Video ŞTIRILE OREI 17.00 | 16 mai 2019

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 17.00, 16 mai 2019.

108 afișări

Pe Facebook au apărut imagini cu mai multe angajate ale Spitalului Universitar din Bucureşti care vorbesc urât cu pacienţii şi îi umilesc. Ministrul Sănătăţii spune că femeile sunt anchetate

Continuă scandalul infectărilor cu stafilococ auriu la Maternitatea Giuleşti. Un bebeluş născut în urmă cu o lună acolo a fost internat la un alt spital, cu suspiciune de infecţie. La sfârşitul anului trecut, 45 de copii născuţi la maternitate au fost infectaţi, iar internările au fost suspendate timp de aproape o lună

Florian Coldea a fost audiat astăzi la secţia de anchetare a magistraţilor. Fostul prim-adjunct al SRI a fost chemat în dosarul deschis Laurei Codruţa Kovesi pentru extrădarea lui Nicolae Popa din Indonezia

Vremea rea va continua în toată ţara în această săptămână, ne anunţă meteorologii. Ne aşteaptă ploi, vânt şi grindină. În 12 judeţe din Oltenia si sudul Transilvaniei e valabil un cod galben de furtuni, până mâine dimineaţă

Peste un sfert de milion de oameni au semnat o petiţie, pentru ca sezonul final din Game of Thrones să fie refăcut. Fanii şi-au exprimat pe Twitter furia pentru direcţia în care a luat-o producţia HBO şi cer ca scenariştii să fie înlocuiţi cu alţii mai competenţi

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici