Video Cum a ajuns un aparat de plasmafereză să zacă în cutie la Neamţ: explicaţiile celor implicaţi

  • Un aparat de plasmafereză donat de o firmă privată Centrului de Transfuzie Sanguină Neamţ nu este încă folosit
  • Florin Hozoc, CEO ul firmei care a donat aparatul: Principalul motiv de refuz al doamnei de la Piatra Neamţ a fost că nu a sunat-o nimeni să o întrebe ce părere are
  • Victoria Marin, directorul Centrului de Transfuzie Neamţ: Eu nu am fos sunată de nicio oficialitate locală şi am nevoie de un act adiţional
1875 afișări

Aparatul de plasmafereză donat de o firmă privată Centrului de Transfuzie Sanguină din Piatra Neamţ zace nefolosit. Victoria Marin, Directorul Centrului, nu permite folosirea aparatului dacă nu  sunt îndeplinite anumite condiţii.

”La Centrul de Transfuzii era doar contabila şefă care le-a  spus că are ordin să nu instaleze echipamentul. Doar dacă primeşte un ordin scris în care este obligată să folosească acel echipament îl va folosi. Ei sunt nişte mici Dumnezei, imaginaţi-vă că principalul motiv de refuz al doamnei de la Piatra Neamţ a fost acesta că nu a sunat-o nimeni înainte şi pe ea să o întrebe ce părere are. Staţi un pic, cred că era invers, un hematolog foarte bun, când ar fi văzut anunţul Ministerului Sănătăţii că s-au dat 3 echipamente ar fi trebuit să sune cu disperare şi să spună: Vreau şi eu!”, a declarat Florin Hozoc , CEO-ul firmei private care a donat statului echipamente de plasmafereză

Victoria Marin spune însă că vrea ca lucrurile să se facă legal, că nu poate să-şi asume aducerea în instituţie a echipamentului prin contractul de sponsorizare între Consiliul Judeţean şi firma privată care a donat aparatura, şi că are nevoie de un act adiţional prin care spitalul din Piatra Neamţ transferă aparatul Centrului de Transfuzii. Dar mai are şi alte motive.

”Eu nu am fost sunată de nicio oficialitate locală, preşedintele Consiliului Judeţean, de domnul Hozoc sau de directorul spitalului. Presupune să ai un spaţiu dedicat, să ai personal, un medic, un asistent care să se ocupe atât timp cât durează recoltarea. Noi, centrele de transfuzie suntem ca număr de personal, cu număr mic, sub normă. După recoltare trebuie trimise probe pentru că Centrul de Transfuzie Bucureşti deţine un aparat PCR de testare a markerilor virali, respectiv a hepatitelor, SIDA, sifilis. Durează, se pune problema cum transportăm noi odată pe săptămână de la Suceava, Bacău, Piatra Neamţ la Bucureşti, cu ce mijloc de transport?”, a declarat Victoria Marin, Directorul Centrului de Transfuzie din Piatra Neamţ.

Până vor fi rezolvate aceste neînţelegeri suferă pacienţii bolnavi de Covid-19 aflaţi în stare gravă. Fiecare zi în care acest aparat stă nefolosit poate să însemne 5 donatori vindecaţi e Covid-19  pierduţi, adică 15 doze de plasmă pierdute, deci 15 pacienţi care mor fără să primească această şansă.

4 echipamente au fost donate statului de o firmă privată iar alte 14 vor fi instalate curând în ţară. Funcţionează însă doar cel donat Centrului de Transfuzii Sanguine Bucureşti, astfel încât primii pacienţi aflaţi în stare gravă la Institutul Matei Balş din Capitală  au primit deja plasmă de la donatori vindecaţi de Covid 19. 

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici