariul mediu net pe economie a ajuns în luna iulie a acestui an la valoarea de 2.078 de lei net pe lună, sumă similară cu cea din luna iunie, dar cu 12% peste nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă din 2015, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică potrivit Ziarul Financiar.
Topul sectoarelor unde se câştigă cele mai mari şi cele mai mici salarii - FOTO

Traian Băsescu: Dacă va fi în avantajul partidului voi candida. Vom face nişte analize sociologice

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a reiterat, sâmbătă, că va candida la parlamentare dacă este în avantajul partidului, precizând că se vor face analize sociologice pentru a stabili acest lucru.
Traian Băsescu: Dacă va fi în avantajul partidului voi candida. Vom face nişte analize sociologice

România reprezintă 10% din piaţa privată de sănătate din Europa Centrală

România reprezintă în prezent doar 10% din piaţa privată de sănătate din Europa Centrală, un sector pe care compania de cercetare de piaţă PMR îl estimează la 21 mld. euro, însă va avea în următorii cinci ani cel mai rapid ritm de creştere din regiune şi va depăşi Cehia până în 2021.
România reprezintă 10% din piaţa privată de sănătate din Europa Centrală

Rezultatele meciurilor disputate sâmbătă în etapa a patra din Premier League

West Ham United, fosta adversară a echipei Astra Giurgiu, a fost învinsă, sâmbătă, scor 2-4, pe teren propriu, de Watford, în etapa a patra din Premier League, după ce formaţia antrenată de Slaven Bilic a condus cu 2-0.
Rezultatele meciurilor disputate sâmbătă în etapa a patra din Premier League

Cât te costă să dai o petrecere ca în filme în România

Cu toţii am visat la un moment dat să participăm la o petrecere ca în filme, lângă o piscină puternic luminată sau într-o casă imensă, cu muzică la maximum, fete frumoase îmbrăcate sumar care să danseze pretutindeni şi alcool la liber, notează Ziarul Financiar.
Cât te costă să dai o petrecere ca în filme în România

Bucharest PhotoFest, din 12 septembrie la TNB

Între 10 şi 20 septembrie, Festivalul Internaţional de fotografie Bucharest Photofest, cel mai intens festival de fotografie din România, organizat de Grupul Filos, se desfăşoară în câteva locuri din Bucureşti, între care şi Teatrul Naţional din Bucureşti, în foaierul nou deschis, dinspre Bd. Carol.
Bucharest PhotoFest, din 12 septembrie la TNB
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da