James Mattis, secretarul american al Apărării: "Nicio îndoială" că regimul Assad este "responsabil" pentru atacul cu arme chimice din Siria. Statele Unite vor reacţiona în cazul unui nou atac

"Nu există nicio îndoială" că regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad este "responsabil" pentru atacul cu arme chimice din Siria, a declarat James Mattis, secretarul american al Apărării, adăugând că Statele Unite vor reacţiona în cazul unui nou atac chimic, informează Fox News online.

1000 afișări
Imaginea articolului James Mattis, secretarul american al Apărării: "Nicio îndoială" că regimul Assad este "responsabil" pentru atacul cu arme chimice din Siria.  Statele Unite vor reacţiona în cazul unui nou atac

James Mattis, secretarul american al Apărării: "Nicio îndoială" că regimul Assad este "responsabil" pentru atacul cu arme chimice din Siria. Statele Unite vor reacţiona în cazul unui nou atac (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/ AFP)

"Am analizat personal datele şi nu există nicio îndoială că regimul sirian este responsabil pentru decizia de a ataca şi pentru atacul în sine", a declarat oficialul american în cadrul unei conferinţe de presă la Pentagon.

Mattis a mai afirmat că regimul de la Damasc a încălcat legile internaţionale în mod deliberat şi repetat, adăugând că atacul american a fost o reacţie la atacul cu arme chimice asupra civililor, inclusiv copii.

Secretarul american al Apărării a mai avertizat că Statele Unite vor continua să reacţioneze în cazul în care Assad va continua să folosească arme chimice.

"Prioritatea noastră rămâne înfrîngerea ISIS (Stat Islamic)", a declarat Mattis, precizând că organizaţia teroristă reprezintă o ameninţare clară şi imediată pentru Europa şi State Unite.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici