CELE MAI NOI ARTICOLE

Camera Deputaţilor: Preoţii pot fi verificaţi dacă au colaborat cu Securitatea, fără solicitarea Bisericii

Deputaţii au adoptat tacit, marţi, o lege de modificare a OUG nr. 24/2008 eliminând dreptul exclusiv al reprezentantului cultului religios de a solicita să se verifice dacă un preot a colaborat cu Securitatea.
Camera Deputaţilor: Preoţii pot fi verificaţi dacă au colaborat cu Securitatea, fără solicitarea Bisericii

Sorin Oprescu, despre Hexi Pharma: Nu exista firma când eram director la Spitalul Universitar

Sorin Oprescu, fost primar al Capitalei şi fost director al Spitalului Universitar, a declarat, după ce numele său a fost vehiculat în problema dezinfectanţilor din spitale, că nu are nicio legătură cu începuturile firmei Hexi Pharma, în condiţiile în care firma nu exista când conducea spitalul.
Sorin Oprescu, despre Hexi Pharma: Nu exista firma când eram director la Spitalul Universitar

Drapelul regal a fost arborat din nou la Castelul Peleş după aproape 70 de ani. Programul manifestărilor de Ziua Regalităţii – VIDEO

Stindardul regal a fost înălţat, marţi, de Ziua Regalităţii, pe catargul din turnul Castelului Peleş pentru prima oară după anul 1947, la ceremonie participând, printre alţii, Principesa Margareta, Principele Radu şi Arhiducesa Maria-Magdalena a Austriei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Drapelul regal a fost arborat din nou la Castelul Peleş după aproape 70 de ani. Programul manifestărilor de Ziua Regalităţii - VIDEO

Radu Carp: PNL depune sesizare la CCR pentru felul în care a fost votată Irina Radu la TVR

Secretarul executiv al PNL, Radu Carp, a anunţat marţi că liberalii depun o sesizare la Curtea Constituţională în câteva zile, pentru că nu au fost respectate procedurile parlamentare în cazul votului pentru Irina Radu la conducerea TVR.
Radu Carp: PNL depune sesizare la CCR pentru felul în care a fost votată Irina Radu la TVR

A trăit un an de zile într-un tomberon, iar acum este pe cale să revoluţioneze piaţa imobiliară – VIDEO

Numele său este Jeff Wilson - doctor Jeff Wilson, mai precis - şi este profesor la Universitatea Houston-Tillotson din Texas, Statele Unite. În campus, el este poreclit "profesorul tomberon".
A trăit un an de zile într-un tomberon, iar acum este pe cale să revoluţioneze piaţa imobiliară - VIDEO

Patronul Hexi Pharma, Dan Condrea este audiat la Parchetul General – FOTO

Patronul Hexi Pharma, Dan Condrea, a ajuns, marţi, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde a fost citat de procurori pentru a da declaraţii în dosarul în care se fac investigaţii în cazul dezinfectanţilor diluaţi din spitale.
Patronul Hexi Pharma, Dan Condrea este audiat la Parchetul General - FOTO

Aleşii interzic managerilor de la stat, demişi pentru lipsă de perfomanţă, să ocupe funcţii în alte consilii de administraţie

Deputaţii au adoptat, marţi, OUG 109/2011, prin care sunt stabilie criteriile privind selecţia managerilor şi administrarea companiilor de stat, amendând proiectul de lege pentru ca administratorilor revocaţi pentru slabe performanţe să li se interzică deptul de a mai candida în CA, timp de 5 ani.
Aleşii interzic managerilor de la stat, demişi pentru lipsă de perfomanţă, să ocupe funcţii în alte consilii de administraţie

Operaţii amânate la Spitalul Alba Iulia după scandalul Hexi Pharma. Managerul ameninţă cu procese

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Alba Iulia, care se află pe lista unităţilor sanitare unde au fost găsite probe neconforme cu dezinfectanţi, a amânat, marţi, mai multe operaţii, iar managerul instituţiei a precizat că îi va acţiona în instanţă pe cei vinovaţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Operaţii amânate la Spitalul Alba Iulia după scandalul Hexi Pharma. Managerul ameninţă cu procese

Schimb de replici între Zgonea şi Dragnea, din cauza lui Zorro. „Reforma rezistă! Cele bune, al vostru, Valeriu Z.”

O fotografie editată în care Valeriu Zgonea apare cu masca lui Zorro a generat marţi un schimb de ironii între preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, şi liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea, acesta din urmă comentând că Mihai Viteazu a "evoluat".
Schimb de replici între Zgonea şi Dragnea, din cauza lui Zorro.

Avioanele de luptă din Rusia şi Violoncelul: operaţiunea de „seducţie” a Ruşilor în Siria – FOTO

Pentru a contracara "propaganda" occidentală, autorităţile ruse au invitat un grup de jurnalişti să viziteze instalaţiile militare plantate de ruşi în Siria. Ziariştii au ascultat în Siria un concert de muzică clasică. Acolo a cântat fals Roldughin, muzician cu reputaţia pătată după Panama Papers.
Avioanele de luptă din Rusia şi Violoncelul: operaţiunea de

Comisia de statut: Valeriu Zgonea poate fi revocat. Parlamentul să ia act de vacantarea postului

Preşedintele Comisiei de statut, Bogdan Niculescu Duvăz, a declarat că Statutul permite revocarea lui Valeriu Zgonea din funcţia de preşedinte al Camerei, afirmând că Birourile Permanente urmează să ia act de faptul că acesta nu mai are sprijin politic, iar revocarea va fi anunţată în plen, fără vot.
Comisia de statut: Valeriu Zgonea poate fi revocat. Parlamentul să ia act de vacantarea postului

DNA a cerut pedepse maxime cu închisoarea în dosarul de evaziune în care e judecat Sorin Blejnar

Procurorii anticorupţie au cerut marţi, la ultimul termen din dosarul în care e judecat fostul preşedinte al ANAF, Sorin Blejnar, pedepse maxime cu închisoarea pentru toţi cei vizaţi de dosar.
DNA a cerut pedepse maxime cu închisoarea în dosarul de evaziune în care e judecat Sorin Blejnar

CNA a interzis două spoturi MAI de informare privind legislaţia electorală, considerându-le eronate

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, marţi, intrarea în legalitate a două dintre cele trei spoturi ale campaniei "Tu votezi. MAI te informează", CNA constatând că acestea nu sunt în concordanţă cu legea alegerilor.
CNA a interzis două spoturi MAI de informare privind legislaţia electorală, considerându-le eronate

Rusia va dezvolta rachete capabile să contracareze sistemele antibalistice din România

Rusia va dezvolta noi rachete intercontinentale, capabile să contracareze sistemele antirachetă americane instalate de NATO în România şi Polonia, anunţă Serghei Karakaiev, şeful Comandamentului forţelor strategice ruse.
Rusia va dezvolta rachete capabile să contracareze sistemele antibalistice din România

Secretul ascuns într-una dintre cele mai frumoase peşteri din lume, situate în România – GALERIE FOTO

Peştera Lacul Verde, denumită şi Peştera cu Lac, este situată în peretele vestic al Muntelui Stogşoare, la o altitudine absolută de circa 990 metri şi relativă de 140 metri faţă de talvegul văii râului Cheia, în versantul stâng al Ogaşului Ursului, din Munţii Căpăţânii, Masivul Buila – Vânturariţa.
Secretul ascuns într-una dintre cele mai frumoase peşteri din lume, situate în România - GALERIE FOTO

Cel puţin două persoane au murit în urma tornadelor din statul american Oklahoma – VIDEO

Cel puţin două persoane au murit în urma tornadelor care au avut loc luni seara în statul american Oklahoma, potrivit USA Today.
Cel puţin două persoane au murit în urma tornadelor din statul american Oklahoma - VIDEO

O şefă de promoţie de la un colegiu bihorean, eliminată de la bacalaureat, câştigă împotriva ISJ

O fostă şefă de promoţie la Colegiul Tehnic "Unirea” din Ştei, judeţul Bihor, eliminată anul trecut de la examenul de bacalaureat după ce a fost acuzată că şi-a lăsat colegii să copieze de la ea, a câştigat în prima instanţă împotriva ISJ, transmite corespondentul MEDIAFAX.
O şefă de promoţie de la un colegiu bihorean, eliminată de la bacalaureat, câştigă împotriva ISJ

Dragnea, despre dezincriminarea conflictului de interese: Nu susţin iniţiative din astea singulare

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat marţi că nu susţine demersul unor parlamentari, printre care social-democraţii Florin Iordache şi Daniel Florea, potrivit căruia aleşii care şi-au angajat rudele la cabinetul parlamentar înainte de 21 august 2013 nu pot fi acuzaţi de conflict de interese.
Dragnea, despre dezincriminarea conflictului de interese: Nu susţin iniţiative din astea singulare

Avocatul Poporului s-a sesizat în cazul morţii lui Patrick Ekeng

Avocatul Poporului s-a autosesizat şi a deschis o anchetă în cazul morţii fotbalistului Patrick Ekeng, cercetările vizând atât împrejurările în care s-a petrecut evenimentul cât şi situaţia sistemului de ambulanţă la nivel naţional, se arată într-un comunicat al instituţiei.
Avocatul Poporului s-a sesizat în cazul morţii lui Patrick Ekeng

Cum arată probabil cel mai scump Trabant din istorie GALERIE FOTO / VIDEO

Trabantul este o maşină care, în ciuda dimensiunilor şi capabilităţilor tehnice reduse, a rămas bine întipărită în memoria compatrioţilor noştri. În România Trabantul a fost pe de o parte îndrăgit, iar pe de alta o sursă inepuizabilă de bancuri, informează ProMotor.
Cum arată probabil cel mai scump Trabant din istorie GALERIE FOTO / VIDEO

Cioloş: Viitorul ministru al Sănătăţii să închidă anumite găuri negre sau anumite surse de utilizare ineficientă în sistemul de sănătate

Premierul Dacian Cioloş a declarat, marţi, că în câteva zile va găsi un nou ministru al Sănătăţii, afirmând că speră că acesta va avea credibilitatea sistemului.
Cioloş: Viitorul ministru al Sănătăţii să închidă anumite găuri negre sau anumite surse de utilizare ineficientă în sistemul de sănătate

Bogdan Olteanu, vice-guvernatorul BNR: Avem nevoie de transparenţă şi integritate, dar şi de educaţie financiară

Bogdan Olteanu, vice-guvernatorul BNR, a declarat în cadrul conferinţei Protecţia consumatorilor, transparentizare şi integritate în servicii financiare, organizată de Ziarul Financiar, că, în opinia sa este nevoie de o reconsolidare a valorilor etice în banking şi de integritate în afaceri.
Bogdan Olteanu, vice-guvernatorul BNR: Avem nevoie de transparenţă şi integritate, dar şi de educaţie financiară

Kovesi: Dacă infracţiunea de abuz în serviciu dispare, funcţionarii îşi vor îndeplini atribuţiile după ureche şi nu după lege

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat că în condiţiile în care Curtea Constituţională a României va decide dezincriminarea abuzului în serviciu, funcţionarii îşi vor îndeplini atribuţiile după ureche şi nu după lege, precizând că cetăţenii sunt cei care trebuie să îşi facă griji.
Kovesi: Dacă infracţiunea de abuz în serviciu dispare, funcţionarii îşi vor îndeplini atribuţiile după ureche şi nu după lege

Protest spontan în curtea TVR după numirea Irinei Radu

Zeci de angajaţi din TVR au ieşit în curtea instituţiei, marţi, după anunţul de numire a Irinei Radu în funcţia de preşedinte-director general, nemulţumiţi de modul în care s-a desfăşurat procedura în comisii şi în plenul Parlamentului.
Protest spontan în curtea TVR după numirea Irinei Radu

Corina Creţu: România nu a notificat nici măcar că s-au identificat amplasamentele pentru cele trei spitale

Comisarul european pentru dezvoltare regională Corina Creţu a declarat marţi, la Palatul Parlamentului, că România nici măcar nu a notificat CE în legătură cu identificarea amplasamentelor pentru cele trei spitale regionale şi că lipsa hărţii medicale ar putea duce la suspendarea unor plăţi.
Corina Creţu: România nu a notificat nici măcar că s-au identificat amplasamentele pentru cele trei spitale

Candidat independent la Primăria Reşiţa, reţinut după ce ar fi atacat cu un cuţit o echipă ANAF

Candidatul independent la Primăria Reşiţa Laurenţiu Bora a fost reţinut pe 24 de ore, fiind acuzat că a atacat cu cuţitul o echipă ANAF care era în control la restaurantul al cărui patron este, rănindu-l pe unul dintre inspectori, după care ar fi aruncat după reprezentanţii ANAF şi cu o sticlă.
Candidat independent la Primăria Reşiţa, reţinut după ce ar fi atacat cu un cuţit o echipă ANAF

Cioloş: Avem pregătite deja hotărârile de guvern pentru aplicarea legilor privind achiziţiile publice

Premierul Dacian Cioloş a declarat, marţi, după ce deputaţii au adoptat pachetul de legi privind achiziţiile publice,că Executivul are deja pregătite proiectele de hotărâre de guvern pentru aplicarea imediată a acestor acte normative şi deblocarea licitaţiilor pe fonduri europene.
Cioloş: Avem pregătite deja hotărârile de guvern pentru aplicarea legilor privind achiziţiile publice

SCANDALUL dezinfectanţilor din spitale. Kovesi: Până acum nu am fost sesizaţi că ar apărea indicii de corupţie

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, marţi, că instituţia nu a fost sesizată în legătură cu posibile fapte de corupţie cu privire la scandalul în care este este implicată firma Hexi Pharma, privind dezinfectanţii din spitale.
SCANDALUL dezinfectanţilor din spitale. Kovesi: Până acum nu am fost sesizaţi că ar apărea indicii de corupţie

Interviu cu un vampir… Joe Perry, Aerosmith. Să venim în ţara lui Dracula este uluitor – AUDIO

Concert “The Hollywood Vampires” (06 iunie, Bucureşti, Romexpo). Legendarul chitarist Joe Perry de la Aerosmith în compania lui Johnny Depp şi Alice Cooper, secondat de Duff McKagan şi Matt Sorum de la Guns N’Roses... WOW, evenimentul anului!
Interviu cu un vampir... Joe Perry, Aerosmith. Să venim în ţara lui Dracula este uluitor - AUDIO

Fii AmbasaDOR de Ziua Dorului. Cornel Ilie: Anul acesta vrem să ajungă la şi mai multă lume, să o transformăm în sărbătoare naţională – VIDEO / FOTO

Acum un an, pe 13 mai, trupa VUNK a iniţiat Ziua Dorului, un îndemn de conştientizare a trairilor pe care le purtam zilnic şi spre îndeplinirea dorului, iar anul acesta, pentru că ”iniţiativa a fost foarte bine primită de public”, formaţia doreşte să o transforme în sărbătoare naţională.
Fii AmbasaDOR de Ziua Dorului. Cornel Ilie: Anul acesta vrem să ajungă la şi mai multă lume, să o transformăm în sărbătoare naţională - VIDEO / FOTO

Alpinistul Horia Colibăşanu atacă din nou vârful Manaslu din Himalaya, unul dintre cele mai periculoase vârfuri din lume

Alpinistul timişorean Horia Colibăşanu, împreună cu alpinistul slovac Peter Hamor vor încerca, marţi, să ajungă pe vârful Manaslu, considerat unul dintre cele mai periculoase vârfuri din lume, pe ruta standard, fără şerpaşi şi fără oxigen suplimentar, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Alpinistul Horia Colibăşanu atacă din nou vârful Manaslu din Himalaya, unul dintre cele mai periculoase vârfuri din lume

Pachetul de legi privind achiziţiile publice, adoptat de Camera Deputaţilor

Pachetul de legi privind achiziţiile publice a fost adoptat, marţi, de plenul Camerei Deputaţilor, premierul Dacian Cioloş şi membri ai guvernului fiind prezenţi la şedinţă.
Pachetul de legi privind achiziţiile publice, adoptat de Camera Deputaţilor

Kovesi, despre ancheta privind Black Cube: Am dat declaraţii la DIICOT în calitate de martor. Nimeni din familia mea nu a avut conturile sparte, nu au fost monitorizaţi

Laura Codruţa Kovesi, procurorul şef al DNA, a declarat că a fost audiată în calitate de martor de procurorii DIICOT în dosarul în care se fac investigaţii în legătură cu israelienii suspectaţi că au încercat să o intimideze.
Kovesi, despre ancheta privind Black Cube: Am dat declaraţii la DIICOT în calitate de martor. Nimeni din familia mea nu a avut conturile sparte, nu au fost monitorizaţi

Două persoane de naţionalitate afgană, suspectate că aparţin unei celule SI ce pregătea atacuri în Europa, arestate în Italia

Două persoane au fost arestate în oraşul italian Bari, fiind suspectate că aparţin unei celule teroriste a organizaţiei Stat Islamic şi că pregăteau, potrivit poliţiei, atentate în Italia, Franţa, Belgia şi Marea Britanie, informează ziarul La Repubblica.
Două persoane de naţionalitate afgană, suspectate că aparţin unei celule SI ce pregătea atacuri în Europa, arestate în Italia

Femeile dintr-o comună gorjeană primesc 2.500 de lei dacă aduc pe lume un copil. „Anul trecut au murit 47 de persoane şi s-au născut doar doi copii”

Femeile din comuna gorjeană Bălăneşti primesc 2.500 de lei într-un an dacă aduc pe lume unul sau doi copii, acordarea stimulentului fiind aprobat de Consiliul Local în condiţiile în care anul trecut au murit 47 de persoane şi s-au născut doar doi copii.
Femeile dintr-o comună gorjeană primesc 2.500 de lei dacă aduc pe lume un copil.

Programul Prima Casă a fost suplimentat cu 500 mil. lei, pe fondul legii dării în plată

Ministerul Finanţelor Publice propune suplimentarea plafonului de garanţii aferent acestui an cu suma de 500 milioane de lei ca răspuns la solicitările potenţialilor beneficiari ai programului Prima casă.
Programul Prima Casă a fost suplimentat cu 500 mil. lei, pe fondul legii dării în plată

Corpul de control al premierului, în anchetă la Metrorex

Corpul de control al primului-ministru desfăşoară, marţi, o "acţiune de control inopinată" la sediul Societăţii Comerciale de Transport cu Metroul Bucureşti „Metrorex” – S.A, vizând contracte de achiziţionare a unor trenuri.
Corpul de control al premierului, în anchetă la Metrorex

10 indicatori economici ai României de la intrarea în UE. În nouă ani PIB-ul a făcut un salt de la 126 mld. € la 160 mld. €. De ce nu se văd beneficiile?

Investiţiile străine au crescut spectaculos de la 3,4 miliarde de euro la finele lui 2006 la 60 de miliarde de euro la finalul lui 2014, beneficiind de o altă libertate fundamentală - libera circulaţie a capitalurilor, informează Ziarul Financiar.
10 indicatori economici ai României de la intrarea în UE. În nouă ani PIB-ul a făcut un salt de la 126 mld. € la 160 mld. €. De ce nu se văd beneficiile?

Cine sunt experţii care vin la Bucureşti şi ce se va discuta la cel mai mare festival dedicat internetului, ICEEfest 2016

Cu exact o luna înainte de debutul festivalului, ICEEfest publică astăzi pe site-ul oficial – www.icefest.com - principalele subiecte pe care le va acoperi in acest an.
Cine sunt experţii care vin la Bucureşti şi ce se va discuta la cel mai mare festival dedicat internetului, ICEEfest 2016

Monarhie versus Republică. Minutul şi scorul – VIDEO

Din noiembrie 1946, dată la care s-au desfăşurat primele alegeri parlamentare de după cel de-al doilea Război Mondial (fraudate şi astfel câştigate de către comunişti şi de complicii lor), în România s-au petrecut o mulţime de lucruri, toate, însă, de domeniul patologicului.
Monarhie versus Republică. Minutul şi scorul - VIDEO