Video Spirtul, băutura săracului. Zece persoane au murit după ce au băut spirt contrafăcut

  • Toate cele zece persoane erau din Iaşi
  • Unul dintre bărbaţi bea spirt de ani de zile, acum însă, reţeta a fost alta
1804 afișări
Spirtul e băutura săracului. O spun mai mulţi dintre localnicii din satul Brăteşti din Iaşi. De aici sunt şi patru dintre cele zece persoane care au murit după ce au băut spirt contrafăcut. În loc de alcool etilic, spirtul avea ca substanţă de bază alcool metilic. În capătul unei uliţe din Brăteşti locuiau 3 dintre ei. 
 
După câteva zile a murit şi al patrulea bărbat. 
 
Nevasta şi un nepot i-au găsit o sticlă de suc lângă pat, iar lângă una de spirt. Avea 49 de ani şi a murit de Sfântul Gheorghe. 
 
Soţia recunoaşte că el cu asta se ocupa: bea spirt. Şi chiar şi ea a servit: ”Da' eu vreo câţiva ani am băut, mă certa soţul şi de nervi beam şi eu câte un pahar. Dar nu aveam treabă”.
 
Ea mergea la muncă şi el lua banii şi îi dădea la magazinul din sat pe băutura. Doar că ultima dată când a cumpărat, spirtul era altfel. 
 
Spirtul îl cumpăraseră de la un magazin din sat, care şi-a făcut aprovizionarea de la un depozit din Iaşi. Avocatul patronului firmei din Iaşi spune că şi clientul lui este o victimă care, când a aflat că spirtul cumpărat din Bucureşti este contrafăcut, a retras de peste tot spirtul vândut.
 
„Nu a ştiut niciodată, prin modul de prezentare al mărfii, pe baza relaţiei cu acest afacerist, că ar conţine alcool metilic în loc de alcool etilic. O sursă apropiată a familiei a consumat aşa ceva, a aflat ce s-a întâmplat şi, la câteva ore, au apărut organele de anchetă la uşa dumnealui”, a declarat Constantin Curcă, avocatul celui care a distribuit spirtul în Iaşi.
 
După ce o parte dintre cazuri au ajuns la IML Iaşi, cu aceeaşi cauză a decesului - intoxicaţia acută cu metanol, poliţistii au deschis o anchetă. În sticlele de spirt contrafăcut care au ajuns la testare la IML Iaşi, în urma analizelor a ieşit la iveală faptul că lichidul conţinea 70% alcool metilic. Anchetatorii au descins în această dimineaţă acasă la cei care au produs spirtul de contrabandă. Doi dintre ei au fost ridcaţi şi aduşi la audieri la Iaşi. 
 
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici