Coaliţia coordonată de SUA a ripostat la atacuri lansate de forţele regimului Bashar al-Assad

Coaliţia coordonată de SUA a lansat, joi, atacuri împotriva forţelor regimului condus de Bashar al-Assad, ca reacţie la o ofensivă a militanţilor regimului sirian, iar în urma acestora au murit peste 100 de susţinători ai regimului de la Damsc, a anunţat Armata SUA, relatează CNN.

1148 afișări
Imaginea articolului Coaliţia coordonată de SUA a ripostat la atacuri lansate de forţele regimului Bashar al-Assad

Coaliţia coordonată de SUA a ripostat la atacuri lansate de forţele regimului Bashar al-Assad

Într-un comunicat al coaliţiei coordonate de SUA se precizează că atacul a fost lansat după ce forţe aliate ale regimului Bashar al-Assad ”au iniţiat atacuri neprovocate” împotriva sediilor Forţelor Democrate Siriene. Potrivit Armatei americane, aproximativ 500 de militanţi ai regimului de la Damasc au lansat atacuri folosind artilerie şi tancuri fabricate în Rusia.

”Forţele favorabile regimului sirian au folosit tancuri T-54 şi T-72 într-un atac împotriva Forţelor Democrate Siriene, la aproximativ opt kilometri de linia de separaţie de pe fluviul Eufrat. Estimăm că peste 100 de militanţi ai regimului sirian au fost ucişi în urma confruntărilor cu forţele coaliţiei. Acţiunea noastră a fost luată în auto-apărare”, se arată în comunicatul Armatei americane, iar niciun cetăţean al SUA nu a fost rănit în timpul confruntărilor.

”Pentru apărarea Coaliţiei şi a forţelor partenere, Coaliţia a efectuat lovituri împotriva forţelor atacatoare, pentru a respinge actul de agresiune împotriva partenerilor angajaţi în misiunea Coaliţiei Globale de înfrângere a Stat Islamic. Coaliţia nu poate specula pe marginea componenţei exacte a forţelor regimului sirian care au condus atacul”, a mai transmis Armata SUA.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici